Marius Ghilezan: Renaşte Omul Nou, în chip de taliban progresist

Oana Maria Bogdan, consiliera lui Dacian Cioloş, şi-a exprimat plenar materialismul dialectic prin celebra declaraţie că omenirea trebuie să renunţe la proprietate. Ea poate fi un om nou? Pentru ca opera sa să fie completă, iar doctorii să nu mai aibă niciun dubiu, a scris ieri o postare prin care cerea reducerea consumului de fasole pentru că flatulen­ţele sunt factori cauzatori ai încălzirii globale. Alături de ea, adepţii noi ideologii neomarxiste, poreclită progresism, sunt o pleiadă de fii de bani gata ai foştilor securişti care au studiat în străinătate şi acum vin să pozeze în oamenii noi. Prin gândire şi modul de abordare a problemelor naţionale, chiar sunt un model inspiraţionist din ceea ce au încercat defunctele ideologii. Continue reading “Marius Ghilezan: Renaşte Omul Nou, în chip de taliban progresist”

Fost ministru al Educației spulberă programul USR pe învățământ

Este o imbecilitate cruntă. Nu meritați niciun vot de la vreun român cu copii pentru că e pericol public ce ați însăilat voi acolo!

de Ștefania Brândușă 

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a lansat un atac dur la adresa celor de la USR pe tema programului din domeniul învățământului, pe care îl descrie ca pe o „imbecilitate cruntă”.

Într-o postare pe Facebook, Funeriu desființează, pe rând, propunerile USR privind sistemul de învățământ din România, dacă vor ajunge la guvernare, și le transmite acestora că nu ar merita să primească voturi „de la vreun român cu copii, pentru că e pericol public ce ați însăilat voi acolo”. Continue reading “Fost ministru al Educației spulberă programul USR pe învățământ”

Lumea secularizată: NU ARE DREAPTA BALANȚĂ !

iohannis-presedinte-uwzm09ibpjDin motive arbitrare (din interes, din incompetență, din lipsă de cultură)  astăzi mai mult ca oricând oamenii vorbesc, cântăresc și  iau atitudine cu dublă măsură, iar “poporul” adesea  ajunge să  creadă  o minciună.

Când cu petiția semnată de circa 3 milioane de români pentru a avea loc un referendum care să definească familia că e formată prin căsătoria  unui bărbat și a unei femei, actuala opoziție a Guvernului și Parlamentului României – Președintele Iohannis, ONG-urile SOROS-iste, partidul USR a lui Nicușor Dan, “vechiul guvern soros-ist a lui Dacian Cioloș” –  au apreciat că e o nimica toată acest “moft” a  3 milioane de oameni, caracterizându-i “fanatici religioși”. Continue reading “Lumea secularizată: NU ARE DREAPTA BALANȚĂ !”

Americanii cer arestarea lui George Soros pentru protestele Anti-Donald Trump

Într-o petiţie lansată online

soros-pcbdezkslqChiar pe site-ul www.change.org a fost lansată o petiţie în care se cere ARESTAREA LUI GEORGE SOROS pentru organizarea protestelor Anti-Trump! Este vorba de acelaşi site unde un ONG al lui Soros a cerut anularea votului pentru Casa Albă! În acest fel, se confirmă ceea ce scria cotidianul.ro, adică faptul că George Soros se află în spatele acelor ciudate mitinguri de protest din chiar a doua zi după alegerile din SUA, cîştigate detaşat de Donald Trump împotriva candidatei Hillary Clinton! Continue reading “Americanii cer arestarea lui George Soros pentru protestele Anti-Donald Trump”

Sarah, Ambasadoare a copiilor Bodnariu la Bruxelles

sara-si-dacian-ciolosSarah, o fetița de 8 ani din Bruxelles a participat marți, 8 martie 2016 la întâlnirea Primului Ministru Dacian Cioloș cu Asociațiile Românești din Belgia.

Întâlnirea a avut loc la Reședința Ambasadorului României din Bruxelles, Domnul Ștefan Alexandru Tinca.

Dupa discursul Premierului, Sarah l-a intrebat pe Domnul Cioloș despre situația copiilor Bodnariu si l-a rugat ca să facă tot ce poate pentru ca acești copii să se întoarcă în sânul familiei lor, cât mai curând posibil.

Domnul Ciolos s-a arătat optimist în privința revenirii celor 5 copii acasă, deși există un cadru legislativ strict și o limitare a intervenției din afara Norvegiei, a subliniat Domnia sa. Totuși Guvernul României prin Instituțiile abilitate face tot ce poate pentru ca drama familiei Bodnariu și a altor familii de români care se afla în situații asemenatoare, să inceteze. Continue reading “Sarah, Ambasadoare a copiilor Bodnariu la Bruxelles”

† PNȚCD – COMUNICAT: Diversiunea guvernului Cioloș în favoarea Norvegiei, în CAZUL BODNARIU

APEL PENTRU CONTINUAREA PROTESTELOR!

pntcd

marți, 12 ianuarie 2016

COMUNICAT 

 

Diversiunea guvernului Ciolos in favoarea Norvegiei, in cazul Bodnariu 

 Cazul familiei Marius si Ruth Bodnariu, despartiti in mod samavolnic de autoritatile norvegiene de cei cinci copii minori, prin acte de tortura psihica, a facut inconjurul lumii. Milioane de oameni indignati, romani si straini, de pe toate continentele, s-au solidarizat in proteste formidabile, impotriva arogantei Norvegiei, acest stat al Raului, care ucide suflete de copii si familii cu un sadism fara margini.  Continue reading “† PNȚCD – COMUNICAT: Diversiunea guvernului Cioloș în favoarea Norvegiei, în CAZUL BODNARIU”