SUNT EFECTELE VIRUSULUI COVID-19 UN SEMN AL VREMURILOR DIN URMĂ?

by Eli Cockrell

Se aud tot mai multe voci care spun că efectele lui Corona virus, COVIS-19, SARS-CoV2 sau orice altă denumire mai are, sunt semne că Domnul poate veni să ne răpească la cer în orice clipă.

Dar Biblia spune că înaintea răpirii trebuie să se mai întâmple și alte evenimente. Iată câteva dintre acestea: nu a fost construit nici un templu în Ierusalim; Anticrist-ul nu este liderul lumii și nu avem încă un guvern global care să-l aducă la putere; Cei doi martori nu și-au început încă slujirea mondială; păcătoșii (din Daniel 8.23) încă nu au „umplut măsura nelegiuirilor”. Continue reading “SUNT EFECTELE VIRUSULUI COVID-19 UN SEMN AL VREMURILOR DIN URMĂ?”

Ce ne învaţă Dumnezeu prin pandemia de COVID 19?

Nu este uimitor cât de repede şi de dramatic s-a schimbat mersul obişnuit al întregii lumii în doar câteva săptămâni? Ceea ce era normal a devenit anormal, iar ceea ce ni se părea anormal până mai zilele trecute, tinde încet, dar sigur, să devină normal. Senzaţia cea mai acută pe care o resimt în aceste zile este că întreaga planetă a fost pusă pe „hold” şi că după câteva luni, când toată nebunia aceasta generată de pandemia de coronavirus se va fi terminat, ne vom relua viaţa de acolo de unde am lăsat-o. Dar, din nefericire, nu va fi aşa, pentru că timpul trece şi săptămânile sau lunile pe care le vom petrece departe de membrii familiilor aflaţi în alte părţi ale ţării sau ale lumii, de prieteni, de fraţii de credinţă, nu vor putea fi recuperate.

Ce învăţăm din această stare de fapt prin care trece planeta în această perioadă?

În primul rând, învăţăm că nimic nu este sigur pe pământ. Nici următoarea respiraţie, nici viitorul naţiunilor. Totul poate fi zdruncinat într-o clipă. Ieri priveai liniştit competiţia Continue reading “Ce ne învaţă Dumnezeu prin pandemia de COVID 19?”

Covid 19 ne va opri o vreme din autodistrugere

Prin faptul că s-au închis baruri, cluburi, bordeluri mulți oameni vor fi salvați de come alcoolice, de crime făcute la nervi și sub influența alcoolului, mai puțini teribiliști se vor sui beți la volan pentru a se duce din club acasă la 3 noaptea, mai puțini vor fi drogați fără voie prin băuturi servite în cluburi și mai puțini vor deveni clienți fideli ai dealer-ilor de droguri în urma unui consum din curiozitate cu prietenii. Continue reading “Covid 19 ne va opri o vreme din autodistrugere”

Metoda lui Zhong Nanshan, pulmonolog chinez care a descoperit coronavirusul SARS în 2003

Zhong Nanshan a sugerat modalități simple de a preveni pneumonia Wuhan

Se recomandă să vă clătiți gâtul (orofaringele) cu apă sărată înainte de a merge la un spital sau în alte locuri publice, respectiv  și sa procedați la fel după întoarcerea acasă.

Metoda este următoarea:
  a) dizolvați  sare într-un pahar, apoi luati o “gură” de apa Sărata
  b) ridicați capul înapoi, lăsând apa sărată să scalde zona gâtului
  c) deschideți ușor gura și gargonați cu apă sărată
  d) scuipa apa sărată după câteva secunde
  e) repetați procesul de 3 până la 5 ori Continue reading “Metoda lui Zhong Nanshan, pulmonolog chinez care a descoperit coronavirusul SARS în 2003”

Viorel Iuga: Observăm câţi „experţi” avem în prevenirea şi tratarea COVID – 19

I-am spus zilele trecute cuiva apropiat: cred că o să scriu şi eu un articol despre tratarea Coronavirusul. S-a uitat lung la mine, iar eu i-am zis: „cu ghimbir…”

Apoi mi-am dat seama că recomandările unor „specialişti” pe tema Pandemiei au de-a face cu domeniul în care lucrează ei, mai exact cu ce pot vinde. Cum nu am nimic de vânzare, nici măcar ghimbir, este greu şi fără logică să scriu articolul.

Mai târziu mi-am dat seama că totuşi mă calific. Nu am ceva de vânzare, dar am ceva ce pot oferi în mod gratuit, la foarte mulţi şi care ajută sigur: Evanghelia. Mi-a încredinţat-o Domnul Isus, este divină, accesibilă, clară şi vă garantez că citirea zilnică şi împlinirea sfaturilor prinse în ea ajută atât preventiv cât şi curativ. Continue reading “Viorel Iuga: Observăm câţi „experţi” avem în prevenirea şi tratarea COVID – 19”

COVID-19 ar putea da lovitura de grație U.E. Și mumei sale, Globalizarea neoliberală

by Ștefania Brândușă

Epidemia de coronavirus, adăugată celorlalte crize, scoate la lumină hibele grave de sistem ale copilului preferat al Globalizării care este UE, scrie Evenimentul Zilei, preluând un interviu cu Coralie Delaume, blogger și eseist francez pentru Le Figaro. Delaume vorbește despre crizele care macină blocul comunitar, de la cea privind coronavirusul și până la criza migranților,  despre pierderea suveranității, așa cum o resimte tot mai acut Grecia, dar și despre dezbinarea din sânul UE. Concluzia ei: „Mi se pare că se apropie sfârșitul Uniunii Europene și al celei căreia îi este avatarul: globalizarea neoliberală”.

Măsurile luate de guvernul italian sunt fără precedent. Țara este zăvorâtă. Care vor fi consecințele? Continue reading “COVID-19 ar putea da lovitura de grație U.E. Și mumei sale, Globalizarea neoliberală”

Coronavirus (Covid-19): Ce spun experții taiwanezi despre măsurile urgente

Noul Coronavirus poate să nu arate semne de infecție mai multe zile.
Cum se poate ști dacă cineva este infectat?
Până când se ajunge la febră și/sau tuse și persoana merge la spital, plămânul este de obicei 50% cu fibroză și va fi prea târziu.
Experții taiwanezi oferă o simplă verificare de sine pe care o putem face în fiecare dimineață.

Respiră adânc și ține-ți respirația mai mult de 10 secunde. Dacă faceţi acest lucru complet şi cu succes fără tuse, fără disconfort, rigiditate sau pierderea etanșeității gurii etc., dovediţi că nu există fibroză în plămâni, practic nu aveţi nicio infecție. Continue reading “Coronavirus (Covid-19): Ce spun experții taiwanezi despre măsurile urgente”