31 Octombrie, 1517 – Ziua de naștere a Reformei protestante

 529 de ani de la nașterea reformatorului

și

495 de ani de la începutul reformei – 

două aniversări marcante în mișcarea creștină protestantă    

.

În ziua de 10 noiembrie 2012 se împlinesc 529 de ani de la nașterea celui care este considerat părintele mișcării protestante. Martin Luther s-a născut la data de 10 noiembrie1483, în mica localitate Eisleben, din partea de răsărit a Germaniei.

La vârsta de 18 ani a intrat la Universitatea din Erfurt. După cum el însuși mărturisea, într-o zi studiind în biblioteca universității, a făcut o descoperire senzațională în contextul religios al vremurilor evului mediu Continue reading “31 Octombrie, 1517 – Ziua de naștere a Reformei protestante”

Ce se întâmplă cu 1 din 5 americani?

Baza pe care a fost clădită SUA s-a spart în bucăţi!

  .

http://m.antena3.ro prezintă o știre neașteptat de alarmantă prin conținutul unei statistici. Americanii   se îndreaptă vertiginos spre un tot mai adânc dezastru:

Un american din cinci şi o treime dintre tinerii americani cu vârste mai mici de 30 de ani se declară fără afiliere religioasă, o cifră care “creşte rapid” de cinci ani într-o ţară cu tradiţie în viaţa religioasă, potrivit unui studiu publicat marţi, relatează AFP.

Potrivit institutului de cercetări Pew Research Center’s Forum on Religion&Public Life Continue reading “Ce se întâmplă cu 1 din 5 americani?”

“Dumnezeu este cu noi.”

“De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel. ISAIA, 7.14

Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”    ISAIA, 9.6

Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi.” EVANGHELIA LUI MATEI, 1.23

.

ISAIA – un scriitor in slujba lui Dumnezeu

    Isaia, proroc de mare calibru si  anvergură,  contemporan cu patru regi aflati pe tronul de la Ierusalim, Ozia, Iotam, Ahaz, si Ezechia, inspirat de Duhul Sfânt şi-a consacrat intreaga viată operei sale literare si profetice – cunoscută in canonul biblic cu numele său, ISAIA –,  trudind cu dăruire cca 60 de ani (740 î.Cr. – 680 î.Cr.) pentru cele 66 de capitole scrise. Continue reading ““Dumnezeu este cu noi.””

Acces la Dumnezeu!

de Joni Eareckson Tada!

Cu ani în urmă, când o săritură greşită în apă mi- a cauzat paralizia, lumea mea a fost redusă la nivel elementar. Timp de doi ani am zăcut într-un pat de spital, trăind într- un mediu steril, înfăşurată în lenjerie albă, apretată, înconjurată de asistente cu aspect asemănător şi nefăcând ceva mai mult decât să mănânc, să respir şi să dorm. Am avut astfel foarte mult timp pentru a pune întrebări lui Dumnezeu. Prietenii care m- au vizitat în această perioadă, mă considerau prea filozofică. Dar ei vedeau lucrurile altfel, numai pentru că nu erau confruntaţi cu întrebările obsedante, care mă urmăreau pe mine: Continue reading “Acces la Dumnezeu!”

AM O CARTE…NECITITA…

                       Rodica Botan

…Prietenii mei mai vechi stiu ca îmi plac grozav povestile. Nu umblatul cu povesti…ci îmi place o poveste cu miez – o poveste  care sa-mi explice si sa ma faca sa înteleg o situatie, un gând, o treaba sensibila… Unele întâmplari ma învata ceva. Unele povesti îmi explica câte o treaba mai greu de înteles…

In viata mea de crestin ma poticnesc adesea în umblarea mea zilnica. As vrea sa fiu mai buna, as vrea sa fiu mai atenta cu lucrurile sfinte, dar ma pomenesc ca dau prioritate lucrurilor mai putin importante si le neglijez pe cele vitale. Continue reading “AM O CARTE…NECITITA…”

Să apucăm nădejdea …!

 George Danciu

să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintităEVREI, 6.19

Iată îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul. Alege viața ca să trăiești...”

                                                                        Deuteronom, 30.15, 19

ÎN FAȚA VIEȚII

Majoritatea oamenilor trăiesc viața de zi cu zi ca și cum Dumnezeu nu ar exista și nu ar veghea asupra a ceea ce fac ei clipă de clipă. Nu-și aduc aminte deloc de Dumnezeu, nici chiar aceea care meditează la starea filozofică a vieții, iar viața le merge la fel, fără ca nimic să-i perturbe din filozofia lor, prestabilită sau acceptată, decât atunci când o catastrofă cum ar fi o boală excepțională, un cutremur sau decesul neașteptat al cuiva drag, să-i trezească din mersul lor  imperturbabil din trăirea fără Dumnezeu. Continue reading “Să apucăm nădejdea …!”

Este un lucru rău!

George Danciu

Este un lucru rău pe care l-am văzut sub soare, și care se întâlnește des între oameni                         ECLESIASTUL, 6.1

 .

NIMIC NOU SUB SOARE

.

Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.EFESENI, 5.20

Prin El să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.  EVREI, 13.15

Copilul nu poate să se descurce singur, de aceea este ajutat de cei mari, părinți, prieteni, educatori. Când am fost în clasa primară învățătoarea mi-a purtat mâna în care țineam creionul, ca să învăț corect să aștern pe hârtie primele bastonașe sau litere (multora li s-a întâmplat la grădiniță sau acasă, de timpuriu). Continue reading “Este un lucru rău!”

Adunarea Baptistă din Câțcău (CJ)

George Danciu

Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.Evanghelia MATEI, 18.20

prăznuieşte sărbătoarea Paştilor în cinstea Domnului Dumnezeului tău.”    Deuteronom, 16.1

Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.”                                                                         Ieremia, 29.13

.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Și la Câțcău


CÂȚCĂU o comună la marginea de NV a județului Cluj, pe șoseaua națională Dej – Baia Mare, la 12 km de Dej

Comuna Câțcău se întinde pe o suprafață de 37 km2, având o populație de peste 2.400 de locuitori, dispuși în satul reședință de comună Câțcău și satele Muncel, Sălișca. Este situată la poalele de sud-vest ale Dealului Muncelu Continue reading “Adunarea Baptistă din Câțcău (CJ)”

„Femeia care mută munţii”- o noua carte pentru femei!

Daniela Delibaş, redactor-crainic la Radio Vocea Evangheliei Suceava a publicat la Editura Little Lamb în luna februarie a acestui an cartea intitulată într-o manieră curajoasă „Femeia care mută munţii”.

Această nouă carte pentru femei are ca motto versetul: Adevărat vă spun că dacă va zice cineva muntelui acestuia: ”Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se face, va avea lucrul cerut. (Marcu 11:23)

Inspirându-mă din viaţa personală dar şi din trăirile altor femei despre care am aflat citindu-le cărţile, – Domnind peste împrejurările vieţii, de Ligia Seman, Anotimpurile Inimii, de Gigi Graham Tchividjian, Pathway to Purpose for Women, de Katie Brazelton, Adevărata valoare a unei femei,de Lisa Bevere şi altele -, am scris această carte cu gândul la tine Continue reading “„Femeia care mută munţii”- o noua carte pentru femei!”

Măturați aluatul cel vechi

George Danciu


Text inspirat de predica pastorului Nelu Urs, din 25 Martie 2012 – Hickory, NC


Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştile nostru, a fost jertfit. Să prăznuim, dar, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului.

                                                                                       1 Corinteni, 5.6-8

.

HRISTOS – Mielul de Paște

.

1. Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala?

În biserica din Corint foarte probabil existau și daruri între frați, dar și mult păcat, și încă păcate strigătoare la cer. Continue reading “Măturați aluatul cel vechi”