Compromisul

Nu mi-a venit să cred urechilor, când un frate, care deși știa că predic la sânge împotriva standardelor lumii, îmi sugera telefonic un compromis pentru a face… carieră! Adică să mă vând pentru o lingură de linte!

Românului în general, și chiar creștinilor în ultima vreme, compromisul nu le mai este străin. Așa se supraviețuiești mioristic, în degringoladă evlavioasă. Ca să-și atingă țelul, scopul, să pună mâna pe cutare post, biserică, pastorație, șefie cultică, pe anume lucru sau chiar pe-un partener, ai noștrii fac gesturi care pătează conștiința.  Continue reading “Compromisul”

Advertisements

Ce este orgoliul ?

Orgoliul ucide atât viața noastră cât și a celor din jurul nostru. Spiritual vorbind, dacă ai orgoliu poți ucide, da, este un mod de a spune, ”a ucide cu vorba”, datorită faptului că cei din jurul tău nu se pot ridica la nivelul tău atât de sus, deși acest nivel de fapt nici nu există, ci este doar părerea ta proprie, despre tine. Dar sunt cazuri când  se întâmplă și la mod fizic, ca de exemplu unele războaie care s-au stârnit în Continue reading “Ce este orgoliul ?”

10 things

Heather Hale

  • Often in Christian circles, we talk about relying on Jesus to get us through hard times. It’s sound advice, but sometimes that ambiguous concept needs an action plan. First, we rely on Jesus when we turn to Him in earnest prayer, and we feel His peace through the Holy Spirit. However, another very tangible way God speaks to us is through scripture. When we turn to the Bible for peace and comfort, we put ourselves in a prime position to feel God’s love in our lives.The next time life feels a little too hard to handle, turn to one of these 10 Bible passages, and feel God intervene to give you peace. Continue reading “10 things”