Adrian Papahagi: Utopia totalitară a știut mereu că principalul ei dușman e creștinismul

Totalitarismele modernității au fost anticreștine. Ele căutau să oblitereze Evul Mediu creștin, pe care îl detestau, pentru a se conecta direct cu antichitatea păgână.

Revoluția Franceză inventase un simulacru de republică romană, condusă de consuli, cu temple și procesiuni ale unor zeițe alegorice. Multe biserici care au scăpat nedemolte au fost convertite în Temple ale Rațiunii.

Fascismul lui Mussolini căuta să reînvie Imperiul roman, și își trage numele de la „fasces lictoriae”, mănunchiul de bastonașe (uneori strânse în jurul unei securi), care simboliza puterea magistraților romani. De altfel, fasciile de la care vine numele fascismului, au fost reînviate de Revoluția franceză, și persistă pe stema Republicii franceze. Continue reading “Adrian Papahagi: Utopia totalitară a știut mereu că principalul ei dușman e creștinismul”

Adrian Papahagi: O disecție a stângismului revoluționar care devine mainstream sau este justificat de mainstream

Glose trecătoare la revoluția permanentă (cu poze)

Vreau să reflectez azi la lecția unor poze vechi și noi – cele mai recente au fost făcute pe durata protestelor și violențelor prilejuite în diverse orașe din SUA, dar și la Londra, de uciderea multirecidivistului negru George Floyd de către ofițerul alb Derek Chauvin.

Prima poză ne arată o scenă de jaf ordinar

Este comportamentul cel mai ușor de justificat (psiho)logic. Când se instalează fărădelegea, unii profită de ea în interes propriu. Egoismul, interesul, pofta sunt mecanisme simple. Dacă în tot orașul se sparg magazine și poți pleca nederanjat cu marfă, de ce să fii fraier și să ratezi ultimul model de iPhone, două-trei perechi de Nike scumpi, sau un braț de lenjerie de lux? Probabil că unii dintre cei care sparg magazine de lux sunt oricum mici infractori, care în vremuri normale ar încerca să șutească un sutien sau un telefon, iar acum ies din magazinul spart cu o cantitate mai mare. Monstruos e că aceste acțiuni sunt scuzate de o elită stângistă (am văzut asta inclusiv la doi universitari clujeni), cu argumentul că revolta pentru uciderea lui George Floyd justifică acest tip de furie, fiindcă viața e mai importantă decât proprietatea, iar crima polițistului Chauvin e mai revoltătoare decât devalizarea unui magazin din Manhattan. Continue reading “Adrian Papahagi: O disecție a stângismului revoluționar care devine mainstream sau este justificat de mainstream”

Adrian Papahagi: Pedagogia divină a molimelor

Pe vremuri, creștinii încercau să deslușească pedagogia divină a molimelor. Astăzi, văd numai conspirații mondialiste.

Chiar nu vede nimeni lecția de smerenie pe care o administrează Dumnezeu clerului și mirenilor, guvernelor și Științei, bogaților și săracilor – umanității, în general? Chiar nu înțelege nimeni pedagogia limitei – care nu e tragică, nici absurdă, ci logică și transcendentă?

Avem pretenția să controlăm viața și cosmosul, dar ne îngenunchează un segment de ARN învelit în proteine, o chestie minusculă, lipsită de voință și conștiință, care nu e chiar viață, ci mai degrabă dorință de viață, adică de înmulțire. Continue reading “Adrian Papahagi: Pedagogia divină a molimelor”

Adrian Papahagi: Fiindcă unii mă întreabă, iată ce pot spune despre grafia numelui Mântuitorului

Cei care suntem ortodocși scriem numele Mântuitorului “Iisus Hristos”, fiindcăcreștinismul nostru e de sorginte bizantină, iar în greaca Noului Testament găsim Ἰησοῦς Χριστός. Vocala η se pronunța mai degrabă [e] în greaca clasică, dar în perioada bizantină s-a închis la [i], așa încât Ἰη a devenit “Ii”, deci avem doi de ‘i’: Iisus. Firește, e un pedantism să pronunțăm doi de [i] în română, astfel încât se aude doar un fonem în prima silabă [i-‘sus].

În latină, η a fost transliterat ca “e”, iar “I” se scria uneori lung (“J”) la început de cuvânt, ceea ce a dat în diverse limbi occidentale “Jesus” (acel “j” a rămas [j] în unele vernaculare, precum germana, dar se pronunță [ʒ] în franceză, [dʒ] în engleză sau italiană, [x] în spaniolă).

Grecescul χ (chi), la origine [kʰ], a devenit [h] în greaca bizantină, deci avem Hristós. Latina a transliterat cuvântul grecesc, care înseamnă “Unsul lui Dumnezeu”, echivalând consoana χ cu digraful “ch”, deci “Christus”, pronunțat însă fără aspirație, [k]. Pe filiera latină avem în română “creștini”, nu “hreștini”, creștinism, nu “hreștinism” și Cristian/Cristiana, nu Hristian/Hristiana. Continue reading “Adrian Papahagi: Fiindcă unii mă întreabă, iată ce pot spune despre grafia numelui Mântuitorului”

Adrian Papahagi – Cum ne vrea Hristos în lume?

După spusa celebră a lui Nicolae Steinhardt, „Hristos nu ne-a cerut niciunde să fim proști, ci deștepți. Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi”.

Cunoaștem cuvintele cu care Mântuitorul îi trimite pe apostoli să propovăduiască adevărul: „Iată, Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor; fiți dar înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii” (Matei 10, 16). Pasajul din Biblia ortodoxă (în diortosirea vrednicului de pomenire Bartolomeu Anania) ar trebui totuși amendat. Continue reading “Adrian Papahagi – Cum ne vrea Hristos în lume?”

Adrian Papahagi – Cât datorează Europa azi creștinismului?

Cât datorează Europa de azi creștinismului? Nu puțin. Profesorul Adrian Papahagi explică cum creștinismul a format identitatea culturală și socială a Europei.

Creștinismul a fost responsabil pentru alfabetizarea generală a bătrânului continent, iar instituția spitalului are rădăcinile în Evanghelie. Iată doar câteva dintre argumentele excelente propuse de domnul profesor în cel mai nou clip Edictum Dei. Continue reading “Adrian Papahagi – Cât datorează Europa azi creștinismului?”

Adrian Papahagi: Creștinii din România, insultați de tabăra Boicot și de Președintele-Flit, nu pot vota Iohannis sau Barna fără să-și trădeze credința.

Creștinii din România, insultați de tabăra Boicot și de Președintele-Flit, nu pot vota Iohannis sau Barna fără să-și trădeze credința.

Nu exagerez spunând că Iohannis și Barna sunt vârfuri de lance ale descreștinării României.

Pentru cei ca noi, oameni de dreapta care își doresc în egală măsură progresul României și păstrarea tradiției creștine a națiunii noastre, singurul candidat votabil este Theodor Paleologu. Continue reading “Adrian Papahagi: Creștinii din România, insultați de tabăra Boicot și de Președintele-Flit, nu pot vota Iohannis sau Barna fără să-și trădeze credința.”

Adrian Papahagi: Sufletul omenesc este religios, nu politic sau material

Fiindcă uzurpă mecanisme religioase (singurele care pot determina atașamente profunde, căci sufletul omenesc este religios, nu politic sau material), stânga radicală detestă religia, așa cum impostura urăște legitimitatea.

Nevoia de a fi salvat este indisociabilă de natura căzută a omului. Afectați de corupția fizică și morală, sperăm să fim salvați măcar la capătul acestei vieți. Creștinii știu că salvarea se poate produce prin credință și virtute, sub efectul harului. Ei mai știu că mântuirea e personală, nu colectivă. Continue reading “Adrian Papahagi: Sufletul omenesc este religios, nu politic sau material”

Adrian Papahagi: Vreți generații traumatizate? Dați-i înainte cu sexo-marxismul și gargara stângistă!

Un copil dintr-o familie bună (adică cu doi părinți iubitori și capabili să îi asigure viața și educația) nu își ratează bacalaureatul.

Abandonul și eșecul școlar sunt prea adesea rezultatul abandonului familial. Nu blamați în primul rând școala, ci dezintegrarea familiilor!

Prima politică în materie de educație este întărirea familiilor. Acolo, în familia aia ridiculizată de propaganda stângistă e secretul. Când familia e dezintegrată de alcoolism, imoralitate, hedonism și carierism, sau de sărăcie combinată cu decădere morală, copiii își ratează startul în viață. Continue reading “Adrian Papahagi: Vreți generații traumatizate? Dați-i înainte cu sexo-marxismul și gargara stângistă!”

ADRIAN PAPAHAGI: Steagurile curcubeu au înlocuit steagul roșu. Sexo-marxismul e marxism pur

Vă place sau nu, am înșurubat conceptul de „sexo-marxism” în conștiința publică. El agasează și a prins, fiindcă descrie adecvat transformarea luptei de clasă în revoluție permanentă a „eliberării sexuale”. Steagurile curcubeu au înlocuit steagul roșu, dar poliția gândirii, vânătoarea de reacționari, subversiunea ordinii și moralității „burgheze”, lupta pentru desființarea familiei „burgheze”, reeducarea, începând de la grădiniță și culminând la universitate, agitația ideologică permanentă sunt marxism pur. Continue reading “ADRIAN PAPAHAGI: Steagurile curcubeu au înlocuit steagul roșu. Sexo-marxismul e marxism pur”