Domnule Președinte Iohannis, sunt banii norvegienilor mai valoroși decât copiii românilor?

00000000001Domnule Președinte, vă scriu din nou despre drama familiei Bodnariu, pentru că, spre deosebire de alții, eu încă am încredere în dumneavoastră.

Nu înțeleg exact ce înseamnă că “urmăriți cu atenție…“, dar vreau să cred că puteți face mai mult. Continue reading “Domnule Președinte Iohannis, sunt banii norvegienilor mai valoroși decât copiii românilor?”

Senatorul Viorel-Riceard BADEA: În 25 ianuarie, intervenție de susținere a situației familiei Bodnariu în plenul Parlamentului European

viorel-badeaSenatorul Viorel-Riceard Badea, membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, a luat cuvântul pe 25 ianuarie în plenul Adunării, în cadrul dezbaterii libere, susținând o intervenție referitoare la situația familiei Bodnariu.

Potrivit senatorului român, decizia autorității norvegiene de protecția copilului (Barnevernet) din regiunea Sogn og Fjordane, județul de reședință al acestei familii, de a-i separa pe Marius și Ruth Bodnariu de cei cinci copii ai lor este total abuzivă și disproporționată, întrucât, potrivit legislației norvegiene, măsura separării copiilor de părinți se ia doar în ultimă instanță. Continue reading “Senatorul Viorel-Riceard BADEA: În 25 ianuarie, intervenție de susținere a situației familiei Bodnariu în plenul Parlamentului European”

Oswald CHAMBERS: Priveşte din nou şi consacră-te

 

7359516b3ee272a458630b1c2a5c7569Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp…, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi?” (Matei 6:30)

O afirmaţie simplă rostită de Isus este întotdeauna o enigmă pentru noi dacă nu suntem şi noi simpli. Cum să fim la fel de simpli ca Isus? Primind Duhul Lui, recunoscându-L şi încrezându-ne în El, ascultând de El atunci când ne aduce Cuvântul lui Dumnezeu, viaţa ne va deveni uimitor de simplă. „Gândiţi-vă” – spune Isus – „cu cât mai mult vă va îmbrăca pe voi Tatăl vostru, care îmbracă iarba de pe câmp. dacă păstraţi o relaţie corectă cu El.” De fiecare dată când părtăşia noastră spirituală a slăbit, acest lucru a fost posibil din cauză că am avut obrăznicia de a crede că știm mai bine decât Isus Cristos. Am lăsat grijile lumii să pătrundă în viaţa noastră şi am uitat acel ..cu mult mai mult” al Tatălui ceresc. Continue reading “Oswald CHAMBERS: Priveşte din nou şi consacră-te”

Tensions peak as Norway takes Lithuanian children

stop Barnevernet2015 02 03. The years-long tensions over the troubles many Lithuanian parents have in Norway reached new heights this week after a Lithuanian family was unsuccessful in repatriating its child from Norway to Lithuania.

In a far-from-unique case the family, living in Norway, had its child forcibly taken away by authorities (Barnevernet childcare agency) to a foster home without a comprehensive reason. Fearing for their child they decided to bring him to Lithuania (via Sweden), which Norway considered illegal and requested Swedish authorities to intervene. Sweded taken the boy in a ferry to Lithuania and sent him to Norway, leading to Lithuanian diplomatic protests as the boy is a Lithuanian citizen. Continue reading “Tensions peak as Norway takes Lithuanian children”

Cotidianul Norvegian DAGEN citează afirmaţia dură a Secretarului Parlamentului României împotriva Barnavernet

ben-oni-ardelean-si-titus-corlatean-citati-in-dagen

– Gestapo-metoder fra barnevernet

STERK KRITIKK

lørdag 23, januar 2016, kl. 20:06 Oppdatert: mandag 25, januar 2016, kl. 12:06

En delegasjon rumenske ­toppolitikere har et betinget håp om å kunne påvirke norske barnevernsmyndigheter, men liten forståelse for norsk praksis.

Stein Gudvangen (Traducere  Agnus Dei ~ SURSA : DAGEN)

http://www.dagen.no/Nyheter/sterk-kritikk/–-Gestapo-metoder-fra-barnevernet-297679 Continue reading “Cotidianul Norvegian DAGEN citează afirmaţia dură a Secretarului Parlamentului României împotriva Barnavernet”

BILINGV (Barnevernet, NORWAY): For all the leaders and organizers of the pro-Bodnariu, anti-Barnevernet protests

barnevernet_protest_romania (1)

Beginning with March 1st, we will interrupt all protests until April 16th! We’ve ignited many fires in many places, some bigger, some smaller, but all important! Now we will have one big fire, everywhere at the same time: dozens of cities in Romania, great capitals and cities of Europe and large metropolitan areas in the United States! Continue reading “BILINGV (Barnevernet, NORWAY): For all the leaders and organizers of the pro-Bodnariu, anti-Barnevernet protests”

Support swells for Christian family in Norway after authorities seize children

norway_1212016_1

By   Posted Jan. 21, 2016, 03:00 p.m.

When Marius and Ruth Bodnariu sent their daughters off to school one day last fall, they had no idea they would not come home. And they certainly never imagined their three sons would also be gone before the next sundown—all five children seized by the Norwegian government because of their parents’ Christian beliefs. Continue reading “Support swells for Christian family in Norway after authorities seize children”

Cotețele și gâștele, despre indiferență, informare, durere și implicare

mobile-marketing-strategyÎn marketing se folosește acronimul AIDCA.

Atenție
Interes
Dorință
Convingere
Acțiune

pentru a descrie etapele pe care le parcurge clientul de la recepția reclamei la achiziția mărfii.

Dumnezeu folosește scandalul crucii pentru a scoate oamenii din indiferență.

Când am fost în noiembrie la Auschwitz, în timp ce vizitam cuptoarele în care aproape sigur și consătenii noștri evrei și-au găsit sfârșitul, m-am gândit că restul Europei nu știa de ce se întâmplă acolo și poate n-a aflat decât prea târziu. La fel ca și cu Barnevernetul norvegian, un sistem total antiuman dar care acționează sub acoperirea ”legii” și în totală opacitate media. Continue reading “Cotețele și gâștele, despre indiferență, informare, durere și implicare”

Un Phoenix Moldovean în Tacoma

barzilaiendan's avatarBarzilaiendan

Tare mi-am dorit să fiu Duminică 23 Ianurie 2016 în Tacoma, statul Washington, să sărbătoresc împreună cu moldovenii mila și minunile lui Dumnezeu. N-a fost să fie însă! Ne supunem planurilor lui Dumnezeu. El știe mai bine ce e ,,bine“. Îi urmăresc împreună cu mulți dintre voi de la distanță și mă desfat în povestea aceasta de credință și credincioșie.

Sigur, puteam să copiez tot articolul aici, dar prefer să-l citiți acolo unde a apărut el, într-un ziar american plin de simpatie pentru moldovenii din Tacoma:

Mihaela și Pavel Sandu posted about this.

A Midland church reborn following a baptism of fire

Imagine a church led by a pastor named Paul. Suppose the church burns — twice — only to rise anew from the ashes of arson.
WWW.THENEWSTRIBUNE.COM

View original post