Un cunoscut predicator era odată în biroul lui scriind o predică pentru Paşti, când i-a trecut prin minte acest gând: „Domnul meu trăieşte!“ Plin de bucurie a sărit pe podea şi repeta într-una: „Hristos este viu. Trupul Lui este cald, El nu este marele «Eu eram», ci marele «Eu sunt»“.

Hristos nu este doar un fapt, ci un fapt viu. El este gloriosul adevăr din Ziua de Paşti!

Datorită acestui adevăr, un crin pascal înfloreşte şi un înger stă la mormântul fiecărui credincios. Noi credem într-un Domn înviat, aşa că nu vă uitaţi la trecut ca să vă închinaţi doar la mormântul Lui. Uitaţi-vă în sus şi înăuntru ca să vă închinaţi Hristosului cel viu. Pentru că El trăieşte, şi noi vom trăi. 

Şi credinţa este … o puternică încredinţaredespre lucrurile care nu se văd. (Evrei 11:1)

Credinţa veritabilă îşi pune scrisoarea în cutia poştală şi îi dă drumul. Îndoiala, însă, ţine plicul de un colţ şi apoi se întreabă de ce nu mai vine răspunsul.

Sunt nişte scrisori pe biroul meu pe care le-am scris acum câteva săptămâni, dar încă nu le-am expediat pentru că nu sunt sigur de adresa sau de conţinutul lor. Aceste scrisori nu mi-au fost de nici un folos nici mie nici altcuiva până-n acest moment. Şi nu vor face niciodată nimic până nu le voi da drumul, încredinţându-le serviciului poştal.

La fel este şi cu credinţa autentică. Îşi încredinţează situaţia în mâna lui Dumnezeu, lăsându-L să lucreze. Psalmul 37:5 este o mare confirmare a acestui lucru:

„Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra“.

El nu va lucra niciodată înainte să încredinţăm.

Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu“, zice Domnul oştirilor. (Zaharia 4:6)

Odată, pe când mergeam pe drum pe un deal abrupt, am zărit un băiat pe o bicicletă aproape de poale. El pedala în susul dealului împotriva vântului şi era lesne de observat că urca din greu. Chiar în momentul când făcea cel mai mare efort şi se chinuia să facă tot ce putea în ciuda durerii, un tramvai, care de asemenea urca dealul, s-a apropiat de el. Mergea suficient de încet ca băiatul să se poată agăţa de drugul din spate, şi sunt sigur că aţi ghicit care a fost rezultatul. A urcat dealul fără nici un efort ca o pasăre care planează pe cer.

Atunci mi-a străfulgerat acest gând prin minte: „Eu sunt ca acel băiat pe bicicletă în oboseala şi slăbiciunea mea. Pedalez în susul dealului împotriva a tot…

În adâncul fiecărui om există un „sanctum“ privat unde locuiește esența misterioasă a ființei sale. Această realitate adâncă este ceea ce este persoana în sine, fără legătură cu nicio altă parte a naturii complexe a omului. Este „Eu Sunt” al omului, un dar de la acel „EU SUNT“ care l-a creat.

EU SUNT, care este Dumnezeu, nu depinde de nimic și există prin sine; „Eu sunt” care este omul este derivat din Dumnezeu și depinde în fiecare moment de fiatul Său creator. Unul este Creatorul, înalt peste toate, îmbătrânit de zile, care locuiește într-o lumină de care nu poți să te apropii. Cealaltă este o făptură și, deși privilegiată mai mult ca toate celelalte, este totuși doar o creatură, un pensionar în solda lui Dumnezeu și un cerșetor înaintea tronului Său.

Entitatea umană profundă despre care vorbim este numită în Scripturi „spiritul omului“:

„Căci cine știe lucrurile omului, decât duhul omului care este în el? Tot…