Păcatele de la Potop! Curcubeul legământului lui Dumnezeu cu Noe

Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ si că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.

Și Domnul a zis: “Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare si până la păsările cerului; căci Imi pare rău ca i-am făcut.” Dar Noe a căpătat milă inaintea Domnului. (Geneza 6: 5; 7-8)

Cu arca pe care a construit-o, Noe și familia sa s-au salvat din potopul de ape care a cuprins întreg pământul, în timp ce toți ceilalți oameni au pierit înecați de ape. Conform descoperirilor istorice, după scurgerea apelor corabia s-a oprit în munții Ararat din Turcia.

Continue reading “Păcatele de la Potop! Curcubeul legământului lui Dumnezeu cu Noe”

Stați cu ochii pe micuți: LGBT ne vânează copiii!

de Ștefan Constantinescu

Ofensiva LGBT pentru îndoctrinarea copiilor face o nouă cucerire: Cenușăreasa pentru toate orientările sexuale. 

Potrivit Christianity Daily, minunatul basm al Cenușăresei va fi lansat în septembrie, pe canalul video Amazon Prime, într-o variantă „inclusivă”, cu „nașa zână LGBTQ asexuată”, interpretată de actorul homosexual Billy Porter.

Porter a declarat pentru canalul de televiziune CBS că noua versiune va fi „un basm clasic pentru noua generație”.

Continue reading “Stați cu ochii pe micuți: LGBT ne vânează copiii!”

Viata de familie – Nu-i drum ‘napoi

Când ne-am logodit am fost foarte fericiți, dar după o vreme au început si certurile. După una zdravănă ea si-a scos inelul de logodnă si am crezut că acolo s-a încheiat tot. Însă ne-am împăcat și după scurt timp ne-am căsătorit. Căsătoriți fiind, am învățat că nu ne mai putem juca de-a “ia-ți verigheta și du-te la maică-ta”. Am înțeles că nu-i drum-napoi. Că am pornit pe o cale cu sens unic, iar dacă vreunul se întoarce înapoi se întoarce împotriva lui Dumnezeu în primul rând, iar cu Dumnezeu nu te joci.

Continue reading “Viata de familie – Nu-i drum ‘napoi”

Buletin informativ AFR din 25 Mai 2021

Transgenderism. O recentă apariție editorială discută complicațiile psihologice și medicale ale persoanelor care doresc reversul procesului de tranziție: LINK

Libertatea presei. Un articol interesant despre conflictele dintre mass media și big tech pe tema libertății presei: LINK

Secularism și rasism. Seculariștii acuză creștinii de rasism – comentariul AFR de joi: LINK

Continue reading “Buletin informativ AFR din 25 Mai 2021”

Majoritatea britanicilor se pronunță contra transgenderismului și a ideologiei de gen

Un sondaj a arătat că publicul britanic respinge în mare măsură ideologia transgender.

Sondajul a mai mult de 2.000 de adulți pentru Campania pentru bunul simț (CCS) a dezvăluit că aproape jumătate dintre ei nu cred că bărbații ar trebui să se poată autoidentifica drept femei și să aibă acces la spații destinate doar femeilor, cu mai puțin de unul în cinci din sprijin.

Continue reading “Majoritatea britanicilor se pronunță contra transgenderismului și a ideologiei de gen”

M-au sunat de la Protecția Copilului…

Acum aproximativ un an ne-am propus să facem o casă unei familii cu șapte copii, care se afla într-o situație grea, trăiau cu toții intr-o singură cameră. Tocmai ce apucasem să ne facem planul când protecția copilului a trebuit să intervină și să relocheze copiii la bunici, unde aveau mai mult loc, iar părinții trebuiau să facă naveta uneori chiar zilnic ca să-si vadă copiii deoarece nu aveau si ei loc să doarmă acolo. Trebuiau să respecte aceste măsuri pentru a nu le ajunge copiii într-un centru.

Continue reading “M-au sunat de la Protecția Copilului…”

Transumaniștii vor să-l înlocuiască pe DUMNEZEU cu “Mașina”, într-o nemurire digitală

Transumaniștii promovează de decenii noua religie a Înaltei Tehnologii. Ideea de bază a acesteia este că progresele rapide în cunoașterea științifică și în inovația tehnologică vor culmina în atotștiința și atotputernicia noastră de facto. Într-un univers lipsit de Dumnezeu, dispozitivele digitale ne vor permite să transcendem, pentru a trăi nemurirea în interiorul unei rețele de computere. După cum spunea Ray Kurzweil de la Google într-o celebră butadă: „Există Dumnezeu? Aș răspunde „încă nu”.”

Continue reading “Transumaniștii vor să-l înlocuiască pe DUMNEZEU cu “Mașina”, într-o nemurire digitală”

Pentru cei ce cer din biserică în biserică

barzilaiendan's avatarBarzilaiendan

Aşa vorbeşte Domnul: Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul.” – Ieremia 17:5

Încrederea în oameni este idolatrie, de asemenea şi a căuta ajutor de la oameni. Totuşi sunt atât de mulţi oameni, chiar evlavioşi, care caută sprijin la oameni.

Mulţi credincioşi fac rondul ţării şi cerşesc. Şi pe lângă acestea poate mai şi predică despre faptul că Dumnezeu este Tatăl lor şi le dăruieşte tot ce au nevoie. Dar prin faptele lor dovedesc despre credinţa lor că este moartă.

Blestemat este cel ce se încrede în om. De aceea asemenea oameni sunt ruşinaţi. Cât de mulţi sunt aceia care aşteaptă să-i ajute unul, sau altul şi să aibă răbdare cu ei. Aceştia sunt oameni nemulţumiţi, nenorociţi, foarte sensibili a căror inimă este plină de împotrivire şi vicleşug. Chiar şi cei care doresc să trăiască…

View original post 130 more words

Mămicile furioase din Virginia se aliază pentru a demonstra abuzarea elevilor cu fragmente „pornografice”

Watch: Angry Virginia moms line up to read ‘pornographic’ excerpts from books assigned to 9th graders

Mame contra educație sexuală. Un grup de mame a lansat o campanie împotriva educației sexuale. Ele au citit, în fața clădirii consiliului municipal, cu glas tare, pasaje vulgare din manualele criticate: LINK

Declinul transgenderismului? Unii oameni de știință observa un declin în acceptarea argumentelor pro-transgenderism: LINK

Continue reading “Mămicile furioase din Virginia se aliază pentru a demonstra abuzarea elevilor cu fragmente „pornografice””