Biserica mea era o adunare penticostală bună și îi iubeam pe toți din adunare. Câteodată ei dădeau mărturie, așa cum sunt învățați penticostalii, despre pacea și bucuria pe care le trăiau ca creștini. Nu mă îndoiam de sinceritatea lor, dar știam și faptul că, din când în când, afirmațiile pe care le făceau legat de pace și bucurie erau o fațadă religioasă. În spatele ei erau tensiuni și presiuni neîntrerupte, pe care încercau să le suprime sau să le înăbușe cât mai bine posibil, dar pe care nu reușeau cu adevărat să le învingă.
Am început să predic despre eliberare mai pe ocolite. Am sugerat că, probabil, unele probleme personale care nu au fost niciodată cu adevărat rezolvate ar putea fi cauzate de activitatea demonică, dar sugestiile mele nu prea aveau efect. Continue reading “Provocat la propriul amvon”
