Multe dintre convingerile noastre se formează în timpul copilăriei.

Sarcina de a evalua şi de a aşeza experienţele pe categorii, de a-şi forma concepte este dusă la îndeplinire de către copii care încă nici nu-şi pot menţine curăţenia în cameră şi care nu-şi amintesc să se spele pe dinţi fără supravegherea părinţilor. Dacă nebunia este lipită de inima copilului, ca în Proverbe 22:15, atunci e evident că unele dintre concluziile  pe care le-am tras în copilărie sunt nebuneşti, nerealiste şi au nevoie disperată de reevaluare.

Minciuni puternice dar subtile formează deseori baza comportamentului şi a relaţiilor noastre. A crede că toţi trebuie să mă iubească pentru a fi demn de iubit este o concluzie nerealistă. A crede că ne putem încrede în toată lumea este periculos. A crede că lumea se învârte în jurul meu este imatur şi narcisist. A crede că dacă sunt bătut şi abuzat de cei din jurul meu, atunci sunt rău şi vinovat este un lucru prostesc. Continue reading “Formarea identității” →