Mulțumirea, o stare pe care trebuie să o deprindem!

    “căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos care mă întăreşte.

 ……………………  FILIPENI, 4: 9-13

.

Odată cineva  a fost rugat să-și prezinte o zi din viața sa de creștin. Dar nu toate zilele noastre sunt roz și încurajatoare.  Însă persoana la care mă refer a răspuns cum nu se putea mai “bine”,  cu clipe fericite de dimineața până seara târziu, deși a avut de muncă, pe alocuri din greu, la bucătărie, în casă, la câmp și la animale, dar și la jobul unde mergea în mod regulat, însă parfumul care l-a extras în mărturisire a fost presărat  de cântări și de rugăciuni de mulțumire înaintea Domnului  pentru toate lucrurile prin care a trecut. Continue reading “Mulțumirea, o stare pe care trebuie să o deprindem!”

Seminar despre mulțumire (2)

Cine aduce mulțumiri ca jertfă acela Mă proslăvește.

Psalmul 50:23

  1. Mulțumirile nu sălășluiesc în aur, însă aurul în mulțumiri, da. (Lope de Vega)
  2. Când omului nu-i mai este frig, foame și frică, devine mulțumit. (Tadeusz Kotarbinski)
  3. Orice mulţumire se realizează prin satisfacerea unei trebuinţe. (Tadeusz Kotarbinski)
  4. Cateodata le multumim unora dintre oameni că-și trăiesc zilele laolaltă cu noi. (Feodor Mihailovici Dostoievski)
  5. Isprava cea mai formidabilă a unui om este de a şti să se mulţumească în viaţă cu rolul de personaj secundar. (Dostoievski)
  6. Fericiţi cei care nu citesc ziare, analfabeţii, neimplicaţii, căci au bun-simţ. Pentru a ne simţi deplin mulţumiţi, trebuie să trăim mai simplu. Lectura ziarelor a făcut să crească numărul proştilor. (Lev Tolstoi) Continue reading “Seminar despre mulțumire (2)”

Seminar despre mulțumire (1)

 Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.

1 Tesaloniceni, 5.18

  1. Nu vom fi niciodata destul de recunoscatori față de pământul care ne-a dat totul. (Constantin Brâncusi)
  2. Doamne, Îți mulțumesc pentru capacitatea de a discerne. Și că nu mi-ai luat-o! (George Danciu)
  3.  Orice om nemultumit  este un om bolnav. (Constantin Aninoiu)
  4. Îngenunchează şi tu în faţa Mântuitorului cu credinţă, cu dragostea şi smerenia sutaşului, şi atunci îndată vei simţi cum bolnavul tău se tămăduieşte, iar casa sufletului tău se umple de o binecuvântare, de o fericire şi mulţumire pe care n-ai avut-o şi n-ai cunoscut-o. (Iosif Trifa)
  5. M-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc. (Apostolul Pavel) Continue reading “Seminar despre mulțumire (1)”

„Cine aduce mulțumiri ca jertfă acela Mă proslăvește”

“să izbucnesc în mulţumiri şi să istorisesc toate minunile Tale.”

.
Psalm, 26:7
.
Cine aduce mulțumiri ca jertfă acela Mă proslăvește.
.
Psalmul 50:23
.
.
.
Multe izbucniri putem avea – în râs, în plâns, în supărare, în bucurie, dar aici este singurul loc în Biblie unde se vorbește de o izbucnire în mulțumiri. Toți oamenii știu să ceară, dar numai cei care sunt sensibili şi sunt educați în spiritul recunoştinţei mai și mulțumesc.
.
În anul 1950, ieșind din clădirea Academiei de Studii Economice din București, după un examen, am văzut un om care sta rezemat de gardul clădirii vecine și,  întrebându-l dacă îi este rău, mi-a răspuns că nu poate respira. Continue reading “„Cine aduce mulțumiri ca jertfă acela Mă proslăvește””

Lupta cu Îngerul

.

.

.

..

.

Florian
GULER


S-a luptat îngerul și a fost biruitor, a plâns și s-a rugat de el,
 ….acolo ne-a vorbit Dumnezeu. (Osea 12:4) .

.

Lupta cu Îngerul

.

Mă urmărești de sus, cum urmărești o pradă

Pândindu-mă prin nopate în laț ca să mă prind,

Nu să mă vezi cum cad în pulbere gramadă,

Ci să răman m-ai vrea, luptând pe baricadă,

Să mă măsor cu Tine în noapte bâjbâind. Continue reading “Lupta cu Îngerul”

Un act imperativ (2)

byGeorge Danciu

Acum, dacă veţi asculta de glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.

EXOD, 19.5-6

Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

   EFESENI, 5.18

Fiți plini de Duh!

Dacă în prima parte, tema “Fiți plini de Duh!” ne-a dat ocazia de a răspunde numai la  întrebarea Cine trebuie să fie plin de Duh?, de această dată să medităm puțin la cea de-a doua chestiune.

(2) De ce  trebuie să fim plin de Duh?

A. ÎN VREMEA VECHIULUI LEGĂMÂNT, Dumnezeu și-a ales un popor care să-i poarte Numele și pe care să-i aibă ca fii și fiice. Israel, poporul Domnului, avea luptele proprii cu păcatul, dar și cu  popoarele vecine cu care se afla mereu pe picior de război.  Dar Dumnezeu le promisese că prin El, ei vor fi  biruitori dacă  vor umbla cu frică și în ascultare de El, prin credință,  aducându-i închinarea care i se cuvine. Continue reading “Un act imperativ (2)”

Un act imperativ (1)

by George Danciu

“Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.  De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

        Efeseni, 5.15-18

Poruncile Domnului sunt imperative!

 

E de pomină  și binecunoscută povestea cu paznicul de noapte dintr-un sat de munte. Acesta trebuia să trezească sătenii  atunci când veneau lupii la oi sau dacă era vreun incendiu în sat. Însă s-a întâmplat că paznicul   striga în miez de noapte, când somnul oamenilor le era cel mai dulce:  “Treziți-vă, lupii atacă oile!“, dar când sătetenii erau în picioare, în stare de alertă, el le spunea candid “Am glumit. Culcați-vă, oameni buni!” Dar a venit și vremea când lupii  flămânzi Continue reading “Un act imperativ (1)”

Seminar despre iubire (5)

Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

Sfântul apostol Pavel

  1. Puterea caracterului stă în iubire. – Simion Mehedinți
  2. Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii.  – Sfântul apostol Pavel
  3. Toate lucrurile lucrează împreună spe binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.  – Sfântul apostol Pavel
  4. Nici un alt sentiment nu-l face pe om să-si schimbe opiniile ca iubirea; căci noile păreri sunt de cele mai multe ori noi emotii. Ele nu sunt rezultatul gandirii, ci al pasiunii. –  Somerset Maugham
  5. Dragostea nu este doar un zambet, nu este doar o floare, dragostea este un suflet rănit si apoi vindecat de altul. –  Octavian Paler
  6. Iubesti pentru că iubesti. Nu există ratiune pentru a iubi. – Antoine de Saint-Exupery
  7.  Din iubire a fost creat Universul, iubirea îl miscă, îl ţine legat şi îi asigură echilibrul atât de necesar. –  Vavila Popovici Continue reading “Seminar despre iubire (5)”

Seminar despre caracter (1)

Isus Hristos este acelaș, ieri, azi și în veci!

Sfântul apostol Pavel

El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug.

  Sfântul apostol Petru (1 Petru, 2.22)

  1. Caracterul este ceea ce eşti în întuneric. – Dwight Moody
  2. Caracterul îi dă omului libertatea interioară. – Titu Maiorescu
  3. Mă încred doar în Cineva de caracter. – George Danciu
  4.  Un caracter deosebit este cea mai buna piatra de mormânt. Cei care te-au iubit si cei pe care i-ai ajutat isi vor aminti de tine atunci cand florile de nu ma uita s-au ofilit. Scrijeleste-ti numele in inima lor si nu in marmura mormantului.- Charles Haddon Spurgeon Continue reading “Seminar despre caracter (1)”

Seminar despre iertare (3)

Dacă (…) se întoarce la tine și zice: „Îmi pare rău!”, să-l ierți.”

  LUCA, 17.3-4

  1.  Primesti iertarea, dacă ierți la rândul tău. – George Danciu
  2.  Dacă îi pare rău, să-l ierti! – Emil Bartos
  3. Cel care nu îi poate ierta pe ceilalti distruge podul pe care ar putea ajunge la ceruri; căci orice om trebuie să fie iertat. –  George Herbert
  4. Iertarea este dăruirea si, în acest fel, primirea vietii. –  George MacDonald
  5. Inefabila bucurie de a ierta si a fi iertati da nastere unui extaz care ar putea starni chiar si invidia zeilor. –  Elbert Hubbard
  6. Dacă nu te-ai iertat tu insuti, cum te-ar putea ierta ceilalti? – Dolores Huerta
  7. Când esti bine dispus, totul ti se pare tolerabil, ierti, iertarea este un chip al bunei dispozitii. – Andrei Plesu
  8.  In cele din urmă nu există nimic care nu poate fi iertat, dar ramane intotdeuna ceva care nu este scuzabil. –  Jankelevitch Continue reading “Seminar despre iertare (3)”