MĂ RECONFIGUREZ

Zilele acestea am realizat că am ajuns să mulțumesc Domnului pentru pandemie, pentru virusul care circulă nestingherit printre noi. Nu m-am sclintit la cap. Sunt bine.

Îi mulțumesc Domnului că prea eram cu gândurile pe coclauri, prin alte țări, admiram învidiind pe unii sau pe alții care ajungeau pe unde visele mele încă nu sperau. Acum, sunt acasă și descopăr că uitasem de oamenii de lângă mine, nici măcar nu îmi păsa de ei. Continue reading “MĂ RECONFIGUREZ”

Cel mai important apel la 112

Acum câteva dimineți în urmă am ieșit împreună cu soția să ne luăm o cafea de la colțul blocului, când ne-am întors am văzut un bărbat căzut înaintea unei mașini parcate, ne-am apropiat și am văzut că avea capul spart în urma căzăturii. La câțiva metri erau două femei, una o pieptănat pe alta în fața blocului. Am întrebat dacă au sunat la 112, dar ne-au bruscat, ne-au spus că n-au timp și că nu le interesează. Am rămas șocați că lângă ele putea muri un om, iar ele își făceau cocul una alteia, total insensibile față de nevoia aproapelui.

Reclamă:

Click to access Brosura%20Covid%20v5.pdf

Am sunat la 112, am așteptat ambulanța și am stat acolo până când cel căzut a fost îngrijit și apoi dus la spital. Continue reading “Cel mai important apel la 112”

Folosește imaginația credinței

Vin mulți oameni la mine și-mi spun: “Mi-am imaginat că voi avea cancer și am căzut în depresie și chiar în boală!”; “Mi-am imaginat că mă dă afara de la muncă și nu mai pot dormi!”; “Mi-am imaginat că soțul mă Înșeală și nu-l mai pot iubi!”. Foarte mulți își fac rău și trăiesc o viață de coșmar pentru că își lasă imaginația să lucreze contra lor, este fix ca o boală autoimună prin care organismul luptă contra lui însuși autodistrugându-se. La fel e și cu mintea, te poate sabota dacă o lași.

Ce ar fi să te gândești: “Dumnezeu mă va ține sănătos până în ultima zi a vieții mele!”; “Dumnezeu nu mă va lăsa să-mi cerșesc pâinea!”; “Soțul/soția îmi va fi credincios/credincioasă până la sfârșit!”; “Copilul meu va fi o binecuvântare pentru mine!” Biblia ne spune că o gândire sănătoasă susține omul chiar și în boală, iar o gândire distructivă grăbește chiar și efectul oricărei boli de a distruge și mai mult. Continue reading “Folosește imaginația credinței”

UPDATE: Apel la rugăciune pentru pastorul Daniel Branzei! Starea sănătății s-a agravat…

Update privitor la starea de sănătate a fratelui Daniel Branzei. Și un stăruitor apel la rugăciune.

În cursul după-amiezii, după apelul fratelui Guler, am luat legătura telefonic cu fratele Val Monafu, ginerele fratelui Daniel.

Într-adevăr, după o dimineață, relativ încurajatoare, brusc, abrupt, în cursul după-amiezii, starea dumnealui s-a agravat. Soția fratelui Daniel, sora Dana, este de asemenea suferindă și internată in spital. Partea frumoasă a acestei istorii este că la spital, au fost puși amândoi în același salon. În timp ce nimeni altcineva nu are voie să primească vizitatori la spital, în perioada aceasta, prin harul Domnul, ei pot să fie împreună și să se încurajeze unul pe celălalt.

Dragilor, vă rog să nu conteniți să vă rugați pentru familia Brânzei! Continue reading “UPDATE: Apel la rugăciune pentru pastorul Daniel Branzei! Starea sănătății s-a agravat…”

Splendoarea fulgului de zăpadă

Ai ajuns tu până la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei?

Iov 38:22

SĂMÂNȚA BUNĂ

Splendoarea fulgului de zăpadă

În acest capitol din Biblie, Dumnezeul cel veșnic vrea săi reamintească robului Său Iov perspectiva gloriei și a puterii Sale de Creator. Din cauza chinuitoarelor lui suferințe și a loviturilor din partea prietenilor, Iov pierduse din vedere măreția și dreptatea lui Dumnezeu. Atunci El ia îndreptat ochii spre visteriile zăpezii și ale grindinei.

O iarnă fără zăpadă nu este o iarnă adevărată, cel puțin pentru copii. Ei așteaptă cu nerăbdare fulgii albi, care transformă un peisaj trist de iarnă întro perspectivă strălucitoare. Continue reading “Splendoarea fulgului de zăpadă”

BUCURIA ESTE O ALEGERE

A ieșit vreodată ceva bun din îngrijorare? Ați rezolvat vreo problemă dacă v-ați concentrat pe aspectele negative ale acesteia și nu mai vedeați nicio cale de ieșire? Biblia ne învață exact contrariul și acesta este modul corect și cel mai eficient în care trebuie să abordăm orice situație.

  • Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa Lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea Lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus. – Filipeni 4:6-7

Ușor de spus, dar greu de făcut, nu-i așa? Dar să vedem ce spun versetele precedente:

  • Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape. – Filipeni 4:4-5

Continue reading “BUCURIA ESTE O ALEGERE”

Părtășia dintre Tatăl și Fiul

Cel care M-a trimis este cu Mine; El nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.

Ioan 8:29

Părtășia dintre Tatăl și Fiul

Domnul Isus a trăit pe acest pământ într-o părtășie zilnică, neîntreruptă, cu Tatăl. El făcea totul în dependență deplină de Dumnezeu. A fost trimis de Tatăl și a mers întotdeauna pe căile indicate de Tatăl: „Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, ci numai ce vede pe Tatăl făcând; și tot ce face Tatăl face și Fiul întocmai” (Ioan 5.19). Privirea Lui a fost ațintită întotdeauna asupra Tatălui Său! Continue reading “Părtășia dintre Tatăl și Fiul”

TOXINELE DE LA LOCUL DE MUNCĂ

„Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei…” (2 Corinteni 6:17)

Te rog să te oprești puțin și să te gândești la produse care odinioară nu erau considerate dăunătoare, și-ai să te miri constatând că erau din (sau conțineau) azbest, plumb, mercur etc. Deși au trecut generații, încă tratăm muncitori bolnavi care au instalat plăci de azbest și au inhalat fibre sau gaze toxice. Având această ilustrație în minte, ferește-te de „toxinele” de la locul tău de muncă și nu te lăsa infectat de ele!

Biblia ne avertizează: „Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.” Dumnezeu nu-ți spune să te separi de colegii de muncă. Continue reading “TOXINELE DE LA LOCUL DE MUNCĂ”

Rugăciunea…

Rugăciunea este anestezie. Când mă doare mă rog, simt imediat pace, liniște și chiar ameliorarea durerii trupești. În orice furtună a vieții simt calmul lui Hristos care este în mine. Pe genunchi se face epidurala vieții pentru a mă naște eu din Dumnezeu.

Rugăciunea este medicament. Când virusurile atacă trupul meu, când boală mă doboară la pământ și aduce frica și nesiguranța, când mintea mea este cuprinsă de panica vieții, iau repede un medicament, care se administrează pe genunchi, are efect imediat, fără efecte secundare, pentru că binecuvântarea Domnului nu este urmată de niciun blestem. Continue reading “Rugăciunea…”