Ne-a vorbit prin Fiul Său

Dumnezeu, după ce le-a vorbit odinioară în multe rânduri și în multe feluri părinților prin profeți, la sfârșitul acestor zile ne-a vorbit în Fiul.
Evrei 1:1,2

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeul nostru este un mare Vorbitor, iar Cuvântul Său este întotdeauna puternic, eficace și minunat. Dumnezeu Fiul a vorbit și toate lucrurile au luat ființă (Evrei 1:2), după care El le susține continuu prin cuvântul puterii Sale (Evrei 1:3). Fiul este Cel prin care Dumnezeu a creat toate lucrurile și tot El le ține în ființă. Continue reading “Ne-a vorbit prin Fiul Său”

Vă dau pacea Mea

Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.
Ioan 14:27

Pacea Mântuitorului

SĂMÂNȚA BUNĂ

Avem aici câteva dintre ultimele cuvinte ale Domnului Isus, moștenirea Sa de pace pentru ucenicii Săi, dar și pentru noi. Pacea pe care ne-o dă Isus Hristos își are izvorul în iertarea gratuită, obținută pentru noi prin sângele Său prețios. Ea este tot atât de sigură pe cât de sigură pot să o facă dragostea veșnică și puterea veșnică! Este o pace de care sufletul nostru are nevoie și care nu poate fi găsită în niciun alt loc decât la Cel care este Izvorul ei. Este scris: „Avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos”. Continue reading “Vă dau pacea Mea”

Pe cine incomodează Duhul Sfânt?

În timpul unei conferințe regionale de tineret, după predică, am fost invitat să-mi spun mărturia despre Duhul Sfânt. Imediat după ce am terminat un învățător biblic s-a ridicat copăcel să mă contrazică! În plină sală! I-am spus fratelui doar atât: „Teologia ce-o împărtășeșc despre Duhul Sfânt nu e învățată din cărți, nici pe băncile facultății. Nici de la oameni. Ci e metodă didactică primită direct pe pielea mea!”. Desigur că m-a contazis din nou. Dar nu putem cere nimănui ceva ce nu poate…

Mă întrebam atunci, dar și zilele trecute, de ce Duhul Sfânt e incomod în biserică? Pe cine deranjează? Continue reading “Pe cine incomodează Duhul Sfânt?”

Apel către pastorii și preoții din Timișoara!

Asaltul împărăției întunericului prin pornografie, propaganda gay, ideologie de gen, reeducarea părinților, avorturi, redefinirea familiei, sexualizarea copiilor este pe zi ce trece tot mai puternic. În săptămâna 3-7 Iunie va avea loc primul Pride Week în Timișoara. A venit timpul să nu ne mai lăsăm intimidați de mass-media, de politicienii cu agende ascunse și nici de cei care, deși nu fac nimic, critică mereu ce fac alții. Continue reading “Apel către pastorii și preoții din Timișoara!”

Et maintenant? – Mă uit în oglindă și vreau să spun ceva pentru toți frații mei din România

“În politică nu există adevăruri, doar interese!”

După alegerile din România…!

by Daniel Branzei

  1. Suntem un popor de naivi, pasivi din firea mioritică, fataliști din educația ortodoxă milenară și în stare de mari acte de vitejie doar atunci când suntem strânși cu ușa.
  2. Biruințele noastre sunt sentimentale, nu raționale. Vin ca un pârjol și se sting repede ca focul rapid de miriște.
  3. Avem conducători “nevârstnici” și nepregătiți, niște adolescenți într-o lume politică a oamnilor mari și unși cu toate alifiile.
  4. Majoritatea românilor nu l-au citit nici măcar pe Machiavelli, părintele politicii moderne. Citesc cu tristețe despre români care ar dori să promoveze în funcții de Stat doar oameni cu calități care i-ar face până și pe păstorii bisericilor să roșească. “Sancta simplicitas!“ Să ne ferească Dumnezeu! Dintre toate dictaturile, cea mai drăcească a fost și poate fi dictatura religioasă!
  5. Nu uitați Inchiziția! Nu-l uitați pe Savanarola, cavalerul tristei figuri care a crezut că a scăpat Italia de familia De Medici … L-au ars până la urmă. Deviza lor? Festina lente; (“Make haste slowly”), grăbește-te încet! În lumea aceasta, care zace în cel rău, păcatul triumfă mereu până la urmă. Doar în lumea lui Dumnezeu va fi altfel.

Continue reading “Et maintenant? – Mă uit în oglindă și vreau să spun ceva pentru toți frații mei din România”

Vă va răsări Soarele dreptății cu vindecarea în aripile Lui

Și vouă, care vă temeți de Numele Meu, vă va răsări Soarele dreptății cu vindecarea în aripile Lui.
Maleahi 4:2

DOMNUL ESTE APROAPE

Capitolul patru din Maleahi începe cu o atenționare solemnă despre perioada cumplită a necazului cel mare, a acelei zile care va arde ca un cuptor și care îi va mistui pe cei nelegiuiți. Toate acestea vor avea loc după ce Adunarea va fi răpită la cer. Continue reading “Vă va răsări Soarele dreptății cu vindecarea în aripile Lui”

EU, creștinul, cu cine votez?

Sfânta Scriptură se pronunță cu privire la “cei înălțați în dregătorii” și folosește cuvinte dure la adresa liderilor politici care au promis că vor fi alături de popor, dar în schimb s-au preocupat mai mult de propriul câștig și au uitat de responsabilitățile pe care le au. Dumnezeu nu va manifesta toleranță față de acei lideri care nu caută să împlinească binele poporului. Cuvântul lui Dumnezeu amintește câteva cerințe pe care trebuie să le întrunească cei implicați în slujirea în zona socio-politică, cerințe față de care creștinii în general, iar evanghelicii în special, sunt foarte sensibili.

1. Dreptate: “Când cei drepti se înmulțesc, poprul se bucură, dar când conduce cel rău poporul suspină” (Proverbe 29:2). Majoritatea creștinilor nu-și vor da votul pentru oameni corupți și fără caracter. Vor vota, în schimb pentru cei drepți, cinstiți și vorbiți de bine. Continue reading “EU, creștinul, cu cine votez?”

Să știți să lucrați împreună

„Fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.”

Efeseni 5:33

SĂ TRĂIȚI ȘI SĂ LUCRAȚI ÎMPREUNĂ 

O femeia a plecat la o conferință într-un weekend prelungit. Pe la jumătatea unei sesiuni de dimineață, a sărit în picioare brusc și a părăsit încăperea. Îngrijorată, o prietenă s-a dus după ea pentru a vedea ce a determinat-o să părăsească întâlnirea atât de brusc. A găsit-o în hol cu telefonul în mână. „S-a întâmplat ceva?” a întrebat ea îngrijorată. Continue reading “Să știți să lucrați împreună”