Cine se va atinge de un mort, de trupul unui om mort, şi nu se va curăţi, pîngăreşte cortul Domnului …

by John Fischer

 acela să fie nimicit din Israel. Fiindcă nu s-a stropit peste el apa de curăţire, este necurat, şi necurăţia lui este încă peste el. (Numeri 19:13.)

Deseori aduc în atenție că Sriptura este Cuvântul lui Dumnezeu, din Geneza până în Apocalipsa – Și, ca atare,  este demnă de luat în seamă. Fie de cei credincioși (născuți din nou),  pentru aceștia, Cuvântul  lui Dumnezeu este hrană sufletului lor. Dar chiar și de cei care într-un fel sau altul o detestă și o resping. Este cartea care te educă, care dă înțelepciune, care din neom te face om. Scriptura, as zice că ea este unica sursa de unde poți avea un câștig fizic, literal, dar cu atât mai mult spiritual. Am făcut această scurtă introducere pentu că ne este necesar să știm că are o valoare pentru sufletul nostru.  Continue reading “Cine se va atinge de un mort, de trupul unui om mort, şi nu se va curăţi, pîngăreşte cortul Domnului …”

Aurel Gheorghe: 50 DE TEZE PENTRU REFORMA CREȘTINISMULUI DIN ZILELE NOASTRE

Teza 4 – Dumnezeu ne primește, în harul și mila Sa

Teza 4 –  Niciunui om Domnul nu i-a cerut ”să-L primească”, sau ”să-L accepte”,

ci să se pocăiască și să vină după El, purtându-Și crucea în fiecare zi.

Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el,

a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.
Continue reading “Aurel Gheorghe: 50 DE TEZE PENTRU REFORMA CREȘTINISMULUI DIN ZILELE NOASTRE”

De ce adolescenții se lasă biruiți de ispita comiterii suicidului?

by Vasile Filat

Presupun că ați auzit despre cazul tragic de suicid din 8 martie. Un băiat și o fată de 15 și respectiv 14 ani s-au sinucis. Au sărit de pe o clădire foarte înaltă. În presă apar tot mai multe articole în care apar ultimele lor postări de pe rețelele de socializare. Se pare că au mers la fapta aceasta disperată după ce s-au lăsat prinși în jocul „Balena Albastră”, răspândit pe rețelele de socializare. Despre acest joc se spune că deja a luat viața a peste 130 de tineri și adolescenți în Rusia. Administratorii jocului atrag tinerii prin 50 de sarcini reale. Printre sarcini sunt tăierea venelor cu o lamă, privirea filmelor de groază, până ajung la ultima etapă – a suicidului. Continue reading “De ce adolescenții se lasă biruiți de ispita comiterii suicidului?”

Învață pe copil disciplina duhovnicească ca să-i salvezi sufletul

by Vasile Filat

Orice ucenicie presupune disciplină. Dacă vrei să înveți muzică sau sport, sau o meserie, sau orice alt lucru, trebuie să ai disciplină și fără aceasta nu-ți va reuși niciodată. Cine a intrat în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos a devenit ucenicul lui și trebuie să aibă disciplină duhovnicească. Și Mântuitorul și apostolii continuu au îndemnat pe ucenici la disciplină duhovnicească și primii ucenici ai Domnului au avut-o din plin. Astfel, despre primii creștini din Ierusalim este scris: Continue reading “Învață pe copil disciplina duhovnicească ca să-i salvezi sufletul”

Cum să te eliberezi de vina gândurilor rele?

by Vasile Filat

Întrebare:

Recent am căzut în niște datorii extrem de mari și mă rugam ca Dumnezeu să mă scoată din ele și, tot rugându-mă, mă gândeam la ce aș putea să renunț numai ca Dumnezeu să mă scape. Am început să enumăr mai multe lucruri dragi mie, dar tot nu mă puteam decide și nu doream să renunț la ele. Printre acestea am zis și faptul că primul meu copilaș să nu se nască, aceasta e similar cu faptul că îmi dau consimțământul la moartea lui. Ca toate lucrurile precedente, pe loc m-am răzgândit și nu puteam înțelege cum a putut să-mi apară acest gând. Mă frământam foarte mult din aceasta cauză și mă rugam fierbinte ca Domnul să mă ierte, totuși nu am pace. Continue reading “Cum să te eliberezi de vina gândurilor rele?”

Jos cu dictatura lui Mark Dever! Catolicism cu față evanghelică!

Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi dar robi oamenilor! (1 Cor 7:23)

Lipsă de lumină și discernământ la sectanții Mark Dever și Johnathan Leeman, dar și un mare AVERTISMENT pentru secta Magna Gratia din România!

by Paul Dan

Am trăit sub opresiunea comunistă. Știu ce însemnă teroarea prezenței reprezentantului de la Departamentul Cultelor pentru noi credincioșii evanghelici. Domnul ne-a dăruit libertate. Nu ne vom face robii lui Mark Dever și a sectei 9 Marks, indiferent de manipulările subtile ale lui Dever și aliaților lor din România, secta Magna Gratia.  Continue reading “Jos cu dictatura lui Mark Dever! Catolicism cu față evanghelică!”

Cheia unei vieți biruitoare. Salavatorul omorât. (meditații)

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

CHEIA UNEI VIETI BIRUITOARE

„El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti” (2 Petru 1:4)

     Se spune că un pastor a fost invitat la masă de către una din familiile din parohia lui, iar doamna s-a gândit să-l impresioneze. După servirea mesei, ea a dorit ca pastorul să citească ceva ziditor pentru familie. Ea i-a spus unuia dintre copii: „Te rog du-te și adu Cartea cea Bună, cartea pe care o iubim, cartea pe care o citim în fiecare zi.Continue reading “Cheia unei vieți biruitoare. Salavatorul omorât. (meditații)”

Practicând minciuna, nu ai caracterul unui Copil al lui Dumnezeu

by John Fischer

 Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucît v-aţi desbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui (Coloseni 3:9)

       Am avut câteva discuții cu unii dintre frați care susțin că în adunare sunt credincioși. Nu pun la îndoială ceea ce aceștia susțin. Dar mă întreb: de ce spune Scriptura că într-o casă mare sunt vase de cinste și vase de ocară?  ( 2Timotei 2:20). Iată că nu numai atunci erau aceste două feluri de vase. De-a lungul istoriei creștine așa au fost adunările, bisericile de adunătură. Câți dintre noi ne găsim desfătarea în Cuvântul lui Dumnezeu? Continue reading “Practicând minciuna, nu ai caracterul unui Copil al lui Dumnezeu”

DEMASCAREA “PÂRÂŞULUI FRAȚILOR”

Mai multe biserici au fost distruse de pârâşul fraţilor şi de acţiunea sa de vânare a greşelilor, decât din cauza imoralităţii sau a folosirii greşite a fondurilor  bisericii. Atât de răspândită este această influenţă în societatea  noastră încât, printre mulţi, vânarea  greşelilor este înălţată la statutul de  “lucrare”! Totuşi, Domnul promite că în Casa Sa, în loc să ne acuzăm unul pe altul, ne vom ruga, şi în loc să ne vânăm greşelile ne vom iubi cu o dragoste care acoperă o mulţime de păcate. Continue reading “DEMASCAREA “PÂRÂŞULUI FRAȚILOR””