Îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, atâta timp cât se zice „astăzi“, pentru ca niciunul dintre voi să nu se împietrească.  –  Evrei 3.13

Un șofer s-a lovit la un deget. Nu a dat mare importanță rănii și s-a bandajat cu o batistă murdară. După câteva zile, durerea a început să se intensifice. A mers la medic și, după o examinare atentă, acesta i-a spus că degetul trebuie amputat, altfel există pericolul răspândirii cangrenei în tot corpul. Șoferul nu a vrut să audă așa ceva. Durerile și febra însă au crescut. A venit din nou la medic și acesta a constatat cu regret că acum cangrena îi cuprinsese întreaga mână. Soluția salvării vieții era ca mâna să fie tăiată. La așa ceva, șoferul nu a consimțit. Dar, după o altă săptămână, o ambulanță l-a adus pe șofer în stare de inconștiență la spital. Acum delira. Soția și-a dat acordul…

Nu este doar un calambur de ocazie, dar ocaziile apar peste tot. Istoria se grăbește. Incredibilul de ieri este la modă astazi și perimat mâine.

Vă mai aduceți sminte de vremea când tot ce ne doream era un … radiocasetofon? Sau un telefon în casă?

Schimbările prea rapide produc instabilitate, iar aceasta naște insecuritate și depresie.

Cel mai trist epitaf care ne bântuie ca virusul unei pandemii planetare este acesta:

“A murit strivit de roțile mecanismului unei lumi pe care n-o mai înțelegea”

Singura speranță în acest caleidoscop amețitor de iluzii este existența unei “Stânci a veacurilor” nemișcată de furtuni și valuri. Cel care se refugiază pe ea găsește o pace care întrece orice pricepere.

În comparație cu eternitatea toate “noutățile” de azi și de mâine sunt … “deja vu”.