Gândul zilei: CUM SĂ CREŞTI UN TIMOTEI

George's avatarRevista ARMONIA - Saltmin Media

154x212-images-stories-altele-biblia1Nicolae Iorga spunea că profesor e acela care învață necontenit, iar marele om de cultură a fost un exemplu pentru noi în multe domenii, în care a excelat, tipărind peste 25.ooo de titluri de lucrări, asta în vremea când scrisul era de “mână” (cu pana, creionul sau penița).

Iar apostolul Pavel le scrie corintenilor: “Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.” (1 Corinteni 13: 11)

Pe de altă parte și Isus Hristos îndeamnă omul: “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.  Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.  Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30)

View original post 329 more words

Tinerii creștini români din Diaspora

Tinerii romaniFRAȚI ȘI SURORI, 
Dragi tineri,

La strigătul tinerilor români din diaspora, din articolul „Destinul tragic, al Tinerilor Creștini din Diaspora Română”, susțin și simt ca îndreptățită dorința  explicită  “să ne dea și nouă doar 30 de minute o dată pe săptămână, predica și-n limba engleza” Continue reading “Tinerii creștini români din Diaspora” →

Lacrimile apostolului Pavel – o chemare la veghere

barzilaiendan's avatarBarzilaiendan

(Vă rog să citiți neapărat și comentariul de la finalul acestui articol. Neapărat! Vă rog frumos.)

Cazul “Adoram Arad si Catch the Fire”(5)

Postul acesta de avertizare apărut pe un blog românesc mi-a aprins dorința de a repeta niște lucruri pe care trebuie să le spunem categoric și cu toată claritatea.

Unii ne-au judecat pentru că judecăm prea aspru derapajele doctrinare ale fratelui Țon Iosif și ale străjerilor. Îi rog să deschidă măcar acum ochii și să vadă că buruienile umplu ogorul, dacă sunt lăsate ,,în pace“. La Arad și probabil și în alte părți, oameni slabi au înghițit gălușca și erezia se răspândește.

Vă invit să plângem împreună cu apostolul Pavel, nu se ne bucurăm, ,,sărbătorind“ astfel de ,,succese“. Orice Evanghelie care ocolește crucea pocăinței, a lepădării de sine și a

View original post 1,412 more words

Gândul Zilei: umilință și iubire

Samariteanul milostivTrăsături ale creștinului

 de Wim Malgo

«ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuşi»   Filip. 2:3

Relaţiile noastre cu cei din jur arată dacă avem cu adevărat parte de binecuvântarea lui Isus. Te rog să analizezi aceste relaţii în lumina conceptelor biblice despre binecuvântare. Continue reading “Gândul Zilei: umilință și iubire” →

Gândul Zilei: Iată mama ta!

Fiii ei se scoală și o numesc fericită. –  Proverbe 31:28. 

Mama ta„IATĂ MAMA TA!” 

(loan 19:25-30 )

Fiul lui Dumnezeu atîrna pe crucea romană. Trupul Său fusese bătut cu brutalitate, iar spiritual era despărţit de Tatăl. Cu toate acestea, Şi-a adus aminte de mama Sa. Interesul pentru binele ei nu s-a pierdut în agonia acelei crize. Prin cuvintele „Iată mama ta”, a încredinţat-o în grija ucenicului iubit, loan. Exemplul Său ne arată importanţa de-a ne onora şi de a îngriji de mamele noastre. Iată mama tal Adu-ţi aminte şi priveşte în ochii ei iubitori, ascultă dulceaţa vocii ei, fiorul chiar şi al unei singure mîngîieri a mîinii ei tandre. Continue reading “Gândul Zilei: Iată mama ta!” →

5 Meditații ale Zilei de 8 Mai 2014

Cuptorul de focLibertatea în necaz

(IZVOARE IN DESERT)

Umblând slobozi în mijlocul focului. – (Daniel 3:25)

Când Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au fost aruncaţi în cuptor, focul nu i-a împiedicat să se mişte, pentru că au fost văzuţi „umblând slobozi“. De fapt, focul era una din străzile pe care ei călătoreau spre destinaţia lor.

Mângâierea pe care o avem din adevărul revelat al lui Hristos nu este că el ne învaţă eliberarea din necaz, ci că el ne învaţă libertatea în necaz. Continue reading “5 Meditații ale Zilei de 8 Mai 2014” →

TUPEUL – regula zilelor din urmă

Tupeul si timiditateaEvlavia voastră este ca norul de dimineață și ca roua care trece curând. (Osea 6:4)

Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, și caută neprihănirea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea. (1Timotei 6:11)

 

Creștinii de azi predică una și trăiesc alta

 

Ei predică iubirea, ca roadă a Duhului Sfânt, că fără iubire nu suntem nimic, că nădejdea pe care o are creștinul – nu înșeală – pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inima creștinilor născuți din Hristos, prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. Continue reading “TUPEUL – regula zilelor din urmă” →

6 Meditații ale Zilei de 7 Mai

Biblia(1) MEDITAŢII ZILNICE de WIM MALGO

«Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.»

1 Ioan 3:3

Există o uitare care are consecinţe dezastruoase! «… si a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate» (2 Petru 1,9). Simţi că nu te mai apropii de Domnul Isus? Rugăciunea ta nu mai are putere? Nu mai ai parte de binecuvântare şi rod în viaţa ta de credinţă? Continue reading “6 Meditații ale Zilei de 7 Mai” →

Zidind pentru veşnicie

Crucea care aduce Lumina vietii„Căci cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-și facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească?”

Luca 14:28

Domnul nostru nu se referă aici la un preţ pe care trebuie să-l calculăm noi, ci la un preţ pe care l-a calculat El. Preţul a fost dat de acei treizeci de ani din Nazaret, acei trei ani de popularitate, scandal şi ură,  agonia adâncă, de nepătruns, din Ghetsimani şi atacul de la Calvar – pivotul în jurul căruia se învârte timpul şi eternitatea. Continue reading “Zidind pentru veşnicie” →

Baticul și femeia – O încercare modestă la explicarea unui pasaj dificil

batic_imagine2by Laurențiu Nica

Aşa cum am spus în articolul anterior, continuăm dezbaterea legată de o tradiţie a acoperirii capului la femei, în special în cadrul bisericilor evanghelice, şi nu numai.

Chestiunea legată de acoperirea capului la femei este o întrebare de interpretare şi de aplicare a unui singur pasaj din 1 Corinteni 11:2-16 (care îl voi reda mai jos). În acest pasaj Pavel le îndeamnă pe femeile din biserica din Corint să poarte o acoperire a capului lor atunci când se roagă ori profeţesc, în acelaşi timp declarând că bărbaţii nu trebuie să poarte nimic pe cap în circumstanţe asemănătoare. Continue reading “Baticul și femeia – O încercare modestă la explicarea unui pasaj dificil” →