LEGEA și EVANGHELIA de Oswald Chambers

iacov 2.10Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singura poruncă se face vinovat de toate. 

 lacov 2:10

Legea morală nu ia în considerare nicidecum slăbiciunea noastră ca fiinţe umane, nu ia în seamă ereditatea şi infirmităţile noastre: ea ne cere să fim cu totul morali.

Legea morală nu se schimbă niciodată, nici pentru cei mai nobili, nici pentru cei slabi, ci este veşnic aceeaşi.

Legea morală dată de Dumnezeu nu devine mai îngăduitoare faţă de cei slabi, nu ne scuză defectele, ci rămâne absolută pentru toate vremurile şi pentru toată veş­nicia. Continue reading “LEGEA și EVANGHELIA de Oswald Chambers” →

Momente și Scițe

VaisamarOriginally posted on Vaisamar:

Fiindcă ultima mea postare a atins nervul sensibil al „creştinării” Dobrogei de către Sf. Andrei, subiect despre care am mai scris cu altă ocazie, cred că e acum timpul să vin cu nişte lămuriri suplimentare pe această temă. Probabil că o cercetare de acest fel riscă să devină „extrem de jignitoare”, dar mă simt totuşi dator să dau justa măsură a „exagerării” de care am fost acuzat.

De la Patriarh citire

Pornesc de la o mostră de „discurs” tipic, luat din prefaţa Bibliei sinodale 1988, semnată de Patriarhul Teoctist: Continue reading “Momente și Scițe” →

Cazul familiei Bodnariu: Un test pentru fiecare om!

Pastorul Cristian Ionescu:

cristian-ionescu-intre-scriptura-si-ziare-cu-marius-cruceruCeea ce a început ca o încercare de temperare a spiritului religios al părinților și bunicilor din partea directoarei școlii, a degenerat într-un caz de abuz flagrant al autorității girate de legile absurde ale acestei țări, cu privire la creșterea și educarea copiilor în familie. […] Continue reading “Cazul familiei Bodnariu: Un test pentru fiecare om!” →

Punctul central al puterii spirituale

Galatians6_14

… crucea Domnului nostru Isus Cristos.

Galateni 6:14

Dacă vrei să cunoşti puterea lui Dumnezeu (adică viaţa înviată a lui Isus) în trupul acesta muritor, trebuie să meditezi la durerea lui Dumnezeu. Lasă preocupările personale cu privire la propria ta condiţie spirituală şi, cu un cuget deschis, priveşte la durerea lui Dumnezeu şi imediat puterea Lui va fi în tine. Continue reading “Punctul central al puterii spirituale” →

TRISTEȚE: Recursul familiei Bodnariu împotriva acuzației a fost respins (30 Noiembrie)

familie-bodnariu-norvegia-37 Deocamdată, conform deciziei tribunalului regional din 30 Noiembrie, Marius și Ruth   își pot vedea bebelușul (pe Ezekiel) de două ori pe săptămână câte 2 ore.

Ruth poate să-i vadă pe Ioan și Matei o dată pe săptămână. Pe fetele mai mărișoare nu le pot vedea.

În următoarele ore, căutând fața Domnului, familia Bodnariu  împreună cu echipa de consultare  pentru o  acțiune legală, va lua o hotărâre cu privire la demersurile care se impun în această situație. Continue reading “TRISTEȚE: Recursul familiei Bodnariu împotriva acuzației a fost respins (30 Noiembrie)” →

Concert de colinde româneşti în Arizona, 2015

arizoncraciun

Vineri, 11 decembrie, 2015, începând cu orele 19:00 (7:00 pm), în Phoenix, Arizona va avea loc un concert de colinde susţinut de Corul mixt Ekklesia, Corul Bărbătesc al Bisericii Happy Valley, Corul de Copii Ekklesia şi solistul Dan Miclea.

Pentru acest eveniment, organizat de biserica Ekklesia (www.ekklesiachurchaz.com ), a fost închiriată Sala “Auditorium” (aproximativ 900 de locuri) de la liceul “Cactus High School”, la adresa: 6330 W. Greenway Rd, Glendale, AZ 85306. Continue reading “Concert de colinde româneşti în Arizona, 2015” →

Deschiderea bisericii creștine a românilor din Oxford

 

55ad2286137aa6fe128c2fc662b94b04

28 Noiembrie 2015 va rămâne o zi memorabila pentru comunitatea de români evanghelici din Oxford (Marea Britanie)

 Este ziua în care a avut loc primul serviciu divin in noua biserica creștină care a luat ființă în orașul Oxford, Marea Britanie. Trăim vremuri de har în care creștinii se pot aduna în pace pentru a-L lăuda pe Creatorul lor și pentru a propovădui Evanghelia mântuirii în comunitatea de români din Oxford si împrejurimi! Continue reading “Deschiderea bisericii creștine a românilor din Oxford” →

Lazăr GOG – Strategia ucigașă

church-night3

Un mesaj care ne cuprinde pe toți,  tineri, maturi, și cei în vârstă!

 by  Lazăr GOG (traducere în Engleză, Călin Gog)

by rodi Tags:

Geneza 38:18 –  «El a răspuns: “Ce zălog să-ţi dau?” Ea a zis: “Inelul tău, lanţul tău şi toiagul pe care-l ai în mână.” El i le-a dat. Apoi s-a culcat cu ea; şi ea a rămas însărcinată de la el.»

Continue reading “Lazăr GOG – Strategia ucigașă” →

Jonathan EDWARDS: Linii directoare de auto-examinare

 

Jonathan Wdwards

Din cele 70 de Hotărâri ale lui Jonathan Edwards, am selectat 35!

Jonathan Edwards a fost unul dintre cei mai proeminenţi pastori, evanghelişti şi teologi ai vremii sale. Pe când era pastor într-o biserică din Northampton, Massachusetts, a fost folosit de Dumnezeu în iniţierea primei mari treziri spirituale de pe tărâm american, care a avut loc între anii 1733-1735. Continue reading “Jonathan EDWARDS: Linii directoare de auto-examinare” →

Ateii norvegieni prigonesc o familie de creştini români.

marius-si-ruth-bodnariuStatul neo-marxisat le-a luat copiii pentru că credeau în Dumnezeu

Norvegia este primul stat în care ateismul şi comunismul e politică de stat. La Oslo, capitala Norvegiei, Dumnezeu este izgonit din societate de activiştii politici socialişti.

Marius şi Ruth Bodnariu, o familie mixtă româno-norvegiană, care a locuit în România până în urmă cu 10 ani, locuind în prezent în Norvegia, au rămas fără cei cinci copii după ce micuţii au fost luaţi de Protecţia Copilului din Norvegia. Fratele lui Marius Bodnariu, care locuieşte în România, a relatat cazul susţinând că din primele date acţiunea ar avea la bază chestiuni de ordin religios. Continue reading “Ateii norvegieni prigonesc o familie de creştini români.” →