ZIUA DE ODIHNĂ ÎN NOUL LEGĂMÂNT de Lazar Andrei
Ce spune Biblia despre Sabat, odihnă și modul în care ucenicul Lui Isus Hristos trebuie să se relaționeze la acestea
Una din Cele Zece Porunci date Poporului lui Israel la Muntele Sinai era legată de ziua de Sabat (Ziua de odihnă), a șaptea și ultima zi a săptămânii. După cum Legea și ținerea legii a creat probleme Bisericii primare, când a venit vorba de Neamurile, care au crezut Evanghelia, în același fel și Sabatul a creat anumite probleme.
Unii dintre primii ucenici erau din rândul fariseilor. Aceștia erau cei mai stricți, în ceea ce privește Legea și urmarea ei. Însuși Apostolul Pavel era din rândul lor, înainte de a crede în Isus Hristos ca Mesia. În momentul în care acești farisei au văzut că Neamurile cred Evanghelia, ei au fost primii care s-au autosesizat în ceea ce privește Legea:
Atunci unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat și au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur și să li se ceară să păzească Legea lui Moise. [Faptele Apostolilor 15:5]
În prezent, la fel ca în Biserica Primară, sunt întâlnite mai multe perspective asupra modului în care Sabatul trebuie abordat. De aceea, trebuie analizată maniera în care Biserica a abordat acest subiect la începuturile ei. Având în vedere că Duhul Lui Dumnezeu a călăuzit pe primii ucenici, este evident că acest subiect trebuie abordat în același mod în care au făcut-o ei. Astfel, trebuie identificat dacă Sabatul, fiind parte din Lege, este sau nu parte din legile morale ale Lui Dumnezeu:
“Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.
Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii, până la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, și Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.
Să nu iei în deșert Numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lasă nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.
Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o.
Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău.
Să nu ucizi.
Să nu preacurvești.
Să nu furi.
Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.
Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău. [Exodul 20:2-17]
Aceste zece porunci se pot împărți în două categorii. Primele patru sunt legate de iubirea Lui Dumnezeu, iar următoarele șase sunt legate de iubirea de oameni. Acesta este motivul pentru care în Evanghelie, Legea este rezumată astfel:
Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă știa că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El și L-a întrebat: “Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”
Isus i-a răspuns:
“Cea dintâi este aceasta:
“Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn”; și:
“Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi.
Iar a doua este următoarea: “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” [Marcu 12:28-31]
Având în vedere că Sabatul este inclus în cele zece porunci, este evident că și acesta are de-a face cu Voia Lui Dumnezeu. Astfel, se poate înțelege că amintirea și sfințirea Sabatului, face parte din a iubi pe Domnul Dumnezeu cu toată inima, cu tot cugetul și cu toată puterea.
Termenul de Sabat (ebr. תָּ בַׁ ש :șabat) face referire la odihnă. Această odihnă era una fizică. Dorința Lui Dumnezeu era ca Poporul Lui să se oprească o dată pe săptămână din orice activitate fizică și să se odihnească, dedicându-și acea zi în întregime Lui Dumnezeu. La fel și Dumnezeu s-a „odihnit” de lucrarea Lui, pe care a făcut-o la Crearea Lumii. Acest Sabat se extinde în Legea Lui Moise și la animale, la robi, roabe și chiar la pământul agricol (o dată la șapte ani). Sabatul se mai aplică și în alte feluri, dar detalierea acestor lucruri nu este necesară în acest context.
Având în vedere că Fiul Lui Dumnezeu a ținut toată Legea, trebuie observat ce spune El despre această zi și cum se comportă El în acea zi, în contrast cu liderii religioși:
Și le zicea: “Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului.” [Luca 6:5]
În acest pasaj, Isus Hristos spune că El este Domn inclusiv peste Sabat. Cuvântul „Domn” (în ebr. „Adonai”) înseamnă Stăpân. Prin urmare, Fiul Lui Dumnezeu spune că El însuși este Stăpân peste odihnă, indicând că El este Cel ce sfințește și onorează odihna. Astfel, Isus declară că ceea ce El spune despre odihnă, este autoritatea finală și aceea trebuie respectată.
Deci, Sabatul este odihna, pe care Dumnezeu o dorește pentru Poporul Lui. În perioada în care Isus a fost pe Pământ, El a avut foarte multe conflicte cu liderii religioși pe acest subiect:
În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grâu într-o zi de Sabat. Ucenicii Lui, care erau flămânzi, au început să smulgă spice de grâu și să le mănânce.
Fariseii, când au văzut lucrul acesta, I-au zis:
“Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului.”
Dar Isus le-a răspuns:
“Oare n-ați citit ce a făcut David, când a flămânzit el și cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu-i era îngăduit să le mănânce nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților?
Sau n-ați citit în Lege că, în zilele de Sabat, preoții calcă Sabatul în Templu, și totuși sunt nevinovați? Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul.
Dacă ați fi știut ce înseamnă: “Milă voiesc, iar nu jertfe!”, n-ați fi osândit pe niște nevinovați. Căci Fiul omului este Domn și al Sabatului.”
Isus a plecat de acolo și a intrat în sinagogă.
Și iată că în sinagogă era un om care avea o mâna uscată.
Ei, ca să poată învinui pe Isus, L-au întrebat:
“Este îngăduit a vindeca în zilele de Sabat?”
El le-a răspuns:
“Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie, și-i cade într-o groapă, în ziua Sabatului, să n-o apuce și s-o scoată afară? Cu cât mai de preț este deci un om decât o oaie? De aceea este îngăduit a face bine în zilele de Sabat.”
Atunci a zis omului aceluia:
“Întinde-ți mâna!” El a întins-o, și mâna s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă.
Fariseii au ieșit afară și s-au sfătuit cum să omoare pe Isus. [Matei 12:1-14]
Într-o zi de Sabat, Isus a intrat în casa unuia din fruntașii fariseilor, ca să prânzească. Fariseii Îl pândeau de aproape.
Și înaintea Lui era un om bolnav de dropică.
Isus a luat cuvântul și a zis învățătorilor Legii și fariseilor:
“Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?”
Ei tăceau.
Atunci Isus a luat de mână pe omul acela, l-a vindecat și i-a dat drumul.
Pe urmă le-a zis:
“Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?”
Și n-au putut să-I răspundă nimic la aceste vorbe. [Luca 14:1-6]
În aceeași idee se mai pot vedea exemple în care este specificat de către Evangheliști că ziua în care făcea Isus Hristos o vindecare sau o minune, era „o zi de Sabat”.
Îndată omul acela s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat. [Ioan.5:9]
Și era o zi de Sabat când făcuse Isus tină și-i deschisese ochii. [Ioan 9:14]
Din aceste contexte reiese faptul că liderii religioși ai lui Israel nu înțelegeau scopul real al Sabatului și au transformat Sabatul într-o povară și nu într-o odihnă. Când Sabatul devine o povară, el își pierde scopul, astfel devenind inutil. Scopul sabatului era de a oferi Poporului Lui Dumnezeu, o zi în care să se desprindă de lucrurile cotidiene și să se orienteze în totalitate spre cele duhovnicești. Sabatul presupunea a lăsa materia în spate pentru ca omul să se dedice în întregime Lui Dumnezeu. Această orientare implică automat o odihnă fizică.
Scopul esențial al zilei de odihnă era dedicarea acelei zile Lui Dumnezeu. Liderii religioși au făcut din această zi, o zi în care orice acțiune fizică era privită ca o călcare de Lege, adică un păcat:
Apoi le-a zis: “Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; așa că Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului.” [Marcu 2:28]
Fiul Lui Dumnezeu menționează faptul că Sabatul a fost dedicat omului și nu trebuie ca omul să se dedice Sabatului, în așa fel încât acea zi să nu mai fie o zi de odihnă. Indicii clare arată că Sabatul, avea ca scop principal partea spirituală și nu cea materială. Se poate observa, că Isus Hristos arată cum se intră în acea odihnă:
“Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.
Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.
Căci jugul Meu este bun, și sarcina Mea este ușoară.” [Matei 11:28-30]
În aceste versete se poate remarca aluzia pe care Isus o face legat de odihnă. El are în vedere oboseala și împovărarea, dar în același timp și un jug și o odihnă sufletească. Prin urmare, cine urmează pe Isus Hristos, ca ucenic al Lui, poartă jugul Lui Hristos, un jug, care este ușor și nu este o povară și care aduce odihnă (sabat) pentru sufletul omului. Acesta este motivul pentru care Fiul Lui Dumnezeu spune că El este „Domn chiar și al Sabatului”. Așadar, El are autoritate inclusiv peste odihna omului.
După cum modul în care Dumnezeu s-a relaționat oamenilor din Vechiul Legământ este schimbat față de Noul Legământ, tot așa și modul în care Dumnezeu vede cinstirea odihnei din porunca a patra se schimbă. Isus Hristos spune că păcatul nu se limitează la lucrurile exterioare ci el are ca origine interiorul. Tot așa și odihna trebuie să se manifeste din interior. Fiul Lui Dumnezeu arată că păcatele enumerate în cele zece porunci își au originea în inimă, nu în fapta propriu zisă:
Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui. [Matei 5:28]
Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele.
Căci vă spun că, dacă îndreptățirea voastră nu va întrece îndreptățirea cărturarilor și a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor. [Matei 15:19, 20]
Misiunea Lui Isus Hristos a fost de a arata Voia Lui Dumnezeu. În același timp, Dumnezeu Tatăl spune că Voia Lui este să ascultăm de Fiul Lui:
Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste și slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: “Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” [2 Petru 1:17]
Evenimentul la care Apostolul Petru face referire, și se poate vedea în cele trei evanghelii ale Lui, Matei, Marcu și Luca, reprezintă momentul în care Dumnezeu Tatăl ne arată că Voia Lui este ca orice om să asculte de Fiul Lui. În Isus Hristos se împlinește Legea, El venind nu ca să o desființeze ci ca să o împlinească. Această împlinire se referă la faptul că El și prin El, Legea Lui Dumnezeu este împlinită, finalizată, dusă la capăt:
Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. [Matei 5:17]
Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. [Ioan.1:14]
caci Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos. [Ioan 1:17]
Prin urmare, Legea Vechiului Legământ a fost dată Poporului Lui Dumnezeu ca un îndrumător până va fi venit Fiul Lui Dumnezeu pentru a aduce harul și adevărul, împlinind pe deplin scopul Legii.
Prin urmare, scopul Sabatului a fost împlinit în Isus Hristos, care este odihna supremă a sufletului omului, care decide să creadă în El și să devină ucenic al Lui. Astfel, acesta intră în Legământul cel Nou, în care Isus Hristos este odihna. Încă din Vechiul Legământ, Dumnezeu a arătat că modul în care Poporul Lui a ajuns să sărbătorească Sabatul, a fost unul complet eronat:
Nu mai aduceți daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate și adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! [Isaia 1:13]
Deși Poporul Israel avea Legământul și ziua de odihnă, ca Lege, ei totuși nu au intrat în odihna dată de Dumnezeu:
Pe când noi, fiindcă am crezut, întrăm în “odihna” despre care a vorbit El când a zis: “Am jurat în mânia Mea că nu vor întra în odihna Mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.
Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a șaptea:
“Dumnezeu S-a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările Lui.”
Și aici este zis iarăși:
“Nu vor intra în odihna Mea!”
Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta și pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor, El hotărăște din nou o zi: “astăzi” – zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus:
“Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!”
Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihnă, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi. Rămâne, dar, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihnește și el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.
Să ne grăbim, dar, să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeași pildă de neascultare. [Evrei 4:3-11]
Prin urmare, Sabatul cuprins în cele zece porunci este împlinit pe deplin în Isus Hristos, care aduce odihna, pe care o avea Dumnezeu în vedere pentru Poporului Lui. Această odihnă nu a fost primită de Israel, deși păzeau ziua a șaptea ca zi de odihnă.
Cine intră în această odihnă dată de Isus Hristos se „odihnește” de toate lucrările sale, nemaifiind nevoie ca acesta să-și câștige odihna prin propriile puteri.
Apostolul Pavel, Apostolul neamurilor, unul dintre cei mai dedicați oameni ai Legii mai înainte să creadă în Isus ca Domn și Mesia, le spune neamurilor că păzirea Sabatului în modul în care el era păzit în Legea Vechiului Legământ, nu este necesară pentru a face Voia Lui Dumnezeu în Noul Legământ:
Unul socotește o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredințat în mintea lui.
Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face.
Cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă; pentru că aduce mulțumiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă; și aduce și el mulțumiri lui Dumnezeu. [Romani 14:5, 6]
În acest pasaj, Apostolul Pavel face aluzie la ziua Sabatului. Acesta afirmă că unii văd toate zilele la fel deoarece toate zilele sunt închinate Lui Dumnezeu, din moment ce ucenicul în sine este dedicat pe deplin Lui Dumnezeu prin Isus Hristos.
În Epistola către Galateni, Apostolul Pavel se confruntă cu aceștia legat de păzirea Legi lui Moise, adică Legea Vechiului Legământ. Având în vedere că o mare parte din Epistolă este dedicată acestui subiect, al Legii, Apostolul Pavel include și învățături despre Sabat. El îi mustră pe galateni și îi îndeamnă să rămână la Evanghelie, așa cum au primit-o:
O, galateni nechibzuiți! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit? Iată numai ce voiesc să știu de la voi: prin faptele Legii ați primit voi Duhul ori prin auzirea credinței? [Galateni 3:1, 2]
Voi păziți zile, luni, vremuri și ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi. [Galateni 4:10, 11]
În multe scrieri ale Apostolului Pavel, se poate vedea că el scrie explicit despre modul în care iudeii ajungeau să tulbure Biserica Lui Hristos, aducând iarăși Legea, Sabatele și tăierea împrejur peste Neamuri ca o condiție a mântuirii. În Epistola către Coloseni el scrie:
Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos. [Coloseni 2:16, 17]
Din cele scrise de Apostolul Pavel unora din Biserici, se poate observa cum acesta nu dorește ca ei, cei mântuiți dintre Neamuri, să își preocupe timpul cu păzirea poruncilor din Lege și chiar îi blamează foarte tare pe cei ce îi îndeamnă la astfel de lucruri:
Și schilodească-se odată cei ce vă tulbură! [Galateni 5:12]
După cum Isus Hristos a dus Legea la inima omului și a făcut Sabatul, ca unul sufletesc, în aceeași măsură a făcut și tăierea împrejur:
deoarece Dumnezeu este Unul singur, și El va socoti neprihăniți, prin credință, pe cei tăiați împrejur, și tot prin credință și pe cei netăiați împrejur. [Romani 3:30]
Căci cei tăiați împrejur suntem noi care slujim lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus și care nu ne punem încrederea în lucrurile pământești. [Filipeni 3:3]
Această tăiere împrejur a inimii (adică inima nouă) a fost profețită încă din Vechiul Legământ:
Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. [Ezechiel 36:26]
Iată, vin zilele, zice Domnul, când voi pedepsi pe toți cei tăiați împrejur, care nu sunt tăiați împrejur cu inima, [Ieremia 9:25]
Așadar, se poate vedea cum toate aceste elemente ale Vechiul Legământ au ca scop a arăta înspre Noul Legământ. Acesta este motivul pentru care Apostolul Pavel numește sărbătorile, sabatele și multe din elementele Vechiului Legământ „umbra lucrurilor viitoare” în Epistola către Coloseni. În același fel, se poate observa cum că sărbătorile anuale ale Legi au avut multe dintre ele împlinirea lor în Noul Testament. Sărbătorile profețeau despre ce urma să facă Dumnezeu în Noul Legământ:
În ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. [Faptele Apostolilor 2:1]
Măturați aluatul cel vechi, ca să fiți o plămădeală nouă, cum și sunteți, fără aluat; căci Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit. [1 Corinteni 5:7]
Și nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuși, ca marele preot care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui; [Evrei 9:25]
Se poate vedea în Noul Testament, cum în Isus Hristos, care a devenit Mare Preot, sunt împlinite multe din elementele și sărbătorile din Vechiul Legământ. În noaptea dinaintea patimilor, Isus Hristos instaurează Noul Legământ:
Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și a dat-o ucenicilor, zicând: “Luați, mâncați; acesta este trupul Meu.”
Apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând:
“Beți toți din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor. [Matei 26:26-28]
Dacă ținerea Sabatului, în modul cum Legea Lui Moise îl prezintă, ar fi fost o poruncă a Lui Dumnezeu obligatorie pentru cei care urmează pe Isus Hristos ca ucenici, atunci Apostolul Pavel ar fi menționat aceasta, având în vedere că el corectează caracterul și comportamentul bisericilor cărora le scrie. În schimb, el spune a nu se face diviziune pe acest subiect și a nu judeca pe nimeni conform acestor lucruri.
Dumnezeu este Creatorul omului și El a avut în vedere trupurile pământești, dar nu doar ale oamenilor ci și ale animalelor și chiar pământul folosit la agricultură, când a stabilit această zi de Sabat. Odihna face parte din recuperarea trupurilor fizice. Din acest motiv, Dumnezeu dorește să ofere odihnă fizică tuturor lucrurilor, știind că oamenii, animalele și chiar pământul vor avea o dezvoltare normală având odihnă.
Argumentând că Sabatul în Noul Legământ este direcționat către inima omului, aceasta nu înseamnă că trupurile nu trebuie să aibă parte de odihnă fizică. Chiar dacă Isus Hristos spunea că ziua de odihnă nu împiedică a face binele, El ajunge într-o anumită situație, când dorește să ofere odihnă fizică ucenicilor Lui:
Isus le-a zis: “Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin.” Căci erau mulți care veneau și se duceau, și ei n-aveau vreme nici să mănânce.
Au plecat, dar, cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte. [Marcu 6:31, 32]
Așa cum Isus a fost Cel care a îndemnat pe ucenicii Lui să se odihnească, tot așa Duhul Sfânt, Cel care călăuzește pe ucenicii Lui, este Cel care va direcționa pe cei din Noul Legământ în toate lucrurile, inclusiv în odihnă:
Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug. [Ioan 10:10]
Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit și vă va descoperi lucrurile viitoare. [Ioan 16:13]
Voi sunteți arătați ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu; nu pe niște table din piatră, ci pe niște table care sunt inimi de carne.
Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos.
Nu că noi, prin noi înșine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a și făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viață. [2 Corinteni 3:3-6]
Daca sunteți călăuziți de Duhul, nu sunteți sub Lege. [Galateni 5:18]
Din contextul Noului Testament, Sabatul este împlinit în Hristos Isus și modul în care orice creștin dorește să-l cinstească ține de încredințarea și dorința fiecăruia, dar în special de călăuzirea Duhului Sfânt. Prioritatea Lui Dumnezeu este sufletul, nu trupul, când vine vorba de odihnă.
Cel ce moare în păcat nu moare în odihnă, căci odihna Lui Dumnezeu înlătură păcatul prin Isus Hristos. Odihna sufletului prin Isus Hristos, Domnul Sabatului, este o punte către odihna eternă în Raiul Lui Dumnezeu. Omul trebuie să intre în odihna sufletului, care vine prin credința în Jertfa și Învierea Lui Isus Hristos, El fiind Stăpânul odihnei ucenicilor Lui.
_____________________________________________
ARMONIA MAGAZINE - USA 