CE ESTE DESĂVÂRȘIT

Continuarea sau Încetarea Darurilor Duhului Sfânt

Problema botezului cu Duhul Sfânt, problema vorbirii în limbi, prorocia și alte asemenea practici găsite în bisericile penticostale și carismatice…

Divergența s-a concentrat asupra textului din 1 Corinteni 13:8-12, text care de altfel nu va lămuri pe deplin chestiunea  continuității sau încetării darurilor Duhului Sfânt, indiferent de ceea ce vom stabili noi acum.

Nu vorbim acum despre prorocii din mintea prorocului, care duc în eroare masele de oameni, de vorbiri în limbi contrafăcute, de miracole presupuse și așa mai departe. Acestea nu sunt lucruri minore, cineva trebuie să se ocupe de acestea, dar, probabil, e mai bine ca cineva care crede sau practică asemenea lucruri să înceapă să facă ordine în curtea lor. Probabil că este de datoria acelor păstori sau lideri de biserici unde se practică lucrurile acestea, dacă e nevoie de făcut ordine în ele.

Pe de altă parte, sunt biserici în care Sfânta Treime s-a redactat și a devenit Tatăl, Fiul și Cuvântul. Aceste biserici sunt amenințate de avalanșa penticostală. Se știe că în cca a mai bine de 100 de ani de existență, cei cu practici penticostale și carismatice au crescut cu până la 1/3 din totalul creștinilor din lume, la cca 800 de milioane. Ar trebui să ne dea de gândit și nouă celor care nu prea misionăm, care nu ne ducem să aducem oameni la mântuire.

Adesea, fratele Andrei, spune că ei sunt frații noștri, penticostalii și carismaticii, dar că sunt puțin greșiți și că vrem să-i corectăm, dar sunt frații noștri. Unii dintre ei nu vor fi însă corectați niciodată, frate Andrei, și alți frați. Nu vor fi corectați niciodată. Probabil că ei îl iubesc pe Domnul Isus și cred în Domnul Isus și sper că sunt mântuiți. Ne vom întâlni în veșnicie cu ei. De aceea trebuie să fim mai atenți când corectăm anumite greșeli sau lucruri pe care noi le percepem ca fiind greșite, ca să nu aruncăm împreună cu apa murdară și copilul!

Fratele Andrei, crede, că încetarea unor daruri s-a produs la încheierea canonului biblic. Acum nu știm dacă fratele Andrei consideră canonul încheiat la data când toate scrierile la ceea ce noi numim azi Noul Testament s-au terminat de scris sau de la data când aceste scrieri au fost canonizate prin concilii bisericești.

Se știe că mai toate cărțile care azi alcătuiesc NT, au fost canonizate, adică au fost acceptate ca inspirate și venite din partea Domnului Dumnezeu, la anul 397, la Conciliul de la Cartagina, la trei-patru sute de ani de la terminarea scrierii acestora. Ele, scrierile, au circulat printre oameni, dar fără ca ele să fie incluse într-un canon. Așadar apostolii nu ne-au lăsat setul, lor de scrieri considerat de ei drept canon, ca inspirate. Unii dintre ei au și murit înainte de completarea scrierilor care au format ulterior canonul biblic. Canonul s-a dezvoltat peste timp, în patru secole, când a urmat să se confirme cărțile canonice…. Și una dintre ele, Apocalipsa, nu a fost canonizată decât la al 3-lea Conciliu de la Constantinopol, 680-681.

Deci: Când a apărut ceea ce este desăvârșit? Dacă aceasta se referă la completarea Scripturii. Și era necesar ca Biserica prin conciliile ei să declare canonul închis, ca să avem ceea ce este desăvârșit? Sau era suficient ca scrierile primului secol să circule printre creștini? Deoarece se știe că au existat multe scrieri apocrife care n-a trecut baremul ales de conciliile bisericești pentru a fi incluse și ele în canon. Chiar și nevoia ca biserica să-și spună cuvântul cu privire la ceea ce este Cuvântul lui Dumnezeu, este discutabil, adică lucrul acesta nu a venit de la autori, cu autoritatea profetică pe care au avut-o ei, și a trebuit să vină mai târziu de la interpreți ai acestora. Nu că ei ar fi fost sub o altă autoritate sau ar fi avut o mai puțină inspirație, doar se lasă să se înțeleagă că autorii, apostolii și scriitorii NT n-au primit de la Domnul un semnal când să nu mai scrie că … gata, s-a încheiat dreptarul învățăturilor sănătoase. N-avem nicio dovadă biblică că Pavel ar fi sperat sau ar fi crezut că scrierile sale vor fi incluse în Scripturi, acelea pe care le citim noi astăzi.  

De aceea, discuția noastră despre ce anume este desăvârșit, poate deveni sterilă și în plus. Prin secole diverși teologi au comentat acest text, și consens total nu există.

 La 1 Corinteni 13:10, John Calvin, autor agreat de cei doi protagoniști, spune:

„Când va veni ceea ce e desăvârșit, atunci va pune capăt la tot ceea ce ne ajută în impefecțiunea nostră. Când o să vină ceea ce este desăvârșit, va începe cu adevărat la moarte, pentru că atunci la moarte noi scăpăm de trup și de multe infirmități pe care le avem [se referă și la infirmitatea de a nu înțelege sau a nu vedea perfect, clar], dar această perfecțiune nu va fi perfect manifestată decât în ziua judecății. Oglinda, prin care vdem neclar, este de fapt Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece noi nu vedem clar, acum, tainele împărăției cerești. Oglinda aceasta este necesară deoarece Dumnezeu este invizibil și de aceea a ales aceste mijloace ale Cuvântului pentru a se descoperi nouă. De asemenea, revelația despre Dumnezeu este facilitată și de natura pe care a creat-o Dumnezeu. [și aici aduce în discuție Romani 1:20 – “In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui se vad lamurit, de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot dezvinovati” – tot ce se poate cunoaște despre Dumnezeu a fost descoperit în noi, în creaturile create de Dumnezeu.]… Și atunci îl vom vedea pe Dumnezeu nu în chipul imaginii Sale, ci îl vom vedea pe El însuși, sau cu alte cuvinte se poate spune că va fi o vedere mutuală, îl vom vedea, ne vom vedea reciproc.”

Acum să mergem la text. Ceea ce e desăvârșit, este termenul […] folosit și de alți autori biblici cu semnificație escatologică, dar și ne-escatologică, înseamnă, printre altele, scop sau sfârșit. Când Isus afirmă în Apocalipsa că El este Începutul și Sfârșitul, termenul grecesc al lui Ioan pe care îl folosește pentru sfârșit este teles, teleo. Pavel, folosește și el acest termen în altă parte. De exemplu în 1 Corinteni 1:8 el spune: “El vă va întări până la sfârșit în așa fel încât să fiți fără vină la venirea Domnului nostru Isus Hristos“: termenul de sfârșit este teleo. La fel în 1 Corinteni 15:24  „In urma, va veni sfarsitul, când El va da Imparatia in mâinile lui Dumnezeu Tatal, după ce va fi nimicit orice stăpânirire și orice putere”.

Nu există nicio dovadă că Pavel anticipa completarea canonului de către el. Fratele Andrei citează în apologia sa (la textul lui Doru Pop) Coloseni 1:25 Slujitorul ei am fost facut eu, dupa ispravnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să intregesc Cuvantul lui Dumnezeu – adică slujitorul bisericii. Din contextul acestui verset reiese că Pavel înțelegea că slijba sa față de biserică este de a comunica acesteia taina care a fost ascunsă de veacuri, și anume că și neamurile sunt participante la mântuire prin prezența lui Isus Hristos în ele, aceasta era de fapt nădejdea slavei. Aceasta era o întregire sau o completare a Evangheliei sau a ceva ce până atunci a lipsit. De exemplu Isus vine și spune că El nu a venit să strice, ci să împlinească Legea. Dar acest termen de a împlini Legea, are de fapt două sensuri. Într-un fel Isus, din punctul de vedere al Legii a fost neprihănit, fără de păcat. Fariseii nu L-au putut dovedi altfel … ca în final El să le spună franc că El este Fiul lui Dumnezeu, că or să-L vadă pe Fiul Omului venind în slavă, în mărire. Pe deoparte împlinirea era a face, iar pe de altă parte a face este inutil, deci împlinirea are două sensuri. La fel, aici, completarea sau întregirea are două sensuri. Putem să considerăm că Pavel a pus capac la … Cuvântul lui Dumnezeu, ca întreg, și după el nu s-a mai putut scrie nimica vizavi de Cuvânt, sau putem să spunem că de fapt Pavel a adus numai completare și împlinirea a ceea ce era necesar, fiindă lipsea din Cuvânt.

În ce privește la ce se aștepta Pavel, se poate vedea dintr-altă parte, de exemplu în 1 Tesaloniceni 4:16-17

16. Caci insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trâmbita lui Dumnezeu, Se va cobori din cer, si intai vor invia cei morti in Hristos.

17. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi rapiti toti impreuna cu ei in nori, ca sa intampinam pe Domnul in văzduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

Pavel se aștepta ca noi cei vii, să fim atunci în viață, la venirea Domnului, nu să întregească canonul!

Apoi, 1 Corinteni 15:51 –  Iată, va spun o taina: nu vom adormi toti, dar toti vom fi schimbati – din nou se include în numărul celor ce vor fi în viață la venirea Domnului, se aștepta să nu adoarmă. Aceasta aștepta și anticipa Pavel.

Și, de unde putem deduce că cei din Corint, când le-a scris Pavel epistola aceasta, au înțeles asta prin ceea ce  este desăvârșit [teleo]?  Cartea 1 Corinteni are un pronunțat caracter escatologic, de fapt toate scrierile apostolului Pavel sunt remarcabile prin acest fapt. Ținta spre care ne îndreptăm noi, prin lucrarea lui Hristos, și a Duhului Sfânt în noi, este a doua venire a Domnului. Fără acest amănunt ne învârtim în jurul muntelui fără ca niciodată să ajungem la destinație.

The Expository Dictionary of The Bible Commentary spune că e dificil să dovedești că aceste daruri spirituale, prorociile și vorbirea în limbi, s-au sfârșit în secolul întâi (vezi discuția când s-a încheiat canonul)… scris în 1976 pagina 269.

Alt termen grecesc pentru când va veni, [otan, ote] nu este folosit de Pavel ca și când am ști cu exactitate momentul venirii a ce este desăvârșit. Într-alte părți din Scriptură Pavel întrebuințează termenul așa cum am văzut în 1 Corint 15:24, când El va da Împărăția – timpul acela nu este cunoscut, dar lucrurile descrise de Pavel se vor întâmpla atunci, în clipa aceea. Apoi Pavel spune că atunci voi vedea față în față (1 Corint.10:12). Oare chiar spera Pavel să fie în viață atunci când se va încheia canonul Noului Testament? Este greu de crezut, mai ales că din alte texte aflăm că el știe că vremea plecării sale este aproape.

Pavel vorbește despre o relație de cunoaștere cu o peroană, și nu cu o carte. Mai ales că Pavel nu a trăit să vadă împlinirea canonului. În cazul acesta, Pavel n-a ajuns să mai vadă față în față, dacă era vorba de vederea canonului. Așa că mai corect ar fi să înțelegem parafrazat textul acesta, cam așa: Acum, prin Cuvântul lui Dumnezeu, cunoscând în parte, dar atunci în prezența lui Hristos voi cunoaște deplin.

Autorul epistolei 1 Ioan, în cap.3:2 spune că “Si ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar stim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea asa cum este.” – deci nici autorii nu știau exact ce și cum vor fi.

Chiar și ultimul verset al 1 Corinteni, 13:13- „Acum, dar, rămân acestea trei: credinta, nădejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”  – pare a lăsa să se înțeleagă că de partea aceasta a veșniciei, noi avem nevoie de cele trei unelte spirituale ajutătoare menționate aici (credința, nădejdea și dragostea).

Deci, când te apropii de Cuvânt, trebuie să-l crezi, credința este un dar după cum înțeleg eu, de la Domnul; trebuie să ai nădejde că lucrurile acestea se vor împlini; și… trebuie să-L iubești pe Domnul, adică să asculți de poruncile Lui cum spune Isus în Evanghelia Sa după Ioan.  Dar Pavel precizează că dragostea este mai mare, iar mai devreme spusese că dragostea nu va pieri niciodată. Pe de altă parte, credința și nădejdea vor înceta să mai existe pentru că atunci când îl vom vedea pe Isus nu vom mai avea nevoie de credință. Despre termenul nădejde Pavel spune într-altă parte că ceea ce se vede nu mai are nevoie de nădejde (Romani 8:24); și acolo, nădejdea avută, se referă la a doua venire, când trupurile celor credincioși vor fi răscumpărate din stricăciunea care le afectează astăzi, adică boala, perimarea, moartea în cele din urmă.

  Înțeleg că cesaționiștii au nevoie de acest text, să spună că ceea ce este desăvârșit este… completarea canonului. Fără acest suport, poziția lor rămâne puțin șubredă, trebuie să fie sprijinită pe alte chestii, cum ar fi că multe din epistolele lui Pavel nu mai scriu despre exercitarea darului de vindecare, de exemplu.

 Epafra, a fost vindecat, dar prin rugăciunea celor mulți. Timotei a avut nevoie de vin ca să scape de durerile de stomac; și nu cred că Pavel nu s-a rugat pentru el, mai ales că spune în epistola sa către Timotei că se roagă pentru el. Până și Pavel a purtat întreaga viață o pălmuire din partea Satanei, fără ca Domnul să-l scape de ea. Da, Pavel scrie de demonstrația de putere manifestată prin el, când a dus Evanghelia la alții, dar nimic concret în epistolele sale, în afară de ceea ce găsim scris de Luca în Faptele apostolilor.

Un alt sprijin al poziției cesaționiste, ar fi dispariția multora dintre daruri, la câțiva ani după perioada apostolică. Apariția lor prin Irvin (1800-1877), Azusa din anii 1900 încoace, întărește cât de evidentă a fost lipsa acestor daruri ale manifestărilor penticostale. Și, mai avem  încă un al treilea argument, multiplele tunuri date de anumite prorocii și proroci, precum și multe practici reprobabile la cei ce aderă la continuarea carismelor spirituale, dar acestea neputând fi sprijinite pe Biblie, aceste argumente sunt bazate pe observații și logică. Nu sunt argumente mai puțin valabile, dar dacă Biblia nu spune, că dacă nu găsim scris…! În final, putem avea lista a 42 de comentatori și comentarii biblice… la adresa pastor.doru@gmail.com puteți cere.