Iată semnele care vor însoți pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână șerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vatămă; își vor pune mâinile peste bolnavi, și bolnavii se vor însănătoși.” [Marcu 16:15-18]

Astfel, se înțelege că cei ce cred Evanghelia devin ucenici, iar acești ucenici pot fi recunoscuți după anumite semne, date de faptele pe care aceștia le pot face în Numele Lui Isus Hristos. Această promisiune se poate vedea din nou când spune în Evanghelia lui Ioan:

Adevărat, adevărat va spun că cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele și mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl; [Ioan 14:12]

Se poate observa accentul pus pe expresia „cine crede”, care indică faptul că orice om, ce crede în Isus Hristos și decide să acționeze conform credinței ce declară că o are, devenind astfel un ucenic, are posibilitatea și capacitatea de a face acele lucrări, care Isus spune că le va face. Aceste lucrări sunt cele pe care El le-a făcut și pe care primii Lui ucenici și apostoli le-au făcut.

Ca să fie întărită această poziție și mai mult și să se observe acest principiu chiar în timpul în care Isus și-a făcut lucrarea Lui pe Pământ putem analiza următoarele versete Biblice:

După aceea Domnul a mai rânduit alți șaptezeci de ucenici și i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetățile și în toate locurile pe unde avea să treacă El. [Luca 10:1]

Cei șaptezeci s-au întors plini de bucurie și au zis: “Doamne, chiar și dracii ne sunt supuși în Numele Tău.” [Luca 10:17]

Deci, această alegere este distinctă față de prima alegere a celor doisprezece. Evident numărul lor nu este întâmplător, nici cel de doisprezece și nici cel de șaptezeci. Cei doisprezece reprezentând cele doisprezece seminții ale lui Israel iar cei șaptezeci reprezentând cele șaptezeci de națiuni enumerate în Geneza, care sunt strămoșii tuturor națiunilor (sau grupărilor de oameni) de pe Pământ. Aceste date indică faptul că Evanghelia trebuie să meargă prima dată la Israel (cei doisprezece) iar apoi, după cum spune Isus în toată lumea (cei șaptezeci).

Se poate observa că aceeași Putere și trimitere este dată celor șaptezeci de ucenici, care este specificat că sunt ucenici și nu apostoli. Acest lucru îl putem observa cel mai evident în Faptele Apostolilor, la începutul răspândirii Evangheliei, care începe din Iudeea de la Ierusalim după Coborârea Duhului Sfânt la Cincizecime, acesta fiind momentul de început al Bisericii Lui Hristos.

Prin urmare, se pot astfel analiza câteva exemple de ucenici și ceea ce au făcut ei cu ajutorul Duhului Sfânt, care a lucrat prin aceștia. Aceste exemple le putem vedea în Cartea Faptele Apostolilor, care este un șablon pentru viața ucenicului ce-L urmează pe Isus.

În zilele acelea, când s-a înmulțit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau grecește cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărțirea ajutoarelor de toate zilele. Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor și au zis:

“Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu că să slujim la mese. De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați, vorbiți de bine, plini de Duhul Sfânt și înțelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune și în propovăduirea Cuvântului.”
Vorbirea această a plăcut întregii adunări.
Au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena și pe Nicolae, un prozelit din Antiohia.
I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei.
Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulțea mult în Ierusalim, și o mare mulțime de preoți veneau la credință.
Ștefan era plin de har și de putere și făcea minuni și semne mari în norod. [Faptele Apostolilor 6:1-8]

Primul exemplu se vede în Ștefan, un ucenic, împreună cu alți șase pe care ucenicii îi aleg din rândul lor și pe care apostolii îi aprobă pentru lucrarea respectivă. Se poate observa clar că acesta nu primește titlul de apostol și totuși el este plin de Duhul Sfânt și de putere și prin care se făceau minuni și semne mari înaintea oamenilor.

Unii din sinagogă numită a izbăviților, a cirinenilor și a alexandrinilor, împreună cu niște iudei din Cilicia și din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ștefan; dar nu puteau să stea împotriva înțelepciunii și Duhului cu care vorbea el. [Faptele Apostolilor 6:9, 10]

După ce el își face lucrarea spre Slavă Lui Dumnezeu, devine țintă anumitor atacuri din partea iudeilor care au ca finalitate martirajul lui, devenind astfel primul ucenic al Lui Isus care a fost martirizat. Fiind plin de Duhul Sfânt și de înțelepciune, Ștefan, predică cu îndrăzneală iudeilor, preoților și inclusiv marelui preot. Se poate observa din nou că această putere nu era limitată doar apostolilor ci tuturor ucenicilor care se puneau la dispoziția Lui Dumnezeu pentru a fi folosiți. Din context se observă că nu Dumnezeu prin Duhul Sfânt a ales pe acești șapte oameni ci ucenicii au făcut asta.

Dacă Dumnezeu nu agrea ca Ștefan să facă lucrurile care le face, pentru că nu avea poziția de apostol atunci nu onora acțiunile lui Ștefan, făcând minuni și semne, predicând cu îndrăzneală. În timpul în care era lovit cu pietre, el are și o viziune cu Tatăl și cu Fiul primind confirmare de la Dumnezeu că urmează a fi și a merge în Rai.

Ștefan, ca un simplu ucenic, face minuni și semne, ține piept atacurilor prin înțelepciunea Duhului Sfânt în vorbire, predică evanghelia împotrivitorilor, are un mesaj profetic de acuzare a iudeilor religioși și are o viziune cu Dumnezeu Tatăl și cu Isus pe Tronul Slavei.

În același pasaj găsim și numele lui Filip. Un alt ucenic ales în aceiași manieră ca și Ștefan. În urma martirajului lui Ștefan, unii din ucenici pleacă din Ierusalim. Filip s-a coborât în cetatea Samariei și le-a propovăduit pe Hristos.

Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit și au văzut semnele pe care le făcea. Căci din mulți îndrăciți ieșeau duhuri necurate și scoteau mari țipete; mulți slăbănogi și șchiopi erau tămăduiți.
Și a fost o mare bucurie în cetatea această. [Faptele Apostolilor 8:5-8]

Aceeași concluzie se poate trage și despre Filip, care nu era apostol și totuși prin puterea Duhului Sfânt el făcea vindecări și eliberări demonice care să acompanieze predicarea Cuvântului, fiind că o dovadă că Evanghelia este de la Dumnezeu, căci Dumnezeu onorează cuvintele spuse de Filip și face minuni în mijlocul lor prin Filip. În același capitol în continuare Duhul Sfânt călăuzește pe Filip la un eunuc etiopian.

Un înger al Domnului a vorbit lui Filip și i-a zis: “Școală-te și du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza și care este pustiu.”
Filip s-a sculat și a plecat. Și iată că un etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor și îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim că să se închine se întorcea de acolo și ședea în carul lui și citea pe prorocul Isaia.
Duhul a zis lui Filip: “Du-te și ajunge carul acesta!”
Filip a alergat și a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia.
El i-a zis: “Înțelegi tu ce citești?”
Famenul a răspuns: “Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Și a rugat pe Filip să se șuie în car și să șadă împreună cu el.
Locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: “El a fost dus că o oaie la tăiere; și, că un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, așa nu Și-a deschis gură; în smerenia Lui, judecată I-a fost luată. Și cine va zugravi pe cei din timpul Lui? Căci viață I-a fost luată de pe pământ.”
Famenul a zis lui Filip: “Rogu-te, despre cine vorbește prorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?”
Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptură această și i-a propovăduit pe Isus.
Pe când își urmau ei drumul, au dat peste o apă. Și famenul a zis: “Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?”
Filip a zis: “Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: “Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”
A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, și Filip a botezat pe famen.
Când au ieșit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, și famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul își vedea de drum, plin de bucurie, Filip se află la Azot, de unde s-a dus până la Cezareea. Și propovăduia Evanghelia în toate cetățile prin care trecea. [Faptele Apostolilor 8:26-40]

În această situație vedem pe Filip cum primește, ca ucenic și nu ca apostol, un mesaj de la un înger, călăuzire de la Duhul Sfânt, evanghelizează pe etiopian și apoi îl botează după care este răpit de Duhul Sfânt și călăuzit să evanghelizeze în continuare.

Un ultim exemplu din Cartea Faptelor Apostolilor îl avem în Anania. Un ucenic despre care nu se mai specifică nimic nici înainte nici după aceste evenimente care se petrec în Damasc. Acest ucenic nu are nici o specificare cum că ar fi fost recomandat de Biserica sau că apostolii și-au pus mâinile peste el așa cum a fost cazul lui Ștefan și al lui Filip.

În Damasc era un ucenic, numit Anania.
Domnul i-a zis într-o vedenie: “Anania!” “Iată-mă Doamne”, a răspuns el.
Și Domnul i-a zis: “Școală-te, du-te pe uliță care se cheamă “Dreapta” și caută în casă lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars.
Căci iată, el se roagă; și a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el și punându-și mâinile peste el, că să-și capete iarăși vederea.” [Faptele Apostolilor 9:10-12]
Anania a plecat; și, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul și a zis:
“Frate Saule, Domnul Isus, care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis că să capeți vederea și să te umpli de Duhul Sfânt.”
Chiar în clipă aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; și el și-a căpătat iarăși vederea.
Apoi s-a sculat și a fost botezat. [Faptele Apostolilor 9:17, 18]

Acest ucenic obișnuit, Anania, primește de la Dumnezeu o viziune, aude Vocea Lui Dumnezeu, pune mâinile peste Saul și este vindecat și umplut cu Duhul Sfânt, apoi botează pe Saul. Din nou vedem un ucenic și nu un apostol, sau un evanghelist că face lucrurile care Isus Hristos spune că un ucenic al lui trebuie și poate să le facă prin Puterea Duhului Sfânt care este în el.

Orice ucenic are același Duh Sfânt care a fost în Isus și aceeași Putere care a fost dată de Dumnezeu la Cincizecime. Termenul de ucenic nu este echivalent cu termenul de apostol, dar toți apostolii sunt și ucenici. Misiunea apostolilor nu era să facă minuni și să boteze oameni și să evanghelizeze, căci atunci toți aceștia trei erau în neascultare față de Dumnezeu, ceea ce este evident din textul Biblic că nu e cazul, având în vedere că Duhul Sfânt era direct implicat în lucrările pe care le făceau arătând că aprobă acțiunile lor chiar călăuzindu-i în ele.

Prin urmare a fi ucenic este a crede în Isus Hristos și a fi un urmaș al lui. Ucenicului îi este dată misiunea de a acționa în Puterea Duhului Sfânt, aceeași putere în care au acționat și primii ucenici și însuși Fiul Lui Dumnezeu Isus Hristos cât timp a fost pe Pământ.

(Lazăr Andrei, https://www.youtube.com/c/LazarAndrei-VNI)