Am intrat în spital cu un conflict în suflet. Împărțeam coșmarul acesta cu majoritatea locuitorilor acestei planetei. Formulat pe scurt, el era: „Dacă elitele acestei lumi au pus la cale un plan așa de perfect prin Covidul acesta încât nimeni și nimic nu li se mai poate opune, ce mai pot face eu?“

Mă apăsa greu o claustrofobie sub cerul liber, un sentiment de sufocare sub apăsarea unei entități nevăzute, ca un clopot uriaș care-mi întuneca cerul și care făcea ca visul libertății pentru care am venit în America să se transforme într-un coșmar colectiv pe care-l împărtășeam cu toți cei din jur.

I. Video cu dresorii de câini de pază a rațelor.

N-am găsit și nu există o poză mai grăitoare ca aceasta despre „păpușarii“ care fluieră și mănâncă semințe pe margine și câinii lor (politicienii, presa, sistemul medical, sistemul de educație, etc.) care ne limitează libertatea, punându-ne în țarcul ascultărilor noastre.

II. Certitudinea lui Luther

În cele mai apăsătoare momente din viața sa, când era urmărit să fie omorât de ierarhii de la Roma și când i se părea că Reforma este în pericol, Martin Luther a intrat în depresie. Singurul leac pentru momentele lui de panică era un exercițiu pe care-l făcea în fiecare seară înainte să se ducă la culcare. Martin Luther deschidea fereastra, ridica privirea spre cer și zicea:

„La urma urmei, Doamne, a cui este Biserica? A mea sau a Ta? La urma urmei al cui este pământul acesta? Al meu sau al Tău? Pentru că „al Tău este pământul cu tot ce este pe el, Te las pe tine să ai grijă de toate, iar eu … mă duc la culcare“.

Certitudinea aceasta ar trebui să ne liniștească și pe noi în momentele noastre de panică, dar nu întotdeauna putem să facem ce a făcut Luther …

Cum de am avut această vedenie? A fost ea doar o urmare temporară a medicamentelor luate în spital, asemenea celorlalte halucinații?

Există o mare deosebire între halucinații și vedenia aceasta. Mai mult de atât, trăiri asemănătoare am avut și la câteva luni după ieșirea din spital, când nu mai putea fi vorba despre efecte ale medicamentelor.

Îmi este imposibil să descriu în cuvinte multe din cele văzute și trăite intens în aceste experiențe. Suficient să spun că acum îl înțeleg mult mai bine pe cel ce a scris în Psalmi „pleacă cerurile, Doamne“ (Psalm 144:5), „A plecat cerurile şi S-a pogorât“ (Psalm 18:9). Nu putem să ne suim la Dumnezeu, dar El se poate milostivi să vină spre noi.

„A plecat cerurile şi S-a pogorât:
un nor gros era sub picioarele Lui.
Călărea pe un heruvim şi zbura,
venea plutind pe aripile vântului.“ (Psalmi 18:9-10).

O vedenie se petrece la intersecția dintre timp și eternitate, când Dumnezeu „coboară cerul“ și se apropie de sufletul nostru cu manifestări caracteristice lumii de dincolo. Una dintre ele este alunecarea înainte și înapoi pe axa timpului. Cum altfel ar fi „văzut“ Avraam ziua Domnului Isus ca să se bucure de ea: „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat“ (Ioan 8:56-58) și a privit Noul Ierusalim ca să nu-i mai trebuiască nici un fel de moștenire aici pe pământ (Evrei 11:13-16) ?

III. Vedenia cu lumea dinaintea potopului.

Spre mirarea mea, Dumnezeu m-a dus printr-o călătorie în timp tocmai pe vremea dinaintea potopului descris în Biblie în cartea Geneza la capitolele 6-8. Nu vă pot explica cum s-a produs aceasta. Pot doar să vă spun că s-a produs.

Scopul cu care m-a dus Dumnezeu acolo a fost să ascult dialogul dintre El și Noe. Ceea ce am văzut acolo m-a surprins din câteva puncte de vedere: durata vieții, populație, demonizare, progres și pervertire.

Un element care explică într-o oarecare măsură saltul rapid de civilizație de dinainte de potop a fost durata extrem de lungă a vieții celor de atunci. Cinci sute de ani, sașe sute de ani, șapte sute de ani, nouă sute de ani, au înlesnit acumularea unor cunoștințe enciclopedice. (Dacă și astăzi am trăi matusalemic, majoritatea dintre noi ar absolvi măcar o universitate și ar fi plină lumea de invențiile noastre!)

Aceeași durată lungă a vieții a dus rapid și la o explozie demografică. La o rată de 5-6 copii de familie (ceea ce este improbabil de puțin pentru oamenii de atunci), omenirea dinainte de potop ar fi putut avea între 5 sute de mii și 4 miliarde de oameni. Este o imagine la care ne gândim foarte puțin astăzi, fermecați cu poveștile științifice despre „comuna primitivă“.

Durata extrem de lungă a vieții și sănătatea întâilor oameni sunt subînțelese în dialogul dintre Dumnezeu și Cain, după ce acesta l-a ucis pe Abel:

„Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine. Acum, blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău! Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pământ.” Cain a zis Domnului: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi. Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu va trebui să mă ascund de Faţa Ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ, şi oricine mă va găsi mă va omorî”(Geneza 4:10-14).

Acel „oricine mă va omorî“ presupune existența unei mulțimi de alți descendenți ai lui Adam. De acolo și-a luat de altfel Cain și nevasta (Geneza 4:17).

Despre lumea de atunci citisem una din precizările apostolului Petru. În prima sa epistolă, el ne spune despre un fapt pe care n-avea de unde să-l știe dacă nu l-ar fi auzit chiar de la Domnul Cel înviat în cele 40 de zile în care a stat de vorbă cu ucenicii despre Împărăția lui Dumnezeu. Iată ce ne-a lăsat scris pescarul acesta fără studii superioare:

„Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt“ (1 Petru 3:18-20).

Planeta noastră este presărată cu vestigiile unei civilizații trecute ale cărei culmi sunt încă neatinse de lumea contemporană. Ele sunt cioburile unei civilizații dispărute.

Piramidele din Egipt, construcțiile megalitice din Peru, precum și indiciile că în vechime oamenii au cunoscut zborul în atmosferă și legăturile dintre pământ și alte constelații din cosmos sunt inexplicabile pentru „varianta“ de lucru impusă de oamenii fără Dumnezeu. Ei sunt propagatorii unei evoluții liniare, progresive, a civilizațiilor. Ei au inventat evoluția de la orânduirea comunei primitive, la de la comuna primitivă la orânduirea sclavagistă, apoi la orânduirea capitalistă și dincolo de ea la utopica orânduire socialistă cu corolarul ei: orânduirea comunistă.

Biblia ne prezintă o cu totul altă realitate. Istoria omenirii a cunoscut evoluții spectaculoase, atingând ciclic culmi înalte urmate de evenimente catastrofale care a forțat întotdeauna o luare „de la început“. Apostolul Petru ne-a prevenit și de această „amnezie voluntară“ a locuitorilor pământului:

„Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă“ (2 Petru 3:5-6).

Sunt sigur că sunteți curioși să aflați ce am văzut acolo și cum a arătat această lumea ante-deluviană. Este suficient să vă spun că a fost ceva între oameni și demi-zei. „Fii lui Dumnezeu“ amintiți în Geneza 6 au adus omenirii cunoștințe la care altfel nu ar fi avut acces. Unele dintre acestea au supraviețuit dincoace de potop prin familia lui Noe. Aduceți-vă aminte că Iov dă dovadă de cunoștințe admirabile despre constelațiile cerești și interacțiunea dintre ele și ceea ce se întâmplă pe pământ:

„El a făcut Ursul-Mare, Luceafărul de seară şi Raliţele, şi stelele din ţinuturile de miazăzi“ (Iov 9:9).

Pentru că am pomenit deja despre piramidele din Egipt, se cade să spunem și legătura lor astrologică cu constelația Orion (centura lui Orion). Felul în care au fost ele așezate respectă simetric exact felul în care apar pe cer cele trei stele mari din constelația celestă:

Cunoștiințele păstrate latent în omenirea de după potop n-au fost negate de Dumnezeu. Dimpotrivă! Iată ce spune Creatorul când îl pune pe Iov înainte cu minunile creației și cu providența Lui minunată pe pământ:

„Poţi să înozi tu legăturile Găinuşei
sau să dezlegi frânghiile Orionului?
Tu faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului
şi tu cârmuieşti Ursa-Mare cu puii ei?
Cunoşti tu legile cerului?
Sau tu îi orânduieşti stăpânirea pe pământ?“ (Iov 38:31-33).

Ultima afirmație, „îi orânduieşti stăpânirea pe pământ“ a fost luată ca premiză falsă pentru pseudo-știința astrologiei, cu horoscopul ei mincinos. Biblia nu prezintă un „determinism astral“, ci o responsabilitate personală totală.

Profetul Isaia citează și el din cunoștiințele pe care le aveau oamenii de atunci despre astronomie:

„Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui şi luna nu va mai lumina“ (Isaia 13:10).

Orionul, constelația după care au fost ridicate simetric cele trei mari piramide din Egipt este amintită și în cartea profetului Amos:

„El a făcut Cloşca-cu-Pui şi Orionul, El preface întunericul în zori, iar ziua în noapte neagră; El cheamă apele mării şi le varsă pe faţa pământului: Domnul este Numele Lui“ (Amos 5:8).

Încuscrirea aceasta între îngeri căzuți și oameni a produs o civilizație cu un cod genetic alterat care a cauzat mutații în toată creația:

„Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat, căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ“ (Geneza 6:12).

Pervertită în legendă, realitatea de atunci este sâmburele de adevăr în jurul căruia s-a țesut legenda lui Prometeu, care a adus oamenilor focul ceresc și a fost apoi pus în lanțuri și pedepsit crunt pentru gestul său.

Astfel de rămășițe ale revelației primare se găsesc și la alte popoare care vorbesc despre un potop de ape.

În vatra străvechii Mesopotamii au fost găsite 18 tablete cu manuscrisul unei liste care amintește despre opt regi coborâți din cer care au domnit în cinci cetăți de pe pământ și au dispărut din cauza potopului. Cea mai veche tabletă este de acum 4000 de ani.

La urma urmei, nu numai grecii, dar toți ceilalți oameni din restul popoarelor lumii sunt urmași ai lui … Noe, fie prin Sem, fie prin Ham, fie prin Iafet și au păstrat revelația reziduală comună.

Același apostol Petru ne destăinuiește un alt crâmpei de revelație primit direct de la Isus Christos. Vorbind despre pedepsirea îngerilor „care și-au părăsit locuința“ și au produs o civilizație cu totul diferită de ce avea în vedere Dumnezeu, el zice:

„Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată; dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi; dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi (căci neprihănitul acesta care locuia în mijlocul lor îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite) – înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii: mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia şi dispreţuiesc stăpânirea“ (2 Petru 2:4-10).

Cartea Geneza ne spune despre această contaminare demonică-extraterestră care a produs urmași degenerați din punctul lui Dumnezeu de vedere, dar redutabili în planul civilizației de atunci:

„Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. Atunci, Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci omul nu este decât carne păcătoasă; totuşi, zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.” Uriaşii (nefilim) erau pe pământ în vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii; aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău“ (Geneza 6:1-5). 

Termenul „nefilim“, care apare în originalul acestor versete, este neclar. El derivă din familia verbului ebraic „nafal“ ( a cădea) și primește o explicație în Noul Testament, dată de unul din frații de corp ai lui Isus din Nazaret, Iuda:

„El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puși în lanțuri veșnice, în întuneric, pe îngerii care nu și-au păstrat vrednicia (au căzut),ci și-au părăsit locuința“ (Iuda 6).

Din încrucișările fiilor lui Dumnezeu cu fetele oamenilor s-au născut „vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume“ („hagiborim“ în original). De ce nu ne dă Biblia nici un nume al acestor „oameni cu nume“? De ce nu-i întâlnim în niciuna din spițele de neam consemnate în cartea Genezei? Din faptul că Biblia nu-i pomenește este foarte clar despre ce fel de „vitejie“ au dat ei dovadă. Lumea de dinainte de potop era dominată de personalități excepționale, renumite pentru extraordinarele lor abilități, caracteristice unor ființe supranaturale. Au fost ființe demonice și Dumnezeu le-a trecut numele sub tăcere. Au fost „oameni cu nume“ în ierarhiile lumii, dar făpturi fără valoare în cântarul dumnezeirii. Influența lor asupra omenirii a făcut ca omul să cadă în depravare și răutate „toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău“ (Geneza 6:5).

Progresul tehnologic material extraordinar al civilizației de dinainte de potop, propulsat de folosirea unor forme de energie pe care nu le mai cunoaștem azi, a fost o încercare „de a reface raiul pe pământ“ fără implicarea lui Dumnezeu și de a face ca întruparea lui Mesia într-o omenire demonizată genetic să fie imposibilă. Satanah, vrăjmașul lui Dumnezeu, a urmărit și urmărește și azi să ofere universului priveliștea unei împărății paralele în care el să ofere oamenilor „fericirea interzisă de Dumnezeu“ ca urmare a nefericitului eveniment cu fructul oprit din grădina Edenului. Atunci și de atunci încoace, „șarpele cel vechi“ caută să-i convingă pe oameni că nu au nevoie de Dumnezeu pentru accesul la fericire și la împlinirea personală.

Istoricul grec Herodot scrie despre „Atlantida“, o insulă populată de un fel de semizei posesori ai unor cunoștințe superioare și care au produs o civilizație cu totul superioară.

N-am să vă obosesc descriind cum arăta lumea de atunci, când tot uscatul era la un loc și continentele nu existau (Geneza10:25; 1 Cronici 1:19). Nu acesta a fost scopul cu care m-a dus Dumnezeu acolo. Am fost dus ca să aud dialogul dintre Noe și Dumnezeu. El a fost cam așa:

Noe: „Toți și toate s-au pervertit, Doamne. Nu mai este nimic de făcut cu pământul acesta! Nu mai au nevoie de Tine. S-au făcut stăpâni peste pământ!“

Dumnezeu: „Noe, intră în corabie și așteaptă. Ai să vezi al cui este pământul și cine are ultimul cuvânt în ceea ce se întâmplă pe el“.

Apoi Dumnezeu poruncit îngerilor: „Destupați izvoarele adâncului și lăsați să cadă apa pe pământ!“

„În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor. Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi“ (Geneza 7:11-12).

Oamenii și demonii au crezut o vreme că pot face ce vor ei pe pământ. Un glumeț din România obișnuia să spună că „Dumnezeu a tras apa ca să curețe pământul de toate spurcăciunile de pe el“. Dumnezeu a demonstrat prin potop că pământul este al Lui și El are ultimul cuvânt în tot ceea ce se petrece pe el. Vinovații de atunci sunt legați acum în lanțuri și-și așteaptă cuvenita judecată.

IV. Vedenia cu Turnul Babel

Cel de al doilea loc în care m-a purtat Dumnezeu a fost Turnul Babel din Câmpia Șinear, locul unei alte revolte a elitelor împotriva lui Dumnezeu.

Nu mai este un secret pentru nimeni că omenirea a avut odată o limbă comună. Până și un site liberal ca Yahoo News a publicat un studiu despre dovezi că omenirea a avut odată o limbă comună (aici). Fiecare națiune are același tipar lingvistic în care au fost turnate azi diferite variante de cuvinte. Aceasta face posibilă „traducerea“ unui text dintr-o limbă în alta.

Melancolia după încuscrirea cu îngerii căzuți, „care locuiesc în locurile cerești“ a erupt iarăși la numai câteva generații după Noe. Omenirea care era pe atunci o singură familie, cu o singură limbă și cu o viață comunală a coborât din podișul Munților Ararat în câmpia Șinear și și-au pus în gând să facă ceva care L-a pus pe Dumnezeu în mișcare și L-a determinat să intervină iar.

„Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte. Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear şi au descălecat acolo.
Şi au zis unul către altul: „Haidem să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc!” Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var.
Şi au mai zis: „Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!”

Domnul S-a pogorât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Şi Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă, şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând. Haidem să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!”

Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului, aşa că au încetat să zidească cetatea. De aceea, cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului“ (Geneza 11:1-9).

Cei din generația Turnului Babel au crezut și ei că pământul le aparține și pot să facă ce vor ei. Au uitat ce le-a făcut Dumnezeu celor de la potop!

Dumnezeu S-a coborât, spune textul și a dat un decret care funcționează încă și astăzi. Prin decizie divină, omenirea a fost pedepsită să trăiască fărămițată în națiuni, limbi și dialecte. Orice încercare de a unii omenirea într-o „Nouă Ordine Mondială“ a fost, este și va fi neputincioasă.

Chiar și dușmanii lui Dumnezeu respectă fără să vrea acest decret. Nu de mult, Franța seculară a decis să înlocuiască toate cuvintele anglosaxone din cibernetică ca să nu fie subordonată Americii. Așa se face că în Europa francofonă, în teoria computerelor avem „fișiere“, nu “directories“ și „imprimantă“ nu „printer“!

Încercarea de azi de desființare a națiunilor se va lovi mereu de acest obstacol al diferitelor limbi, iar unul din motivele pentru care nu va exista niciodată o nouă ordine mondială care să integreze toată populația planetei este acest decret dat de Dumnezeu la Turnul Babel. Se va vedea mereu și mereu că nu elitele lumii stăpânesc istoria, ci Dumnezeu. Fenomenul de la Cincizecime nu a dat creștinilor o nouă limbă comună, ci doar posibilitatea ucenicilor de a vorbi în limbile diferitelor popoare. În felul acesta cei peste care s-a pogorât atunci Duhul Sfânt au primit și „pașapoartele“ pentru destinația lor misionară. Cei care au vorbit în mod supranatural „sparta“ au trebuit apoi să plece în ținuturile locuite de spartani, cei care au vorbit egipteana au trebuit să plece spre Egipt, etc. pentru că Dumnezeu a vrut ca Evanghelia să fie auzită în toate limbile pământului. Glasul lui Dumnezeu nu poate fi redus la tăcere, oricât ar încerca valurile noi de persecuție din partea elitelor mondiale. Planeta aceasta este a lui Dumnezeu, nu a lor!

V. Vedenia cu Sodoma și Gomora

Dumnezeu m-a purtat apoi spre Sodoma și Gomora, teribil de decăzuta cetate de la sudul Mării Moarte. Știam deja din Biblie despre ce s-a petrecut acolo din Geneza 18 și 19.

„Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile. Au chemat pe Lot şi i-au zis: „Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei” (Geneza 19:4).

„Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit“ (Ezechiel 16:49).

Am văzut că locuitorii de acolo nu doar homosexuali, căci aveau neveste și copii, dar erau pervertiți spre o amoralitate a sexului. Ei trăiau după un principiu propus acum în legislația europeană: „Amorul este liber! Este un drept al fiecărei persoane să-l exprime în felul ei caracteristic. Facem dragoste oricum, cu oricine și oriunde“. Biblia ține să precizeze: „oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa“.

Știam din Noul Testament că neprihănitul Lot își chinuia sufletul în Sodoma. În noaptea aceea, orice speranță de mai bine pe care o mai avusese s-a spulberat.

„Doamne, nu este ceva genetic, pentru că nu sunt doar unii dintre ei. Este ceva demonic, o atitudine depravată degradantă care a pus stăpânire pe ei și au ajuns să o socotească ceva normal! Nu vei mai putea face nimic cu ei, Lepra aceasta se va răspândi pe tot pământul!“

Dumnezeu i-a răspuns: „Stai numai și privește ce voi face, căci pe oamenii aceștia pe care-i vezi azi nu-i vei mai vedea niciodată. Pământul nu este al lor, ci al Meu! M-am coborât să văd ce se întâmplă după „zvonul venit până la Mine“ (Geneza 18:20-21).

Zona aceea nu are zăcăminte de păcură sau petrol. Focul care a mistuit Sodoma, Gomora și micile sate din împrejurimi nu poate fi explicat ca un fenomen natural. Focul a venit de la Domnul:

„Răsărea soarele pe pământ când a intrat Lot în Ţoar. Atunci, Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer. A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pământ“ (Geneza 19:23-25).

Natura supranaturală a pedepsei este subliniată și prin porunca dată familiei lui Noe de a nu privi înapoi spre prăpădul căzut asupra cetății, iar transformarea nevestei lui Lot, care a călcat această interdicție, într-un stâlp de sare nu poate fi explicată prin nici un proces chimic natural.

Homosexualitatea și celelalte devieri sexuale nu pot fi considerate naturale sau genetice atâta timp cât gemeni monozigoți au apucat fiecare pe căi diferite, unul alegând să fie „gay“ în ciuda faptului că celălalt n-a simțit nici o atracție spre un asemenea soi de viață. Devierile sexuale sunt inspirate de „cel rău“ care a denaturat în multe alte feluri creația lui Dumnezeu, propunând oamenilor „căi alternative“ pentru împlinirea personală. Mulțimea celor readuși la normalitate odată cu întoarcerea la Dumnezeu dovedește din plin această realitate. Elitele lumii însă, mânate ca niște dobitoace din urmă de Satan caută nu să elibereze minoritățile, ci să impună majorității populației calea pervertirilor sexuale. Eforturile lor teribile se îndreaptă acum la impunerea învățăturii lor în populație încă de la nivelul grădiniței. Ca unii care dețin „punga“, elitele condiționează acum împrumutarea financiară a națiunilor în funcție de „eliberarea“ pervertirilor sexuale.

Focul Sodomei și Gomorei a fost doar o avanpremieră a marelui foc care va distruge la final planeta păcătoasă și va fi urmat de ceruri noi și „un pământ pe care va locui neprihănirea“.

+++

M-am mirat de ce Dumnezeu mi-a dat harul să văd tocmai aceste trei evenimente din istorie. La finalul vedeniilor mele, Dumnezeu mi-a atras atenția că acum „elitele mondiale ale Noii Ordini“ au scos de la naftalină exact cele trei răzvrătiri împotriva lui Dumnezeu, acelea care au fost pedepsite în vechime.

VI. Revenirea celor trei atacuri la suveranitatea lui Dumnezeu.

Programul Noii Ordini este „Progres fără Dumnezeu + Un sat global fără națiuni diferite + Homosexualitate și pervertiri sexuale“.

“Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel și în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau și se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; și a venit potopul și i-a prăpădit pe toţi.
Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau, dar, în ziua când a ieșit Lot din Sodoma, a plouat foc și pucioasă din cer și i-a pierdut pe toţi.
Tot așa va fi și în ziua când Se va arăta Fiul omului” (Luca 17:26-30).

Dumnezeu le-a pedepsit în trecut, le ține astăzi în frâu, dar le va da drumul la vremea sfârșitului. Înfruntarea nu este între Dumnezeu și oameni, ci între Dumnezeu și Satana:

„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi“ (Efeseni 2:1-3)

Dacă aceasta este vremea sfârșitului, mișcările de pervertire a omenirii pe care le face Satana se vor înteți, dar nu se vor dezlănțui total decât la ivirea lui Antichrist:

„Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii^[a], fiul pierzării, potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi? Și acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale“ (2 Tesaloniceni 2:3-8).

Multă vreme am crezut și eu ca ceilalți că identitatea „celui ce o oprește acum și trebuie să-i fie luat din cale“ este Duhul Sfânt din viața Bisericii. Nu mai cred așa. Duhul Sfânt nu va pleca de pe pământ în vremea lui Antichrist, ci, din contră, va rămâne și va produce cea mai mare trezire spirituală din istorie, aducând în hambarul lui Dumnezeu mulțimea sfinților din Necazul cel Mare (Apocalipsa 7).

Cum ar putea o adunare de muritori să-i țină piept lui Satan? Epistola lui Iuda ne spune că cei care se bagă în conflict direct cu diavolul sunt „dobitoace fără mine“ (Iuda 10). Expresia este comună cu cea din 2 Petru 2:12:

„Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!” (Iuda 10).

„Ca nişte îndrăzneţi şi încăpăţânaţi ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile, pe când îngerii, care sunt mai mari în tărie şi putere, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată batjocoritoare împotriva lor. Dar aceştia, ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăşi stricăciunea lor şi îşi vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor“ (2 Petru 2:10-13).

„Cel ce o oprește acum“ nu este Biserica. Uitați-vă ce a făcut Satan din Biserică de-a lungul istoriei. O analiză a textului grec original va arăta că acel „cel ce o oprește acum“ este de genul masculin în timp ce Biserica sau Duhul Sfânt sunt de genul feminin. Personalitatea care direcționează sensul istoriei este același luptător ceresc despre care ni s-a spus în cartea profetului Daniel.

„… pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor, iute, omul Gavril, pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie şi m-a atins în clipa când se aducea jertfa de seară. El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine şi mi-a zis: ,,Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea“ (Daniel 9:21-22).

„Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in şi încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz. Trupul lui era ca o piatră de hrisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc, dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi. … El mi-a zis: ,,Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei. … Apoi mi-a zis: ,,Nu te teme de nimic, om preaiubit! Pace ţie! Fii tare şi cu inimă!“ Şi, pe când îmi vorbea el, am prins iar puteri şi am zis: ,,Vorbeşte, domnul meu, căci m-ai întărit.“ El mi-a zis: ,,Ştii pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei şi, când voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei! Dar vreau să-ţi fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voievodul vostru Mihail“ (Daniel 10:5-21).

Este clar că această personalitate contracarează eforturile Satanei de a zădărnicii planul lui Dumnezeu, cunoscând foarte bine viitorul. La vremea când a vorbit cu Daniel, împărăția Greciei nu se ridicase încă pe pământ!

Prioritatea evenimentelor din sferele văzduhului este subliniată printr-un eveniment devenit o metaforă pentru această realitate. Când Iosua se lupta în vale cu dușmanii poporului lui Dumnezeu, Moise, Aaron și Hur erau sus pe înălțime.

„Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim. Atunci, Moise a zis lui Iosua: „Alege nişte bărbaţi şi ieşi de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.” Iosua a făcut ce-i spusese Moise şi a ieşit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aaron şi Hur s-au suit pe vârful dealului. Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel şi când îşi lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec“ (Exod 17:8-11).

Biserica luptă acum pe pământ, asemenea lui Iosua în vale, dar biruința a fost decisă de ceea ce se întâmpla pe munte, în sferele înalte ale înfruntărilor cerești!

Apocalipsa ne spune că Duhul Sfânt va rămâne pe pământ, pecetluindu-i pe cei 144.000, călăuzindu-le mărturia și-i va împuternicii pe „cei doi martori“ să facă semne supranaturale pe pământ. Pentru mulți cititori grăbiți, Duhul Sfânt este marele anonim din cartea Apocalipsa!

Concluzia mea

Tulburările pe care le simțim pe pământ sunt numai efectele unei teribile încleștări de forțe din sferele cerești. Totul se întâmplă însă numai când vrea Dumnezeu și cum vrea Dumnezeu. Iată de ce nu mă mai întreb ce vor elitele ascunse ale omenirii de azi. Nu mă mai întreb nici măcar ce vrea Satana să facă. Singura mea curiozitate este ce vrea Dumnezeu să facă azi cu această lume. Ea este a Lui. În întregime a Lui, a Celui care are toată puterea în cer și pe pământ.

Tot ce se va întâmpla în fiecare secundă a viitorului tău apropiat sau îndepărtat este parte integrantă din planul Lui desăvârșit:

„Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului, pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său“ (Romani 8:27-28).

„Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu Potopul şi Domnul împărăţeşte în veci pe scaunul Lui de domnie“ (Psalmi 29:10).

„Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!“ (Daniel 4:17)

Dumnezeu înalță pe cine vrea și coboară. Orice s-ar întâmpla astăzi este în limitele planului perfect descris în Apocalipsa, când Mielul junghiat revine ca să ia în stăpânire Pământul și să instaureze pe el Împărăția Sa binecuvântată. Dacă Dumnezeu vrea să ridice acum China, o va face oricât i s-ar împotrivi America și Europa!

Te lăudăm, Dumnezeule, Te lăudăm;
noi, care chemăm Numele Tău,
vestim minunile Tale!
„Atunci când va veni vremea hotărâtă”, zice Domnul,
„voi judeca fără părtinire.
Poate să se cutremure pământul cu locuitorii lui,
căci Eu îi întăresc stâlpii.”
Eu zic celor ce se fălesc: „Nu vă făliţi!”
Şi celor răi: „Nu ridicaţi capul sus!”
Nu vă ridicaţi capul aşa de sus,
nu vorbiţi cu atâta trufie!
Căci nici de la răsărit, nici de la apus,
nici din pustie nu vine înălţarea.
Ci Dumnezeu este Cel ce judecă:
El coboară pe unul şi înalţă pe altul“ (Psalmi 75:1-7).

Nu suntem în mâinile unei „elite“ sau a unor demoni, ci în mâinile lui Dumnezeu, iar mâinile Lui poartă semnele cuielor din dragoste pentru noi. Slăvit să-I fie Numele și binecuvântată să-I fie lucrarea!

Sursa: https://barzilaiendan.com/2021/06/06/al-cui-este-pamantul-acesta/