Ai ajuns tu până la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei?

Iov 38:22

SĂMÂNȚA BUNĂ

Splendoarea fulgului de zăpadă

În acest capitol din Biblie, Dumnezeul cel veșnic vrea săi reamintească robului Său Iov perspectiva gloriei și a puterii Sale de Creator. Din cauza chinuitoarelor lui suferințe și a loviturilor din partea prietenilor, Iov pierduse din vedere măreția și dreptatea lui Dumnezeu. Atunci El ia îndreptat ochii spre visteriile zăpezii și ale grindinei.

O iarnă fără zăpadă nu este o iarnă adevărată, cel puțin pentru copii. Ei așteaptă cu nerăbdare fulgii albi, care transformă un peisaj trist de iarnă întro perspectivă strălucitoare.

Suntem noi conștienți că fiecare fulg de zăpadă, cu cristalele sale de gheață, este o lucrare minunată, unică, a lui Dumnezeu? Dacă am lua o lupă și am privi structura fulgilor de zăpadă, am observa că niciunul nu se aseamănă cu exactitate cu celălalt. Doar puține lucruri din natură arată atât de bogat diversitatea în amănunt a lucrurilor ieșite din mâna Dumnezeului Creator, ca aceste mici formațiuni.

Când apa îngheață, cristalele de gheață se ordonează întotdeauna sub forma unui model cu șase raze. Artiștii și oamenii de știință sau inspirat mult din aceste formațiuni de filigran minunate. Fiecare fulg de zăpadă ne dă o mărturie unică despre gloria creației lui Dumnezeu. Câtă diversitate! Ce bogăție de frumusețe! Ce splendoare!

Și noi, oamenii, am fost creați ca unicate de mâna acestui măreț Dumnezeu Creator, iar El ne cunoaște pe fiecare în parte, cu toate „datele” identității noastre.

Versetul de astăzi este o provocare de aL cunoaște și noi pe acest Dumnezeu Creator care, în dragoste, dorește să aibă comuniune cu fiecare în parte.

***

DOMNUL ESTE APROAPE

Cine rămâne în învățătura lui Hristos, acela Îl are și pe Tatăl și pe Fiul. Dacă vine cineva la voi și nu aduce învățătura aceasta, nu-l primiți în casă și nu-l salutați.

2 Ioan 9,10

 

Simplul voiaj din Egipt spre Canaan nu ar fi putut constitui adevărata călătorie prin pustie. Mulți merseseră pe acel drum fără să fie străini și călători cu Dumnezeu. Ba mai mult, chiar dacă un astfel de voiaj ar fi fost însoțit de toate încercările și neplăcerile provocate de pustia aridă și sălbatică, tot nu ar fi reprezentat pentru acest simplu motiv o călătorie divină sau cerească. Esențială este nu o viață de eforturi și de lepădare de sine, chiar îndurată cu acel curaj moral care se potrivește copiilor lui Dumnezeu străini pe acest pământ, ci, pentru ca acea călătorie să fie drumul Israelului lui Dumnezeu, chivotul trebuia să fie în mijlocul lor, purtat de un popor răscumpărat din Egipt prin sânge și care năzuia, prin credința în făgăduință, către Canaan.

Aceasta a fost preocuparea lui Israel în pustie. Ei trebuiau să poarte chivotul, să-l însoțească și să-l venereze. Ei și-ar fi putut trăda slăbiciunea, ar fi putut suferi pedeapsa și disciplinarea în multe feluri și în multe ocazii; însă, dacă preocuparea lor fundamentală ar fi fost abandonată, totul era pierdut. Și lucrul acesta s-a întâmplat cu adevărat. Au purtat cortul lui Moloh și steaua zeului Remfan, aceasta în detrimentul chivotului Domnului. Ca urmare, taberei i s-a schimbat drumul către Babilon și către Damasc (Amos 5.25-27; Fapte 7.42,43).

Și care este chivotul acum în mijlocul celor credincioși, pentru o călătorie sigură, corectă și sfântă prin pustia acestei lumi, dacă nu numele Fiului lui Dumnezeu? Ce taină este încredințată administrării și mărturiei noastre, dacă nu aceasta? „Cine rămâne în învățătura lui Hristos, acela Îl are și pe Tatăl și pe Fiul. Dacă vine cineva la voi și nu aduce învățătura aceasta, nu-l primiți în casă și nu-l salutați” (2 Ioan 9,10). Dacă este să mai fie un zid de despărțire, acesta trebuie ridicat de către cei credincioși între ei și necinstirea adusă lui Hristos.

J. G. Bellett

Mesaje redirecționate de Lidia Miu