Cineva te vede. Versetul zilei

Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi” (Proverbele 22:29)

Omul iscusit despre care vreau să vă vorbesc a început ca muncitor la compania de căi ferate. Când i s-a oferit ocazia să lucreze în biroul de livrări, timp de câteva zile, a profitat de ocazie. În acest timp, superiorul său i-a cerut câteva rezultate și cifre vitale. „Vreau să le am pe birou când mă întorc peste trei zile,” a spus acesta. Tânărul nu știa nimic despre contabilitate, dar a muncit trei zile și trei nopți fără să doarmă și, când șeful său s-a întors, avea rezultatele și cifrele pregătite. Prin asta a câștigat respectul și admirația superiorului său și de îndată ce s-a ivit un post permanent, l-a recomandat pe acest tânăr.

Cu timpul, tânărul a fost promovat de multe ori și de fiecare dată a fost aplaudat pentru meticulozitatea sa și pentru că era demn de încredere. În cele din urmă, a ajuns vicepreședintele uneia dintre cele mai mari companii producătoare de hrană pentru animale din lume.

Biblia ne spune: „Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând.”

În varianta sa „The Message” a Bibliei, Eugene Peterson parafrazează astfel: „Uită-te la oamenii care sunt buni în meseria lor – muncitorii iscusiți sunt mereu căutați și admirați; ei nu lasă pe nimeni să le-o ia înainte.” Reține așadar: fie că știi, fie că nu, la locul de muncă ești privit. Caracterul tău, etica muncii și atitudinea ta sunt observate. Și vei fi răsplătit nu numai după sarcinile pe care le îndeplinești, ci și pentru atitudinea și modul în care le duci la bun sfârșit! Deci, fii un om iscusit!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass

*****************************

D. L. Moody a spus: «Adu-ți cererile înaintea lui Dumnezeu, apoi spune-I: „Facă-se nu voia mea, ci a Ta!”. Cea mai binecuvântată lecție pe care am învățat-o în școala lui Dumnezeu a fost să-L las pe El să aleagă pentru mine».

*****************************

Versetul zilei

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău. – EXODUL 20:12

Amin!
Selectate de Lidia Miu
Emoji

One thought on “Cineva te vede. Versetul zilei

  1. Pingback: Cineva te vede. Versetul zilei – Blog Creștin Ardelean Viorel

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.