by Andrei Croitoru VS. John Lennox

Una dintre obiecțiile frecvente aduse împotriva doctrinei depravării totale a omului este faptul că ea abuză de metaforele biblice – în special de cea a morții (Efeseni 2:1-3). John Lennox ne demonstrează că omul nu este atât de mort precum zicem noi că este și face acest lucru apelând la experiența lui Adam după căderea sa în păcat.

Faptul că Adam s-a simțit gol și astfel ne arată că avea conștiință morală nu este o dovadă împotriva doctrinei depravării totale. Nimeni nu neagă prezența conștiinței în păcătoși. Este adevărat că ei erau sensibili sau “vii din punct de vedere moral” (p.157), dar trebuie observat că Adam a căutat să-și rezolve problema printr-o moralitate personalizată, aceasta fiind o dovadă a stricăciunii sale. De asemenea, faptul că Adam e “capabil să audă glasul lui Dumnezeu și să-i răspundă” (p.157) nu este o dovadă împotriva depravării, ci una pentru ea, deodată ce Adam răspunde dând vina pe nevasta sa.

Sigur, omul e capabil să răspundă lui Dumnezeu dar răspunde greșit. Lennox spune că “omul e capabil să fugă de acesta prin teama sa” (p.157) dar tocmai această fugă e dovada depravării, nicidecum a abilității sale. Dacă a fugi de Dumnezeu este o dovadă a ceva, cu certitudine este dovada depravării. Așadar, aceasta este moartea despre care noi vorbim.

Lennox spune că deodată ce omul poate să-L audă pe Dumnezeu și să-I răspundă înseamnă că el are capacitatea de a accepta sau respinge ce oferă Dumnezeu. Dar aici este trecut cu vederea un alt aspect crucial în teologia reformată. Noi nu negăm că omul aude chemarea și răspunde chemării “la nivelul cel mai profund al ființei sale” (p.158), ci că răspunde greșit, justificându-se, fugind până când Dumnezeu îl atrage eficace și mântuitor. Pasajul ne arată clar că Dumnezeu inițiază iar Adam fuge, că Dumnezeu îl cheamă și el se dezvinovățește și că Dumnezeu perseverează și oferă soluția mîntuitoare. Departe de a vedea în pasajul acela abilitatea omului de a răspunde POZITIV, vedem atitudinea pozitivă și perseverentă a lui Dumnezeu și chemarea Sa eficace.

Lennox spune că metafora morții “este o analogie nebiblică și irelevantă” și “un caz clasic de răstălmăcire teologică” (p.159). O interpretare greșită a metaforei morții spirituale este, desigur, nebiblică și irelevantă, dar nicidecum folosirea metaforei morții nu poate fi, deodată ce ea este folosită de Domnul Isus și de apostolul Pavel în Ioan 5 și Efeseni 2. Nu este deloc adevărat că ”nu are nici un sens să discuți rațional … din moment ce sunt morți și nu pot auzi” (p.159) pentru că oamenii pot auzi fizic și moral iar atunci când Evanghelia este rostită prin Duhul Sfânt, inima omului este regenerată. Așadar, are tot sensul.

Este adevărat că cei morți spiritual sunt “departe de a fi morți fizic, mental sau moral” (p.161) dar acest lucru confirmă doctrina reformată. Asta credem toți. Nervul discuției este în altă parte. Lennox găsește implicit în această afirmație că omul “are capacitatea de a accepta sau respinge” (p.162). Sigur, omul are funcția trupească și sufletească de a raționa, simți și decide, dar problema lui este cu natura lui care îl înclină să respingă chemările lui Dumnezeu, până când puterea de Înviere a Duhului Sfânt schimbă înclinația și principiul care guvernează inima păcătosului. Din punctul meu de vedere, dr. Lennox ratează complet perspectiva reformată a depravării omului.

(Scurt comentariu la cartea “Destinat pentru a crede?” de John Lennox)

Apologia Reformată

*******************

Statistica Deceselor pe Glob în Anul 2020

*******************