Andrei Croitoru: Masa Domnului în case

Cred că există câteva principii biblice la care toți ar trebui să aderăm și care pot lămuri care este procedura care trebuie adoptată în perioade de criză (pandemie, persecuție, izolare etc) cu privire la Masa Domnului

Câteva principii generale despre Masa Domnului

În primul rând, Masa Domnului este o rânduială a adunării locale. Pentru acest motiv eu nu pot recomanda Masa Domnului luată în submarin, la munte, în uzină, dacă te uiți pe canalul de Youtube la o slujbă de la Cireșarii. Tu nu ești parte și nici prezent cu adunarea respectivă, nici măcar online. Tu doar privești ce se întâmplă. Ești un spectator. Știu că este dureros să fii absent, dar surogatele nu pot satisface inima care vrea să fie în conformitate cu dorința Domnului Isus.

În al doilea rând, Masa nu este o rânduială legată de oficiile din biserică. Astfel, deși în mod normal Cina va fi împărțită de unul dintre slujitorii recunoscuți de biserică, totuși el nu o dă în virtutea unui har sau chemare specială de a da Cina. Nu există darul împărțirii Cinei, dar există rânduirea unor slujitori care reprezintă adunarea în diferite acte (botez, Cina Domnului, predicare etc). Astfel, cineva trebuie să împartă elementele Cinei și cine ar trebui să o facă, decât cei care sunt rânduiți de congregație? Cred că este suficient de clar că nu încurajez absolut nici o formă de clericalism.

În al treilea rând, Masa Domnului este o rânduială obiectivă. Prin aceast vreau să spun că atunci când ea este celebrată ea arată în mod obiectiv ceva, indiferent de prezența sau înțelegerea unora. Aici mă refer la faptul că, dacă unii din frați nu sunt prezenți, Cina transmite în continuare mesajul ei obiectiv. Faptul că cineva prezent la Cină nu se concentrează spre mesajul ei, nu afectează cu nimic rânduiala ei. În ambele cazuri cel care are de pierdut este cel care nu este prezent fizic sau prezent duhovnicește.

În al patrulea rând, Masa Domnului este o rânduială pentru adunare. Nu repet ce am spus la punctul 1. Cina Domnului nu este legată de spectatorii necredincioși. Ea este Cina Domnului chiar dacă este luată timp de zece ani fără prezența vreunui necredincios. Ea a fost celebrată la început în absența necredincioșilor, așadar prezența sau absența lor este irelevantă.

În al cincilea rând, Masa Domnului nu este o rânduială a unui loc, ci a unei adunări locale. Astfel, această masă poate fi celebrată pe câmp, în catacombe, în peșteri, în pivnițe, în clădiri special amenajate etc. Importantă este strângerea credincioșilor, nu locul specific în care s-au strâns credincioșii. Faptul că nu ne putem strânge momentan în clădirile consacrate strângerilor săptămânale, nu are niciun fel de relevanță.

În al șaselea rând, Masa Domnului reprezintă unitatea adunării. Astfel, ca și în primele secole când întâlnirile se făceau prin case, în funcție de perioadă și posibilități, chiar dacă nu puteau să fie prezenți toți credincioșii dintr-o localitate în același loc, ei luau Cina în acord unii cu alții, în rânduiala prezbiterilor și în unitate deplină. Astfel, Cina luată în case se făcea în unitate, în cunoștință de celalte grupuri și în acord cu ele, nu în dezbinare.

Cazul bisericii de la Ierusalim

Am argumentat suficient în alt loc de ce cred că expresia “frângerea pâinii” se referă la Masa Domnului care, pe vremea aceea, se celebra în interiorul unor mese de dragoste, ceea ce noi mai numim agape creștine. Unele biserici continuă să facă acest lucru până în ziua de astăzi. Vedem această practică atât la instituirea Cinei Domnului, în Faptele Apostolilor 2, în Troa (Faptele 20:7, 11), cât și în Corint.

Ceea ce vreau să demonstrez în acest articol este că (1) biserica se strângea pe case și (2) biserica lua Cina în strângerile de casă. De fapt, este singura opțiune pe care eu o pot legitimiza în această perioadă specială, deși nu neg puterea unor argumente și pentru alte variante care se propun.

Se aduce deseori argumentul că bisericile de casă puteau lua Cina pentru că era o întreagă biserică în aceeași casă. Desigur, există situații unde biserica era suficient de mică ca să fie într-o singură casă, situații în care singurii credincioși dintr-o localitate erau o familie sub același acoperiș (temnicerul din Filipi, spre exemplu) și situații în care s-au amenajat clădiri special dedicate întâlnirilor adunării ca și sinagogile evreilor (vezi întâlnirea din școala lui Tiran). Dar nu se poate dovedi istoric și nici din Faptele Apostolilor 2 că acestea erau singurele situații.

La Ierusalim avem clar întâlnirea aceleiași biserici în case: “Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă” (Faptele apostolilor 2:46). Astfel, biserica nu se întâlneau în întregime în aceeași casă, ci o singură biserică în mai multe case. Acest exemplu creează foarte multe probleme pentru cei care spun că nu este permis ca fiecare casă să celebreze Masa Domnului. Încercarea de a spune că erau grupuri de creștini în case care doar stăteau la mese de dragoste presupune aplicarea unei hermeneutici a disperării care sacrifică evidențele exegetice în favoarea unei tradiții.

Sunt două expresii din pasaj la care trebuie să luăm aminte: 1. “frângeau pâinea acasă” și 2. “luau hrana cu bucurie și curăție de inimă”. Prima expresie mai este folosită în versetul 42 unde se enumeră cei patru piloni ai practicii bisericii primare, iar a doua expresie arată mesele de dragoste cu care era asociată Cina Domnului în primele veacuri. Alăturarea lor apropiată nu arată decât că această practică era foarte comună la evrei, prezentă și la instituirea Cinei Domnului și originară în Masa pascală, practică păstrată la Corint (1 Cor. 11) și Troa (Faptele 10:7, 11), adică peste tot în imperiu.

Chiar expresiile “cu bucurie” și “curăție de inimă” arată starea spirituală care trebuie să însoțească Masa Domnului când fiecare vine cu pocăință și cercetare de sine, dar și recunoscător pentru marele har al mântuirii care i-a fost oferit printr-o jertfă unică și desăvârșită la Golgota. Astfel, deși putem lega bucuria și curăția de inimă de sarmale și borș bucovinean, eu cred că mai degrabă se referă la părtășia spirituală de la Masa Domnului din agapele creștine ale primului veac.

Hermeneutica

Se va aduce argumentul următor: acesta este un pasaj descriptiv și nu poate fi tratat ca normă, iar eu sunt de acord cu acest lucru. Apoi se afirmă că acest pasaj se referă la perioada de tranziție a bisericii – de la Templu și întâlniri de casă la clădiri consacrate și special amenajate pentru adunarea locală – însă această observație trebuie evaluată mai cu deamănuntul. Așadar, se spune că aceasta este o perioadă de așezare a practicilor bisericești – lucru cu care eu sunt, din nou, de acord. Iată care sunt câteva observații importante legate de această grilă hermeneutică:

În primul rând, deși acest pasaj este descriptiv, totuși la fel este și pasajul din 1 Corinteni 11. Acolo apostolul Pavel vorbește despre situația specifică din Corint unde, din fericire, ei se puteau strânge în același loc. Dacă nu se poate face un tipar din Faptele 2, atunci nu se poate face nici din 1 Corinteni 11. Când Pavel prezintă Cina Domnului instituită de Hristos el nu menționează necesitatea de a fi în același loc ca normă pentru toți creștinii de pretutindeni.

Ulterior, oare de ce spune el credincioșilor din Corint să se aștepte unii pe alții când se adună? Pentru simplul fapt că aceasta era rânduiala lor – ei nu se întâlneau în case, ci într-un loc consacrat. Aceleași principiu al armoniei întâlnirii îl aplicăm în ce privește strângerile de casă. Cum pot să îmi iau principii pentru strângerile de casă când pasajul vorbește specific unei adunări care se strângea în același loc? Pavel nu prescrie să se adune în același loc, ci descrie ce să facă când se întâlneau împreună. Chiar dacă Pavel ar fi prescris pentru corinteni să se adune în același loc, el ar fi făcut acest lucru pentru că ei se puteau strânge într-un singur loc și aceasta era practica lor.

În al doilea rând, folosirea unor pasaje pentru a trasa o normă universală sub pretextul acurateței doctrinei biblice este de fapt o citire anacronică a istoriei. Mă refer la faptul că se ignoră faptul că o mare perioadă din istoria primelor secole este marcată de crunte persecuții unde credincioșii, ca normă, nu s-au întâlnit în clădiri consacrate pentru că nici nu puteau face acest lucru. Depinde însă de ce perioadă a istoriei vorbim și la ce zonă a lumii ne referim pentru că practicile diferă în funcție de permisivitatea conducerii seculare. A lua niște citate din anumite scrieri și a face din ele argument pentru practica universală a bisericii este în mod clar, un mod greșit de a interpreta istoria. Nimeni nu poate avea practica bisericii primelor secole de partea lui pentru simplul fapt că în acea vreme exista diversitate!

În al treilea rând, deși este adevărat că Faptele 2 face parte din perioada de așezare a practicilor bisericești, totuși ne aflăm în perioada apostolică, în vremea în care Duhul Sfânt se manifesta cu putere extraordinară și mi se pare foarte ciudat să excludem exact pasajele acestea din hermeneutica noastră. Atunci pentru ce au fost ele scrise? Sigur, există aspecte tranzitorii, unice, speciale, irelevante pentru noi, dar sub nici o formă nu putem, pur și simplu să punem aceste pasaje deoparte. Ele ilustrează aplicarea principiilor care stau la baza Cinei Domnului și, oricare ar fi principiile acelea, ele sunt consecvente cu Cina Domnului în case.

În al patrulea rând, dacă Masa Domnului era legitimă în case în secolul 1, atunci poate fi legitimă și astăzi. Faptul că acesta nu ar fi idealul – rămâne de stabilit după alte principii! Eu vreau însă să subliniez că a delegitimiza întâlnirile din casă pentru Masa Domnului pe principiul că exemplele pe care le luăm sunt din Faptele Apostolilor, presupune chiar o delegitimizare a practicii apostolice. Exemplul bisericii primare ne arată că natura Cinei Domnului și esența acestei rânduieli nu ține de prezența în același loc, în același timp, a tuturor membrilor unei adunări locale, ci mai degrabă unitatea de gândire în practicarea rânduielilor. Unde există autorizare și armonie – Cina se poate lua pe case, exact ca în cazul bisericii primare.

Unitatea bisericii primare

Mereu se obiectează că strângerile de casă nu pot arăta unitatea adunării locale. Dacă nu o pot face, atunci nici strângerile de la Ierusalim nu o puteau face, iar dacă acea biserică nu reușea să arate unitatea, atunci mă îndoiesc că vreuna o va putea face sau definiția pe care noi o dăm unității este una care exagerează aspectul fizic.

Iată la ce mă refer: strângerile de casă de la Ierusalim sau în orice alt loc din imperiul roman în primele veacuri, se făceau în unitate cu celelalte grupuri de creștini, intenționat pentru a practica rânduielile biblice, fără duh de dezbinare sau în taină față de celelalte strângeri, în general în aceeași zi și la aceleași ore, conștienți fiind de frații lor cu care nu puteau să se întâlnească fizic, dar cu care erau prezenți în duh, în intenție, în aceeași gândire și în același fel de practică și sub aceeași mărturisire de credință biblică.

Prima Masă

Unii spun că un principiu foarte bun de interpretare este aceasta: începem cu stabilirea unei practici în evanghelii, continuăm să observăm practicarea ei în pasajele descriptive și finalizăm cu expunerea acestei practici în epistole. Am privit succint aspectul pe care îl discutăm atât în cartea istorică Faptele Apostolilor cât și în pasajul descriptiv-doctrinar din 1 Corinteni 11. Trebuie să ne uităm și la cum a fost instituită Masa Domnului.

Erau toți ucenicii credincioși ai Domnului prezenți la instituirea Mesei Domnului? Erau cei 120 din camera de sus? Nici vorbă! Nu vi se pare că, după interpretarea unora, care este corectă în principiu, dar greșită în strictețea și inflexibilitatea ei, că și Domnul Isus a instituit greșit Masa Domnului? Nu știa Domnul Isus că trebuie să fie toată adunarea locală prezentă? De ce a lăsat el un model deficitar și a instituit Masa Domnului neținând cont de exclusivitatea principiului propus astăzi – prezența tuturor membrilor adunării locale în același loc?

Unii vor zice că nu exista adunare locală în acea vreme, însă această obiecție face mai mult rău decât bine pentru că înseamnă că Masa Domnnului, chiar de la instituirea ei, nu este legată intrinsec de adunarea locală. Această observație ar aduce mai multă forță poziției mele – că Cina poate fi luată în case creștine particulare.

Dacă cineva va spune că Masa Domnului este instituită cu o parte, sau un grup, din adunarea locală, care reprezenta această adunare locală, atunci înseamnă că este legitimizată întâlnirea în grupuri pentru luarea Cinei Domnului, dar în acord reciproc și în armonie, nicidecum în dezbinare, defăimare și dispreț.

Apostolii preiau de la Domnul Isus porunca de a-L pomeni pe El și moartea Lui și practică frângerea pâinii frecvent în perioada de întemeiere a bisericii. Iar ei, conform spiritului în care a fost instituită Cina, la o masă de celebrare, de bucurie și de comemorare, dau îngăduință ca această masă să fie celebrată particular în case.

Când persecuția se răspândește în biserica primară, când apostolii nu mai pot să se întâlnească la Templu, în pridvorul lui Solomon, îl vedem pe Petru, la scăparea sa  din închisoare, mergând direct la o casă specifică. Erau aceștia toți credincioșii din Ierusalim? Cu siguranță, nu! Nu au mai luat ei niciodată Masa Domnului fiindcă nu se puteau întâlni cu sutele sau miile de creștini din biserica de la Ierusalim? Nu poate fi susținută această posibilitate nici logic, istoric și biblic!

Eu nu susțin deloc anarhia și nici dezbinarea, dar vă puteți imagina la prima masă că Domnul făcea o procesiune cu un iz mistic și ezoteric rupând ritualic azima și ducându-se în fața tuturor cu bucățica de pâine? Eu nu ironizez practica prezentă astăzi în biserici, ci spun că ritualurile și simbolistica pe care noi o promovăm uneori nu face parte din scena originară.

Masa evreilor

Din ceea ce observ, Domnul alege să instituie Masa Domnului în noaptea Paștelui nu doar pentru a arăta că El este Mielul jertfit, ci și pentru a păstra spiritul în care era celebrată masa pascală – fiecare casă în parte avea o masă.

Desigur, eu nu argumentez că ar trebui să păstrăm Masa Domnului în case când există posibilitatea strângerii împreună a tuturor credincioșilor dintr-o adunare locală, ci că practica primară era într-un cadru mai restrâns datorită situației speciale în care se găsea, situații care au continuat zeci de ani în unele zone!

Nu era oare un singur Miel necesar pentru eliberarea evreilor? Nu prefigurau acei miei spre o singură jertfă, un singur sânge, un singur Miel? Cum de era permis să se ia în case particulare? Pentru că fiecare reprezenta toată adunarea lui Israel! Astfel, deși erau mai mulți miei, mai multe pâini, mai multe pahare, totuși arătau spre o singură adunare salvată printr-un singur Miel.

Zilele acestea, ciudat pentru mine, legat doar de Cina Domnului, s-a tot insistat pe unitatea adunării locale și că Cina Domnului arată spre această unitate a trupului local. Unitate, unitate, unitate! Nimic mai frumos. Totuși, care este definiția noastră a unității?

Erau uniți evreii când luau particular Paștele? Eu nu spun că Paștele este paralel cu Cina Domnului în orice privință și nici că Paștele este un argument pentru cum trebuie să celebrăm Cina, dar cu siguranță este o ilustrare a principiului unității. Domnul spune că adunarea lui Israel jertfea mielul pascal, dar e clar că erau mulți miei și multe case, nu un miel și o singură adunare publică: “Să-l păstraţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia, şi toată adunarea lui Israel să-l înjunghie seara” (Exodul 12:6). Iată dar că putea exista unitate în multitudinea de mese și case.

Teologia evanghelică

Vorbesc de parcă ar exista coeziune în înțelegere legat de Cina Domnului, când în realitate știm că nu există. Unii citează mărturisirile cultului din care fac parte cu mult patos, dar în multe aspecte există o flexibilitate periculos de mare și în acele cazuri mărturisirea este ocolită cu mult tact și se apelează la alte argumente.

Sacramentalismul ascuns

Comun evanghelicilor este înțelegerea că binecuvântarea rostită peste elemente NU produce nimic în aceste elemente. Slujitorul nu are harul și autoritatea de a genera har. Cineva spunea recent că o asemenea idee ar fi o erezie și că, de aceea, este periculos să stai acasă și să aștepți ca un păstor să “binecuvânteze” online cina ca apoi să o poți lua și tu pe-a ta. Sunt de acord, însă același lucru este valabil când se interzice Cina Domnului pe motiv că nu există păstori ordinați pentru a o împărți. Nu este și în acest caz o erezie să afirmi că trebuie să fie prezent păstorul pentru a cere binecuvântarea? Desigur că este, dacă respectăm principiul expus adineauri.

Păstorii baptiști au fost energici în a nega necesitatea prezenței unui preot ordinat cu harul preoției pentru a conferi simbolurilor harul și funcția spirituală, însă deoadată au convenit că este periculos să se ia Cina fără slujitori ordinați, ceea ce întărește convingerea unora că aceasta este doar o formă de control. Dacă este o formă de control inconștientă sau nu, eu nu știu, dar dacă este adevărat, atunci este un lucru extrem de grav ca să controlezi adunarea prin Cina Domnului care arată spre jertfa Mântuitorului.

Mărturisirea baptiștilor de la 1644, articolul XLI, afirmă “Persoanele desemnate de Hristos pentru a înfăptui aceste rânduieli, aşa cum Scripturile îl învaţă pe un discipol predicator, nu trebuie să fie legate de o anumită biserică, prelat sau persoană trimisă în mod extraordinar, însărcinarea de a se alătura rânduirii fiindu-le dată prin nici o altă apreciere decât cea de a fi discipoli.”

Excepția Cinei Domnului

Viciul de procedură în bisericile evanghelice este evident: membrii pot asculta ce predici vor și pe oricine vor, pot să se roage online, la telefon sau în case, pot să aibă părtășie într-un fel sau altul, dar există o excepție – nu pot lua Cina Domnului. Întreb: ce este mai periculos, să asculți în perioada pandemiei învățătură periculoasă sau chiar eretică ori să iei cina Domnului în familie?

Întrebarea mea are următorul substrat: există adunări evanghelice care nu iau Cina Domnului cu lunile de zile pentru că nu se găsește un păstor ordinat care să vină să le-o dea în timp ce unele adunări au frați care dau învățătură duminică de duminică și nu poți să nu te întrebi cum de aceștia pot hrăni spiritual adunarea constant dar nu pot împărți elementele Cinei Domnului?!

O concluzie și soluție temporară

Adunarea locală este împărțită pe familii, pe cât posibil, și slavă Domnului că pandemia nu ne scoate de sub același acoperiș. Astfel, suntem deja, în mod natural, împărțiți în varianta pe care eu o argumentez aici.

Adunarea locală trebuie să hotărască la comun, împreună cu slujitorii, ca fiecare familie creștină să aibă strângeri de rugăciune, predicare și Masa Domnului. Astfel, Masa Domnului trebuie luată în unitate, în acord, în armonie cu restul grupurilor – caselor din adunare.

În cazul în care adunarea și slujitorii nu sunt de acord cu întâlnirile pe casă, recomandarea mea este să nu se facă diviziune prin Masa Domnului și mai degrabă să se amâne până la o perioadă de îndreptare sau înțelegere comună a acestor lucruri.

Alte observații

A pune pe seama suveranității lui Dumnezeu abstinența de la Masa Domnului mi se pare un act de iresponsabilitate pastorală. Eu nu văd nici în Scriptură și nici în istorie legitimitatea unor recomandări de acest fel. Mai degrabă, trădează o dorință inconștientă de control, o frică de a preda adunării căreia îi aparține rânduielile pe care Hristos i le-a dat, cât și o ignorare a faptului că biserica în general trăiește în circumstanțe nefavorabile ei. Precedentul care se stabilește este extrem de periculos.

Încercarea de separare strică a elementelor închinării publice a bisericii este una nefericită. Astfel, unii spun că se poate predica, poate exista legătură frățească și dincolo de zidurile adunării locale, se poate ruga, dar nu se poate lua Cina Domnului. Eu nu văd împărțirea această strictă între elemente. Cina și botezul sunt singurele rânduieli care merg mână în mână și sunt strict legate de Evanghelie și de predicarea cuvântului.

Dacă Cina Domnului nu poate fi administrată chipurile pentru că bărbatul nu este responsabil ca și cap atunci mă întreb de ce nu este pus sub disciplină un asemenea bărbat și de ce poate participa la Cina Domnului cu toată biserica când este vinovat de o asemenea abatere în familie?!

Faptul că există familii unde nu există decât un singur membru care este creștin și probabil este chiar femeie nu trebuie să ne ducă la concluzia că Cina ar trebui refuzată tuturor. Nu înțeleg principiul acesta – fiindcă nu pot lua absolut toți, mai bine să nu ia nimeni. Acest argument este la fel de valid ca și cel legat de frecvență – fiindcă nu se poate lua în fiecare zi, mai bine să o luăm foarte rar, odată la 30 de zile.

Acuzația adusă de necredincioși că la noi ar exista ospețe și destrăbălare la Cina Domnului este una foarte frecventă încă din primele secole. Nu m-aș mira ca ea să devină populară și acum, dar nu mă deranjează câtuși de puțin, având în vedere că sunt asociat cu șirul nesfârșit de creștini care au fost acuzați în același fel.

Unii frați se tem că pocăiții vor goli rafturile de vin pentru a lua Cina Domnului. Eu aș spune: slavă Domnului dacă vinul se va consuma pentru Cina Domnului și nu în destrăbălările necredincioșilor. Nu este acesta un lucru grozav? Nu este bine că necredincioșii pot să afle cu ocazia aceasta ceva despre jertfa Domnului Isus și Masa Domnului?

Dacă o singură pâine (conform 1 Corinteni 10:17) este atât de importantă, cum vă Imaginați că luau sute de oameni dintr-o singură pâine după Cincizecime? Cum făceau cu paharul și de ce astăzi avem păhărele deodată ce Biblia vorbește despre un pahar? Am auzit argumentul că trebuie să se respecte simbolistica și să fie o singură pâine, dar cum poate fi argumentul acesta folosit de cei din adunări în care Cina se ia din mai multe pâini și mai multe pahare, eu nu pot înțelege!

Dacă strângerea în case este o inovație și pragmatism atunci ar trebui să-i acuzăm pe apostoli, pe credincioșii de la Ierusalim și pe Domnul Isus care se pare că au inovat propriile lor principii care astăzi sunt văzute extrem de inflexibile. Eu cred că ei au fost credincioși propriilor principii, dar că ele erau aplicate diferit de ceea ce vedem astăzi – adică refuzarea Cinei pentru cei credincioși.

Sursa: https://baptistireformati.wordpress.com/2020/04/04/masa-domnului-in-case/

________________________

Dezbinări/informări cu privire la Cina Domnului

3 thoughts on “Andrei Croitoru: Masa Domnului în case

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.