PUTEREA UNITĂȚII

de John Bevere

Înainte să fie răstignit, Isus a avut ocazia să Se roage pentru ultima oară nu doar pentru echipa Lui, ci pentru noi toți. El Și-a prefațat cererea cu următoarele cuvinte: „Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor” (Ioan 17:20). Nu  încape îndoială că aici eram incluși atât voi cât și eu. Noi am ajuns să Îl cunoaștem pe Isus prin mesajul ucenicilor, fie direct, citind cuvintele lor, fie indirect,  auzind de la alții ce au scris ucenicii. (capitolul  6,  anterior, este aici)

Isus este Fiul omului; prin urmare, El are autoritatea de a cere ca voia Tatălui să se facă pe pământ precum se împlinește în ceruri. Iată ce Se roagă El:

Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine [cum Tu și Eu suntem una]; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi  suntem una. (Ioan 17:21-22)

Rugăciunea Lui cerea ca noi să fm una, pentru ca lumea să ajungă să creadă că Isus Cristos este Mântuitorul întregii omeniri. Ce va duce mesajul acesta lumii noastre? Răspunsul este: nimic altceva decât slava Lui. Lucrul acesta este esențial în ce privește misiunea care ne-a fost încredințată. Dumnezeu Și-a descoperit slava (Și-a revelat măreția) pentru cei ce sunt una, dar iată care este cheia: a fi una în El înseamnă a fi una cu Tatăl. Cum era Isus una cu Tatăl? El a făcut în mod repetat afrmații de felul: „Nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui care M-a trimis” (Ioan 5:30), „M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis” (Ioan 6:38), „Sunt aici ca să fac voia Ta, o, Dumnezeule, așa cum este descrisă în Cartea Ta” (Evrei 10:7, MSG). Isus era una cu Tatăl pentru că a căutat și a împlinit ceea ce dorea Tatăl, chiar și atunci când voia Lui nu era una comodă sau care se bucura de popularitate.

Același lucru se poate spune și despre primii ucenici. În ziua în care, prin ei,  Dumnezeu Și-a descoperit lumii măreția, ucenicii erau strânși laolaltă „într-un cuget”. Aceștia erau cei o sută douăzeci, nu zecile de mii care Îl ascultaseră pe Isus în cursul celor trei ani de slujire. Nu erau nici cei trei sute optzeci care L-au văzut înălțându-Se la cer, dar care I-au considerat cuvintele ca find opționale, ci aceia care erau uniți în credință.

Pavel stăruie, ba chiar ne roagă ferbinte pe toți: „Căutați să păstrați unirea Duhului [depuneți toate eforturile pentru a rămâne uniți în Duhul]” (Efeseni 4:3). Apoi ne vorbește despre darurile pe care le-a dat Isus Însuși Bisericii (apostoli, profeți,   evangheliști, păstori și învățători). Responsabilitatea oamenilor înzestrați cu ele  este  de a zidi Biserica lui Cristos, potrivit următoarei misiuni:

[Aceasta va continua] până vom ajunge toți la unirea [unitatea] credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Cristos. (Efeseni 4:13)

Misiunea sau scopul nostru nu diferă de cel al Bisericii primare: acela de fi una și de a deveni, ca urmare, unelte prin care este revelată măreția (slava) lui Dumnezeu. Nu există altă cale! Generația noastră trebuie să devină una, find unită în credință și cunoștință. Singura cale spre adevărata unitate este cea urmată de Isus și de ucenici: cea a ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu.

Gândiți-vă la următoarele: când poporul Israel a fost una, s-a bucurat de o victorie răsunătoare asupra cetății Ierihon. Când israeliții au fost una sub domnia lui Solomon, au fost invincibili ca națiune și fecare individ în parte a trăit o viață înfloritoare și îndestulată, așa cum puține generații au cunoscut. Există și alte asemenea exemple, însă ideea este clară. Pe de altă parte, priviți situația contrară. Când Pavel a abordat problema kryptonitei spirituale din Corint, și-a început mesajul cu următoarele cuvinte: „Mai întâi de toate, aud că atunci când veniți la adunare, între voi sunt dezbinări” (1 Corinteni 11:18). Este evident că acești  credincioși nu erau una! În contextul acesta se ridică întrebarea: ce i-a împiedicat să fie  una? Flirtul lor cu kryptonita, adică neascultarea față de Cuvântul lui Dumnezeu.   Atitudinea acestor credincioși nu diferea de neascultarea față de  Cuvântul Domnului dovedită de Acan, care a împiedicat poporul Israel să mai fe una și să rămână invincibil când a atacat cetatea Ai. Pavel continuă apoi cu o afrmație paradoxală:

…și în parte o cred, căci trebuie să fie și partide între voi, ca să iasă la  lumină cei găsiți buni [pentru ca voi, care vă bucurați de aprobarea  lui Dumnezeu, să puteți fi recunoscuți]. (1 Corinteni 11:18-19)

De ce este important ca aceia care se bucură de aprobarea lui Dumnezeu să fe recunoscuți? Pentru a pregăti calea spre unitate în ce privește credința și cunoștința, așa cum era important ca ascultarea majorității și neascultarea lui Acan să fe scoase la lumină, de dragul întregii comunități a lui Israel și a misiunii ei. După cum era important pentru cei o sută douăzeci de ucenici neclintiți și ascultători să fe separați de cei trei sute optzeci care au acționat după bunul lor plac, la fel era important să se limpezească apele și în biserica din Corint. Trebuia să se vadă deosebirea între majoritatea ascultătoare și cei câțiva oameni neascultători; altminteri, drumul spre unitate avea să fe blocat, împiedicând slava (măreția) lui Dumnezeu să se reveleze în Corint. Era importantă, de asemenea, remedierea  situației credincioșilor nevinovați, care nu dovedeau lipsă de reverență față de Cina Domnului, dar care sufereau personal (find slabi, bolnavi și ajungând chiar să  moară înainte de vreme) din pricina celor a căror conduită era nepotrivită.

Pavel înțelegea foarte bine cât de important era ca unitatea să constituie o  prioritate. El știa ce se întâmplase în Ierusalim, în Samaria, în Antiohia și în alte orașe care cunoscuseră pe deplin impactul măreției lui Dumnezeu. De aceea, el nu pleda stăruitor doar pentru unitatea bisericii din Corint, ci îi îndemna la același lucru și pe credincioșii din Efes, Filipi și Colose, îndemn care rămâne valabil și pentru noi astăzi. Privind exemplul lui Isus, știm că nu există altă cale spre această unitate decât ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu.

Lucrări mai mari

Cum stau oare lucrurile astăzi? Unitatea de credință rămâne în continuare țelul nostru? Îngăduiți-mi să încep împărtășindu-vă o experiență pe care nu o voi uita, trăită în rugăciune. Am auzit foarte clar următoarele cuvinte: „Fiule, cartea Fapte va părea o joacă de copii pe lângă ceea ce sunt gata să fac în Biserică și prin Biserică înaintea de revenirea Fiului Meu.”

Am rămas șocat. De fapt, nu am crezut cuvintele pe care le auzisem și le-am combătut, zicând: „Tată, am nevoie de trei referințe din Biblie ca să cred așa ceva.” E interesant că nu am simțit că cerința mea L-ar fi nemulțumit pe Dumnezeu. Noi suntem chemați să cercetăm toate lucrurile (vezi 1 Tesaloniceni 5:21), iar Scriptura ne spune: „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori” (2 Corinteni 13:1).

Una dintre referințele spre care m-a îndrumat Domnul este aceasta:

Căci așa vorbește Domnul oștirilor: „Încă puțină vreme și voi clătina încă o dată cerurile și pământul, marea și uscatul; voi clătina toate neamurile, ele vor veni la  Cel Dorit de Toate Popoarele și Eu voi  umple de slavă casa aceasta”, zice Domnul oștirilor. „Slava acestui templu din urmă va fi mai mare decât a celui dintâi”, zice Domnul oștirilor. (Hagai 2:6-7, 9, NKJV)

Vom face o scurtă incursiune în istorie: poporul Israel s-a aflat timp de mulți ani în robie, mai întâi sub stăpânirea babilonienilor și apoi a persanilor. Dumnezeu a pus în inima împăratului Cir al Persiei dorința de a-i elibera pe evreii care voiau să se întoarcă în țara lor de baștină și să zidească din nou templul pe care îl distruseseră Nebucadnețar și oștirea lui. Mulți iudei au revenit acasă și au început cu entuziasm reconstruirea templului, dar în fnal și-au pierdut elanul în urma unui amestec al  intereselor personale și al împotrivirii supărătoare din partea localnicilor.

A fost nevoie de profețiile lui Hagai, Zaharia și de intervenția altor lideri pentru a reaprinde dorința iudeilor de a se uni în efortul reconstruirii casei lui Dumnezeu.

Însă întrebarea crucială este aceasta: profetul se referea la templul pe care aveau să-l sfârșească iudeii de construit în cele din urmă sau la un alt templu? Isus a spus mai târziu: „Stricați templul acesta și în trei zile îl voi ridica” (Ioan 2:19). Deși Se afla în mijlocul unui templu fzic, Isus nu Se referea la clădirea aceea, ci la templul trupului Său. Să fe oare la fel și în cazul de față?

Comentariile biblice și istoricii spun că templul fzic reconstruit după cei șaptezeci de ani de robie a poporului Israel nu a întrecut măreția templului ridicat de Solomon nici în ce privește aspectul, nici în privința prezenței clare a lui Dumnezeu. În legătură cu înfățișarea, nici măcar sute de ani mai târziu, după ce Irod a înfrumusețat clădirea, nu se crede că ea a ajuns mai glorioasă decât cea dintâi, zidită de Solomon. În legătură cu prezența divină, când Solomon a sfnțit templul, slava Domnului a fost atât de mare încât clădirea a fost umplută de un nor gros și preoții nu și-au mai putut continua slujba. Istoria nu consemnează niciun episod atât de dramatic în cel de-al doilea templu.

Fariseii au înțeles greșit declarația lui Isus privitoare la dărâmarea templului și la refacerea lui în răstimp de trei zile, findcă au presupus că era vorba despre un templu fzic. În ce ne privește, dacă limităm declarația lui Hagai la templul fzic, vom înțelege și noi greșit semnifcația ei.

La ce templu se referă profetul și la ce perioadă de timp? Pavel spune: „Nu știți că voi [toți împreună] sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu  locuiește în voi?” (1 Corinteni 3:16). Același Duh care a umplut templul lui Solomon locuiește pe deplin în noi, în mod colectiv. Eu cred că acesta este templul despre care vorbește Hagai, iar Biserica este cel de-al doilea templu; slava lui (măreția prezenței și puterii lui Dumnezeu) este mai mare decât cea a templului fzic dintâi. Pavel scrie: „În adevăr, dacă Legea care a trecut a venit însoțită de slavă, cu cât mai mult această nouă cale… va avea o mai mare slavă” (2 Corinteni 3:11, NCV).

Gândiți-vă la slava (măreția și puterea) revelată în Vechiul Testament: chipul lui Moise strălucea din pricina marii splendori divine, încât a fost nevoit să își acopere fața cu un văl pentru a-i atenua strălucirea. Odată ce a fost construit chivotul, prezența lui Dumnezeu s-a manifestat cu atâta putere încât nimeni nu se putea apropia de el. Când Solomon a ridicat și a sfnțit templul, prezența revelată a lui Dumnezeu a fost iarăși atât de uluitoare încât preoții nu și-au putut continua slujba. Prezența Lui slăvită era uimitoare, ba chiar copleșitoare; cu toate acestea, potrivit  spuselor lui Pavel, „slava dintâi nici nu a fost glorioasă prin comparație cu slava copleșitoare a căii celei noi” (2 Corinteni 3:10, NLT).

Dar cum rămâne cu perioada de timp vizată de profeția lui Hagai? Aceasta se referea la epoca Bisericii, de la început până la sfârșit? Cu alte cuvinte, este vorba despre perioada cuprinsă între înălțarea lui Isus și cea de-a doua Lui venire? Priviți încă o dată la cuvintele Domnului scrise de Hagai:

Căci așa vorbește Domnul oștirilor: „Încă puțină vreme și voi clătina încă o dată cerurile și pământul, marea și uscatul; voi clătina toate neamurile, ele vor veni la Cel Dorit de Toate Popoarele „și Eu voi  umple de slavă casa aceasta.” (Hagai 2:6-7, NKJV)

Slava la care Se referă Domnul se arată în perioada în care sunt clătinate cerurile și pământul. Autorul cărții Evrei confrmă acest fapt: „…acum a făcut făgăduința aceasta: «Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerul.» Cuvintele acestea, «încă o dată», arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină [Aceasta înseamnă că toată creația va fi clătinată și dată la o parte, astfel că vor rămâne doar lucrurile care nu pot fi clătinate]” (Evrei 12:26-27).

Cartea Evrei a fost scrisă în anul 68 d.Hr., cu mult timp după evenimentele citate în capitolul anterior, cele legate de bolnavii întinși pe străzile Ierusalimului, de  întoarcerea unor orașe la Domnul, de auzirea de către regiuni întregi a Cuvântului lui Dumnezeu etc. Prin urmare, promisiunea din Evrei nu se referă la perioada de timp surprinsă în cartea Fapte, ci mai degrabă la viitor, la vremea sfârșitului, când toată creația va fi zguduită din temelii. Pasajul trebuie că privește generația de pe urmă, care va vedea revenirea Domnului nostru Isus Cristos.

În Scriptură observăm prezența unui tipar solid: Dumnezeu păstrează întotdeauna ce e mai bun pentru la urmă. În Eclesiastul 7:8 ni se spune: „Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui.” Isus întărește acest tipar păstrând vinul cel mai bun pentru fnalul nunții din Cana. Mai apoi, El declară următoarele: „Cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele și mai mari decât acestea” (Ioan 14:12). De ce lucrările „mai mari” urmează după înălțarea lui Isus la cer? Pentru că El păstrează întotdeauna ce e mai bun pentru la urmă.

La fel stau lucrurile și în cazul Bisericii; finalul ei va fi mai bun decât începutul. Cartea Fapte ne arată un început remarcabil; puteți crede atunci că sfârșitul epocii Bisericii pe pământ va fi mai puțin glorios, mai puțin puternic și cu un impact mai mic decât începutul ei? Nu uitați cuvintele apăsate ale lui Pavel: „Credința voastră să fie întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu” și „Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere” (1 Corinteni 2:5 și 4:20). Puterea constituie un aspect esențial al Împărăției lui Dumnezeu manifestate pe pământ.

Restaurarea

Duhul Sfânt m-a îndrumat în ziua aceea spre mai multe versete din Scriptură, dar este vădit din cele câteva pe care vi le-am împărtășit că viziunea noastră, a  credincioșilor, trebuie să se extindă, ba chiar să întreacă până și ceea ce citim în cartea Fapte. Este interesant de observat că apostolul Petru, fiind plin de Duhul Sfânt, declară:

„Să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus  Cristos, pe care cerul trebuie să Îl primească până la vremurile  așezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit  Dumnezeu prin gura tuturor sfinților Săi proroci din vechime.”  (Fapte 3:20-21).

Haideți să privim mai îndeaproape aceste cuvinte. Mai întâi, Isus trebuie să rămână în ceruri până când se întâmplă ceva. Aceasta înseamnă că El nu poate reveni până când se împlinește ce a promis Tatăl nostru. În ce constă această promisiune despre care au vorbit și profeții? În restaurarea templului. Cu alte cuvinte, splendoarea, măreția, bogăția, abundența, onoarea și maiestatea lui Dumnezeu nu se vor mai vedea într-o mică măsură pe pământ, ci vor fi descoperite pe deplin în și prin  templul Lui.

Se întâmplă aceasta în prezent? Este Biserica atât de puternică încât să vedem orașe sau regiuni întregi venind la mântuire? Vedem spitalele golindu-se? Vedem ochii orbilor deschizându-se și pe ologii din naștere sărind și lăudându-L pe Domnul? Se cutremură clădirile din pricina puterii rugăciunilor noastre? Vedem un asemenea belșug încât lucrările creștine și bisericile nu duc lipsă de nimic din cele necesare pentru a duce vestea bună la cei pierduți din toate națiunile lumii? Nu există nicio nevoie în rândul membrilor bisericii? Oare acesta să fe motivul pentru care întreabă
profetul Hagai:

Cine a mai rămas între voi din cei ce au văzut casa aceasta în slava ei dintâi? Și cum o vedeți acum? Așa cum este, nu pare ea ca o nimica în ochii voștri? (Hagai 2:3)

Hagai punea întrebarea aceasta poporului care stătea înaintea lui, însă în aceeași măsură Dumnezeu ne-o adresează și nouă astăzi. Haideți să fim sinceri: prin comparație cu cartea Fapte, manifestarea prezenței divine de care avem noi parte acum pare ca o nimica! Dacă nu vedem limpede acest fapt, nu vom căuta cu ardoare ca puterea cea mare a lui Dumnezeu să fie restaurată în Biserică. În schimb, ne vom mulțumi să rămânem o Biserică lipsită de putere.

Ne putem permite să tolerăm lipsa unității hrănită de kryptonita care ne chinuie? Vă rog din inimă: ascultați-mă! Noi trebuie să înaintăm spre ținta unității în El, iar aceasta poate fi atinsă doar crezând și ascultând de Cuvântul Lui.

Acum, când viziunea privitoare la direcția spre care trebuie să ne îndreptăm este clară, haideți să ne întoarcem la identifcarea kryptonitei care ne împiedică să înaintăm atât la nivel individual, cât și colectiv.

 A C Ț I O N A Ț I
Până când ajungem să cunoaștem ce este posibil, nu putem fi nemulțumiți de puținul pe care l-am acceptat drept normal. Dar acum, după ce ați citit acest capitol, știți ce este posibil, așa că vă confruntați cu o decizie foarte clară: fie acceptați viața lipsită de vlagă a influenței limitate pe care a cunoscut-o o mare parte a Bisericii, fie îmbrățișați căutarea de o viață a trăirii pline de putere care manifestă măreția deplină, curată a lui Isus Cristos.

Până când veți avea încredere în această posibilitate, nu puteți acționa. Iar în lipsa acțiunii, veți trăi în mod implicit o viață relativ lipsită de putere. Aceasta înseamnă că primul pas spre acțiune este acela de a alege să vă puneți încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu și în viziunea Lui pentru viața voastră.

Cartea Efeseni ne spune că Isus ne curăță prin cuvintele Lui și că noi ne putem folosi cuvintele pentru a deveni parteneri cu El în acest proces. Scrieți declarații despre viața plină de putere la care sunteți chemați, cum ar fi: „Isus m-a umplut cu Duhul puterii Lui ca să schimb lumea mea”, „Dumnezeu face ca măreția Lui să se reverse prin mine pentru câștigarea celor pierduți” sau „Eu sunt uns de Dumnezeu ca să îi influențez pe cei din jur și să transform mediul de la locul de muncă”, iar apoi începeți să declarați zilnic aceste adevăruri privitoare la voi. Veți vedea după aceea cum încrederea de care aveți nevoie pentru a trece la acțiune va crește constant, zi după zi.

………………………………….

JOHN BEVERE
Anihilarea kryptonitei: zdrobeşte ceea ce îţi slăbeşte puterea /
John Bevere. – Medgidia: Succeed Publishing, 2019

Editor: Vasilică Croitor
Traducător: Veronica Oniga
Grafca: Beniamin Croitor

***

Notă

Autorul, în introducere, explică termenul kryptonită pe care l-a împrumutat din povestea lui Superman, care rămânea fără putere când intra în contact cu faimoasa substanță numită kryptonit.

Există o „kryptonită” care neutralizează puterea dată nouă de Dumnezeu și caracterul nostru de creștini? În ce constă pericolul acesta? Cum îl recunoaștem? Cum ne afectează la nivel individual și colectiv? În ce fel pune piedici efcienței noastre și abilității de a-i câștiga pe cei pierduți? Ce pierdem când ajungem sub influența lui? De ce se camuflează acest pericol cu atâta ușurință? Acestea sunt câteva dintre întrebările abordate în carte.  (John Bevere)

One thought on “PUTEREA UNITĂȚII

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.