MOTIVAȚIA

De curând am întâmpinat difcultăți în a trimite mesaje de pe iPhone-ul meu. Am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a rezolva problema, de la închiderea unor aplicații, la închiderea și repornirea telefonului, până la ieșirea forțată din program, opțiune la care se apelează atunci când nimic altceva nu pare să meargă. Am trecut apoi la pași mai complicați, dar supărătoarea problemă a stăruit în continuare. (capitolul 5, anterior, aici)

Experiența aceasta nu a făcut decât să confrme cât de mult ne bazăm în viața de fecare zi pe telefoanele inteligente și cât de importante sunt ele pentru noi. S-a nimerit că ful meu cel mic se afla în India, unde vorbea unor păstori și lideri la o conferință, urmând să le distribuie niște cărți. A întâmpinat anumite difcultăți și mi-a trimis mai multe mesaje, însă eu nu i-am putut răspunde timp de ore întregi din cauza defecțiunii telefonului meu. Am avut nevoie de peste un sfert de oră ca să scriu o propoziție sau două, după care telefonul meu închidea brusc aplicația,  făcându-mă să pierd tot ce scrisesem, așa că eram nevoit să o iau de la capăt. Am reușit să îi trimit un singur mesaj scurt în patru ore. Voiam să îi spun mai multe, dar nu puteam. E de la sine înțeles că eram foarte frustrat.

În cele din urmă mi-am dus telefonul la niște specialiști care știau cu mult mai bine decât mine cum funcționa. Eu încercasem de câteva zile să rezolv problema, dar lor le-a luat mai puțin de cincisprezece minute să descopere de unde se trăgea. După vreo două ore am putut trimite iarăși mesaje după bunul meu plac. Din greșeală, făcusem ceva care dăduse peste cap sistemul de operare al telefonului.

Ce s-ar fi întâmplat dacă nu căutam soluția? Dar dacă nu mi-aș fi făcut timp să consult niște specialiști? Aș fi continuat să îmi folosesc telefonul cu mult sub nivelul de funcționare pentru care fusese proiectat și aș fi irosit astfel, din păcate, mult timp. Situația ar fi îngreunat comunicarea mea cu familia, cu echipa și cu prietenii.

Să mergem un pas mai departe. Să presupunem că nu aș fi avut parte niciodată de experiența trimiterii unor mesaje de pe un telefon. Acum treizeci de ani nici nu știam ce era un asemenea mesaj, darămite un telefon inteligent. Cu o sută de ani în urmă, nici măcar nu se putea telefona de pe un continent pe altul; nu exista așa ceva. Pe vremea aceea, aș fi fost încântat să trudesc patru ore ca să pot trimite instant un mesaj fiului meu din India. Orice fel de comunicare ar fi fost mai bună decât lipsa oricărei comunicări. Neștiind ce îmi stătea la dispoziție, nu aș mai fi căutat cu atâta stăruință soluția și nu aș fi perseverat în ciuda difcultăților care mi se iveau în cale. Dar, în ce privea iPhone-ul meu, îi experimentasem benefciile și
cunoașterea lor făcea ca nivelul frustrării mele să fe atât de ridicat. Necunoscându-ne potențialul, ne lipsesc dorința și motivația de a realiza ceva. Spre deosebire de prietenul meu din Navy SEAL, cei mai mulți dintre noi nu cunosc puterea unui detașament militar unit. Vă închipuiți ce s-ar fi întâmplat dacă în cadrul plutonului lui s-ar f ivit o defecțiune care ar fi determinat eșecul? El nu ar fi fost doar iritat… ci poate chiar mort. Dacă revenim la povestea din Vechiul Testament, vă puteți închipui intensitatea supărării resimțite de poporul Israel față de Acan? Israeliții  se bucuraseră de un mare succes în bătălia de la Ierihon, dar după lupta pentru  cucerirea cetății Ai, au avut de participat la treizeci și șase de înmormântări ale unor prieteni apropiați și de consolat familiile oștenilor căzuți în luptă.

Vă puteți închipui frustrarea trăită de Pavel când i-a văzut pe iubiții lui frați  corinteni suferind consecințele teribile ale kryptonitei spirituale (slăbiciune, boală și moarte prematură)? Apostolul cunoștea prea bine potențialul acestor consecințe, însă ei erau orbi în privința aceasta. Preferințele lor personale cântăreau mai greu decât binele mai mare al comunității.

Cum stau lucrurile în cazul vostru? Dar al comunității creștine din care faceți parte? Îmi închipui că motivul pentru care citiți această carte este acela că știți, în adâncul inimii voastre, că experiența creștină presupune ceva mai mult. Dumnezeu a sădit dorința aceasta în inima voastră. Sunteți mai interesați să trăiți o viață plină, în prezența Lui, și să fți martorii unei transformări spirituale dinamice în comunitatea voastră decât să vă feriți de disconfortul vremelnic pe care îl produce adevărul.

Lumina voastră a venit

Există două benefcii majore care se vor contura în urma studierii acestei cărți: unul va spori semnifcativ efciența comunității voastre; celălalt vă va întări personal cu mai multă credincioșie, împlinire și intimitate în relația cu Dumnezeu. (Până acum ne-am concentrat atenția asupra comunității, însă în cele din urmă ne-o vom îndrepta iarăși asupra voastră, ca indivizi.) Care ar trebui să fe viziunea noastră pentru comunitatea din care facem parte? Ca și în exemplul cu telefonul meu, răspunsul la această întrebare va spori dorința și motivația de a continua să cercetăm și să rectifcăm ceea ce ne împiedică să ne bucurăm de potențialul disponibil.

Isaia profețește astfel:

Scoală-te, luminează, căci lumina ta a venit și slava Domnului a  răsărit peste tine! Căci iată, întunericul va acoperi pământul și  negură adâncă popoarele; dar peste tine va răsări Domnul și slava  Lui se va vedea peste tine. (Isaia 60:1-2)

Primul lucru pe care vreau să îl precizez este că Isaia nu se referă în pasajul acesta la cer. El nu vorbește nici despre domnia lui Cristos din epoca mileniului, adică despre perioada în care Isus va cârmui pe pământul acesta timp de o mie de ani, așa cum ni se spune în cartea Apocalipsa. Profetul nu se referă nici la cerul nou și pământul nou prevestite de Petru și de alți autori ai Scripturii, ci el descrie perioada de timp când întunericul va acoperi pământul. Așadar, profeția aceasta poate vorbi, cu siguranță (așa cum cred eu că o face) despre zilele noastre.

Potrivit spuselor profetului, întunericul adânc va acoperi popoarele, nu doar în anumite regiuni geografce restrânse, ci pe întregul pământ. Noi trăim o vreme în care întunecimea se întețește. Ne îndepărtăm tot mai mult de inima Creatorului nostru. Nu mă refer aici numai la atei, la agnostici, la oamenii care fac parte din felurite secte, ci la mulți dintre cei care se declară creștini. Aceasta este vremea despre care Pavel spunea în mod specifc: „Oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute și își vor da învățători după pofele lor” (2 Timotei 4:3). Apostolul deplânge starea lor, spunând apoi: „Își vor întoarce urechea de la adevăr” (versetul 4).

Isaia spune că, în această perioadă de timp, credincioșii autentici vor străluci, se vor remarca. Gândiți-vă la ideea aceasta în termenii următori: dacă intrați într-o încăpere întunecată și aprindeți becul, bezna se va risipi îndată. Întunericul nu poate birui lumina; ați auzit vreodată de o lanternă care să emane întuneric? Nu, ci doar de una care luminează, findcă oricât de întuneric ar fi în jur, lumina învinge și risipește întunericul.

Isus afrmă că noi suntem lumina lumii. Noi ar trebui să luminăm, să fm mai  puternici decât întunericul, dar în ce fel și cum anume arată o asemenea  manifestare? Potrivit spuselor lui Isaia, ar trebui să luminăm în așa fel încât cei necredincioși să vadă slava Lui.

Termenul evreiesc pentru „slavă” este kabod, care înseamnă splendoare, măreție, bogăție, tărie, abundență, onoare, maiestate și greutate. Gândiți-vă câteva clipe la cuvintele enumerate mai sus. Când Biblia vorbește despre slava lui Dumnezeu, se referă la splendoarea divină, la măreția Lui, la bogăția Lui, la tăria lui Dumnezeu, la abundența Sa, la onoarea lui Dumnezeu și la maiestatea Lui. Ultimul cuvânt din seria celor amintite, „greutate”, indică faptul că aceste atribute nu sunt limitate, ci  au o forță deplină. Mai simplu spus, ele poartă amprenta greutății măreției Lui.  Pavel scrie că Dumnezeu a sădit cunoștința aceasta în inima noastră ca să putem cunoaște slava Sa (2 Corinteni 4:6). El spune mai departe:

Acum avem lumina aceasta care strălucește în inimile noastre, dar noi înșine suntem ca niște vase fragile de lut în care este păstrată această mare comoară. Aceasta arată lămurit că marea noastră putere vine de la Dumnezeu, nu de la noi înșine. (2 Corinteni 4:7, NLT)

Observați cuvintele folosite de Pavel: „marea noastră putere”. Splendoarea, măreția, bogăția, abundența, onoarea și maiestatea lui Dumnezeu strălucesc cu toată tăria în inimile noastre. De aceea spune apostolul: „marea noastră putere vine de la  Dumnezeu, nu de la noi înșine”. Vorbim aici despre adevărata putere, despre cea  care poate străpunge orice întunecime ar încerca să se ridice în calea misiunii noastre. Când un pluton Navy SEAL pleacă în misiune, nu pornește cu gândul că se va întoarce învins și de obicei nici nu i se întâmplă așa ceva. Noi ne bucurăm de o promisiune mai sigură decât cea a unui membru al unităților Navy SEAL! Iar făgăduințele acestea sunt susținute de o putere mult mai mare, astfel că vor f duse la îndeplinire!

Pentru a păstra cu consecvență clar înțelesul cuvintelor slava lui Dumnezeu în restul cărții, voi folosi deseori pentru ele sinonimele măreția Lui (dar nu uitați celelalte cuvinte din defniția enunțată mai sus). Isaia afrmă că realitatea măreției Lui va răsări peste noi, nu va coborî peste noi. De unde va răsări? Din inimile noastre! Nu uitați: „avem comoara aceasta în vase de lut” (versetul 7, NKJV). Atunci întreb: De ce măreția Lui magnifcă nu este revelată prin noi în societatea noastră? De ce atât de mulți sunt slabi, bolnavi și chiar mor înainte de vreme? Să fe din
cauza îngăduinței noastre față de kryptonita spirituală?

Potențialul comunității

Care ar putea fi astăzi potențialul pozitiv al comunității? Gândiți-vă la începuturile Bisericii. În ziua Cincizecimii, ucenicii, în jur de o sută douăzeci la număr, erau ascunși într-o încăpere. Scriptura ne spune că acești oameni se strânseseră „cu un cuget”. Ce anume a facilitat această unitate? Când Isus a înviat dintre cei morți, El a spus unui număr de cel puțin cinci sute de ucenici să meargă în camera de sus și să aștepte făgăduința Tatălui (vezi 1 Corinteni 15:6 și Luca 24:33-53). De ce erau doar
o sută douăzeci după numai zece zile? De ce nu așteptau cu toții împreună și ce s-a întâmplat cu ceilalți trei sute optzeci? Aceștia nu mai sunt pomeniți nicăieri, însă unii dintre ei erau încă în viață în anul 56 d.Hr., data la care Pavel a scris epistola adresată corintenilor. Ceea ce știm însă cu certitudine este că ei nu au așteptat în Ierusalim împlinirea promisiunii Tatălui, așa cum le poruncise Isus (vezi Fapte 1:1-15).

Se poate oare ca acei trei sute optzeci să f privit instrucțiunea lui Isus ca pe o sugestie bună, dar opțională? Sau să f crezut că această cerință era prea greu de împlinit? Poate oamenii aceștia s-au gândit că Îl puteau sluji pe Isus așa cum credeau ei de cuviință. Sunt convins că unii dintre ei chiar predicau celor din jur învierea.

Însă Duhul lui Dumnezeu, care este numit și Duhul slavei (vezi 1Petru 4:14), nu i-a umplut. Cei o sută douăzeci au fost botezați cu Duhul măreției lui Dumnezeu. Ce anume i-a făcut pe aceștia să fe una? Nu faptul că au ținut la propriile păreri, atitudine care s-ar putea să îi descrie pe cei trei sute optzeci. Eu cred că explicația stă în ascultarea lor neclintită față de Cuvântul lui Dumnezeu, pe care nu au privit-o drept opțională.

Slava lui Dumnezeu (care include puterea Lui) i-a umplut și, în aceeași zi, peste trei mii de oameni au fost născuți din nou! Ucenicii nu au împărțit pliante, nu au făcut reclamă în prăvăliile evreiești, nu au recurs la strategii de promovare pe rețelele de socializare, nici nu au invadat lumea undelor cu anunțuri. De fapt, nu a fost  programată nici măcar o întâlnire. Cu toate acestea, măreția lui Dumnezeu a fost revelată întregului oraș.

La scurt timp după aceea, alți cinci mii de bărbați, fără a socoti femeile și copiii, au fost născuți din nou, după ce un olog din naștere s-a ridicat în picioare și a început să alerge prin templu. Realitatea surprinzătoare legată de această mare mulțime care s-a convertit este aceea că Petru și Ioan nici măcar nu au avut timp să lanseze o invitație celor care doreau să fe mântuiți, findcă au fost arestați înainte să o poată face!

Întreaga cetate a Ierusalimului a fost cuprinsă de zarvă când s-au întâmplat toate acestea. Toți au auzit vâjâitul unui vânt puternic. Cei ce se aflau în cetate i-au auzit pe ucenici rostind declarații minunate despre măreția lui Dumnezeu, în limbi străine și în felurite dialecte pe care nu le învățaseră niciodată. Toată lumea a văzut minuni remarcabile săvârșite în Numele lui Isus.

Câteva zile mai târziu, ucenicii s-au rugat împreună, cu întreaga comunitate, și toată clădirea în care erau strânși laolaltă s-a cutremurat. Biblia nu exagerează. Dacă ea spune că acea clădire s-a cutremurat, puteți fi siguri că așa a fost. Din acești credincioși se revărsa o mare putere, plinătate și vindecare.

Situația era descrisă prin cuvintele: „Nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă” (Fapte 4:34). Îl vedem pe Petru umblând pe străzi, nu pe una singură, ci pe mai multe străzi, iar bolnavii și suferinzii care erau întinși pe jos, încât umbra lui să treacă peste ei, „toți se vindecau”, ne spune Scriptura în Fapte 5:16. Aceasta este măreția lui Dumnezeu! Era ca și cum un credincios ar trece astăzi pe holurile unui spital și ar vindeca fecare bolnav.

Scriptura ne mai spune că un bărbat și soția lui care au dovedit lipsă de reverență, mințind un păstor în timpul unuia dintre servicii, au căzut morți la pământ. Vestea despre cele petrecute s-a răspândit în întregul oraș și „o mare frică” i-a cuprins pe toți cei ce au auzit-o, însă oamenii îi priveau cu mult respect pe ucenici (vezi Fapte 5:1-13). Această frică sănătoasă nu i-a îndepărtat pe oameni de ei, ci îi atrăgea în număr mare spre credincioși:

„Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbați și femei, se mărea tot mai mult” (Fapte 5:14).

Fenomenul acesta nu s-a limitat la Ierusalim. Ucenicii lui Isus Îl mărturiseau cu îndrăzneală și orașe întregi erau mântuite și vindecate. Filip, un om care servea masa unor văduve într-un restaurant, s-a dus într-un oraș din Samaria. Scriptura ne spune: „Din mulți îndrăciți ieșeau duhuri necurate și scoteau mari țipete; mulți slăbănogi și șchiopi erau tămăduiți. Și a fost o mare bucurie în cetatea aceasta” (Fapte 8:7-8). Un vrăjitor bine cunoscut a fost uimit de „minunile și semnele mari care se făceau” (versetul 13). Toți oamenii din cetate fe au aflat despre Isus, fe au venit la El pentru a f mântuiți.

În altă împrejurare, citim că Petru a vindecat pe loc un om paralizat care zăcuse în pat timp de opt ani de zile. Scriptura consemnează că, după aceea, „toți locuitorii din Lida și Sarona l-au văzut și s-au întors la Domnul” (Fapte 9:35). Nu vorbim despre un singur oraș, ci despre două orașe, cu privire la care se specifcă foarte clar că „toți locuitorii” au fost mântuiți. În Iope, o femeie pe nume Tabita a fost înviată din morți, iar vestea aceasta s-a răspândit în tot orașul, astfel că încă o localitate a fost schimbată în întregime.

Petru este în cele din urmă arestat, dar un înger vine în această închisoare de maximă securitate și îl scapă în toiul nopții.

Un împărat este lovit de moarte și mâncat de viermi findcă nu I-a dat slavă lui Dumnezeu. Măreția Domnului dă în vileag întunecimea într-o națiune întreagă. Nimic nu se poate ascunde din calea luminii! Minunile, puterea cea mare și oamenii mântuiți încep să apară în comunitățile și orașele din lumea neamurilor. De fapt, ni se spune la un moment dat că „toți cei ce locuiau în Asia, iudei și greci, au auzit Cuvântul Domnului” (Fapte 19:10). Nu era vorba doar despre câteva orășele și nici măcar despre niște orașe mai mari, ci despre o regiune întreagă. Toți locuitorii ei au auzit! În vremea aceea, lumea nu cunoștea rețele de socializare precum Facebook, Instagram sau Twitter. Oamenii nu dispuneau atunci de pagini de web, de  comunicare prin satelit, de televiziune sau radio. Nu existau automobile și nici măcar biciclete cu ajutorul cărora oamenii să se poată strânge cu ușurință! Cu toate acestea, toți oamenii dintr-o regiune întreagă au auzit Cuvântul Domnului! Iată ce se întâmplă când bisericile devin una, când Cuvântul lui Dumnezeu devine prioritar în comunitățile noastre creștine.

Aceasta este măreția divină care s-a manifestat în rândul Bisericii primare. Însă în capitolul următor vom vedea că planul lui Dumnezeu pentru generația noastră este chiar mai mare. Ceea ce au experimentat credincioșii în Biserica primară nici măcar nu se apropie de măreția și de puterea divină care vor pregăti terenul revenirii  Domnului și Împăratului nostru, Isus Cristos!

A C Ț I O N A Ț I
Când vedem minunile incredibile din Noul Testament, putem ajunge cu ușurință să zicem: „Ei bine, a fost grozav pentru ei să aibă parte de așa ceva, dar unul ca mine nu ar putea face niciodată asemenea lucruri.” De aceea este atât de important mesajul acestui capitol: findcă semnele și minunile nu au avut loc pentru că oamenii aceia erau deosebiți. Ele s-au petrecut findcă acești oameni obișnuiți au crezut și au ascultat pur și simplu, iar drept urmare, măreția lui Dumnezeu s-a descoperit în viața lor.

Dacă măreția Domnului poate acoperi niște oameni gălăgioși, lipsiți de educație și experiență, tineri și încăpățânați care aveau slujbe obișnuite, atunci avem certitudinea că nu există un standard terestru care să ne califce pentru a f purtătorii acestei măreții cerești. Întrebarea este doar cu câtă credincioșie vom crede și vom urma Cuvântul lui Dumnezeu.

Credeți că este posibil să vedem din nou aceste minuni și chiar mai mult decât atât? Dacă biserica voastră ar începe să vadă aceste lucruri întâmplându-se, v-ați implica și voi cu trup și suflet? Ați vrea să primiți tot ce dorește Dumnezeu să vă dea? Exprimați aceste răspunsuri sub forma unei rugăciuni înălțate lui Dumnezeu. Apoi pocăiți-vă de orice mod în care v-ați considerat necalifcați sau descalifcați pentru acest fel de viață.

Predați-I lui Dumnezeu preocupările voastre și dăruiți-vă Lui pentru tot ce are El pregătit pentru voi.

………………………………….

JOHN BEVERE
Anihilarea kryptonitei: zdrobeşte ceea ce îţi slăbeşte puterea /
John Bevere. – Medgidia: Succeed Publishing, 2019

Editor: Vasilică Croitor
Traducător: Veronica Oniga
Grafca: Beniamin Croitor

***

Notă

Autorul, în introducere, explică termenul kryptonită pe care l-a împrumutat din povestea lui Superman, care rămânea fără putere când intra în contact cu faimoasa substanță numită kryptonit.

Există o „kryptonită” care neutralizează puterea dată nouă de Dumnezeu și caracterul nostru de creștini? În ce constă pericolul acesta? Cum îl recunoaștem? Cum ne afectează la nivel individual și colectiv? În ce fel pune piedici efcienței noastre și abilității de a-i câștiga pe cei pierduți? Ce pierdem când ajungem sub influența lui? De ce se camuflează acest pericol cu atâta ușurință? Acestea sunt câteva dintre întrebările abordate în carte.  (John Bevere)

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.