Provocat la propriul amvon – Cum s-a finalizat cazul

Au urmat mai mulți

Era clar că un demon ieșise din acea tânără femeie, dar presiunea din mine mă avertiza că mai erau alții cu care trebuia să am de-a face. Fără acel avertisment, aș fi putut spune cu ușurință “slavă Domnului că sora noastră a fost eliberată!” și să nu mai fac nimic în plus….

Mai devreme sau mai târziu, comportamentul ei ar fi devenit în vreun fel că nu era complet liberă, iar lucrarea de eliberare ar fi fost discreditată. În același timp, am simțit că nu s-ar fi cuvenit să continui slujirea în public, duminică dimineața, în timpul serviciului de închinare, așadar i-am spus lui John Faulkner și trezorierului bisericii, care stătea lângă mine: “Dacă o duceți pe această doamnă în biroul meu, îmi voi continua predica.” Amândoi, împreună cu Lydia, au dus-o în birou, în timp cee u m-am întors la amvon. M-am trezit predicând unor ochi și guri larg deschise. Demonstrația din acea dimineață i-a convins mult mai eficient de realitatea demonilor decât orice altă predică!

După puțin timp, am auzit zgomote înăbușite venind din direcția biroului meu. Apoi Lydia mi-a zis de după colt: “Ar fi bine să vii aici repede.” Am știut că nu era panicată, așa că le-am spus oamenilor: “Îmi voi termina acum predica, iar voi puteți fie să rămâneți în  biserică și să vă rugați, fie să mergeți acasî – cum credeți de cuviință.”

Chiar când coboram de pe scenă, um membru al bisericii, o femeie evlavioasă, care era mama pianistei bisericii, a venit la mine și mi-a spus: “Domnule Prince, aceea este fiica noastră?” M-am oprit surprins. Sharon, pianista noastră, ședea întotdeauna  în primul rând. Era o penticostală stabilă, mântuită și botezată în Duhul Sfânt încă din copilărie. Tatăl ei era pastor penticostal, soțul ei studia la o școală penticostală, iar cumnatul ei era un slujitor penticostal. Era o tânără tăcută, a cărei lucrare era aceea de a cânta la pianși în niciun caz nu părea să fie acea femeie de pe podea. Nu știam ce să răspund. În cele din urmă am spus: “Cred că ar putea să fie Sharon. Nu se afla nimeni altcineva pe acel rând.”

“Aș putea veni cu dumneavoastră în birou?”

“Sigur că da.”

Soțul și tatăl lui Sharon ni s-au alăturat și ei și ne-am îndreptat împreună spre birou. Era o scenă cum nu mi-aș fi imaginat: John Faulkner și trezorierul bisericii ținând fiecare câte o mână a lui Sharon, dar de fiecare data când ea își elibera vreo mână, începea să-și sfâșie hainele de pee a.  “Acesta este momentul în care predicatorii intră în bucluc!”, m-am gândit.

Am spus cu voce tare soțului și părinților lui Sharon: “Dacă doriți să o duceți pe Sharon la un psiholog, e în regulă pentru mine. Nu voi mai face nimic altceva, decât dacă toți sunteți de acoed că vreți să continui să mă ocup de ea.”

“Am  vrea ca dumneavoastră să vă ocupați de asta”, au spus toți.

John Faulkner a cerut permisiunea să plece împreună cu trezorierul bisericii, în timp ce taăl și soțul lui Sharon au luat-o în primire. Când  ea a trecut sub autoritatea lor, manifestările au început să dispară. În timp ce vorbeam cu familia, un alt element a ieșit la lumină. Sharon dezvoltase o o pasiune ciudată pentru cumnatul ei – care era un slujitor în lucrare. Cei doi comunicau prin scrisori ce păreau inoffensive, dar totuși conțineau aluzii sexuale. De fapt, Sharon chiar avea în poșetă în acel moment o asemenea scrisoare adresată cumnatului ei.

“Asta  e o relație păcătoasă”, i-am spus imediat, “iar dacă nu te căiești și nu renunți la ea, nu pot să mă rog pentru tine. Nu te poți aștepta ca Isus să te elibereze dacă continui în acest păcat, dar dacă vrei să renunți la el, dă-mi scrisoarea pe care o ai în poșetă și o voi rupe în prezența ta.” Mi-au trebuit zece minute să o conving pe Sharon. În final, mi-a dat scrisoarea, am rupt-o și am aruncat-o în coșul de gonoi.

În timp ce îmi puneam mâna pe Sharon ca să mă rog pentru ea, am început să le poruncesc demonilor să iasă afară. În următoarea oră au ieșit unul câte unul, spunându-și numele în timp ce ieșeau. Aproape toate numele aveau o conotație sexuală. În timp ce fiecare demon ieșea, am simțit o atingere ușoară pe palmă, ca și cum fiecare și-ar fi “consemnat” plecarea.

Când mi s-a părut că a plecat și ultimul demon, Sharon s-a prăbușit fără vlagă pe spate, pe podea, și a stat întinsă timp de zece minute. Apoi și-a ridicat mâinile în aer și a început să Îl laude pe Dumnezeu pentru eliberare. Din câte puteam să îmi dau seama, Sharon era complet eliberată.

Totuși, rezultatul final a fost trist. Sharon nu s-a mai întors la biserica noastră. Îi era prea rușine să fie văzută de oamenii care au fost martori la comportamentul ei de duminică dimineața.

Pentru mine, acel lucru a însemnat o acuză adusă bisericii noastre. Eram atât de “respectabili”, încât oamenii care chiar aveau problem nu veneau la noi. Acest lucru m-a determinat să îmi analizez propriul suflet. Ce păstoream? Un club din clasa mijlocie care se întâlnea duminică dimineața? Sau un loc unde oamenii cu nevoi reale puteau veni pentru a primi ajutor?

Decizia pe care am luat-o mi-a determinat viitorul. Nu puteam să păstoresc cu o conștiință curate, pentru restul vieții mele, un club din clasa mijlocie. Am decis că trebuie să îmi dedic abilitățile pe care Dumnezeu mi le-a dat pentru a ajuta oamenii care au cel mai mult nevoie de ajutorul meu, chiar dacă acest lucru presupunea îndepărtarea de normele de comportament religios acceptate. Nu aveam nicio idee încotro avea să mă ducă această decizie.

***

Postarea s-a făcut cu acceptul editurii Neemia-Brașov, prin amabilitatea doamnei Monica Șerban, căreia îi și mulțumim!

……………………………………………………..

Semnele care-i va însoți pe cei care cred sunt următoarele: în Numele Meu vor alunga demonii.” (Marcu 16:17)   – Biblia NTR, subliniere adăugată

***

Sursa: Eliberarea biblică de Derek Prince, 2017- Brașov, Ed. Neemia- Editor Fănel Șerban (Derek Prince Ministries Romania)

Original title: They Shall Expel Demons

***

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.