Pe Dumnezeu Îl vreau, dar la ce mi-ar trebui Isus?

Vedeţi: Un pastor bătrîn ca mine, care a lucrat toată viaţa lui în marile oraşe, aude repetîndu-se de-a lungul anilor aceleaşi refrene. Iată unul: „Cum poate Dumnezeu să îngăduie aceasta?“ Un altul sună: „Cain şi Abel au fost fraţi. Cain l-a omorît pe Abel. De unde a putut Cain să-şi găsească nevastă?“ Iar unul din cele mai iubite refrene era acesta: „Domnule pastor, dvs. vorbiţi totdeauna despre Isus. Ăsta-i fanatism. Este de o importanţă minoră ce religie ai. Important e să ai respect faţă de Cel Preaînalt, Cel nevăzut“.

E clar ca lumina zilei, nu-i aşa? Goethe, ilustrul meu compatriot – era din Frankfurt ca şi mine – spusese deja ceva asemănător: „Sentimentul e totul; numele nu este decît sunet şi fum …“. Că spunem Alah, Buda, destin sau „Fiinţa supremă“, asta n-are nici o importanţă. Ceea ce contează e să crezi în ceva. Şi ar fi fanatism să vrei să precizezi acel ceva. Asta o cred cel puţin jumătate din voi, nu-i aşa? O revăd încă în faţa mea pe doamna aceea în vîrstă care îmi spunea: „O, pastore, ne sufocaţi cu vorbăria despre Isus. Nu a spus El Însuşi: ,În casa Mea sunt multe locuinţe‘? Toată lumea va găsi acolo un loc!“ Prieteni, iată o foarte mare greşeală!

Mă aflam odată în Berlin pe aeroportul „Tempelhofer Feld“. Înainte de a ajunge la avion, a trebuit să fim supuşi încă o dată controlului paşapoartelor. Înaintea mea era un domn masiv – îl revăd încă – semăna cu un dulap, cu o pătură enormă sub braţ, care a întins grăbit paşaportul către funcţionar. Atunci acesta a spus: „O clipă! Paşaportul este expirat!“ Domnul a răspuns: „Ei, nu fiţi aşa de chiţibuşar. Esenţialul e că am un paşaport!“ „Deloc“, a spus funcţionarul cu un ton ferm şi hotărît.  „Esenţialul e să aveţi un paşaport valabil“.

La fel e şi cu credinţa. Ce contează la urma urmei nu e faptul că am o credinţă, că cred orice. Căci toţi cred ceva – fiecare în felul lui. Recent îmi zicea cineva: „Cred că dintr-un kilogram de carne de vită se poate face o supă bună“. Şi asta e un soi de credinţă, chiar dacă e una mai subţire – înţelegeţi ce vreau să spun? Nu, ce contează nu e să ai o credinţă oarecare, ci adevărata credinţă, cea care te face să trăieşti cînd în jurul tău totul este întuneric, care te ajută cînd eşti pe cale să cazi în ispită, care te sprijină în clipa morţii. Moartea e un test bun al autenticităţii credinţei tale.

Ori, nu există decît o singură credinţă adevărată, singura care îţi îngăduie să trăieşti şi să mori corect. Este credinţa în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Isus Însuşi a zis: „În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe“. Dar există o singură uşă care duce acolo: „Eu sunt uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mîntuit“.

Isus e uşa! Ştiu bine că oamenii nu vor să audă aceasta. Despre Dumnezeu sunt gata să discute ore întregi. Unul şi-L închipuie într-un fel, altul altfel. Dar Isus nu este un subiect de discuţie. Vă repet: Numai credinţa în Isus, Fiul lui Dumnezeu, e cea care salvează şi mîntuieşte, cea care te face să trăieşti şi să mori în pace.

Cît de absurdă pare această credinţă oamenilor, o va arăta o mică întîmplare care vă va face să rîdeţi. Asta s-a întîmplat în Essen, acum mulţi ani. Mergînd prin oraş, întîlnesc doi oameni care se opriseră pe trotuar, probabil mineri. Unul din ei mă salută: „Bună ziua, domnule pastor!“ Apropiindu-mă, îl întreb: „Mă cunoaşteţi?“ Atunci începe să rîdă şi îi explică celuilalt: „Este pastorul Busch. Un băiat simpatic!“ „Mulţumesc“, spun eu. Dar el continuă: „Numai că – din păcate are o păsărică!“

Indignat, mă supăr un pic: „Ce am, o păsărică? Cum adică am o păsărică?“ Atunci el repetă: „Pastorul Busch e într-adevăr un băiat simpatic! Numai că vorbeşte  totdeauna despre Isus!“ „Omule!“ i-am răspuns eu bucuros, „asta nu-i nici o păsărică! Într-o sută de ani veţi fi în veşnicie. Atunci totul depinde dacă L-aţi cunoscut pe Isus sau nu. Asta va hotărî unde veţi merge – în cer sau în iad. Spuneţi-mi: Îl cunoaşteţi pe Isus?“ „Vezi“, se adresă el rîzînd celuilalt, „iar începe!“

Tocmai asta vreau s-o fac şi acum. Există un cuvînt în Biblie pe care aş dori să-l folosesc ca motto. Iată-l: „Cine are pe Fiul lui Dumnezeu, are viaţa“. Poate aţi auzit vorbindu-se despre Isus la catehism, dar nu-L aveţi personal în viaţa voastră. „Cine are pe Fiul lui Dumnezeu, are“ – auziţi, Îl are! – „acela are viaţa“ – aici şi în veşnicie! „Cine nu are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are viaţa“. Asta spune Cuvîntul lui Dumnezeu! Cunoaşteţi zicala: „Cine are, are!“ Exact asta vrea să spună acest verset biblic.

De aceea, aş vrea să vă conving – în interesul vostru – să-L primiţi pe Isus şi să-I daţi viaţa. Căci, fără El, viaţa e nenorocită.

Acum o să vă spun de ce nu contează decît Isus, de ce credinţa în El e singura credinţă adevărată. Sau mai degrabă, daţi-mi voie să mă exprim într-un mod mai personal: aş vrea să vă spun de ce trebuie să-L am pe Isus şi să cred în El.

Isus este revelaţia lui Dumnezeu
Cînd îmi spune cineva: „Eu cred în Dumnezeu! Dar la ce mi-ar trebui Isus?“, atunci îi răspund: „Aceasta e prostie. Dumnezeu este un Dumnezeu ascuns. Şi fără Isus nu ştim absolut nimic despre El!“

Desigur că oamenii pot să-şi fabrice un Dumnezeu: „bunul Dumnezeu“ sau „Dumnezeu drăguţul“ de pildă, care nu va renunţa la un neamţ cinstit, care bea doar cinci halbe de bere în fiecare zi. Dar nu aşa e Dumnezeu! Alah, Buda – nu sunt decît proiecţii ale dorinţelor noastre. Dar Dumnezeu? Fără Isus nu ştim nimic despre Dumnezeu. Isus Îl revelează, Îl descoperă. În Persoana lui Isus a venit Dumnezeu la noi.

Aş vrea să ilustrez aceasta în felul următor: Imaginaţi-vă o pînză groasă de ceaţă. Înapoia acestei pînze e Dumnezeu. Şi pentru că oamenii nu pot trăi fără El, încep să-L caute. Ei încearcă să pătrundă prin pînza de ceaţă. Aceasta fac diferitele religii.

Toate religiile sunt o căutare a oamenilor după Dumnezeu. Ele au toate în comun faptul că s-au rătăcit în ceaţă şi nu L-au găsit pe Dumnezeu. Dumnezeu e un Dumnezeu ascuns. Un om cu numele de Isaia L-a înţeles şi a strigat din adîncul inimii: „Dumnezeule, noi nu putem veni la Tine. Ah, dac-ai despica cerurile, dac-ai risipi ceaţa şi ai veni la noi!“ Şi închipuiţi-vă: Dumnezeu a auzit acest strigăt! El a risipit ceaţa şi a venit la noi – în Isus. Cînd îngerii de pe cîmpiile Betleemului au strigat în cor: „Astăzi vi S-a născut un Mîntuitor. Glorie lui Dumnezeu în cele preaînalte!“, Dumnezeu a venit la noi. Iar acum Isus spune: „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl“.

Fără Isus n-aş şti nimic despre Dumnezeu. El este singura Persoană prin care pot să capăt siguranţă asupra lui Dumnezeu. Cum ar putea îndrăzni cineva să spună: „sunt în stare s-o scot la capăt fără Isus!“?

Trebuie să vă spun toate acestea doar pe scurt şi să las multe la o parte. Aş putea să vă spun atîtea lucruri despre Isus! Dar acum vreau doar să arăt cele mai importante puncte la întrebarea: „La ce mi-ar trebui Isus?“

……………………………………..

Text din cartea Isus destinul nostru, predici-conferințe de Wilhelm Busch

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.