Povestea Faridei, fata care a învins ISIS, e pilduitoare și pentru creștini

Povestea Faridei, fata care a învins ISIS” sună foarte provocator și inspirativ. Te aștepți să citești povestea unei luptătoare împotriva statului islamic (ce nu-i încă nimicit deplin), una care, desigur, prin arte marțiale, arme moderne, ar fi produs multe pierderi în rândul acestor  fanatici musulmani. Primele pagini, în care ea însăși ne istorisește cum era instruită de tatăl său să tragă cu… Kalașnikov-ul, și despre cum își exersa arma de pe acoperișul casei, par să pledeze pentru acest scenariu.

Dar vai, mai departe, autobiografia acestei fete Kurde din Irak și a prietenelor ei ne istorisește cum tații și frații lor au fost înșelați de liderii islamici să își predea armele, prin promisiunea mincinoasă că ISIS le va cruța familiile și satele. Apoi, au asistat neputincioase, chiar dacă de departe, la execuția taților și a fraților lor majori, iar ele însele au fost prada vrăjmașilor lor.

S-au împotrivit din răsputeri, fiind maltratate până aproape de moarte, să fie sclavele sexuale ale luptătorilor ISIS, dar au fost violate și supuse unor umilințe greu de descris, și aproape imposibil de suportat.

Culmea torturii diabolice aplicate de acești „fideli” ai lui Mahomed era că le batjocoreau religia Kurdelor -religia Yazidă-acuzându-le că ele s-ar fi închinat lui… Șeitan, în timp ce le obligau-culmea cinismului-să asiste în fiecare zi la rugăciunile musulmane către Alah. Dacă o fată refuza să stea în genunchi lângă torționarii săi, era bătută până la desfigurare. Totuși, Farida, cu încă cinci fete au reușit să evadeze din tabăra ISIS și să își regăsească libere mamele, iar eroina chiar și toți frații, inclusiv pe cel mare, cel  împușcat, dar care supraviețuise prin miracol execuției bărbaților. Doar tatăl lipsea din familie… . Dar traumele pe care le-au îndurat acele tinere în lunile de coșmar din tabăra militară ISIS erau greu de vindecat. Farida a ajuns în Germania, într-o mănăstire catolică, unde măicuțele o încurajau să se roage, chiar dacă această Kurdă nu se închina la Isus. Cu consiliere spirituală și cu susținere, această fată curajoasă a putut să-și depășească handicapul… . și să se simtă din nou tânără, acceptată, prețuită, după ce experimentase respingerea din partea poporului său chiar… . ei judecând că o femeie pângărită de musulmani, abuzată sexual nu mai putea fi o soție potrivită pentru un Kurd(! ! !).

Am simțit că am multe de învățat de la această fată Kurdă despre care musulmanii ar fi spus: „Dacă toți Kurzii s-ar fi luptat ca tine, am fi avut mai multe pierderi!”

-În primul rând, ea a fost învățată din copilărie că „RELIGIA e mai importantă decât viața pământească.” Și ea avea drept mântuitor un înger-domn, nu pe Domnul Isus și știa ceva din Vechiul Testament-că trebuie să fie pură, virgină la căsătorie, că trebuie să spună adevărul, să aibă milă, să nu ucidă, adică păzea poruncile. A fost gata să-și dea viața pentru credință, dar luptătorii ISIS nu „făceau risipă” de femei tinere și atrăgătoare, așa că au chinuit-o, dar nu au omorât-o. Niciodată nu a rostit mărturisirea islamică de credință. Și nu s-a sinucis deoarece, deși Yazidă, avea o temere reală de Dumnezeu. Chiar dacă nu-L cunoștea pe Isus… Și știa că o religie de la Dumnezeu nu permite oamenilor să se poarte ca luptătorii ISIS.

Dar, m-am întrebat, eu aș fi fost atât de tare sau m-aș fi lepădat de Domnul de frica morții? Aș fi rezistat psihic sau aș fi cedat ispitei sinuciderii? Domnul să ne întărească dacă vom fi în situația martirajului!

Apoi, ea s-a împotrivit -până a ajuns toată o rană vie-ca să nu fie jucăria sexuală a acelor torționari.

M-am întrebat, eu m-am împotrivit până la sânge în lupta împotriva păcatului?

Deci, cum a învins Farida „statul islamic”? 

A refuzat să devină musulmană, nu a acceptat „sdr. Stockolm”! . . Și a înfruntat moartea, tortura, evadând, căci libertatea îi era mai de preț decât viața!

Și noi putem alege libertatea în Cristos cu orice preț! O religie totalitară, chiar dacă ar subjuga cea mai mare parte a lumii, nu ne va fura mântuirea! Vom rămâne în „turma mică„ a Domnului!

Deci, pe cel rău sau pe reprezentantul său anticristic îl poți învinge, chiar dacă în aparență, el pare biruitor, fiindcă îi va omorî pe sfinți, în viitor, ca și în trecut. Acesta este chemat, ales și credincios: cel ce va răbda până la sfârșit va fi biruitor!

Creștinii sirieni, executați de ISIS, au fost mai mult decât biruitori! Vor învia și vor domni cu Isus timp de 1000 de ani!

  • 11 Ei* l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu** şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. (Apoc. 12:11)

sursa

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s