MĂRTURIA ESTHEREI – DE LA ISLAM LA CRISTOS!

Adeptă ferventă a islamului, citind Coranul  constată înscrise unele puncte inadmisibile 

Autor: Hojda Alexandra Ligia 

PARTEA 1

Dragi prieteni,

Aceasta este povestea mea, a felului în care am ajuns să găsesc adevărata pace. M-am născut în America, părinţii mei fiind pakistanezi. De mică am fost învăţată că Islamul este singura religie adevărată şi că voi fi binecuvântată deoarece cunoşteam acest ,,adevăr.”

Credeam că evreii şi creştinii nu au primit decât un adevăr ,,parţial”, care era, deci, alterat.

Pe hinduşi îi consideram înşelaţi şi rătăciţi, întrucât se închinau la idoli de lemn şi de piatră.

Noi eram învăţaţi despre profetul Mohamed şi despre Cei 5 Stâlpi ai Islamului. Ca o tânără pakistaneză, eu aveam cel mai mare zel dintre copii şi citeam des cărţi despre Mohamed şi Islam. Îmi împărtăşeam şi apăram credinţa printre ceilalţi colegi din şcoala primară, de multe ori fiind singura musulmancă printre atâţia creştini, care-şi susţinea cu fermitate convingerile. Am spus în faţa întregii clase despre cum Cassius Clay s-a convertit la islamism şi a devenit Muhammad Ali. Îmi purtam cu mine Koranul şi alte cărţi ale lui Mohamed de fiecare dată când călătoream cu părinţii mei. Încercam să-l ,,imit” pe Mohamed în toate lucrurile, de la felul în care mânca sau bea până la cel în care îşi îndrepta mereu faţa spre Kaaba[1] atunci când se ruga. Am început să mă rog şi să postesc de la 9 ani, citind din Koran în timpul fiecărui Ramadan[2].

Am intrat chiar într-o polemică cu o fetiţă din clasa a-3-a , întrebând-o cum poate, totuşi, să creadă că Dumnezeu are un fiu şi cum poate să se închine unui om care era doar un profet. Mi-a răspuns: ,,Ei bine, mă gândesc că nu o să te întâlnesc în rai, atunci!” I-am răspuns: ,,Cred că nu!”.

În ciuda acestor eforturi, eram mereu depresată, mereu la pământ şi nu aveam prea mare stimă de sine. Mă credeam foarte urâtă şi foarte păcătoasă. Indiferent de ce încercam să fac, de la o treabă bună, la a mă îmbrăca frumos, mă simţeam mereu singură şi marginalizată. Da, aveam prieteni, dar înăutrul meu era atât de multă durere! Mă rugam lui Allah în genunchi, cu Koranul deschis, încercând să găsesc pace prin versetele acestuia. În schimb, am găsit un Allah rece şi distant.  Uneori mă imaginam în Paradisul descris de Koran : odihnindu-mă  în paturi de mătase şi purtând haine delicate şi podoabe, bând apă cristalină din fântâni, aşteptând alături de alte fecioare…Oricum, toate acestea nu însemnau prea mult pentru mine. Mă întrebam dacă acest Paradis putea să-mi aducă pacea. Îmi mijlocul visărilor mele, am fost izbită, însă, de realitatea crudă: niciodată nu o să ajung acolo. Nu o să fiu niciodată suficient de bună. Îmi imaginam iadul descris de Koran, cu tavanul din care picura metal topit şi băuturi în clocot.


[1] Kaaba– cel mai sacru loc al musulmanilor, din Mecca.

[2] Ramadan– a-9-a lună a calendarului islamic, consacrată ca o lună a postului.

——————————————————-

Cu toate acestea, continuam să citesc Koranul, să mă rog şi să postesc. În timp ce creşteam, începeam să-l înţeleg mai bine. Într-o zi am citit SURAH 4, intitulat FEMEILE, în camera mea. Aveam 14 ani pe atunci. Citeam despre moştenirea unei femei în comparaţie cu cea a soţului sau a copiilor ei. Citeam despre permisiunea pe care Dumnezeu le-o dădea bărbaţilor de a avea maxim 4 neveste. Nimic nou, până atunci. Ştiam că toate acestea au fost scrise în timp de război, când oamenii mureau şi-şi lăsau nevestele văduve, iar copiii orfani. Dar următorul pasaj mi-a sărit pentru prima dată în ochi:

,,Cât despre femeile care sunt nesupuse (rebele), mustră-le şi izgoneşte-le în alte paturi şi apoi bate-le. ”(SURAH 4:34, Dawood).

Uimită, am citit şi recitit versetul. Am alergat jos la tatăl meu şi i-am arătat pasajul, plângând. ,,Cum a putut spune Dumnezeu asta?”. Tatăl meu nu putea crede ceea ce citea, dar nu avea nicio explicaţie. A dat doar din cap stânjenit. M-am întors înapoi în camera mea, sus, zăpăcită. Cumva, m-am liniştit şi credeam că Dumnezeu îmi va descoperi motivele pentru care pretindea asta, într-o zi.

PARTEA 2

Pe măsură ce timpul trecea, deveneam tot mai depresivă şi aveam chiar gânduri de sinucidere. Uneori, nu găseam niciun sens pentru a trăi. Pentru a mă elibera de suferinţa mea, m-am apucat de muzică, politică şi băieţi. (Bineînţeles, părinţilor mei le ascunsesem partea cu băieţii). Am avut succes în liceu în domeniul muzical, dar eram măcinată în sufletul meu de faptul că nu voi fi niciodată suficient de bună în acest domeniu. Eram foarte interesată de situaţia din Orientul Mijlociu şi chiar am scris un articol despre acest subiect într-un ziar islamic. Am avut numeroase relaţii cu diferiţi tineri, dorind cu tot dinadinsul să fiu iubită şi preţuită. Cu toate astea, niciunul din visurile mele nu s-a împlinit. (….)

Când a venit timpul să merg la colegiu, m-am hotărât să ,,o iau de la capăt”  şi să găsesc ADEVĂRUL despre Dumnezeu. Am decis să urmez un curs despre Islam. În dormitorul meu era o fată de aceeaşi religie şi i-am împărtăşit şi ei grijurile pe care le aveam despre islamism şi concepţia acestuia despre femei. Nici ea nu avea un răspuns şi a rămas perplexă la citirea pasajului pe care l-am menţionat mai devreme. I-am spus despre planurile mele de a urma acel curs. Eram destul de entuziasmată, convisă că îngrijorările mele vor fi reduse la tăcere în curând. În timpul studiului meu, eram fericită să citesc extrase din Koran sau Hadith[1], dar toate acestea îmi erau familiare. Cel mai mult mi-a plăcut să învăţ despre viaţa lui Mohamed şi despre începuturile islamismului. M-am decis să mă focalizez asupra Hadith-urilor şi cărţilor istorice scrise de învăţaţii musulmani.


[1] Hadith-cuprindea comentarii şi explicaţii ale unor referinţe din Koran

——————————————————-

Entuziasmul meu s-a transformat în disperare pe măsură ce îmi continuam cursul. Am citit despre războaiele teribile şi despre sângeroasele cuceriri făcute pentru a răspândi islamismul. Întorceam pagină după pagină, citind despre atitudinea musulmanilor faţă de ,,necredincioşi” , creştini şi evrei care nu vor să se convertească la Islam. Masacrul de la Qurayza[1] m-a afectat cel mai mult. (Pe cei care citesc aceste rânduri, îi rog să citească ei înşişi despre acea bătălie: Ibn Hisham: The Prophet’s Biography; vol 2 pages 40-41.) Duceam o mare luptă în mine însămi, gândindu-mă: ,,dar ISLAM înseamnă PACE, cum se poate una ca asta?”

Disperarea s-a tranformat în confuzie, iar confuzia în înşelare, în timp ce citeam despre viaţa lui Mohamed. Chiar dacă eu ştiam că un bărbat poate avea maxim 4 neveste, nu realizam că Mohamed a avut numeroase alte privilegii şi concubine ,,fără număr”[2] . Am citit despre Aisha, soţia lui de 9 ani[3] şi am aflat, de asemenea, că majoritatea persoanelor din iad erau femei. [4]

Din nou mă întrebam : ,,unde este acel Mohamed despre care învăţasem eu: Profetul Sfânt, care se îmbrăca în alb şi îşi venera mama?  Într-o zi , pur şi simplu nu am mai putut citi, deoarece nu-mi puteam opri lacrimile. Mi-am adunat cărţile, gândindu-mă că dacă aşa era cu adevărat Dumnezeu, atunci nu mă puteam închina Lui.  Dar a fost un gând pasager.

Ştiam în sufletul meu că Dumnezeu există. Doar că Acel Dumnezeu nu i-a fost revelat lui Mohamed. După ce am părăsit biblioteca în acea zi, îl simţeam pe Dumnezeu uitându-se la mine de sus. Simţeam o pace ciudată de când am abandonat studiul despre Islam, ca şi cum Dumnezeu aştepta ca eu să descopăr CINE ESTE EL.


[1] Banu Qurayza- un trib de evrei care a trăit în Arabia de nord, executaţi de Sa’d ibn Mua’dth

[2] Mohamed a avut 14 neveste şi alte câteva sclave pe care le-a ,,câştigat” în bătăliile lui.

[3] Isus a murit răstignit, în timp ce Mohamed a murit în braţele soţiei lui preferate, AISHA.

[4] După cum relatează Al-Bukhari în Deficiency of  woman’s mind

——————————————————-

PARTEA 3

M-am hotărât să caut ADEVĂRUL în alte religii. Am vorbit cu hinduşi, evrei şi catolici, încercând să le înţeleg credinţa şi să caut ceva care să aibă sens pentru mine. M-am întâlnit chiar şi cu o fată budistă care s-a convertit la credinţa Ba’hai. Am fost interesată: ce a făcut-o să se convertească? Mi-a explicat despre ,,goliciunea” budistă şi despre cum ba’haiştii cred că într-un fel, toate religiile au fost revelate de Dumnezeu, dar mai apoi au fost corupte, alterate, de oameni. ,,Asta sună bine”, mă gândeam eu. Am acceptat să vizitez un templu Ba’hai şi am început să citesc despre credinţa Ba’hai. Cumva, când am mers la templul budist, am simţit o anumită ,,goliciune” sufletească. Apoi am învăţat nişte parabole despre profetul lor, Bahaullah, care m-au neliniştit cu adevărat. Ştiam că ADEVĂRUL nu era acolo şi am început să devin obosită şi frustrată de căutările mele.

Un prieten catolic mi-a oferit o Biblie. Am început să o citesc de la Geneza, dar am fost descurajată de ,,grosimea” ei. Am decis să o iau cu mine în vacanţă în Pakistan (aveam Biblia cu mine, dar, din fericire, nimeni nu a găsit-o. Nu aveam idee la vremea aceea care ar fi fost consecinţele simplului fapt de a avea o Biblie acolo).

Avionul a făcut o oprire în Saudi Arabia, unde am putut să întrezăresc emblema avionului Saudi Air: cele 2 săbii cu un singur tăiş şi un scut. Mi-am adus aminte de cuvintele lui Mohamed pe care le citisem înainte: ,,puterea stă în sabie!”. După ce am ajuns în Pakistan, am fost mişcată de ce graffiti am văzut pe zidurile oraşurilor, pe care citeam: ,,Oh, Dumnezeule, arată-ne minunile Tale!”. Am fost zdruncinată de copiii străzii, de cerşetori şi leproşi, sprijiniţi de trotuare. M-am întros la universitate profund afectată de durerea şi deznădejdea ţării mele.

Târziu, într-o noapte, i-am spus unui prieten despre depresia şi neputinţa mea de a găsi sensul vieţii. M-am întrebat dacă credeam în ceva. I-am spus că cred în Dumnezeu şi în profeţi. (…) Eram foarte confuză şi m-a întrebat dacă am citit vreodată Noul Testament. I-am spus că nu. M-a întrebat dacă îmi doresc să citesc şi i-am răspuns afirmativ. În timp ce el deschidea Biblia în Evanghelia după Matei, simţeam că o pace enormă mă copleşea-aceeaşi pace pe care o simţisem în ziua când am părăsit biblioteca. Astăzi, ştiu că acea pace este cea despre care se vorbeşte în Epistola către Filipeni: ,,pacea lui Dumnezeu, care depășește orice înțelegere..” (Filipeni 4:7a).

Am citit cu voce tare primele 12 capitole din Matei. Mă simţeam cu adevărat în siguranţă, ca şi cum Însuşi Dumnezeu ar fi fost în cameră cu mine, sprijinindu-mă. Cuvintele lui Cristos mi-au umplut sufletul uscat şi însetat, precum apa răcoritoare. Felul în care vorbea avea atâta autoritate! Un anumit pasaj mi-a făcut o impresie deosebită: momentul în care Cristos a fost ispitit în pustie de Satan. Satan i-a spus lui Isus să se arunce jos, de pe acoperişul Templului, dar Isus i-a răspuns: ,,Este scris, de asemenea: Să nu-L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău!” (Matei 4:7). Atunci a fost momentul când am înţeles: Isus este Domnul Dumnezeu! Dintr-o dată multe gânduri au început să dea năvala în mintea mea, cum ar fi: ,,Dumnezeu poate face orice, dacă El vrea să se coboare pe pământ, luând chip de om, El o poate face!”. Putea fi Acesta acelaşi Mesia despre care vorbea Koranul prin copilul care a strigat: ,,sunt robul lui Allah!” (Surah 19:32)? N-aş fi crezut.

PARTEA 4

Din noaptea aceea, simţeam o mare dorinţă, foamete, după citirea Bibliei. Citeam Biblia tot timpul. Investigam fiecare propoziţie, fiecare cuvinţel, căutând posibile greşeli sau neconcordanţe. Am venit cu întrebările mele la nişte colegi pe care îi ştiam creştini. Ei mi-au răspuns cât de bine au putut. Mai importantă decât răspunsurile lor, am considerat dragostea pe care mi-o arătau. Una dintre prietenele mele, Cathy, nici nu ştia că nu sunt creştină, din moment ce aveam o Biblie la mine. Într-o zi, eram foarte îngrijorată de un examen pe care urma să-l am şi i-am lăsat un bileţel la uşă, rugând-o să treacă pe la mine. Când a venit în camera mea, s-a apropiat de mine, a îngenuncheat lângă scaunul meu şi mi-a luat mâna într-a ei, spunându-mi: ,,Nu-ţi face griji, El a murit pentru tine!” Când a spus aceste cuvinte, sufletul meu striga înăuntrul meu. Nu auzisem în viaţa mea asemenea cuvinte. Cineva să moară pentru mine? Toate noaptea m-am gândit la cuvintele acelea care m-au umplut cu o dragoste pe care nu o mai simţisem.

Pritenii mei creştini mi-au spus de un eveniment care urma să aibă loc, când un om numit Cliffe Knechtle trebuia să vorbească la campus. M-au încurajat să particip, din moment ce era specialist în a vorbi despre creştinism. După discuţia avută cu el, m-am întors în camera mea ştiind că aveam toate răspunsurile de care aveam nevoie. Trebuia doar să iau o decizie: A CREDE SAU A NU CREDE. Mă gândeam că puteam continua cu întrebările- dar, dacă creştinismul era adevărat, atunci Însuşi Dumnezeu trebuia să-mi dovedească asta. Într-o noapte, în camera mea, m-am hotărât să mă rog lui Isus pentru prima dată. I-am spus, puţin stânjenită: ,,Isuse, eu nu ştiu cine eşti. Nu ştiu dacă eşti un profet. Nu ştiu dacă eşti Domnul. Nu ştiu dacă eşti mort sau dacă eşti viu. Dar dacă eşti viu şi dacă eşti Domnul, atunci, te rog, arată-mi asta!”

                Dumnezeu răspunde rugăciunilor, prietenii mei! ,,Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide..” (Matei 7:7).

Două zile mai târziu, am primit o scrisoare în cutia poştală de la un vechi coleg de liceu-UN ATEU. În acea scrisoare mi-a spus că a devenit creştin! Îmi spunea: ,,Nu ştiu de ce îţi scriu asta. Tot ce ştiu este că trebuie să-ţi spun să crezi in Domnul Isus Cristos şi vei fi mântuită!”. Aproape că m-am prăbuşit, cuvintele lui m-au făcut să tresar. Mai târziu urma să aflu că scrisoare a fost scrisă exact în timpul în care eu mă rugasem! El simţea o urgenţă în a-şi împărtăşi experienţa cu cineva şi s-a ,,nimerit” ca acea persoană să fiu eu.

În aprilie 1989 m-am hotărât să cred şi să-mi dau viaţa în Mâna Domnului Isus Cristos. Cuvântul lui Dumnezeu spune: ,,Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sînt ceice o află…”( Matei 7:14). Să înţeleg plentitudinea jertfei salvatoare a lui Cristos mi-a luat mulţi ani…Adevărul era că eu ştiam: ca musulmancă, nu puteam fi salvată. Nimeni nu poate fi mântuit fără sângele ispăşitor al lui Cristos. ,,Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6).

Prieteni, dacă vreţi să găsiţi pacea, cereţi-o! Isus a spus: ,,Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v’o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” (Ioan 14:27). El nu vă va lăsa niciodată.

 

SURSA: traducere din engleză, http://www.answering-islam.org/Testimonies/esther.html

https://www.resursecrestine.ro/marturii/96732/marturia-estherei-de-la-islam-la-cristos

Advertisements

One thought on “MĂRTURIA ESTHEREI – DE LA ISLAM LA CRISTOS!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s