Pit Popovici – Amintiri în 2003: “Dumnezeu m-a ocrotit în coliba Lui”

“Eu pot spune împreună cu psalmistul că “Dumnezeu m-a ocrotit în coliba Lui”. Treizeci de ani, din 1937 până în 1967, am vestit Cuvântul Domnului în România. N-au fost ani de mare libertate. Am suferit înainte de a fi comuniștii atei la putere. Uneori se pare că înainte de comuniști au fost  împotrivirile chiar mai mari și suferințele mai mari.
Au venit comuniștii. Un frate venit din România, după ce am ajuns eu aici, mi-a spus: “frate Pitt nu uita că mâna comunistilor este destul de lungă să te ajungă și aici. Eu însă nu m-am temut de ei nici în România și n-aveam să mă tem de ei, din America.

Am fost păstor la Timișoara sub doi împuterniciți ai PCR, și la Arad sub un altul. (n.a. –  Un “imputernicit” era un om cu autoritate din partea Satului Român ca să supravegheze activitatea Cultelor religioase și ale angajaților lor). Când mi-au făcut mutarea de la Arad la Timisoara, imputernicitul de acolo nu “m-a vrut”. El a pus un referat negativ la dosarul meu astfel ca Departamentul Cultelor să nu aprobe mutarea mea. La Arad era insă un imputernicit mult mai bun. Intr-o clipă de intimitate si confesare mi-a spus:

“Domnul Popovici, dacă ar fi sa pot sa-mi aleg astăzi, eu as alege să fiu baptist.”
“Da de ce nu poți si astăzi?” i-a zis eu. Am înțeles că se temea că-și va pierde pâinea.

Cel de la Timisoara n-a reusit nimic cu referatul lui pentru ca imputernicitul de la Arad imi facuse un referat bun, iar cei de la Bucuresti au luat in considerare referatul lui pentru ca el ma cunostea. Popescu Sever de la Timisoara nu ma cunostea inca. Numai ca s-a informat si nu dorea sa aibe bataie de cap cu mine.

Dupa ce m-am mutat in Timosoara, acest Sever Popescu a venit la mine si mi-a zis:

– “Domnule Popovici, gata cu orchestra si cu fanfara!”

Noi aveam la biserica si orchestra si fanfara si coruri mixt si barbatesc, iar asta nu le prea plăcea lor.
I-am raspuns:

– “Nu pot asta!”

– “Cum asa, “nu poti”?!”

– “In Biblia mea scrie “Cântati Domnului din instrumente!”

El s-a facut foc.

– “Cum domnule! Si asta scrie in Biblie ?”

– “Da, si asta, iar eu trebuie sa ascult mai mult de Cuvantul Sfant decât de dumneavoastra.”

“Fă să strălucească fața ta peste noi si este de ajuns …”

Nu m-au vrut. Eram insa ca un tepus care li s-a oprit in gât si nu puteau nici să mă inghita, nici să mă lepede. E mare lucru! Să fi ocrotit in vremuri de primejdie, in vremuri critice, “în coliba Domnului”. E harul Lui asta! Nu este din partea omului!

La Arad, cand am fost patru ani pastor la biserica “Pîrneava”, aveam in biserica o sora al carei soț, era milițian. In plus, vecin cu usa socrilor locuia un “fost chestor de politie”. Îi cunoștea foarte bine pe baptisti pentru că era de pe valea Crisului Alb. Avea chiar si rudenii pocăite …

Era pe atunci perioada când se faceau “ridicările”. Cei tineri nu stiu astăzi ce insemna asta … Venea noaptea , pe la miezul noptii, fără să te anunțe, fără nimica … si iti spunea: “Poftim cu noi!” Iti răscolea toată casa, luau ce credeau ei, te băga in duba si te ducea. Nimeni nu stia unde si cât timp vei sta acolo.

Prin mâinile soțului sorei din biserica noastra treceau tabelele cu numele celor ce urmau sa fie ridicati. El imi trimitea vorbă prin soția lui:

– “Dacă se poate, la noapte să nu stai acasă.”

Foto: Alexa și Pitt Popovici

Trebuia sa cunosti obiceiul lor. Că dacă nu erai acasă in noaptea aceea, erai scăpat si scăpat ai fost pentru o vreme. Vă mărturisesc ca luam bicicleta si fugem până la fratele meu Alexa, îi spuneam si lui, el își pregătea bagajul si pleca de acasă. Eu, multumesc Domnului, n-am plecat de acasă nici o noapte ca să dorm in patul altuia. Aveam pregatite si bocancii si tot ce trebuie, că daca era vorba să vie să fiu gata. N-au venit insa … mare lucru “sa fi ocrotit in coliba Domnului”. E mai bine in colibă decât in palat. Când Îl ai pe Dumnezeu se intâmpla ca in psalmul 16:

“Pazeste-ma, Dumnezeule, caci in Tine ma incred. Eu zic Domnului: “Tu esti Domnul meu, Tu esti singura mea fericire!” (Psalmul 16:1-2).

Câta vreme ti-e fericirea in confort, tremuri. Daca ai casa frumoasa, mobila frumoasa, vine odata focul tot belsugul tău se duce in fum. Am vazut odata la stiri pe unul care a deschis portbagajul masinii si a spus reporterului: “Aici este tot ceea ce mi-a mai rămas. Restul din toata averea mea adunata de atâția amar de ani s-a făcut scrum si cenușă.”

“Eu zic Domnului: “Tu esti singura mea fericire”
Domnul te ascunde in coliba Lui. Ei, e bine! E bine!

Imi aduc aminte ca era o zi ploioasa de inceput de toamna, in decada lui ^60. Eu eram destituit. In fața casei noastre apare o masina si din masina, o masina străină, coboară doi barbați si două doamne. Nu-i cunoșteam, n-am stiut cine sunt, n-am fost anunțat de nimeni, nimic. Am iesit afară si i-am intâmpinat. Unul era Theodore Adams care fusese cu doi ani inainte presedintele Aliantei Mondiale Baptiste. Cel de al doilea era doctor Hargroves presedintele in functiune al Aliantei Mondiale Baptiste. I-am primit, i-am gazduit … “Dumnezeu ne-a ascuns in coliba Lui”. Nimeni de la autoritati nu mi-a zis o vorba. Nu m-au intrebat cine au fost, ce au vrut…Când Domnul pune mâna ca să te ascundă, iti este de-ajuns.

Sa revin insa la “imputerniciti” … E curios. Ei tipau in gura mare la presedintele Comunitatii Baptiste de Banat impotriva mea. Presedintele le-a spus:

“Chemați-l aicea”.

“Nu”, au zis ei, “puneți-l voi la punct!” Când Dumnezeu te ocroteste, iti este de ajuns.

Astazi, va marturisesc cu toata bucuria ca acei comunisti n-au facut altceva decat sa implineasca cu mine un plan divin. Multumesc Domnului pentru “destituirea” pe care El a ingăduit-o si eu … am meritat-o si stiu clar lucrul acesta. Asa a vrut Dumnerzeu ca sa-si faca planul! Și noi nu vrem, uneori noi ne impotrivim Lui.

Cand m-am dus la Bucuresti si am impartasit cu Alexa gandul ca ma duc la Ambasada ca sa depun formele pentru plecarea definitiva in America, bai fratilor, nici cu mine pana la Ambasada n-a vrut sa vina! Ii era teama! Era pericol! Pericol mare.
El mi-a dat informatiile cum sa ajung acolo si m-am dus singur. Și atunci Dumnezeu a avut mana peste mine. Nimeni nu m-a intrebat nimic. Pe atunci, toti cei care treceau pe la Ambasada Americana erau anchetati de securitate. Am facut si eu o smecherie, un joc si … Dumnezeu m-a ocrotit in coliba Lui.

In vara urmatoare, Alexa, care nu voise sa vina, s-a dus in vizita la Otelul Rosu, la sora mea si de acolo planuia sa vina la mine la Timisoara. Era cu familia, cu aiția, cu copiii … In tren au ocupat numai ei un compartiment. In compartimentul vecin erau doi. Cand copiii au iesit la geam sa vorbeasca intre ei ceva, au iesit si cei doi si incercau sa-i traga de limba. Copiii fusesera instruiti sa se fereasca de orice strain si au venit de au spus parintilor.

Familia in 1952

Au ajuns cu acceleratul la Caransebes. Alexa cu familia se dau jos si … se dau si cei doi. Aveau peste o jumatate de ceas trenul spre Otelul Rosu. Au urcat ei in tren, au urcat si cei doi. Au ajuns la Otelul Rosu si au coborat ei. Și au coborat si cei doi. Acuma, vorba aceea romaneasca, “orb sa fii tot iti dai seama …”Alexa si-a dat seama ca-i urmarit. Sotia insa i-a spus: “S-ar putea sa fie o simpla intamplare si noi sa presupunem doar ceva …” Au stat seara aceea la Rahela si seara s-au culcat la Otelul Rosu. Nu li s-a intamplat nimic …

A doua zi, vin la tren sa plece de la Otelu si sa mearga la Caransebes si apoi la Timisoara. Se urca ei in tren, se urca si cei doi. Ajung la Caransebes. Se dau ei jos se dau si cei doi jos. Urca ei in trenul de Timisoara, urca si cei doi. Acuma, lui Alexa toate acestea i-au fost prea mult … Ii batea inima de numa’, numa’. Au ajuns la Timisoara. In fata garii intorcea troleibuzul care mergea la noi in cartier, dincolo de statia de radio. Se urca in toileibuz si, dupa ei, se urca si cei doi. Era prea mult ca sa fie o simpla intamplare. Ajung cu troleibuzul la strada noastra. Se dau ei jos si se dau si cei doi jos. Alexa se pierduse putin. Sotia, mai tare putin, a zis catre el:

– “Alexa, stai ca mi s-a desfacut siretul.”

Cei doi erau in spatele lor si au avut atata obraz ca sa nu stea protopiti in spatele lor, ci au trecut pe alaturea. Copiii alergasera si deja ajunsesera acasa la noi. Cand a sosit, Alexa era alb ca varul.

– “Pit, nu stăm nimic, nu stăm nimic”.

– “Ce s-a intâmplat?”

– “Nu stăm nimic. Uite ce ni s-a intâmplat, asa … asa …asa că nu stăm.”

– “Măi, mâncarea-i făcută si voi n-ati mâncat acuma de amiaza. Trebuie sa stați.”

– “Nu stăm. Nu stăm. Nu stăm.”

– “Aici eu sunt gazda! Gata! Nu vreau s-aud nimic! Înăuntru cu voi si la masa ca v-asteapta! am spus eu.

Si cumva asa fortati au intrat inauntru si s-au asezat la masa sa mănânce ca erau flămânzi.

In timp ce mâncam, Alexa se opreste din mâncare si spune:

– “Pit, sa sti … mergem la Bucuresti si am să depun si eu cerere de plecare in America.

Dumnezeu avea nevoie pentru radio, pentru literatura, de noi aici si prin comunisti, rpin mâna lor care era puternica, prin mâna lor a făcut ca să venim încoace.

Am atâtea experiente in privinta aceasta. De aceea vă spun, nu vă temeti de oameni! Nu tremurati inaintea lor! Indiferent cine ar fi! Fiti tari in Domnul si in puterea tariei Lui! Aveti-L pe Domnul ca fericire. “Singura mea fericire”, zice psalmistul. In psalmul 73, ultimul verset spune:

“Cat pentru mine, fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Il fac locul meu de adapost, ca sa povestesc toate lucrarile Tale” (Psa;mul 73:28).

Țin să vă asigur ca Domnul sie să dea fericirea. Nu sunt bogat si multumesc Domnului pentru că toată viata am fost sărac. Ii multumesc. Că dacă eram poate bogat …

Intr-o predică de la Chicago, nepotul Valentin spunea că se bucură că tata Popovici, când a venit din America în Romania, n-a băgat banii in avere, ci a investit in copii. Slava Domnului!

Unii din voi căutati averi si bani. Eu va zic, căutați-L pe Domnul! Astazi, materialismul a pus cumva stapanire pe fratii nostri. Nu mai au timp! N-au timp sa citeasca Biblia, n-au timp sa se roage, n-au timp sa stea de vorba cu copiii lor. Eu cunosc probabil peste o mie de cantari si m a uit la unii din copiii de azi si la tineri si chiar la unii pastori ca nu stiu cantarile, mai frate. Wtiu cateva. Tata si mama n-au fost bogati, au fost saraci. Tata n-a vrut sa cumpere pamant in Romania pentru ca a vrut sa vie inapoi in America, dar Dumnezeu a vrut ca sa ne creasca in saracie, in greutati, in necazuri, pentru ca ienuperul, care creste pe varf de munte e soiul de lemn care e tare ca osul. Dumnezeu a vrut sa ne creasca in greutati si necazuri ca sa ne poata folosi. Fiti la indemana lui Dumnezeu! Stati de vorba cu copiii vostri.

Apostolul Ioan spune despre partasia pe care o avem cu tatal:

“Ce era de la inceput ce am auzit ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si ce am pipait cu mainile noastre, cu privire la Cuvantul vietii, pentru ca viata a fost aratata, si noi am vazut-o, si marturisim despre ea, si va vestim viata vesnica, viata care era la Tatal, si care ne-a fost aratata; – deci, ce am vazut si am auzit aceea va vestim si voua, ca si voi sa aveti partasie cu noi” (1 Ioan 1:1-4).

Astazi, sotul nu are partasie cu stia sa. E prea “ocupat” … Vine tarziu si cand vine se aseaza la televizor si nu mai pot sa stea de vorba. Nu mai pot sa-si creasca copiii. Pe copiii lor ii cresc altii. Nu-i bine, fratii mei si surorilor. Nu-i bine!
Copiii sunt dar din darul Domnului. Cresteti-i! Mai bine saraci, dar cresteti-i pentru Dumnezeu. Povestiti-le lucrarile minunate ale Domnului. Spuneti-le ce a facut Domnul in viata voastra. Ca asa spune Scriptura. Pe mine asa ma-nvata Domnul.

Parinti la Firiteaz

Cand veneam de la secera, parintii nostri veneau franti de oboseala. Nu-i lucru simplu sa tragi toata ziua cu coasa si sa aduni snopii. Totusi, cand ajungeam acasa, parintii se asezau cu noi pe prispa casei. In Banat ii spune “tarnat”. S-asezau pe tarnat, si incepeau sa cante. ceilalti vecini se mirau:

– “Cum? Ai lui Sima pocaitul or ajuns acasa si canta! Canta!”

Eu atunci am invatat cantarile si ler am inregistrate in “computerul” asta care l-a facut Dumnezeu. Nu numai cuvintele! Uneori stiu si gamele in care se canta cantarile si numarul sub care apar in carte. Daca folosesti mereu un lucru, Dumnezeu face ca ti se intipareste in minte. Stati de vorba cu copiii vostri! Cantati impreuna cu ei cantarile Domnului!

In Biblia mea spune ca vin zile si mai grele. De aceia “intariti-va in Domnul si in puterea tariei Lui.” Aici sunt doua cuvinte: “putrere” si “tarie”. Puterea este de actiune, iar taria este de rezistenta. Un pod trebuie sa aiba rezistenta. O grinda trebuie sa aiba rezistenta, tarie! Pentru vremurile care vin, cautati sa aveti tarie! Domnul sa ner invredniceasca printr-o partasie stransa cu El si stransa in familie sa fim nebiruiti.”

sursa https://dezvaluiri.wordpress.com/petru-popovici/

Advertisements

One thought on “Pit Popovici – Amintiri în 2003: “Dumnezeu m-a ocrotit în coliba Lui”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s