Nicolae Rădoi: Cu Domnul în temniță

Dușmani ce devin prieteni

Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui. Proverbe 16:7

După ce am fost arestaţi, torturaţi, „judecaţi” şi condamnaţi, a urmat încarcerarea noastră oficială la Popa Șapcă. Eram adunaţi toţi cei condamnaţi într-un şir lung şi se proceda la perchiziţionarea noastră ce era însoţită de bătăi crunte. Eram ultimul din şir. Lângă mine se afla un  credincios adventist, condamnat pentru că nu voia să acţioneze sâmbăta, după cum cereau „regulile” armatei. Înaintea noastră câţiva indivizi au fost bătuţi sălbatic. Băiatul adventist era cam îngrozit de ceea ce va  urma. 

Încercam să îl încurajez, dar scenele anterioare îşi făcuseră efectul. Mă gândeam însă și la soarta noastră, a celor trei de la Caransebeș. Noi fuseserăm condamnați pentru că “am bătut milițieni”. Deținuții care intrau la închisoare pentru că bătuseră milițieni, erau bătuți cu sălbăticie. Știam ce mă așteaptă.

Fratele Cocârțău și cu fratele Prejban erau într-un țarc de unde vedeau cele ce se petreceau și ei ar fi urmat să intre în scenă în actul doi. Când a venit rândul la percheziţionare a fratelui adventist, au găsit asupra lui o Biblie. Acum „păcatul” lui era dintr-o dată mult mai grav. Ca să îşi bată joc de el, cei care îl anchetau i-au cerut să mănânce Biblia, promiţându-i că dacă acceptă, nu va fi bătut. Tânărul adventist stătea în faţa lor galben, fără să spună ceva, sau să facă ceva. Se vedea clar că este  descumpănit şi îngrozit. Ofiţerii vedeau lucrul acesta şi stăruiau de el să înceapă să mănânce Biblia.

Nu ştiam cum se va sfârşi scena la care participam. Eram scos afară dezbrăcat total pentru a fi bătut. Mă gândeam că odată cu mine nu mai au nici un alt caz de  analizat şi vor avea timp din belşug să mă bată. Îngrijorarea tânărului adventist era şi a mea în clipele acelea.

La un moment dat unul din ofiţeri s-a apropiat şi a luat în mână corpul  delict,  Biblia, şi a deschis-o, curios să vadă ce scria în acea carte pentru care cei  credincioşi   erau gata să sufere atâta umilire şi maltratare. S-a aşternut o  tăcere  grea. Apoi ofiţerul a început să citească cu voce tare. Biblia se deschisese la Isaia, şi ceea ce i-a căzut sub ochi erau versetele 1-4 din capitolul 43. Fără să îşi dea seama ce face ofiţerul a citit: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu  îngrijorare,  căci eu sunt Dumnezeul tău; eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc  cu dreapta Mea biruitoare.” Ce bine au venit pentru noi acele cuvinte!  Nu ştiu  dacă lucrul acesta a fost observat de cei care urmau să ne tortureze, dar atunci s-a petrecut o minune. Ofiţerul care a citit versetul a adăugat după ce şi-a ridicat ochii din Scriptură: „De ce te temi? Nu scrie aici să nu te temi, pentru că Dumnezeu este cu tine?” Era tăcere grea și eu stăteam gol în fața lor. Deodată m-am trezit că îi întreb: „Ce vreți să fac?” Plutonierul s-a întors spre ceilalţi, s-au înţeles din priviri şi  au plecat cu toţi, fără să ne mai interogheze şi fără să pună să fim bătuţi! Se vedea că cercetarea lui Dumnezeu a venit peste ei! Noi nu știam că unul din ofițeri participase la procesul nostru și știa că acuzațiile ce ni s-au adus erau false.

În cele din urmă a venit unul care ne-a spus să ne îmbrăcăm și să plecăm la celulă. La fel s-a procedat și cu frații mei Cocârțeu și Prejban. Noi am fost singurii puși în pușcărie pentru “păcatul că am bătut milițieni” și care nu am fost torturați la  intrarea în pușcărie!

Milițienii însărcinați cu supravegherea noastră au știut că acuzațiile au fost  mincinoase și nu ne-au bătut. E trist că unii credincioși au crezut minciunile  oficialilor, dar milițienii puși să ne facă viața amară nu le-au crezut. Aşa au început  zilele oficiale de puşcărie. Dumnezeu a vegheat ca la începutul puşcăriei noastre să   ne întărească dându-ne una din cele mai frumoase promisiuni ale Bibliei pe care să  o tezaurizăm pentru zilele ce urmau.

Mai mult, Dumnezeu a împlinit o promisiune  făcută în altă parte a Scripturii (Proverbe 16:7): „Când sunt plăcute Domnului căile  cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăşmaşii lui.” Plutonierul care a citit  versetul din Isaia, a devenit din ceasul acela un prieten al nostru. Prin toate cele întâmplate în prima zi a detenţiei noastre oficiale, Dumnezeu ne-a comunicat că este cu noi şi ne putem bizui pe prezenţa Sa, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.


Sursa: Text luat din cartea online O cetatate de nebiruit, de Nicolae Rădoi

http://radoinicolae.blogspot.com/

Advertisements

One thought on “Nicolae Rădoi: Cu Domnul în temniță

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s