Mai marii „bisericilor” jură credinţă diavolului comunist

O secvență din cartea:  BISERICA ADEVĂRATĂ ÎN COMPARAȚIE CU BISERICILE FALSE

by Longodor Gheorghe

Căci chiar fraţii tăi şi casa tatălui tău te vând, ei înşişi strigă în gura mare după tine. Nu-i crede când îţi vor spune vorbe prietenoase.” (Ieremia, 12:6)

“Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi, Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? (2Corinteni, 6: 14-15)

Se ştie că marii dascăli ai comunismului numeau credinţa în Dumnezeu „Opium al popoarelor. Și că una din priorităţile de bază ale comuniştilor era distrugerea credinţei. Loviturile date credinţei pe faţă şi mai ales cele date pe la spate, erau cu totul diabolice. Aşa că Lucifer a însărcinat cu distrugerea credinţei în ţările  comuniste, pe „diavolii roşii“ care erau unii din cei mai brutali şi mai vicleni dintre diavolii pe care îi avea atunci în cohorta lui. Nu ne permite spaţiul şi nici nu e locul aici sa inşirăm măsurile diabolice, cunoscute, cu care au lucrat ei. Acum, unde îşi bagă diavolul coada? Ei cereau ca „bisericile” să aibă un responsabil (un conducător) care să le reprezinte în faţa autorităţilor.

De ce trebuia aceşti reprezentanţi (conducători)?

Fără aceşti conducători, Diavolul nu putea corupe mai mulţi „credincioşi” deodată,   ci numai pe câte unul. Adică, dacă pe un “credincios” simplu îl câştigă diavolul de partea lui, nu-i afectează chiar atât de mult şi pe ceilalţi. Dar odată ce “biserica” are un conducător, i s-a uşurat munca Diavolului care acum se ocupă mai cu seamă de acesta şi prin el loveşte în toţi ceilalţi. (Omiletica învaţă că „biserica” ia forma conducătorului.) Comuniştilor le trebuia un conducător, dar nu orice conducător, ci unul care să vrea să se impună cu autoritate, un şef care să preia responsabilităţile şi să supună pe cei nesupuşi din “biserică”, să-i denunţe la împuterniciţii partidului care erau în legătură cu securitatea. (Sînt o mulţime de denunţuri cunoscute cu toate că se ţineau secret.)

Cunoşteam un securist care era însărcinat cu problemele credincioşilor într-un oraş mare şi el îmi spunea: „Noi nu putem sta de vorbă cu toată biserica, nouă ne trebuie un om care să o reprezinte şi cu acesta stăm de vorbă“. Ori, unele biserici – mai ales dintre cele de la ţară – nu aveau toate un conducător. Iar cei mai capabili fraţi, cunoscând Scripturile, nu-l voiau, deoarece ştiau că bisericile lui Dumnezeu nu au un conducător în fruntea lor. Ţin minte discuţiile dintre ei, unii ziceau: „Nouă nu ne trebuie popă şi ne este de ajuns Domnul Isus, păstorul nostru.“ Cei care s-au aliniat cu „diavolul roşu“, au introdus un şiretlic şi ziceau: “Nu-i popă, ci un frate care să împartă cina, care să fie prezent la înmormântări, boteze, căsătorii şi care să se intereseze de treburile Bisericii, deoarece fraţii au de lucru etc.”

Biblia nu vorbeşte despre fraţi aleşi sau împuterniciţi, în mod special, pentru botezuri, înmormântări, căsătorii, cina Domnului sau binecuvântări. Dar şiretlicul acesta a prins cu toate că nu rămăsese nici un mort ne-înmormântat, nici un credincios ne-botezat, nici tineri ne cununaţi sau copii peste care să nu se fi cerut binecuvântarea. Până în ziua de azi acest şiretlic nelegiuit de Scripturi stăpâneşte mentalitatea “credincioşilor”, de a avea un frate special pentru aceste slujbe. (Ioan botezătorul aparţinea Vechiului Testament. A murit înainte de-a putea fi mântuit prin Jertfa Domnului Isus).

Pe de altă parte, credincioşilor nu li se cerea să ştie atâta filozofie. Ei trebuia să spună „diavolului roşu“ ceea ce deja ştiau: Adică: “Scris este că Domnul Isus a  interzis ca noi creştinii să avem conducători in fruntea noastră şi prin urmare: “înapoia noastră, Satano!“ (Marcu 8:33). Dar cei mai mulţi dintre  credincioşi” au acceptat, ba unii chiar s-au bucurat că „diavolul comunist“ le vine în ajutor, dar iată ce s-a întâmplat! Fraţii buni şi cu adevărat credincioşi ştiau că Dumnezeu nu vrea conducători în fruntea bisericilor şi nu s-au pus conducători, pentru că se temeau de Dumnezeu. De aici s-a născut o altă năzbâtie mai diabolică, de pildă: deodată “,bisericile” se trezesc cu toţi conducătorii corupţi. Era tocmai ce voia Diavolul, adică: si-au pus conducători corupţi deoarece, cu conducători neterminaţi duhovniceşte, moara diavolului a măcinat şi macină biserica de minune.

Apoi fraţii de bază care aveau şira spinării dreaptă au fost anihilaţi de noii conducători ai „bisericilor” (cu ajutorul comuniştilor), deoarece erau incomozi şi pentru unii şi pentru alţii.  Wurmbrand  spunea cum un păstor de frunte l-a raportat organelor de stat şi fiind arestat a făcut ani grei de puşcărie. Fratele Alexandru Gheorghe îmi spunea cum conducerea cultului şi a “bisericii” lui au luptat până l-a scos afară din “biserică” să poată fi arestat şi a făcut opt ani şi trei luni de puşcărie pentru vina că a lucrat pentru Dumnezeu fără să ţină cont de conducerea “bisericii” lui şi de ordinile organelor comuniste. Între timp,  conducătorii “bisericii” lui l-au denigrat în toată ţara imputându-i lucruri contra- făcute. Eu, ca prin minune am scăpat să nu fac puşcărie, mă împotrivisem mai puţin celor “mari” din ,,biserică”, deoarece am descoperit adevărul mai târziu şi s-au schimbat lucrurile.

Şi aşa, după cum fiecare ţară, are în legile ei de bază, un articol care obligă pe fiecare cetăţean să respecte legile ţării, aşa îl avea şi Statul comunist Român. Mai întâi comuniştii îi puneau pe toate ,,vârfurile bisericilor” să le jure credinţă şi loialitate. (Cine nu ştie că pe timpul puterii comuniste, în ţara noastră şi în cazul nostru, partidul comunist era şi statul şi guvernul şi poporul şi toate). Iar pe conducătorii mai mici îi pune să jure credinţă celor mai mari, care juraseră la  rândul lor, în faţa conducătorilor de partid. Toţi conducătorii „bisericilor” recunoscute în ţara noastră jurau credinţă şi loialitate direct sau indirect, diavolului comunist. Nu-i minune!?

Fiecare vedea şi ştia, căci comunismul luptă să distrugă credinţa în Dumnezeu. Fiecare vedea şi auzea, cum comunismul îşi bate joc de Dumnezeu şi de tot ce este Sfânt, dar pentru liderii „bisericilor” recunoscute, credinţa în Dumnezeu era doar o sursă de câştig, fie material sau moral. Parcă visezi un vis urât, când vezi că în acest jurământ implică chiar şi Numele lui Dumnezeu. Ei n-au citit niciodată acest jurământ în faţa „bisericilor” lor. Ei n-au spus niciodată în public ce făceau când mergeau săptămânal sau lunar să dea raportul diavolului comunist despre tot ce se face în ,,biserică.” Şi astăzi se mai pune întrebarea: „cine au fost informatorii?” Dăm mai jos jurământul depus de păstori şi mai marii noştri:

*
“Însă dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, dacă se ia după toate urîciunile celui rău, sar putea să trăiască el oare? Nu, ci toată neprihănirea lui va fi uitată,
pentru că s-a dat la nelegiuire şi la păcat; de aceea va muri în ele.”
Ezechiel 18:24
*
“Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare”
1 Timotei 4:1
*
“Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care Sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” Dar ei
răspund: „Nu vrem să umblăm pe ele!” (Ieremia 6:16)
*
“pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca
toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osîndiţi.” (2 Tesaloniceni 2:9)

„Vai, zice Domnul-de copiii răzvrătiţi, care iau Hotărâri fără Mine, fac legăminte care nu vin din Duhul Meu, şi îngrămădesc astfel păcat peste păcat!” (Isaia 30:1)

 

b. Jurământul

Articolul 21 din decretul Nr.177/ 3 August 1948. Publicat în Monitorul Oficial Nr.178/4 August 1948. Privind regimul general al cultelor religioase

“Art. 21. – şefii cultelor, mitropoliţii, arhiepiscopii, superintendenţii, administratorii, apostolii, vicarii administrativi şi al ţii având funcţii asemănătoare ale şi sau numiţi în conformitate cu statutele de organizare ale cultelor respective, nu vor fi recunoscuţi în funcţie, decât pe baza aprobării date prin decret  prezidenţial, la propunerea Consiliului de Miniştrii în urma recomandării  Departamentelor cultelor. Înainte de intrarea în funcţiune toţi aceştia vor depune  jurământul de credinţă în faţa ministerelor cultelor. Forma de jurământ este  următoarea:
Ca slujitor al lui Dumnezeu, ca om şi ca cetă ţean, jur a fi credincios poporului şi de a apăra R.P.R. împotriva duşmanilor dinafară şi dinăuntru. Jur că voi respecta şi voi face să se respecte de către  subalternii mei legile R.P.R. Jur că nu voi îngădui subalternilor mei să întreprindă şi să ia parte şi nici eu nu voi întreprinde şi nu voi lua parte la nici o acţiune de natură a aduce atingerea ordinii publice şi integrită ţii R.P.R. Aşa să-mi ajute Dumnezeu.

Această formulă de jurământ este obligatorie şi pentru Conducerea asociaţiilor civile cu caracter religios prevăzut la art. 18. Ceilalţi membri ai clerului, aparţinând diferitelor culte, cât şi preşedinţii şi conducătorii comunităţilor locale, vor depune la intrarea lor în funcţie în faţa şefilor ierarhici jurământul de credinţă după formula următoare:
Ca slujitor a lui Dumnezeu, ca om şi ca cetăţean, jur a fi credincios poporului şi de a apăra R.P.R. împotriva duşmanilor dinafară şi dinăuntru. Jur a respecta legile R.P.R. şi de a apăra secretul de serviciu orânduit de stat. Aşa să-mi ajute  Dumnezeu.
Ceilalţi funcţionari din serviciul cultelor religioase vor depune în faţa autorităţilor competente de stat –jurământul de credinţă prevăzut la art. 8. Din legea 363 din 30 Decembrie 1947 pt. constituirea statului român din  R.P.R”

Iată până unde au ajuns conducătorii noştri, să jure credinţă celor care luptau din răsputeri să ne distrugă credinţa în Dumnezeu. Ne putem deschide oare mintea să înţelegem încă un crâmpei din „taina fărădelegii“ că dacă îţi pui conducători, ei fac cu supuşii lor ce vor? Cu mici excepţii (dacă sunt excepţii), toţi cei care ajung în fruntea „bisericilor” luptă ca cei conduşi sau stăpâniţi să le respecte voinţa chiar necondiţionat? Poate mă veţi întreba: „Oare toţi au fost sau sînt răi?” Sau îmi veţi spune: „Nu toţi au fost sau sînt răi!” Dar răspunsul este: “Atâta timp, cât nu au cuvântul lui Dumnezeu scris în Scripturi la baza instalării lor în funcţia de conducători, predicatori sau lideri şi atâta timp cât calcă, nesocotesc şi lucrează împotriva voi lui Dumnezeu şi a învăţăturii Domnului Isus, care ne-a spus atât de clar, să nu avem conducători sau lideri în fruntea noastră, eu îi socotesc nelegiuiţi şi ei nu pot avea parte de viaţa veşnică, nici ei şi nici cei conduşi de ei.

Noi privim bine ostenelile şi munca lor; dar de ce nu ne mirăm de dezastrul general lăsat în urma lor. Se vede că diavolul lasă să se lucreze într-o parte ca să poată dărâma mai mult în altă parte. Exemplu: Lasă ca în „biserică” să se instaleze un predicator care ştie să predice frumos, ca să scoată din lucru pe toţi ceilalţi care nu ştiu să predice ca el. Lasă să se cânte cântări senzaţionale, ca să poată lua cântarea din gura celor ce cântă din inimă. Lasă să se adune regulat sute şi mii de oameni, ca să nu poată lucra toţi cu darul primit şi să nu-şi poată face fiecare slujba preoţiei care este dată fiecărui credincios, etc.

Pe de altă parte: oricât de credincios şi bun ar fi un conducător, la plecarea lui, sau la moarte lui, rămâne un scaun gol în fruntea „bisericii”, care va fi ocupat de altul şi apoi de altul, de care se va folosi diavolul mai târziu. Împotriva voii lui Dumnezeu, s-au instalat în fruntea poporului Israiel împăraţi buni la început: David, Solomon, chiar şi Saul. Şi apoi o mulţime de împăraţi răi: Ahab, Roboam, Manase etc. poporul zicea: “Dă-ne un împărat ca să ne judece.” Domnul i-a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei. (1 Samuel 8.6,7). Iar mai târziu Domnul spune: “Ţi-am dat un împărat în mânia Mea!” (Osea 13:11). Şi mai târziu spune: “Poporul meu, cârmuitorii tăi te duc în rătăcire şi pustiesc calea pe care umbli!” (Isaia 3:12).

Acesta este rezultatul conducerii prin conducători şi acelaşi lucru s-a întâmplat şi astăzi.

Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre, i-aţi împiedicat să intre.” (Luca 11:52)

,,de la prooroc până la preot, toţi înşală!” (Ieremia 8:10)

c. Slujitori sau şefi?

Acum ne întoarcem din nou la ,,celebra minciună“ pe care ,,cei mari” o flutură de la amvoanele „bisericilor” noastre adică: ,,Noi suntem slujitori ai ,,bisericii” şi  nu şefi“.  Dacă cineva, după ce citeşte aceste jurăminte, (pe care l-au depus ei până la căderea comunismului) mai crede că ei nu sînt şefi, ci slujitori, atunci înseamnă că:
Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună:  pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi“ (2 Tesaloniceni 2:11-12).

Diavolul comunist cerea şefilor „bisericilor” să-i jure credinţă,  şi nu slujitorilor „bisericilor.” Iar ei au jurat ca şefi, nu ca slujitori. Dându-şi seama că nu pot păcăli pe diavolul comunist, – cum îi păcălesc pe ,,credincioşii” lor, – recunosc că sunt şefi, când zic că: “voi face ca şi subalternii mei“,,şi nu voi îngădui subalternilor mei.” Deci nu voiau să rămână ca nişte şefi oarecare, ci şefi cu puteri deosebite, care pot face ce vor cu subalternii lor. Au jurat că vor face cu subalternii lor ce le va spune „diavolul comunist.” Comuniştii făceau legile pe care ei au jurat că le vor respecta, legi în care se prevedea în mod subtil distrugerea Bisericii.

Încă ceva: „mai marii“ nu-şi puteau transmite puterea decât prin şefii mai mici. Aşa că atunci când diavolul roşu impunea celor mari anumite lucruri, acestea se  transmiteau pe cale ierarhică în jos până la ultimul ,,credincios”, ca în lume. Cei ce se împotriveau, trebuiau raportaţi autorităţilor şi securitatea îi lua în obiectivul ei. Dar acest jurământ era numai o vulpe din mulţimea de vulpi prinse de diavolul – cu un foc, – când i-a pus pe duhovnicii „bisericilor” să-i jure credinţă.

Domnul Isus a spus: „Dar Eu vă spun: >Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; … Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. Felul vostru de vorbire să fie: >Da, da; nu, nu>; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău.” (Matei 5:34). ,,să nu vă juraţi… nici cu vreun altfel de jurământ. Ci „da” al vostru să fie „da”; şi „nu” să fie „nu” ca să nu cădeţi sub judecată.” (Iacov 5:12).

Ei merg şi jură -nici măcar un jurământ oarecare – ci jură duşmanului credinţă şi loialitate, jură că vor apăra secretul de serviciu orânduit de stat. Ce năzbâtie!  Slujitorii mai au şi secrete faţă de stăpânul lor ,,biserica.” Şi aceste secrete, jură că le va şti numai „diavolul comunist“ şi ei. Tot slujitori sunt?: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său.” (Ioan 15.15).

Însuşi Domnul Isus a spus că stăpânul e acela care face ce nu ştie robul, şi acum, tot robii ,,bisericii” sînt? Aşa că, după faptele lor ar fi trebuit să fie scoşi toţi afară din ,,biserici”, împreună cu susţinătorii lor, chiar dacă Biblia nu ar fi fost împotriva lor, aşa cum este. ,,Bisericile” ar fi trebuit să intre în post şi în rugăciune, să ceară  iertare de la Dumnezeu că nu au ascultat când a spus: ,,Voi să nu aveţi conducători ca neamurile, „ci cel mai mare să fie ca cel mai mic.” (Luca 22:26).

“acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile.” Samuel n-a văzut cu plăcere faptul că ziceau: „Dă-ne un împărat ca să ne judece.” Şi Samuel s-a rugat Domnului. Domnul i-a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei. Ei se poartă cu tine cum s-au purtat totdeauna, de când i-am scos din Egipt până în ziua de astăzi; M-au părăsit şi au slujit altor dumnezei” (1 Samuel 8:5-8)

“La lege şi la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.” ( Isaia 8:20).

sursa

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s