“Este înăuntrul vostru …”

by Daniel Branzei

 

,,Nu se va zice: ‘Uite-o aici’ sau ‘Uite-o acolo!’ Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu esteînăuntrul vostru.” (Luca 17:21)

M-au căutat în România prietenii și unii dintre ei m-au găsit. A fost un mare privilegiu să-i reîntâlnesc și să stau de vorbă cu ei. Unul m-a pus însă pe gânduri … A venit de departe purtând o povară pe suflet. Și-a descărcat-o într-al meu și, probabil, s-a simțit mai ușurat. M-a împovărat însă pe mine.

A vrut neapărat să stăm de vorbă. L-am rugat să-mi facă plăcerea să nu stăm în casă. Afară înflorise primăvara spre vară și eu, californean obișnuit cu praful și fumul, aveam nevoie de puțin tratament cu pășuni verzi și ape de odihnă. Am luat un băț în mână și am mângăiat toate buruienile mai înalte ca iarba. M-am lăsat speriat de fazani și iepuri tocmai buni de invitat în bucătărie. Mi-am adus aminte de Ardealul mamei, de Moldova tatălui și de vânătorile din care bunicul nu se întorcea niciodată cu tolba goală (Uneori o umplea de la Alimentara …).

Am tras adânc aer în piept și mi-am pus perfuzia cu sănătate. Am vorbit de câte-ș cele, dar el a observat repede că gândurile mele nu stăteau pe acasă, ci fugeau pe câmpuri cu fazanii și iepurii, mai ales că le chema o privighetoare cu triluri de audiție la Scala din Milano. Greierii și cosașii erau și ei la treabă, lăudându-se nevoie mare.  Am mers împreună, dar eram parcă de unul singur, iar vorbele se schimbau ca un ecou care trecea când la unul, când la celălalt. Când am tăcut, m-a lăsat să tac. Când am fost atent, mi-a spus ce avea pe inimă. Așa fac prietenii buni și pricepuți.

Ce-l muncea pe el era aparenta cădere numerică a baptiștilor din România și gândul că nici în lucrarea făcută de el nu se prea putea lăuda cu numerele … Luase o biserică cu vise mari, dar ele nu se materializaseră. Nu știa de ce …  și nu știa cum să meargă mai bine de-acum înainte.

Ca întotdeauna, ascultându-l, m-am rugat. Am luat povara de la el și am dat-o și eu mai departe, Celui care ni le poartă zilnic. Am așteptat ecoul unei șoapte întoarse din tării, mai ales că cerul era așa de albastru, de senin și de aproape.

Ca evreu, nu i-am răsouns imediat, ci l-am tatonat ținându-l la distanță cu niște întrebări puerile de-ale mele. Dintr-o dată, una dintre ele a avut un ecou neașteptat: ..Îți mai amintești când eram împreună la Sibiu în casa fratelui Nicolae Moldoveanu? Ce frumos era și ce caldă era prezența lui Dumnezeu cu noi. Parcă nu ne mai venea să plecăm de-acolo: ,,Să mai cântăm spre lava Domnului cântarea …“ Vocea blândă și melodioasă a fratelui Moldovan ne păstorea din cântare în cântare, ca dintr-o treaptă în altă treaptă, mereu mai sus, mereu mai aproape de strunga cerească așezată între carul mic și carul mare. ,,Nu eram mulți, îți amintești?“

,,Sigur că-mi amintesc … au fost clipe minunate!“

Am continuat: ,,Și dânsul n-a avut o adunare mare …Dar au venit mulți, pe rând. Cei cu adunări mari au fost uitați de mult, dar cu fratele Niculiță vom sta cât va fi limba română și cântarea creștină … Nici Traian Dorz n-a avut o adunare mare. Nu l-au lăsat cei care l-au închis într-o sihăstrie silită. Nu mai putea participa la adunările “Oastei Domnului”, dar asta nu l-a făcut mai puțin influent! Cred că tot ceea ce trebuie să facem noi este să ne preocupe de împărăția lui Dumnezeu din lăuntrul nostru, de calitatea ei, lăsându-L pe Dumnezeu să se îngrijească de cantitatea mărturiei. Numărul mare nu garantează neapărat calitatea. Ea este dată de altceva, de prezența palpabilă a lui Dumnezeu prin Duhul în fiecare dintre noi. Eu zic să nu ne mai îngrijorăm de numărul celor care ne înconjoară în adunare. Dacă avem calitativ împărăția în noi, Dumnezeu va avea grijă să-i răspândească influența. Dacă baptiștii nu sunt preocupați de schimbarea vieților oamenilor, de împărăția din lăuntrul lor, de ce ar continua Dumnezeu să-i folosească în România?““

Nici Wurmbrand n-a avut o adunare mare … Îmi amintesc că l-am sunat odată panicat pentru că-mi plesnise un vas de sânge în ochiul stâng și nu mai vedeam nimic cu el. ,,Orbesc, frate Richard! Orbesc! Ce mă fac eu?“

Simțindu-mă speriat a oprit spiralele panicii mele cu o întrebare scurtă: ,,Și de ce te temi?“ N-avem atunci nici timp și nici stare să ascult predici, dar dânsul a continuat:

,,Eu am văzut cu ochii cam tot ce merită văzut în lumea aceasta. Am fost în India și am văzut Tajmahalul, am fost în Elveția, am fost într-o grămadă de țări, dar cele mai frumoase lucruri nu le-am descoperit în afara mea, ci în mine însumi. Le-am văzut prima dată când eram pe întunerec, în celula singuratică. Acestea contează. Acestea rămân. Nu pierzi nimic dacă orbești și rămâi cu acestea.“

Continue reading AICI

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s