DUMNEZEU TE POATE RIDICA

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU TE POATE RIDICA

„Cum este lutul în mâna olarului, aşa sunteţi voi în mâna Mea” (Ieremia 18:6)

     Proorocul Ieremia scrie (18:3-6): „Când m-am pogorât în casa olarului, iată că el lucra pe roată. Vasul pe care-l făcea n-a izbutit, cum se întâmplă cu lutul în mâna olarului. Atunci el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l facă. Şi Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta, casă a lui Israel? zice Domnul. Iată, cum este lutul în mâna olarului, aşa sunteţi voi în mâna Mea.”

Sunt trei lecții importante în această povestire și ar fi bine să ținem cont de ele:

1) Câtă vreme ești disponibil și deschis față de Dumnezeu, El nu te va da la o parte, ci te va modela pentru a te transforma în ceva ce El poate folosi.

2) Când ceilalți te doboară, Dumnezeu te ridică. Olarul nu-și presează lutul, ci îl ridică mereu și îl modelează, în timp ce îl învârtește pe roată. Dumnezeu va face la fel și cu tine. David a spus: „M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii.” (Psalmul 40:2)

3) Remarcă ale cui picioare sunt pe roată. Dacă ar fi putut, Satan te-ar fi aruncat demult de pe roată, dar nu poate. Uită-te sub masă și vei vedea picioarele cui sunt pe roată: ale Olarului! Nimic nu ne poate separa de dragostea lui Dumnezeu (vezi Romani 8:39).

Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: „Cum este lutul în mâna olarului, aşa sunteţi voi în mâna Mea.”

——————————————-

Meditație selectată de Lidia Miu

______________________

Ovidiu Liteanu: Cântarea Am fost lutul cel cu zgură

Advertisements

One thought on “DUMNEZEU TE POATE RIDICA

  1. Pingback: DUMNEZEU TE POATE RIDICA — ARMONIA MAGAZINE – USA – Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s