Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt

by  John Fischer

  Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Și harul Lui față de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toti; totuși, nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine. (1 Corinthians 15:10)

Apostolul era conștient că nu el ci Harul lui Dumnezeu este cel ce lucrează spre slava lui Dumnezeu. Și el, ca și noi toți din toate vremurile, avem tendința să spunem că noi am făcut aia sau această lucrare. Sigur că apostolul Pavel se referea la lucrarea pentru Dumnezeu, în câmpul Evangheliei. În general, la noi lucrurile sunt mult mai complicate. Ajung unii din noi să spuna că dacă nu era el sau ea, nu se făcea aia sau asta, la nivel pământesc dar și la nivel spiritual. Și apostolul Pavel este de o sinceritate pe care mai ales în zilele noastre o întâlnești rar sau chiar deloc printre cei ce se consideră că au fost chemați să lucreze în câmpul Evangheliei. Iată ce spune el: Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt.

Cineva ar fi putut să-l întrebe  “ce ești Pavele?”   Sigur că el ar fi putut spune că este Apostol și că Lui i s-a încredințat Neamurile, ca lor să le ducă Evanghelia. Dar era așa de modest că nu a încercat să  scoată în atenție acest aspect. Pavel, dacă ar fi fost călăuzit de firea pământească, ar fi avut tot dreptul să își etaleze cunoștințele, pregătirea intelectuală printre frați. Nu a făcut-o pentru că era conștient că  în această lucrare nu a venit el de bună voie. Cunoaștem cum Domnul Hristos l-a întâlnit și ce a urmat după acea întâlnire cu El pe drumul Damascului. Așa că nu îndrăznea să se scoată pe el insusi in evidență. Si vai câți au fost de-a lungul istoriei creștine care s-au scos pe ei înșiși în evidență.

Dar nici astăzi în zilele noastre lucrile nu stau altfel. Am văzut că sunt unii care începă predica cu ei înșiși. După ce se introduc  pe ei, apoi spun și câte ceva din ce au citit.  Aostolul Pavel evita să iasă în evidență. Vroia ca Mântuitorul să aibă întâietate în toate. Ne aducem aminte că el spune aceste cuvinte: ”Cunosc un om în Hristos”. Nu a îndrăznit să spună că el este acest om. Apoi el spune că acest har al lui Dumnezeu care se desfășura în el, lucra prin el, nu a fost zadarnic. Și harul Lui față de mine n-a fost zadarnic. Când esti constient că nimic nu îți aparține, si că harul lui Dumnezeu face toată lucrarea, atunci nu îndrăznești să-l  obstructionezi și să  faci zadarnic acest har pe care Dumnezeu l-a pus în tine cu un anumit scop bine determinat.

Am remarcat că Pavel nu se ocupa de alții. Erau unii care îi contestau lucrarea lui. Dar nici unii dintre aceștia nu sunt cuprinși în Scriptură. Dece? Pentru că nu harul lui Dumnezeu lucra prin ei. Asa cum am spus ceva mai sus, se scoteau pe ei în evidență. Dumnezeu asteapta de la slujitorul Lui să îi aducă cinste, să Îl onoreze in urma harului pe care l-a pus în acest copil al Lui. A fost obligat la urmă să spună că el și nu aceia care îi contestau isprăvnicia au lucrat,  Ba încă am lucrat mai mult decât toți; Sigur că el vorbea unora care se strângeau în adunare. Ah, câți mai sunt și azi prin Biserici, Adunari, care creeaza neînțelegeri cu privire la cine este mai dotat spiritual. Și ce mult rău fac aceștia celor care sunt sinceri și vin la Adunare să se bucure în jurul Domnului Hristos.

Aceștia sunt inconștienți că fac rău. Dacă si-ar da seama că tot creditul îi aparține Harului lui Dumnezeu ar fi cu toți mai smeriti(humble). Acestia sunt cei ce îi contesta lucrarea Apostolui. Și in final a lui Dumnezeu, pentru că El este Cel ce pune harul Lui in cel pe care vrea să il folosească. Sunt prin Adunari frați care sunt simpli si modesti dar cu care îți este mai mare dragul și plăcerea să stai de vorbă din Cuvântul lui Dumnezeu. De ce? Pentru că au harul lui Dumnezeu. Și ca să nu îi lase confuzi in privinta aceasta, Apostolul le spune   totuși, nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine. Sa-mi fie ingaduit sa spun, daca te crezi ca lucrezi pentru Dumnezeu si că fără tine, Dumnezeu nu ar mai putea sa-si implineasca planul cu privire la mântuirea unui suflet sau altul, să ști că nu harul este cel care te direcționează în lucrare, ci firea veche sau ambiția personală.

Pavel spune categoric  totuși, nu eu. Cum Pavele, dupa ce descoperire ai avut, pe care nimeni altul nu a avut-o, așa spui, că nu tu? Poate ca acestia de atunci carora Pavel le scria, dar si cei de azi care își asuma meritul intrun fel sau altul, ar sta in asteptarea la ce ar vrea Pavel sa mai spună. Iată ce spune el, ce veste le adduce: ci harul lui Dumnezeu, care este în mine. Ma gândesc si sunt constient de ceea ce spun. Sunt unii care nu le cade bine aceste cuvinte ale Aostolului Pavel. Asa cum am spus mai sus, oamenii oricare ar fi ei vor sa iasa in evidență, să arate ce pot face ei.  Prin asta fac dovada că harul lui Dumnezeu nu este in ei. Dumnezeu să aducă lumina în mintea și inima celor care cred că sunt în lucrarea lui Dumnezeu și  să recunoască acest adevar.

John Balarie

Los Angeles, California

s u r s a

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s