DUHUL LUI DIOTREF

720x450-hs-2006-35-a-full_tif

Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea

3 Ioan 1:9

DUHUL LUI DIOTREF

     Unii oameni sunt atât de nesiguri și se simt amenințați cu atâta ușurință încât simt nevoia de a doborî orice persoană pe care o percep ca pe un competitor. Să ne gândim la Diotref, unul dintre liderii bisericii Noului Testament. El a ajuns într-o adevărată dilemă când Ioan i-a recomandat pe unii învățători talentați ai Evangheliei să vină și să vorbească în biserica lui.

Contaminat de nesiguranță, Diotref s-a temut că vizita lor va fi o amenințare pentru poziția sa, așa că a refuzat să le dea voie să vină. Ioan, supărat pe comportamentul lui Diotref, i-a scris prietenului său Gaius despre felul în care intenționa să gestioneze această situație. „Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţămeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi, şi împiedecă şi pe cei ce voiesc să-i primească, şi-i dă afară din Biserică. Prea iubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele, este din Dumnezeu: cine face răul, n-a văzut pe Dumnezeu” (v. 9-11).

Adevărul este că vedem duhul lui Diotref bine-merci atât în organizațiile seculare, cât și în cele sacre. Astfel de persoane îi ponegresc pe noii-veniți, și-i percep ca pe o amenințare. Cuvântul pentru tine astăzi este; stai alipit tare de bine! Acest duh caută fisuri în armura victimelor, însă contrar a ceea ce face, faptul că strică imaginea celuilalt nu le va îmbunătăți propria imagine.

Cuvântul „diavol” are la origine cuvântul „diabolos”, care se traduce literal prin „a defăima”. A defăima, deci, înseamnă a face lucrarea diavolului!

Meditație  CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI  coordonatori Bob & Debby Gass www.fundatiaseer.ro

*

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

http://nowheresoonthere.blogspot.com

Psalmul 62

Acest frumos psalm compus de David nu s-a «născut» în urma unei împrejurări deosebite din viaţa sa, ceea ce pentru noi confirmă faptul că, „în toate timpurile”’ (v. 8), sufletul trebuie să se lase liniştit în grija lui Dumnezeu (numit aici de șapte ori) şi numai în El! Ce preţioase expresii ale încrederii găsim în versetele 1 şi 2 şi în versetele 5-8, dar, mai presus de toate, ce Obiect de nepreţuit al încrederii mele: Hristos, Stânca de veacurilor, pe care se întemeiază deopotrivă mântuirea mea şi gloria mea (v. 7)! Dacă eu sunt pătruns de acest adevăr, atunci sunt în măsură să-i invit şi pe alţii să se încreadă în El (v. 8) şi, în acelaşi timp, să-i avertizez cu privire la faptul că orice alt sprijin este amăgitor. Într-adevăr, fie că sunt jos pe scara socială, fie că sunt sus, oamenii se fălesc cu aroganța lor şi cu pretenţiile lor mincinoase. Puşi în cumpăna divină însă, ei vor fi găsiţi fără greutate: „mai puţin decât o suflare” (v. 9; comp. cu Daniel 5.27).

In Ce ne priveşte pe noi, creştinii, să avem grijă să nu uităm cuvintele cu care se încheie versetul 10: „Când creşte bogăția, nu vä lipiţi inima de ea”. Mulţi copii ai lui Dumnezeu, caree au rămas credincioşi atât timp cât nu se puteau bizui decât pe Dumnezeu (v. 1), n-au rezistat la proba … îmbogățirrii (comp. cu Psalmul 69.22). „înşelăciunea bogăţiilor” a Inăbușit Cuvântul viu, facându-l astfel să rămână fără rod (Midi 13,22).

*

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Atunci capii părintești ai lui Iuda și ai lui Beniamin și preoții și leviții, toți aceia al căror duh îl trezise Dumnezeu, s-au ridicat ca să se suie și să înalțe casa Domnului, care este în Ierusalim. Și toți care erau împrejurul lor i-au ajutat cu obiecte de argint, cu aur, cu bunuri și cu animale și cu lucruri de preț, pe lângă tot ce aduceau de bunăvoie.” Ezra 1.5,6

După captivitatea babiloniană – Dorința de a pleca și dorința de a dărui

Cirus, împăratul Persiei, vestise faptul că Domnul Dumnezeul lui Israel îi poruncise să-I zidească un templu la Ierusalim. El Îl recunoscuse pe Domnul ca fiind adevăratul Dumnezeu. Prin urmare, a dat voie celor din poporul lui Dumnezeu să plece și să rezidească templul, și a poruncit celor care rămâneau să-i ajute pe cei care plecau cu argint, aur, bunuri, vite și daruri de bunăvoie pentru casa lui Dumnezeu.

Conducătorii lui Israel, cărora Dumnezeu le mișcase duhul, au făcut întocmai. Mulți, fără îndoială, așteptaseră de mult ziua când aveau să se întoarcă în țara lor, pentru a rezidi templul. Alții i-au încurajat și le-au dăruit din averile lor materialele și proviziile necesare pentru această acțiune de mare anvergură.

În vreme ce, pe de o parte, Domnul Însuși Își zidește astăzi Adunarea formată din pietre vii, pe de altă parte El folosește credincioși pentru a zidi. Peste tot în jurul nostru există material pe care să-l zidim pe singura temelie, care este Isus Hristos. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toți cei implicați în mod activ în lucrarea de zidire. El îi va răsplăti din belșug la timpul potrivit.

Fiecare dintre noi putem participa la această lucrare spirituală de zidire. Nimeni nu este scutit. Unii lucrează efectiv, iar alții îi pot ajuta prin rugăciune. Există și dintre aceia care au la dispoziție mijloace financiare; ei au privilegiul de a-și folosi averile pentru a-i susține pe alții care lucrează. Domnul Isus a menționat chiar și cei doi bănuți ai văduvei.

E P Vedder, Jr

*

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Ce a fost va mai fi, și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.”
Eclesiastul 1.9

Inundația

Anul 1822 se încheiase cu ploi și vijelii, iar noul an nu părea să aducă altceva mai bun. Ploaia curgea neîncetat pe pământul plin de apă, care nu mai putea absorbi nimic. Toate pâraiele și râurile crescuseră și inundară țara. Chiar și marele fluviu Rin, care nu se ridica așa de ușor, acum, încetul cu încetul își ieșise din matcă. Numeroșii săi afluenți din împrejurimi își măreau zilnic apele și oricât ar fi împins masele mari de apă, curând fluviul Rin nu le-a mai putut primi: ele au inundat malurile lui și au pustiit țara de jur-împrejurul său aducând numai frică și sărăcie. Aproape de orașul Mannheim se afla un sat, care era așezat chiar lângă fluviul Rin. În ziua de 2 ianuarie, în acel sat era zarvă mare. Masele mari de apă, care creșteau mereu, prevesteau ruperea digului, singurul care adăpostea satul de groaznicele valuri. Plini de spaimă, locuitorii se strânseră să hotărască, dacă se mai putea rămâne sau nu o noapte în satul amenințat de ape. Deodată se auziră strigăte. Pe o stradă veneau din satul vecin mulți bărbați, femei și copii, pe jos și în căruțe, și anunțau că au scăpat cu mare greu de apele, care intraseră cu mare putere în sat și în fața cărora nu putea sta niciun dig. Cuprinși de spaimă, locuitorii de pe valea fluviului Rin se pregătiră să fugă și ei, luându-și cu ei doar strictul necesar, care se putea lua.

__________________

Sursa: Mana zilnică

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s