Mărturie cu întâmplări din copilărie

cristi-boariuÎn accidente, ocrotit  de Dumnezeu!

Într-una din serile de evanghelizare ce au avut loc în biserica din care fac parte, am avut un îndemn puternic să aștern în scris mărturia întoarcerii mele la Domnul pentru a fi o încurajare pentru cei care o vor citi. Doresc ca în rândurile ce urmează să nu vedeți nimic ce îmi poate aduce mie vreo apreciere ci tot ce este relatat să aducă Slava doar Tatălui din Ceruri.

M-am născut într-o familie de credincioși în luna mai, anul 1986, fiind primul copil din cei 9 care suntem acum. Am crescut în adunare, obișnuit fiind cu Biblia de mic, cu școala duminicală, cu fanfara, cor și orchestra. Copilăria mea avea să decurgă normal până la finalul clasei a IV-a, când, fiind printre premianți, profesorii au hotărât să ne trimită gratuit într-o tabără la Marea Neagră. Părinții nu au fost de acord însă la insistențele mele au hotărât în cele din urmă să mă lase.

costinestiAm ajuns în Costinești in ziua de Duminica iar Luni, profitand de faptul ce supraveghetorii dormeau pe plaja, am mers singur in apă. La un moment dat am simțit că piciorul meu calcă „în gol” si că încep să mă scufund. Nu știam să înot dar am reușit să dau din mâini și din picioare și să revin la suprafață pentru câteva secunde. Am tras puternic aer în piept și am vrut să strig „Ajutor” însă nu am reusit să pronunț decat „Ajut” după care m-am scufundat a doua oară conștient fiind de faptul că, prin efortul meu de copil, nu voi mai putea ieși la suprafață.

Mi-am dat atunci seama ca in cateva secunde voi trece in vesnicie si va trebui sa raspund in fata Marelui Judecator de faptul ca desi cantam in biserica si stiam versete de aur pe de rost, vorbeam urat la scoala si imi minteam parintii. As vrea sa iti spun cititorule ca acele momente sunt unice. Daca ai vila in centrul orasului si o masina pe care o deschizi cu cheia din casa, nu te intereseaza. Daca esti primar sau ai doctorate chiar nu conteaza. Tot ce conteaza e viata ta de pana atunci.

E atât de bine ca atunci când tu esti plecat departe de casa să ai in urma parinti care sa stea in post si in rugaciune. Tatăl din Ceruri le-a ascultat rugăciunile si a făcut o minune: a pus un auz extraordinar intr-o femeie care era la cativa metri de mine si care a auzit acele doua silabe ce le-am strigat disperat inainte sa inghit apa sarata a marii. S-a aplecat sub apa, m-a luat de brate si m-a dus la mal. Eram prea buimacit ca sa ii mai spun „multumesc”. Insa, de atunci ii spun Tatalui aceasta, pentru ca mi-a dat sansa la viata.

Am revenit de la mare cu dorința de schimbare însă aceasta nu s-a întâmplat. In iarna care a urmat Dumnezeu avea sa-mi dea inca un semnal… Mergeam sa arunc ceva moloz la cateva case mai jos de noi intr-un loc in care intoarce tramvaiul. Afara era o temperatura de sub -10 grade. La un moment dat, m-am oprit sa observ cum intoarce tramvaiul. tramvai-deraiatCand a fost in dreptul meu am observat socat ca, incepe sa cada de pe sine. A mers cu toate rotile din spatele vagonului pe langa sine, pana a trecut la vreo 6 metri de mine dupa care intreg vagonul s-a rasturnat chiar langa un gard de beton. Aveam sa-mi dau seama mai tarziu ca nu as fi avut nici o șansă dacă aș fi întârziat cu 10 secunde si m-as fi oprit mai in spate să îl observ. Au iesit vecinii in strada si au observat un tramvai rasturnat si un adolescent naucit stand langa el. Aveau sa observe ca familia noastra are un Dumnezeu viu. Mi-amintesc cum parintii m-au luat si m-au dus in casa si au multumit Domnului cu lacrimi pentru izbavirea data.

La cateva luni mai tarziu aveam sa intru intr-o biserica penticostala intr-o seara de Evanghelizare, unde mi-am predat viata Domnului dupa predica, la cantarea „Isus e-al meu tovaras scump, din zorii tineretii.” Mi-am inchinat Domnului viata incepand din zorii tineretii si astazi, ii multumesc ca „in toata lumea asta n-am, un Scut mai bun si dulce”.

Stimate adolescent sau tânăr care citesti aceasta mărturie, as vrea să-ți spun ca e atat de greu cand Dumnezeu îți dă intâlnire sub apă, sau lângă un tramvai căzut de pe sine, sau la reanimare in spital sau pe marginea unui drum, intr-un accident. Probabil ca nu esti prea mic pentru discutii lungi si nefolositoare pe messenger, pentru meciuri de fotbal pe care le urmaresti, pentru filmele pe care le vezi, pentru revistele lumii care iti plac, pentru anturajul gresit de la scoala, pentru tot ceea ce faci. Vreau sa îți spun ca Dumnezeu nu te considera prea mic să îți predai Lui viața  ta și sa începi o viață nouă înlăturând orice păcat si trăind o viață exemplară chiar în adunarea si în școala unde ești. Să ai experiente cu El si să poți in viața asta să nu te multumesti doar cu pocăința părintilor tăi, ci cu o relație personală cu El.

Ferice de tine dacă Îl întâlnești ca prieten și Stăpân al vieții tale!

Merită. Și de fapt e singurul lucru care contează până la urmă, în viața asta!

Cristi Boariu

____________________

Sursa: https://cristianboariu.blog/2011/01/10/experiente-cu-dumnezeu-partea-1/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s