Calea Ta este în sfântul locaș

21460546491_803ee5c240Dumnezeule, calea Ta este în sfântul locaș [sanctuar]…

Psalm 77:13 trad GBV/K.J.V.

Deseori m-am întrebat cum l-a propovăduit Filip pe Cristos famenului etiopian din Fapte 8, „începând de la Scriptura aceea”?!

Apoi pe măsura adâncirii în Cuvânt am început să-L văd și eu pe Cristos în Vechiul Testament. Am continuat să privesc așa Vechiul Testament și am înțeles că de fapt întreaga Scriptură îl are în vedere pe Fiul.

Acum nu mai am astfel de întrebări îndoielnice, ci doar o preocupare continuă să-L cunosc pe El. Consider Vechiul Testament ca manualul, materialul didactic, programa obligatorie a fiecărui creștin.

Cum altfel sa intelegem expresia „El este jertfa de ispășire” fără a cunoaște în amănunt jertfa de ispășire din Levitic?

Cum să înțelegem „ațintiți-vă privirile la Marele Preot al mărturisirii noastre”, fără să știm ce slujbă avea Marele Preot, cum o desfășura, ce legătura are cu mărturisirea.

Cartea Evrei este cheia acestor legături dintre model și realitate, dintre imagine și persoană, dintre profeție și împlinire, cheie absolut esențială deschiderii bogățiilor de înțelegere ale întregului Vechi Testament.

Toată rânduiala levitică are legătura cu apropierea noastră de El cu încredere.

Când Domnul Isus a spus: „Eu sunt Calea” s-a referit la Calea apropierii noastre de Dumnezeu.

Această apropiere este simbolizată în vechime prin drumul de la intrarea Cortului întâlnirii până în Sfânta Sfintelor. Acest drum începe cu sosirea păcătosului cu animalul de jertfă, continuă cu punerea mâinii pe capul animalului, apoi preotul preia inițiativa. Are loc jertfirea. Sângele este obligatoriu și grijuliu separat de animal, apoi în functie de tipul jertfei, în general grăsimea era arsă pe altarul de aramă și trupul, pielea, măruntaiele erau arse de tot afară din tabără. Nu stărui asupra acestor amănunte, am scris câte ceva în postarile din ultimele luni.

Altarul de aur pentru tămâie să-l aşezi înaintea chivotului mărturiei şi să atârni perdeaua la uşa Cortului. (Exod 40:5)

La altarul de aur nu ajunge nimic din animal. Pe altarul de aur se arde tămâia (reprezintă rugăciunile sfinților).

Toate sunt sunt simboluri exacte și pline de semnificații ale apropierii noastre prin Duhul, de Cristos, Mielul fără cusur și fără prihană.

Finalul Căii este fumul de tămâie, din fața perdelei (fără perdea, …mai târziu), reprezintă Slava la care suntem chemați.

50. Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul.
51. Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat,
52. mormintele s-au deschis, şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat. (Matei 27)

Observati doar o asemanare: „dacă suferim vom fi și proslaviți împreună cu El” (Romani 8:17)
Proslăvirea, (asemănată în fumul de tămâie, amintind de fumul arătat în Sfânta Sfintelor când Dumnezeu și-a arătat Slava în El) este condiționată de suferință.
Conform Evrei 13:13, suferința este asemănată ieșirii din tabără a preotului cu leșul animalului fără sânge și fără grăsime, simbolizând batjocura și ocara la care a fost supus Domnul și de care să nu fugim nici noi.

Cunoscând lucrurile privite prin oglinda clară a Noului Testament (cea față în față) ne devin clarificate și cele demult acoperite ale Vechiului pentru că le privim fără văl. Starea de a fi în Cristos este asociată și cu luarea vălului, cu descoperirea Tainei ținute ascunse de veacuri dar descoperită sfinților Lui.
Mărit să fie Domnul!

Sursa: https://vesteabuna.wordpress.com

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s