Oswald CHAMBERS: Mă cunoaşte El?

El cheamă… pe nume.

Ioan 10:3

Mă cunoaşte El?

Când L-am înţeles greşit (Ioan 20:11-18)? E posibil să cunosc totul despre doctrină şi, totuşi, să nu-L cunosc pe Isus. Sufletul este în pericol atunci când cunoaşterea doctrinei întrece legătura strânsă cu Isus. De ce plângea Maria? Doctrina nu însemna pentru Maria mai mult decât iarba de sub picioare. Orice fariseu ar fi putut râde de ea din punct de vedere doctrinar, dar un lucru de care n-ar fi putut râde era acela că Isus a scos din ca şapte demoni: totuşi, binecuvântările Lui nu valorau nimic pentru ea în comparaţie cu El însuşi. Maria „a văzut pe Isus stând acolo în picioare: dar nu ştia că este Isus…”. Însă imediat ce I-a auzit vocea. L-a recunoscut pe Cel care îi vorbea. Ea s-a întors şi I-a zis: „Invăţătorule!”

Când am stăruit cu încăpăţânare în îndoielile mele (Ioan 20:24-29) M-am îndoit eu de ceva cu privire la Isus – poate o eperienţă pe care o mărturisesc alţii, dar pe care eu n-am avut-o? Ceilalţi ucenici i-au spus luiToma că L-au văzut pe Isus, dar Toma s-a îndoit – „Dacă nu voi vedea…. nu voi crede” (20:25). Toma avea nevoie de atingerea personală a lui Isus. Nu ştim când sau cum vine atingerea Lui, dar atunci când vine, este nespus de preţioasă. „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Când m-am lepădat de El într-un mod egoist (loan 21:15-17)? Petru s-a lepădat de Isus Cristos cu jurăminte şi blesteme (Matei 26:69-75) şi totuşi, după înviere Isus i s-a arătat lui Petru singur. El l-a reabilitat în mod personal, iar apoi l-a reabilitat în faţa celorlalţi. „Doamne, ştii că Te iubesc” (Ioan 21:17).Am eu o istorie personală cu Isus Cristos? Semnul adevărat al uceniciei este legătura strânsă cu El. O cunoaştere a lui Isus Cristos pe care nimic n-o poate zdruncina. (TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald CHAMBERS)

MANA DE DIMINEAŢĂ

“Le-a spus şi o pildă: “Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său…” LUCA 6:39-40

Când Domnul Isus a spus această pildă, a ştiut că unii ucenici au nevoie să fie avertizaţi. Un adevărat ucenic este acela care recunoaşte că este sub disciplina învăţătorului său. Unii erau în adevăr ucenici, dar alţii erau ucenici numai cu numele, nefiind născuţi din nou, neavând deci o pricepere spirituală. Domnul foloseşte exemplul de orbire fizică, pentru a ilustra condiţia în care erau ei din punct de vedere spiritual. Evident că dacă un orb conduce pe alt orb, vor cădea în şanţul de pe marginea drumului. Cu cât mai grav este cazul unui orb spiritual care se dă drept creştin şi călăuză, care se crede capabil de a conduce pe alţii care nu au nici o lumină spirituală. Ammdoi vor sfârşi prin a cădea în mocirla unei ruini spirituale. Şi totuşi, astăzi sunt mii de astfel de oameni care pretind că sunt creştini. Unii îşi iau chiar titluri ca: “Reverend”, “Părinte” sau “învăţător” făcând ca mulţimile neştiutoare să creadă că aceşti oameni sunt oameni iluminaţi şi bine instruiţi. Şi totuşi, ei pot fi de-adreptul orbi cu privire la adevărul clar al creştinismului, orbi faţă de învăţătura sănătoasă a Bibliei, fiind prinşi în cursa Diavolului cu tot felul de aberaţii religioase şi de învăţături false, pretinzând că au Scriptura ca temelie, înşelând pe mulţi şi înşelându-se şi pe ei înşişi. Sunt orbi faţă de frumuseţea morală şi spirituală a Domnului Isus şi a slavei Sale, pentru că ei înşişi nu-L cunosc ca pe Domnul şi învăţătorul lor şi de aceea nu L-au preţuit niciodată. Sunt orbi pentru că nu cunosc pe Duhul Sfânt care a inspirat Cuvântul lui Dumnezeu şi de aceea au inventat tot felul de erezii nimicitoare. Ei înşişi nu ştiu unde sunt şi totuşi pretind a conduce pe alţii. În pilda pe care a dat-o Domnul Isus, El nu avertizează numai pe călăuzele oarbe cât mai ales pe aceia care ar putea să se lase conduşi de astfel de călăuze. De aceea ei sunt răspunzători că au lăsat pe “orbi” ca să-i conducă. Cea mai bună călăuză este Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă îl citim cu rugăciune şi cu dorinţa sinceră, pe de o parte de a cunoaşte voia Lui în amănunt, iar pe de altă parte de a ne aşeza fără comentarii sub autoritatea supremă a Cuvântului, putem să fim siguri că, prin harul lui Dumnezeu, vom putea să mergem fără şovăială pe Cale şi fără grija de a ne rătăci şi de a cădea în şanţul ereziilor de tot felul.

“Dacă totuşi nu ne bucurăm cum ar trebui de lectura Cuvântului, sau dacă cu toate rugăciunile noastre, Dumnezeu nu ni se descoperă în ea, să nu ne mulţumim de a rămâne aici: Dumnezeu ne vorbeşte prin tăcerea Sa. Trebuie că este un obstacol între sufletul nostru şi El: tolerarea unor gânduri rele, lipsă de sensibilitate sau neglijenţă”. J.N.D.

Nu lăsa niciodată ca lucrurile pe care nu le înţelegi din lectura Sâmtului Cuvânt al lui Dumnezeu să-ţi răpească bucuria lucrurilor pe care le înţelegi. Domnul Isus, Călăuza noastră supremă a spus: “Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întunerec, ci va avea lumina vieţii” (loan 8:12).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

“Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase.” Luca 18:1.

Mântuitorul doreşte ca, în orice caz, să căutăm ajutorul lui Dumnezeu. Aici, el ne dă curaj, ca să cerem prin credinţă. El le-a zis: “Într-o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina. În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el, şi-i zicea: “Fă-mi dreptate în cearta cu pârâşul meu”. Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă şi-a zis: “Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez, totuşi pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul”. Am putea întreba: A fost nedrept judecătorul acesta? El a ajutat-o pe văduvă, dar vedem că el a minţit când a spus că nu se teme de oameni, deoarece s-a temut ca nu cumva această văduvă să vină mereu pe capul lui. Iar pentru faptul că a spus că nu se teme de Dumnezeu, el era nedrept. Mulţi spun: “Fă binele şi nu te teme de nimeni”, dar despre Dumnezeu nu vor să ştie nimic, deci şi ei sunt nedrepţi. Domnul a adăugat: “Auziţi ce zice judecătorul nedrept? Si Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând.” De aceea vedem cât de important este să strigăm la Dumnezeu în necazurile noastre, şi să cerem de la El, tot ce avem nevoie. Prin această pildă doreşte să ne arate, că El ne ascultă cererile şi de asemenea ne dă curaj să credem în El. Depinde întotdeauna dacă te rogi cu credinţă şi nu de mulţimea cuvintelor tale.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NEACOPERIREA ŞI MĂRTURISIREA PĂCATULUI

Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.

Proverbe 28.13

Iată cum va căpăta îndurare un păcătos vinovat şi care se pocăieşte. El trebuie să părăsească obiceiul de a-şi ascunde păcatele. Falsitatea neagă răul, prefăcătoria îl ascunde, lăudăroşia îl îndreptăţeşte şi religiozitatea caută să ispăşească răul prin fapte bune.Dar lucrarea pe care trebuie s-o facă păcătosul este să mărturisească păcatul şi să-l părăsească. Aceste două lucruri trebuie să meargă împreună. El trebuie să mărturisească Domnului cu dreptate şi în chip cinstit păcatul său şi să-1 urască; el nu trebuie să arunce vina pe alţii, să acuze împrejurările sau obiceiurile firii sale pământeşti. Să ne descărcăm în întregime cugetul nostru de orice păcat şi să ne recunoaştem vinovaţi înaintea scaunului de judecată. Nu există îndurare decât cu această condiţie.După aceea să părăsim păcatul. După ce am mărturisit greşeala noastră, să părăsim orice intenţie de a mai stărui în acea greşeală, acum şi în viitor. Noi nu putem să rămânem în stare de răzvrătiţi faţă de Dumnezeu şi să locuim în acelaşi timp cu Măria Sa împăratul. Obiceiul de a face răul trebuie părăsit, ca şi locurile, tovărăşiile, cărţile şi orice lucru care ne depărtează de bine. Nu pentru mărturisirea păcatului, nici pentru schimbarea atitudinii, ci în legătură cu ele aflăm iertarea, prin credinţa în sângele lui Isus.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Ca unii care cunoaştem deci frica de DOMNUL, pe oameni, căutăm să-i încredinţăm… .Căci dragostea lui CRISTOS ne strânge.

2 Corinteni 5.11-14

Felix Neff un slujitor credincios al Domnului a fost acum 150 de ani o unealtă pentru o deşteptare duhovnicească în regiunea Alpilor. Odată a trecut pe lângă o casă care părea să fie a unor oameni bogaţi. El simţea dorinţa să le aducă vestea despre harul lui Dumnezeu. Hotărât pe moment a sunat şi o fată din casă a deschis uşa. „Locuieşte Cristos în această casă?” întrebă Neff fără nici o prezentare şi fără nici un salut. Tânăra fată, mirată nu răspunse nimic. El repetă încă o dată întrebarea: „Locuieşte Cristos în această casă?” Puternic mişcată, fata răspunse de data aceasta: „Nu, domnul meu, dar intraţi vă rog.” – „Nu” a răspuns Neff „dacă Cristos nu locuieşte aici, această casă nu poate să fie fericită. Aici nu aş poposi.” După aceasta s-a îndepărtat. Când la scurt timp după aceea în localitatea respectivă a propovăduit Evanghelia, la sfârşitul adunării a venit o fată tânără spre el. Plină de bucurie i-a spus: „Domnul meu, eu sunt fata cea tânără pe care, la deschiderea uşii aţi întrebat-o dacă locuieşte Cristos în acea casă. Prin această întrebare am venit eu la Cristos şi acum sunt mântuită.”De ne-ar umple dragostea Domnului Isus inimile pentru oamenii nemântuiţi ca El să ne poată folosi ca soli ai Lui. Cât de des un cuvânt la timpul lui a atins inima şi cugetul şi un om rătăcit a fost adus în contact cu mântuirea lui Cristos. Noi suntem lăsaţi în lumea aceasta, ca să fim mărturie a ceea ce a făcut Marele Mântuitor cu noi. De-am fi nişte harnici slujitori ai lui Cristos! Voltaire a spus că peste o sută de ani Biblia nu se va mai găsi decât ca o mostră a prostiei religioase (Aşa gândea el). Dar iată ironia divină: în chiar casa unde a scris acele rânduri, s-a deschis un depozit de Biblii.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, ia-ne pe toţi cu desăvârşire în mâna Ta, făcându-ne în stare să alegem călăuzirea Ta pentru ca Dumnezeul nostru să ne găsească vrednici de chemarea Lui (v. 2 Tesaloniceni 1:11).

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Înainte de toate să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: „ Unde este făgăduinţa venirii Lui?”»2 PETRU 3,3-4

Profeţiile sunt uneori asemănătoare rugăciunii de cerere: se întâmplă exact opusul a ceea ce ne-am dorit, a ceea ce ne-am aşteptat. În loc de rezolvarea problemei vedem cum aceasta devine şi mai complicată. Adevăraţii copii ai lui Dumnezeu nu se lasă însă descurajaţi de acest lucru. Ei stiu că şi în situaţia în care tot ceea ce văd şi experimentează se întoarce parcă împotriva lor, totuşi rugăciunile le vor fi ascultate. La fel stau lucrurile şi cu profeţiile, chiar dacă duşmanilor lui Dumnezeu le vine foarte uşor să ia în derâdere adevărul Scripturii. Copiii Săi sfinţi ştiu ce se întâmplă în realitatea spirituală invizibilă, chiar dacă lumea căzută în păcat nu poate percepe lucrul acesta. Un exemplu ar fi profeţia lui Isaia potrivit căreia Babilonul (Irakul) şi puterea haldeului vor avea aceeaşi soartă ca Sodoma şi Gomora sau, după cum a spus profetul Ieremia, Babilonul va ajunge o ruină şi va fi o locuinţă a şacalilor, împlinirea totală a profeţiei ne stă încă înainte şi ne apropiem cu paşi tot mai rapizi de acest moment de judecată.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui. Psalmi 29:2

Slava lui Dumnezeu este rezultatul naturii şi faptelor Sale. El este glorios în caracterul Său, fiindcă tot ce este sfânt, bun şi plăcut în Dumnezeu trebuie slăvit. Acţiunile care izvorăsc din caracterul Său sunt şi ele glorioase; în timp ce El intenţionează ca ele să arate bunătatea, îndurarea şi dreptatea Lui creaturilor Sale, El are grijă ca slava asociată lor să-I fie dată numai Lui. Nu există nimic în noi care să merite slavă, fiindcă ce ne face diferiţi de alţii? Şi ce lucru avem noi, care să nu fi fost primit de la Dumnezeul oricărui har? Cât de atenţi ar trebui deci să fim într-o umblare umilă în faţa Domnului! In momentul în care ne slăvim pe noi înşine, ne ridicăm ca rivali ai Celui Prea înalt, de vreme ce nu există decât un singur loc pentru slavă în univers. Se va slăvi insecta, care trăieşte o oră, în faţa soarelui care o încălzeşte? Se va ridica lutul deasupra celui care îl lucrează pe roată? Se va lupta nisipul deşertului cu vântul? Sau picăturile din ocean cu furtuna? Daţi totul Domnului, popor neprihănit. „Daţi Domnului slava cuvenită numelui Său. ” Totuşi, una dintre cele mai grele lupte din viaţa creştinului este să înveţe această propoziţie — „nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă” (Psalmi 115:1). Este o lecţie pe care trebuie să o învăţăm de la Dumnezeu, şi o învăţăm uneori printr-o disciplină foarte dureroasă. Numai să înceapă un creştin să se laude „pot face totul”, fără să adauge „prin Christos care mă întăreşte” (Filipeni 4:13) şi peste puţin timp va începe să bocească „nu pot face nimic” şi să se tăvălească în praf. Când facem ceva pentru Domnul, şi El este mulţumit să ne accepte acţiunile, să ne aruncăm coroanele la picioarele Lui şi să exclamăm „nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine” (1 Corinteni 15:10)!

Seara

Dar si noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului. Romani 8:23

Posesiunile prezente sunt declarate în acest verset Chiar în momentul acesta, noi avem „cele dintâi roade ale Duhului”. Avem căinţă, perla celor mai alese dorinţe; credinţă, diamantul nepreţuit; speranţă, smaraldul ceresc, şi dragoste, rubinul slăvit. Noi am fost făcuţi deja făpturi noi în Christos Isus prin lucrarea efectivă a lui Dumnezeu Duhul Sfânt. Mântuirea este considerată roadă dintâi fiindcă vine prima. Snopul folosit în darul legănat era primul rod (vezi Levitic 23:10-12). In acelaşi fel, viaţa spirituală şi toate darurile care împodobesc această viaţă sunt prima lucrare a Duhului lui Dumnezeu în sufletele noastre. Roadele dintâi erau pârga secerişului. De îndată ce un israelit culegea primul snop de spice coapte, privea înainte cu bucurie spre recolta viitoare. In acelaşi fel, prea iubiţilor, când Dumnezeu ne dă daruri care sunt „curate”, „vrednice de iubit” şi „vrednice de primit” (Filipeni 4:8) în urma lucrării Duhului Sfânt, acestea sunt o pregustare a slavei viitoare. Roadele dintâi erau întotdeauna sfinte Domnului, şi firea noastră nouă, cu toate puterile ei, este un lucru consacrat Viaţa nouă nu este a noastră, ca să ne însuşim toate meritele. Este imaginea şi creaţia lui Christos, şi este rânduită pentru slava Lui. Roadele dintâi nu erau toată recolta, şi lucrarea Duhului Sfant în noi acum nu este totul — desăvârşirea vine pe urmă. Noi nu trebuie să ne lăudăm că am ajuns la desăvârşire, şi să ne gândim că snopul legănat este singurul produs al anului. Noi trebuie să fim „flămânzi şi însetaţi după neprihănire” (Matei 5:6) şi să tânjim după ziua răscumpărării. Dragă cititorule, în seara aceasta, deschide-ţi larg gura, şi Dumnezeu o va umple (Psalmi 81:10). Fie ca binecuvântările din prezent să-ţi stârnească o dorinţă aprinsă după mai mult har. Luptă-te cu tine însuti pentru o mai mare consacrare, şi Domnul tău ţi-o va da. El „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).

IZVOARE IN DEŞERT

Îmi pusesem nădejdea în Domnul.(Psalmul 40:1)

A aştepta este mult mai greu decât a umbla, pentru că aşteptarea necesită răbdare, şi răbdarea este o virtute rară. Noi ne bucurăm să ştim că Dumnezeu construieşte garduri în jurul poporului Său, când privim gardul sub aspectul protecţiei. Dar când îl vedem crescând tot mai înalt până când nu mai putem să vedem peste el, ne întrebăm dacă vom mai ieşi vreodată din mica noastră sferă de influenţă şi slujire, în care ne simţim închişi. Uneori ne este greu să înţelegem de ce nu avem un domeniu mai larg de slujire, şi devine dificil pentru noi „să luminăm colţul“ în care ne aflăm. Dar Dumnezeu are un scop în toate întârzierile Lui. „Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui“ (Psalmul 37:23).

Lângă acest verset, pe marginea Bibliei lui, George Mueller a făcut această observaţie: „Şi opririle de asemenea“. Este o tristă greşeală ca cineva să treacă de gardurile lui Dumnezeu. Este un principiu vital al călăuzirii Domnului ca un creştin să nu plece niciodată din locul în care este sigur că l-a aşezat Dumnezeu, până nu se mişcă „stâlpul de nor“ (Exod 13:21). din Vremurile Şcolii Duminicale

Odată ce am învăţat să aşteptăm îndrumarea Domnului în toate, vom cunoaşte puterea care găseşte punctul ei cel mai înalt într-o umblare lină şi constantă. Mulţi dintre noi nu avem această putere pe care o dorim atât de mult, dar Dumnezeu dă putere deplină pentru orice lucrare pe care ne cheamă s-o facem. Aşteptarea – să rămâi credincios cârmuirii Lui – acesta este secretul puterii. Şi orice lucru care nu se potriveşte cu ascultarea de El este o pierdere de timp şi de energie. Veghează şi aşteaptă călăuzirea Lui. Samuel Dickey Gordon

Trebuie viaţa considerată un eşec de cineva constrâns să stea pe loc, forţat la inactivitate şi obligat să urmărească valurile mari şi tumultoase ale vieţii de pe ţărm? Nu – victoria se câştigă atunci stând pe loc şi aşteptând în tăcere. Însă lucrul acesta este de o mie de ori mai greu de făcut decât în trecut, când alergai cu capul înainte în treburile vieţii. E nevoie de mult mai mult curaj să stai şi să aştepţi şi totuşi să nu te descurajezi sau să-ţi pierzi speranţa, să te supui voii lui Dumnezeu, să renunţi la oportunităţile de a lucra şi să laşi onorurile pentru alţii, şi să fii tăcut, încrezător, şi bucuros în timp ce mulţimea ocupată îşi continuă fericită drumul.

Cea mai minunată viaţă este: „să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul“ (Efeseni 6:13). J. R. Miller

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei .1-22

Isus, Cel care a dejucat toate atacurile conducătorilor religioşi, acum îi pune în gardă pe ucenici şi pe cei din mulţime cu privire la aceştia. Ceea ce ei spuneau era, în general, foarte bine, dar, din nefericire, făceau cu totul altceva (vezi 21.30). Noi, cei care am învăţat probabil atâtea adevăruri biblice şi care ştim în anumite situaţii să le amintim chiar şi altora, suntem noi siguri că le punem în practică? (Ioan 13.17; Romani 2.21).

Câtă deosebire între aceşti conducători religioşi şi Domnul Hristos, singurul conducător autentic (v. 8,10)! Ei recomandau legea – El o împlinea (5.17 notă: revela plinătatea lui Dumnezeu prefigurată în lege). Ei puneau asupra altora „poveri grele şi greu de purtat” (v. 4) – El îi chema pe cei „trudiţi şi împovăraţi” pentru a le da odihnă (11.28). Ei îşi alegeau primele locuri (v. 6) – El, de la iesle până la cruce, a ocupat constant cel din urmă loc. El a fost slujitor înainte de a fi conducător (v. 11). Nimeni nu va fi înălţat mai sus, pentru că nimeni nu s-a smerit mai adânc. De partea lor însă, aceşti cărturari şi farisei care căutaseră propria lor glorie vor merge spre ruina şi pierzarea lor. In locul fericirilor” de la începutul slujbei Sale, Domnul trebuie să pronunţe acum de şapte ori îngrozitorul „vai” împotriva acestor oameni atât de responsabili.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Timotei 6:1-16

LACOM SAU MULŢUMIT?

Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor…1 Timotei 6:10

Cineva a spus: „Banii” sunt paşaportul universal cu care poţi merge oriunde în afară de cer, şi cu care poţi cumpăra orice în afară de fericire”. In ei înşişi, banii sunt buni şi necesari, dar dragostea de ei este păcat. Cei care încearcă să-si găsească mulţumirea prin bogăţie de obicei nu pot fi satisfăcuţi, numai dacă ar avea puţin mai mult.

Într-o dimineaţă, în timp ce cobora scările, un om bogat a auzit din bucătărie pe bucătăreasă exclamând: „Oh, dacă aş avea doar 5 dolari, aş fi atât de mulţumită!” Gândindu-se la ceea ce auzise şi dorind s-o vadă multumită bogatul i-a înmânat o bancnotă de 5 dolari. Femeia i-a mulţumit foarte frumos. Omul s-a oprit la uşa bucătăriei să audă dacă femeia va da slavă lui Dumnezeu cu aceeaşi satisfacţie. De îndată ce ea a fost convinsă că n-o aude nimeni, a spus: „O, de ce n-am zis 10 dolari!” Acesta este strigătul tipic al inimii lacome. O revistă creştină scria că într-o carte de cântâri, dactilografa grăbită, în loc să scrie versul: „Doresc în ceruri ca cristalul”, a scris: „Doresc în ceruri capitalul”. Editorul revistei remarca: „Versiunea revăzută a cântării poate fi acceptabilă pentru mulţi care au căzut pradă dragostei de bani”. A găsi bucuria şi satisfacţia care vine de la Dumnezeu – aceasta înseamnă mulţumire. Fii realist acum, cauţi să fii bogat în bunuri ori bogat în Dumnezeu? Eşti lacom sau mulţumit? H.G.B.

Cel ce are în Cristos odihna

În tot ce-i lacrimă şi-ngrijorare,

E mai bogat, chiar dacă ar avea

Al său, tot aurul din lumea mare. – Garrison

Măsura adevăratei noastre bogăţii este ceea ce vom avea în veşnicii.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Pentru că Dumnezeul care a spus: „Lumină să strălucească din întuneric“, El a strălucit în inimile noastre, pentru a da lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.

2 Corinteni 4.6

Lumina divină care a strălucit în inima întunecată a lui Pavel la momentul convertirii lui are corespondent în lumina fizică, lumină care a împrăștiat întunericul ce învăluia creația. În consecință, el sa alipit de Hristos pentru întreaga viață și a purtat „evanghelia gloriei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu“, în vasul său de lut. Dumnezeu a crăpat acest vas, pentru ca lumina să poată străluci către cei din jurul lui Pavel, dea lungul vieții sale de slujire.Gloria lui Dumnezeu are dea face cu natura lui, la fel și lucrările Lui prin care ni Se revelează. Creația este un aspect al revelației gloriei Sale – „Fiindcă, de la creația lumii, lucrurile Sale nevăzute se văd, fiind înțelese de minte prin lucrurile făcute, la fel și eterna Sa putere și divinitate“ (Romani 1.20).În capitolul precedent din 2 Corinteni a fost prezentată o glorie a lui Dumnezeu atașată legii: „Pentru că, dacă slujba condamnării a avut glorie, cu atât mai mult prisosește în glorie slujba dreptății!“ (2 Corinteni 3.9). Această dreptate se întemeiază pe lucrarea încheiată a lui Hristos de la cruce; ea este obiect al slujirii Duhului și este revelată în evanghelie, al cărei subiect glorios este Hristos. Dumnezeu, în harul Său suveran, a strălucit în inimile noastre, pentru a face să strălucească lumina cunoștinței gloriei Sale pe fața lui Isus Hristos, fiindcă El este „strălucirea gloriei Sale și întipărirea Ființei Sale“ (Evrei 1.3). Gloria lui Dumnezeu strălucește întrun mod deosebit la crucea lui Hristos. R. A. Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. Ioan 1.9

A venit lumina

Anii au trecut. Într-o dimineață, în timp ce priveam piatra funerară, pe care strălucea soarele și sub care se odihnea deja de câțiva ani mama, mă năpădiseră amintirile trecutului, cărora nu mă puteam împotrivi. Astăzi știu că a fost o putere deosebită, mai tare decât orice amintire. A fost prima lucrare a Duhului lui Dumnezeu în sufletul meu.

Mă preocupau în acele momente gânduri serioase, simțăminte înfricoșătoare mă făceau să tremur. Viața și moartea, veșnicia se întruchipau în același timp; privind la tabloul pe care-l oferea acel peisaj plin de farmec – aici era viața și astăzi viața îmi aparținea încă, privind la multele morminte din cimitir – acolo era moartea, și după moarte urmează veșnicia.

Acum viața îmi mai aparținea. Odată, moartea și veșnicia vor fi partea mea. Ca un semnal de alarmă, acest gând pătrundea în sufletul meu. Misterioasa, infinita, necunoscuta veșnicie! Oare mă aflam deja la marginea acestei prăpastii? Eram pregătită? Conștiința îmi spunea: nu! Acum știu că a fost vocea lui Dumnezeu care îmi vorbea și dorea ca lumina Evangheliei Sale să pătrundă în inima mea și să-mi aducă liniștea după care suspinam.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

„Poporul a cârtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit Domnul, S-a mâniat” (Numeri 11:1)

Dacă ai impresia că văicăreala nu este mare lucru, citește următoarele: „Când a auzit Domnul, S-a mâniat. S-a aprins între ei focul Domnului și a mistuit o parte din marginea taberei”. Un înțelept a spus cândva: „M-am plâns că nu am pantofi până când am întâlnit un om care nu avea picioare.

Dumnezeu te-a binecuvântat în multe feluri si nu vrea să te audă plângându-te. Totuși, de ce cârteau iudeii? Pentru că „le mergea rău”.

Pentru unii dintre noi, necazul vine prin boală. Pentru alții, printr-o carieră ratată si bani insuficienți pentru plata facturilor sau printr-o situație familială care s-a întâmplat cu ani în urmă si care acum a lăsat responsabilitatea pe umerii noștri. Unii dintre noi au luat decizii greșite în tinerețe si prin urmare, planurile lor s-au năruit. Acum ne luptăm cu probleme maritale, cu familii amestecate și cu consecințele alegerilor noastre. Noi ți trebuie să ne confruntăm cu un anumit nivel de necazuri. Toți avem ceva în viață de care Dumnezeu nu vrea să audă că ne agățăm! Înțelege un lucru: e greu să trăiești cu necazul, dar când te plângi, te lipsești si de harul care vine odată cu el. Alegând să te plângi și să te agăți de imaginea unei vieți perfecte nu te mai poți bucura de harul care îți este pus la dispoziție si care îți va aduce biruința. Așadar schimbă-ți modul de gândire. Pleacă-te pe genunchi și roagă-te: „Doamne, doresc ca atitudinea mea să fie diferită. Vreau și eu să experimentez bucuria pe care Tu dai acelora care părăsesc pustiul nemulțumirii și intră în țara promisă a recunoștinței”. Amin!