Sorin Sabou: Necazurile bisericii

Fapte 19.25-26
Versetul de aur: Fapte 19:25-26

 I-a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaşi meserie, şi le-a zis: “Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atârnă de meseria aceasta;  şi vedeţi şi auziţi că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat şi a abătut mult norod şi zice că zeii făcuţi de mâini nu sunt dumnezei.

Această mediație încheie mesajele de sinteză din cartea Faptele apostolilor, și meditația aceasta este un mesaj despre Necazurile bisericii“ – un mesaj care vine și explică felul în care un Cuvânt din partea Mântuitorului s-a împlinit în viața primilor creștini.
Domnul le-a spus apostolilor Săi următoarele cuvinte: „În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, pentru că Eu am biruit lumea.“ Această învățătură cu privire la necazuri de cele mai multe ori nu este bine venită, pentru că nici unuia dintre noi nu-i place durerea, nu-i place încercarea, nu-i place presiunea. Cu toate acestea, viața unui creștin este o viață presărată cu necazuri.

Nu uita că atunci când te-ai întors la Dumnezeu numai cerul și frații se bucură, toți ceilalți îți devin dușmani. Începând din ziua întoarcerii tale să nu te aștepți ca cei din afară să te aprecieze pentru că ești creștin – nu ai voie să uiți lucrul acesta toată viața ta: ai fost luat din împărăția întunericului și adus în Împărăția luminii, și din acel moment între tine și tot ce este în afară este război, viața de aici de pe pământ devine o viață de luptă, o viață de confruntare. Când ajunge la sfârșitul vieții, apostolul Pavel vorbește despre lucrurile acestea spunând că Acela care ne-a înscris la oaste este credincios și ne dă resursele necesare să luptăm cât suntem la oaste. Așa vorbește el despre a deveni creștin: este ca și cum te-ai înscrie în armată – devii soldat, un soldat care se pregătește și este angajat în luptă. Este adevărat că viața creștină are dimensiunea bucuriei și a mulțumirii pentru că Dumnezeu lucrează în viața ta, dar are și dimensiunea suferinței și a necazului pentru că tot ce este în lume este împotriva ta. Dacă uiți aceasta ai parte de surprize neplăcute și de curse în care cazi. În viața primilor creștini, așa cum este descrisă ea în cartea Faptele apostolilor, necazurile vin din patru direcții – împrejurările grele, societatea/lumea din jur, frații/biserica, Satana. Le vom lua pe rând, însă trebuie să nu pierdem din vedere faptul că necazul care vine peste mine și peste tine este spre bine, ceva se întâmplă în viața mea la vreme de necaz ce nu se poate întâmpla la vreme de bucurie – acesta este rostul necazului în viața mea.

Împrejurările grele vin peste noi indiferent dacă suntem creștini sau nu. Nu înseamnă că din clipa când am devenit creștin, din clipa când l-am primit pe Cristos și El este Stăpânul și Mântuitorul meu, lucrurile de care au parte oamenii aici pe pământ mă vor ocoli. Inundația vine peste mine așa cum vine și peste vecinii care nu sunt creștini. Sărăcia, sau boala, sau oricare altele dintre problemele de acum vin și peste mine la fel cum vin și peste alții. Circumstanțele grele din vremea în care trăiești nu te ocolesc pentru că ești creștin. În timpul călătoriei spre Roma, corabia în care era Pavel s-a sfărâmat și au naufragiat. Pavel a avut parte de acest eveniment neplăcut și periculos deși el era unul dintre apostoli, unul dintre cei mai buni creștini care au trăit vreodată pe pământ. Sfinții din Ierusalim au trecut printr-o perioadă grea de sărăcie (bisericile dintre Neamuri le-au trimis ajutor). Circumstanțele grele nu te vor ocoli, de cele mai multe ori ce li se întâmplă celorlalți mi se întâmplă și mie.

Cel de al doilea mod prin care vin necazurile peste copiii lui Dumnezeu este lumea din jur, societatea, autoritățile, conducătorii, oamenii care au putere. Acest lucru se vede de foarte multe ori în viața primilor creștini. Aproape în fiecare loc în care a ajuns Evanghelia – la Filipi, la Iconia, la Listra, la Tesalonic, la Atena -, societatea, lumea din jur, le-a provocat necazuri. La Filipi, Pavel și Sila au ajuns în temniță, cu picioarele prinse în butuci, pentru că au vestit Evanghelia. În Iconia pățesc același lucru, la Atena sunt batjocoriți. În Efes, întreaga cetate se ridică împotriva lor. Mesajul pe care îl au creștinii este un mesaj care confruntă lumea de afară. Creștinii vin și spun: „în nimeni altul nu este mântuire“, și oamenii se uită la ei și spun că sunt fanatici, că nu au respect față de credința altora, că vor să creeze sentimente de vinovăție, că nu înțeleg lumea cu tot ce este în ea. Tu vii și spui că Dumnezeu nu ține seamă de vremurile de neștiință, ci poruncește astăzi tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, și cine te aude se întreabă ce e cu tine de ai un astfel de mesaj. Când spui oamenilor că au o problemă din care numai Cristos îi poate scăpa, ei interpretează lucrul acesta ca o jignire. Uneori este doar batjocură, dar de multe ori se ajunge la persecuție. Fiecare putem depune mărturie cu privire la ce ni s-a întâmplat când ne-am pocăit – prietenii au început să-și bată joc de noi, unii au râs, unii au zis că am înnebunit. Aceasta este reacția lumii din jur, acesta este prețul pe care trebuie să-l plătești ca și urmaș al lui Cristos, ca și creștin. Să nu crezi nici o clipă că aceasta se va schimba, știi de ce? diavolul nu se schimbă, Scriptura ne spune că diavolul rămâne diavol până va fi aruncat în iazul de foc, el nu se pocăiește, deci am un dușman care rămâne dușman până la sfârșitul istoriei, ține oamenii în întuneric și îi face dușmani mie și ție îi face împotrivitori, acesta este motivul pentru care societatea seculară nu mă înghite și nu te înghite nici pe tine, să nu crezi că lucrurile vor sta vreo dată altfel niciodată.

Apoi, necazurile vin și din partea fraților. Primul cutremur din viața grupului de lângă Isus a fost datorită lui Iuda, când Iuda a îngăduit și a făcut loc diavolului în viața lui să-l vândă pe Isus. În viața bisericii se poate strecura înșelarea – Anania și Safira au căzut în cursa minciunii. Este apoi pericolul legalismului. Biserica de la început a evitat acest pericol prin hotărârea luată cu privire la creștinii dintre neamuri (Fapte 15), dar toate acestea – și trădarea, și minciuna/înșelarea, și legalismul – încearcă mereu să intre în biserică, aduc tulburare, frământare. Când apostolul Pavel i-a chemat pe prezbiterii bisericii de la Efes la el la Milet, pentru a-și lua rămas bun de la ei, la sfârșitul cuvântării le spune să aibă grijă că în turmă se vor strecura lupi răpitori. A vrut să spună astfel că există întotdeauna pericolul ca biserica să fie expusă la învățătură greșită, la cuvânt care nu duce la viață, ci la moarte, cuvânt care nu duce la mântuire, ci la robie – iar acest cuvânt nu vine din afară, ci dinăuntru. Soluția pentru aceste necazuri care pot veni din partea fraților (minciuna, înșelarea, trădarea, legalismul, erezia) constă în veghere și în înțelegerea tot mai bună a Cuvântului.

În ultimul rând, creștinii au avut și au parte de greutăți din partea Satanei. În cartea Fapte, când Barnaba și Pavel ajung în Paphos, este acolo un vrăjitor, Elima, care le stă împotrivă. La Filipi este o sclavă care are un duh de ghicire care vorbește prin ea ca să oprească lucrarea lui Dumnezeu (Fapte 16), apoi fiii lui Sceva (Fapte 19). Diavolul caută în diferite feluri să aducă necazuri asupra bisericii.

Așadar, așa cum ne-a spus Mântuitorul, în lume vom avea necazuri. Cu toate acestea, este o mângâiere și încurajare să știm că necazurile noastre nu sunt în zadar, ci ele întotdeauna sunt spre bine. Uneori ne dăm seama cum lucrează ele, alteori nu, însă în fiecare caz știm că Dumnezeu este în control asupra situației și că el va îndrepta lucrurile spre binele nostru.

În unele cazuri, când vine necazul vine și oportunitatea. De exemplu, când Dumnezeu a permis necazuri și Petru și ceilalți au fost duși înaintea soborului, aceasta a însemnat o confruntare și o amenințare, dar a însemnat și o ocazie pentru Petru, să vorbească despre Mântuitorul, spunându-le că Dumnezeu l-a înălțat pe Isus cu puterea Lui, și l-a făcut Domn și Mântuitor ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor. Aceasta a fost ocazia pe care a folosit-o Petru, și a putut auzi tot soborul, toată conducerea poporului, Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia mântuirii. Dumnezeu a permis necaz peste apostoli în împrejurarea aceea, ca să ofere ocazia proclamării Evangheliei în locuri în care altfel nu puteau ajunge – nu te cheamă soborul la un schimb de experiență, ce învațați voi, ce învățăm noi, să vedem cum potrivim acestea, oameni care doresc să afle mai mult. A fost o astfel de situație la Atena, când Pavel a ajuns în Areopag, dar la Ierusalim nu, la Ierusalim a fost cu bătaie, cu amenințare, cu temniță. Așadar, unul dintre motivele pentru care Dumnezeu lasă necaz din partea societății seculare asupra bisericii este ca să-i ofere ei ocazia propovăduirii Evangheliei în locuri sau unor oameni la care nu ar putea ajunge altfel. În viața lui Pavel se poate vedea acest lucru în multe situații – datorită faptului că a fost închis, el a putut să predice unor oameni la care atunci când era liber nu ar fi avut acces niciodată. În călătoriile lui misionare a ajuns în multe locuri, dar nu ni se spune că a ajuns să stea de vorbă cu împăratul cutare, cu cârmuitorul cutare – nu, ci acea ocazie apare în viața lui numai când ajunge în lanțuri: atunci poate propovădui în fața lui Festus, în fața lui Felix, în fața lui Irod Agripa.

Alteori, necazul este ocazia de a-ți construi și dovedi caracterul, de a fi o mărturie vie pentru credința ta. Când vine amenințarea asupra ta, toți cei care te știu te urmăserc, se uită la tine, când ai parte de necaz toți te privesc, toți – frați, păgâni, oameni din lume -, toți sunt cu ochii pe tine: ce face acum cutare, cum trece prin necazul acesta? Caracterul atunci se vede, când bate vântul cel mai tare, când lovește gheața – atunci se vede ce rămâne în picioare și ce este dus de apă. Așadar, necazul mă ajută să-mi șlefuiesc și să-mi dovedesc caracterul. Acest lucru este adevărat cu privire la biserică în orice secol, în orice vreme.

De asemenea, la necaz biserica se curăță și se întărește. Se poate vedea, în cei două mii de ani ai istoriei creștinismului, că biserica este mai tare când are parte de necaz. Când necazul este mare, biserica devine și mai tare, când lucrurile din jurul ei sunt acceptabile și îngăduitoare, biserica devine mai slabă și mai fragilă.

Așadar, când vin necazuri, să îndrăznim – așa ne-a spus Domnul Isus. El știe care este rostul necazului, El știe de ocaziile pe care ni le oferă necazul, El știe de întărirea pe care ne-o oferă necazul și de mărturia pe care o depunem înaintea tuturor celor care ne cunosc. Așa cum au trăit frații la început, primii creștini, așa cum au trecut ei prin necazuri, la fel trebuie să trecem noi prin necazuri. Nimeni nu este scutit de ele, toți avem parte de ele, nimeni nu hotărăște cât de mult sau cât de puțin. Ce este important este ca atunci când ele sunt îngăduite în viața noastră să căutăm să le înțelegem cât mai bine pentru ca ele să poată să-și facă desăvârșit lucrarea în noi și prin noi.

Sorin Sabou

Sursa: http://baptisti.org/2016/03/necazurile-bisericii/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s