Autor: Daniel Branzei

Există în orice societate un “sus“ și un “jos“, un strat al spumei de deasupra și altul al dojdiei de la fund. M-am întrebat de multe ori: “Oare ce L-a atras pe Domnul Isus spre “jos“-ul societății de atunci, spre vameșii și prostituatele din Israel? Ce L-a făcut să spună că declasații merg în împărăția lui Dumnezeu înaintea celor de clasă?“

Nu pot pătrunde în inima Domnului mai mult decât am simțit eu însumi atunci când și-a deschis-o și pentru mine. Iată ce am văzut eu la El.

Nu, Domnul Isus n-a fost vulgar, decât în sensul în care a fost “popular”, prieten al vulgului (vulg = popor). Prietenia cu El îi aducea întotdeauna pe oameni, scuzați-mi pleonasmul, în prezența lui Dumnezeu. Aduceți-vă aminte de prietenia Lui cu Zacheu, cu Maria Magdalena, cu samariteanca de la fântână, cu purtătoarea vasului de alabastru și cu tâlharul de pe cruce.

Traducătorii Bibliei au simțit că i-ar face o nedreptate Domnului Isus dacă ar fi tradus [scris] Noul testament în greaca elevată și au ales dialectul koinee, limba populară a grecilor, iar în latină ne-au dăruit “Vulgata“, pe graiul obișnuit al străzii.

Oamenii “de jos” l-au atras pe Domnul pentru că viețuirea lor nesofisticată a fost întotdeauna “mai sinceră, mai sentimentală și mai, dați-mi voie să o spun, setoasă după sfințenie (văzută aici ca excelența împlinirii tuturor investirilor lui Dumnezeu în om). Păcătoșii au fost oameni aflați în căutare, oameni doritori de “ceva” și Domnul Isus a venit să le ofere și să se ofere tuturor acestor căutări. Oamenii declasați n-au trebuit convinși că erau păcătoși. O simțeau și o resimțeau din plin. De aceea, venirea unui doctor de suflete printre ei le-a atras imediat interesul. Nu era doar curiozitatea ieftină, ci căutarea sinceră după vindecare.

“Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi“, le-a spus Domnul celor cu nasul prea pe sus pentru a-I vedea iscusința de doctor.

De la înălțimea Lui cerească, diferența dintre cei “de clasă“ și cei “declasați“ era cu totul neglijabilă, dar de la înălțimea standardelor lor de pigmei, diferențele dintre cei “de sus“ și cei “de jos“ păreau insurmontabile.

Nicăieri nu se vede societatea mai bine dect în lumea muzicii. O interpretare presupune o dezbrăcare de sine, o vulnerabilitate care construiește punți între oameni.

Când eram adolesccent, luam pulsul Europei ascutându-i muzica de la Europa Liberă. Am păstrat mereu urechea aplecată spre muzica străzii pentru că n-am vrut să mă înstrăinez de oameni, de freamătul social, de viața celor pe care am fost chemat să-i înțeleg și să le leg rănile.

Majoritatea “pocăiților“ s-au izolat într-un turn de fildeș și, ne-asemenea lui Christos,  au pierdut legătura cu “lumea“. Ca și fariseilor de altădată, asta li se pare o virtute strict necesară. Cine are ochi de văzut va vedea însă foarte repde că Domnul Isus a rămas în continuare “prietenul păcătoșilor“ și că doar cei care merg cu El între vameși și prostituate văd clădirile, grânarele lui Dumnezeu, umplându-se de oameni.

Chuck Smith, întemeietorul mișcării creștine Calvary Chapel,  a fost un om foarte echilibrat. Poziția lui în problemele spirituale a ajutat o generație de americani să-și găsească balansul lăuntric într-o vreme când mișcarea hippy arunca peste bord orice formă de “normă“. Zecii de mii de tineri pierduți au fost influențați de învățăturile lui Chuck și au redevenit “norma“li.

Întrebat cum explică succesul fenomenal al mișcărilor “Calvary“, în generația contemporană lui, Chuck a spus: “Nu este nici un secret. Suntem pescari de oameni. Unii stau acasă și așteaptă ca peștii să vină la ei. Noi mergem la pescuit acolo unde sunt peștii. Majoritatea bisericilor creștine tradiționale pescuiesc în lacul mic al oamenilor “cumsecade“. Sunt foarte puțini oameni de felul acesta în America. Calvary Church pescuiește în bălțile oamenilor păcătoși și ele sunt foarte multe și foarte pline de pește. Altfel spus, majoritatea bisericilor tradiționale au pragul de la intrare așezat așa de sus că numai cei din societatea înaltă pot păși înăuntru. La Calvary, am dat pragul jos și intră până și cei șchiopi. Este totul o problemă de strategie și de dorința de a fi asemenea Mareleui Pescar de oameni.“

Aseară am dat peste câteva culegeri de spectacole gen “steaua fără nume“ de altădată. M-a frapat imediat întâlnirea cu sinceritatea, cu vulnerabilitatea acestor “oameni ai străzii“. Imposibil să nu-ți miște inima. Îmi iau un mare risc personal când vă recomand o cură de “vulgaritate“, în sensul bun al cuvântului. Sper să nu-mi împrăștii bruma de prieteni adunați de-a lungul anilor.

.

Continue reading  B a r z i l a i – e n – D a n (Un Barzilai izvorât din Dan)