Cristian Ionescu (TRANSCRIPT AGNUS DEI):

Cum să nu fii frustrat când esti fără copiii tăi? Cinci, la număr, ți-au fost luați. Cum să nu fii frustrat atunci când  nu vezi lumina de la capătul tunelului. Mai mult decât atât, este o dragoste care se transformă în disperare.

Nouă ne place literatura si ne plac dramele. Vreau să vă spun că trăim aici mai mult decât o dramă, o tragedie sentimentala, emotionala, in aceasta familie. Vreau sa va spun ca acesti parinti traiesc intr-un permanent regim de teroare pentru ca fiecare cuvant pe care-l rostesc sau pe care nu-l rostesc, fiecare emotie pe care si-o manifesta sau nu si-o manifesta, fiecare gest sau fiecare privire sunt interpretate impotriva lor. Vreau sa va spun ca oamenii acestia sunt intr-un permanent regim de teroare, stiind ca in tot ceea ce se face in jurul lor, cu stirea lor sau fara vointa lor, afecteaza intr-un fel sau altul relatia lor cu acest sistem razbunator. Vreau sa va spun ca in repetate randuri, in discutiile pe care le au, cu reprezentantii acestui sistem, simt rasuflarea lor rece. Si ideea ca, prin actiunile lor de parinti disperati, atrag niste consecinte. Un stat nu are dreptul la asemnea sentimente razbunatoare. Un stat, o agentie, o institutie de stat, nu isi poate permite si nu are dreptul sa trateze un caz in mod vendetist.

Trebuie inteles din start ca acest caz nu va fi câștigat doar pe un palier, ci pe o actiune comuna si concertata la toate nivelurile pe care se poate aplica presiune asupra statului norvegian, asupra institutiei Barnevernet. In prima faza, atunci cand a aparut cazul, am stiut cred la cateva ore dupa ce copiii au fost luati. Am primit un mesaj telefonic. Avem in comunitatea din Chicago rude foarte apropiate, de prim grad, a familiei Bodnariu, plus ca eu ma cunosc cu ei din Romania. In prima faza, am asteptat sa vedem cum va decurge cazul legal la fata locului. Cand am aflat ca din punct de vedere legal, Barnevernetul este stat in stat, cand am aflat lipsa totala de transparenta, pe care ei o profeseaza cu mandrie, referitor la cazurile lor, cand ne-am documentat si am aflat ce s-a intamplat in cazuri similare, si cate incalcari grosolane ale drepturile omului au loc in Norvegia pe directia acestei agentii de asa zisa Protectie a Copilului, ne-am dat seama ca lucrurile nu pot ramane numai la nivel legal, mai ales, ca avocatii trebuia sa faca parte din sistem, dintr-un sistem aprobat de statul Norvegian, acceptat de Barnevernet. Cu alte cuvinte, îl trimiteam pe lup să apere oile. Din start, ne-am dat seama ca trebuie sa evadam din spatiul acela. Ne-am dat seama ca in spatiul diplomatic si politic e nevoie de dovezi pentru ca un politician si domnii parlamentari vor fi de acord cu mine, nu isi pot pune cariera, nu isi pot pune reputatia, nu isi pot pune garantul lor pe unc az pe care nu l-au studiat. Si mi se pare o chestiune de bun simt.

Nenorocirea-i alta. Noi nu puteam intra in posesia documentelor pentru că era un alt caz penal impotriva familiei. Dacă ei dădeau pe față documentele oficiale de la Barnevernet, erau judecati si condamnati până la șase ani de pușcărie. Si atunci, ne-am gasit intr-o centrifuga, intr-un cerc inchis, ametitor. CEEA CE A TREBUIT SA FACEM A FOST SA INTRAM CU STRADA LA PROTESTE. In momentul in care ne-am dat seama ca este momentul, s-au inceput protestele. 

La Washington D.C. intr-o comunitate romana evanghelica, mica de cateva zeci de persoane, au venit majoritatea, 1.000 de persoane, din restul Americii. Ceea ce e un numar impresionant. Niciodata, in fata uneo ambasade sau unei reprezentante straine in Washington D.C. nu s-au adunat 100, 200 de oameni, daramite 1.000 de oameni.

Ei, au explodat, intr-un mod coordonat, am fost in legatura cu toate elementele de initiativa si actiune in toate orasele din Europa, din Romania, din Statele Unite acum. Astazi este o zi foarte buna pentru cazul Bodnariu. 5.000 de protestatari in Sibiu. In Iasi, vreo 4 – 5.000. In Cluj, peste 4.000. In Torino si in Roma, in Melbourne, Australia sunt proteste. Zeci de mii de oameni care ies in strada si iata, nu obosesc, nu scad in intensitate. In Melbourne, Australia cateva sute de oameni protesteaza. In saptamanile urmatoare, la Consulatele din Statele Unite, in Houston, in Vancouver, British Columbia (Ziua Familiei in Canada), in data de 13 februarie in fata Consulatului General in San Francisco. Si apoi, spre sfarsitul lunii februarie, in New York, dupa care va urma din nou un demers mai mult diplomatic  si politic, plus angajarea reprezentantilor diplomatice si politice din Statele Unite din Europa, din Romania. Iar in 16 aprilie, o mare actiune de protest international  global incepand din Romania, Bucuresti si toate orasele mari din Romania, pe zece ore de fus orar, continu protest de zeci de mii de oameni, poate peste 100.000 de oameni vor protesta in sute de metropole  de orase mari in aceeasi zi.

Sigur ca sunt si alte familii, asa cum unii avocati din Norvegia au spus: Cazul Bodnariu este un caz pionier. Cand cazul Bodnariu este castigat si rezolvat pozitiv, toate celelalte familii au de castigat. Si atunci, noi trebuie sa ne concentram eforturile asupra rezolvarii cazului Bodnariu pentru ca va fi un caz precedent.

Trebuie pana la urma sa ajungem la concluzia, si ma bucur ca vorbesc intr-un mediu de oameni care  vad lucrurile asa. La un moment dat, Dumnezeu va pune degetul pe cazul asta si cand Dumnezeu va pune degetul pe cazul asta, cazul asta se va rezolva. Insa, domniile lor nu sunt parlamentari, senatori pentru ca sa stea cu mainile in san si sa astepte ca Dumnezeu sa faca ceva. Noi ne rugăm, dar si actionăm. Avem o menire. Avem un scop. Ni se pare de bun simt, asteptand sa lucreze Dumnezeu si sa intervina Dumnezeu, sa ne facem partea noastra. Iata de ce delegatia parlamentara a fost absolut necesar sa ia initiativa si sa mearga, sa umple un vid care a fost creat de administratie, pentru ca parerea mea e ca trebuia actionat imediat, instantaneu cand a aparut cazul. A acoperit vidul acesta si a fost o chestiune de bun simt, de responsabilitatea domniilor lor sa mearga acolo.

A fost o alta problema de bun simt si de responsabilitatea noastra  sa scoatem oamenii in strada. Pentru ca in fata durerii umane, in fata tragediei umane, iti piere pofta de mancare, iti piere somnul. Nu poti sa stai nepasator. Chiar daca Dumnezeu va pune degetul pe cazul acesta. A trebuit sa postim, sa ne rugam. Inteleg toate aceste dimensiuni de actiuni diplomatice, politice, sociale, samd. Insa, toate la un loc, sunt efortul pe care noi il punem din respect fata de Dumnezeu care lucreaza impreuna cu omul. Dumnezeu nu vrea sa lucreze singur si noi ce sa facem? Ne-a asezat pe pamantul asta sa fim lumina si sa fim ambasadori ai Imparatiei Sale. Insa, pe de alta parte, dupa ce noi am depus toate eforturile de care suntem in stare, dupa ce n-a ramas nici o piatra neintoarsa, dupa ce toate lucrurilepe care le puteam face, le-am facut, ca niste robi netrebnici, care ne-am indeplinit datoria  fata de Dumnezeu, si chemarea pe care el ne-a adresat-o, la sfarsit cand lucrurile vor fi rezolvate, se vor rezolva:

1. Pentru ca Dumnezeu va apasa pe buton si va spune: „Gata, atat. Pana aici. Lucrurile trebuiesc rezolvate.”
2. La sfarsit, noi, vom da Lui toata cinstea, toata gloria, toata slava si toata recunostinta si recunoasterea ca Mana Lui este cea care a rezolvat aceast caz.

Sunt 100% incredintat ca Marius si Ruth vor fi impreuna cu cei cinci copii ai lor. Si cred lucrul asta  pentru ca sunt deplin incredintat de calauzirea lui Dumnezeu in tot acest demers.

Continue reading RODIAGNUSDEI