Libertatea.ro: Cum a decurs marea întâlnire în familia Bodnariu, după trei luni de la separare

RTEmagicC_familia-bodnariu.jpg

La exact trei luni de când Marius şi Ruth Bodnariu au rămas fără cei cinci copii, a avut loc marea întâlnire dintre părinţi şi copii. Pentru prima dată, întreaga familie s-a reunit şi a petrecut trei ore împreună.

 După trei luni, Marius şi Ruth Bodnariu au primit permisiunea de a petrece trei ore cu toţi cei cinci copiii ai lor. Întâlnirea a fost una deosebit de emoţionantă şi s-a încheiat în lacrimi, deoarece copiii nu înţeleg de ce nu pot sta împreună cu părinţii lor.Soţii Bodnariu se luptă în continuare în instanţă cu Barnevernet şi speră să-şi recupereze copiii cât mai repede.Într-un comunicat emis după întâlnirea dintre soţii Bodnariu şi copii, se precizează că Marius şi Ruth au, în paralel, două procese: unul prin care contestă decizia Barnevernet de a lua copiii din familia şi unul în care contestă decizia instituţiei de decădere din drepturile părinteşti.

 “(…)

Este tot mai clar, în pofida zâmbetelor oficiale prin care ni se spune că se caută binele familiei și interesul superior al copilului, că scopul Barnevernet este să ia copiii definitiv, așa cum s-a întâmplat familiei Nan. Nici măcar o clipă nu le-a trecut prin cap să ajute familia – dacă să zicem că ar fi fost vreo problemă – ci ei vor copiii, indiferent de dorința copiilor, acesta este interesul superior al Barnevernet!”, se arată în comunicatul precizat.

Continue reading in Ziarul  LIBERTATEA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.