CREDINȚA: în conflict cu raţiunea produce fanatism, iar raţiunea in conflict cu credinţa produce raţionalism

 

Hebrews_11-6Credinţa

Şi fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți Lui.

Evrei 11:6

Credinţa în conflict cu raţiunea produce fanatism, iar raţiunea in conflict cu credinţa produce raţionalism. Însă viaţa de credinţa le aşază pe amândouă într-o relaţie potrivită. Raţiunea şi credinţa sunt foarte diferite una de alta; relaţia dintre ele este ca și relaţia dintre natural şi spintual, dintre impuls şi inspiraţie. Nimic din ceea ce a spus Isus Hristos nu a pornit din raţiune naturală, ci din revelaţie, ajungând la limitele la care raţiunea nu poate ajunge. Dar credinţa trebuie încercată înainte ca să devină realitate în viaţa ta. „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine” şi atunci, orice s-ar întâmpla, alchimia provi­denţei Lui Dumnezeu transformă credinţa ideală în realitate.

Credinţa lucrează întotdeauna într-un mod personal, pentru că scopul Lui Dumnezeu este de a vedea cum credinţa devine reală in copiii Săi Pentru orice detaliu al vieţii raţionale există un adevăr revelat de Dumnezeu prin care putem experimenta în mod practic ceea ce credem că este Dumnezeu.

Credinţa este un principiu deosebit de activ, care-L pune întotdeauna pe Isus Hristos pe primul loc: „Doamne, Tu ai spus cutare lucru” (de exemplu. Matei 6:33), pare o nebunie, dar voi merge înainte cu curaj pe baza cuvântului Tău.”

Întotdeauna, nu numai câteodată, se cere luptă ca să transformi credinţa mentală într-o proprietate personală. Dumnezeu ne aduce în anumite situaţii ca sa ne educe credinţa, pentru că natura credinţei este să transforme obiectul credinţei noastre în realitate pentru noi. Până când nu-L cunoaştem pe Isus, Dumnezeu este doar o noţiune abstractă şi nu putem crede în El. Dar imediat ce-L auzim pe Isus spunând: „Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl”, avem ceva ce este real: şi credinţa este fără margini.

Credinţa înseamnă că omul în întregime este într-o relaţie bună cu Dumnezeu prin puterea Duhului Lui Isus Hristos.

(Meditație TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald Chambers, primită prin Email)

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.