Au luat deci pe Isus, și L-au dus

El fusese în agonie toată noaptea. După ce şi-a petrecut zorii în holul lui Caiafa, a fost dus de la Caiafa la Pilat, de la Pilat la Irod, şi de la Irod înapoi la Pilat. Din cauza aceasta, nu mai avea putere, pentru că nu-I fusese îngăduit să se odihnească. Erau însetaţi de sângele Lui, aşa că L-au lăsat să moară, purtând povara crucii. (Ioan 19:16) Ce procesiune sfâşietoare! Nu degeaba plângeau fiicele Sionului. Plângi şi tu, suflete.

Ce învăţăm văzând cum Îl duc pe Domnul nostru? Nu pricepem adevărul oglindit în ţapul Ispăşitor? Nu lua marele preot ţapul punându-şi mâinile pe capul lui, şi nu mărturisea păcatele întregului popor, pentru ca ele să treacă asupra ţapului? Apoi se alegea un om care să ducă ţapul In pustie, şi el ducea păcatele poporului într-un loc în care să nu poată fi găsite. Îl vedem pe Isus adus în faţa preoţilor şi conducătorilor, care Îl declară vinovat. Dumnezeu însuşi transferă vina noastră asupra Lui: „Domnul a făcut să cadă asupra Luii nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:6); „El l-a făcut păcat pentru noi” (2 Corinteni 5:21). Ca purtător al vinei noastre, ducându-ne păcatul — reprezentat de cruce — pe umeri, marele Ţap Ispăşitor a fost dus de soldaţi. Prea iubitule, crezi că El a purtat şi păcatul tău? In timp ce priveşti crucea, vezi în ea vina ta? Există o singură cale prin care poţi să ştii dacă îţi purta sau nu păcatul. Ai pus mâna pe capul Lui, mărturisindu-ţi păcatul, şi ai crezut în El? Atunci păcatul nu mai apasă asupra ta; a fost transferat asupra Lui Isus, şi El îl duce pe umeri, o povară mai grea decât Crucea. Nu lăsa imaginea să se şteargă fără să te bucuri de eliberarea ta şi să-L iubeşti pe Răscumpărătorul care ţi-a purtat vina.

SEARA

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturora.

Isaia 53:6

Aceasta mărturisire aparţine întregului popor al Lui Dumnezeu. Am căzut cu toţii; de aceea, în cor, de la primul intrat în ceruri până la ultimul, putem spune „noi rătăceam cu toţii ca nişte oi”. Mărturisirea, deşi unanimă, este unică şi individuală: ,fiecare îşi vedea de drumul lui”. Fiecare persoană are propria vină. Cu toţii suntem păcătoşi, dar fiecare are propriul caracter. Cu toţii ne unim în căinţă, dar fiecare are o poziţie individuală. „Fiecare îşi vedea de drumul lui” este o mărturisire a faptului că fiecare a păcătuit în felul său, cu o intensitate diferită de toţi ceilalţi. Această mărturisire este deschisă. Nu există nici un cuvânt de apărare şi nici o silabă de scuză. Mărturisirea este o renunţare la orice formă de îndreptăţire. Este declaraţia vinovatului conştiente — grav vinovat, vinovat fără scuze. Ei stau în picioare, cu armele răzvrătirii distruse, şi strigă „noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui”. Totuşi, nu auzim nici un vaiet care să urmeze mărturisirii, fiindcă următoarea propoziţie este aproape un cântec „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră”. Este cea mai dureroasă afirmaţie, dar ne aduce mângâiere. Este ciudat să vezi că mila domneşte în mijlocul nefericirii, că sufletul obosit găseşte odihnă pe culmile durerii. Mântuitorul rănit vindecă inimile rănite. Iată cum căinţa cea mai umilă dă loc încrederii, privindu-L pe Christos pe cruce! (Meditații de Dimineața și Sera, de C.H. Spurgeon)

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

OSWALD CHAMBERS

Atrage-mă, o, Doamne, într-o comuniune vitală cu Tine. Ce mare schimbare aduce soarele în lumea naturală şi ce mare schimbare se produce când Tu străluceşti asupra noastră! Continuă să străluceşti asupra noastră până când vom fi copleşiţi de prezenţa Ta.

DOMNUL ESTE APROAPE!

CALENDAR BIBLIC

Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum? Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti. Luca 24.17

Doi, din cei ce-l urmau pe Domnul Cristos, au mers în ziua învierii Lui spre Emaus. Pe drum au discutat despre înspăimântătoarele lucruri care s-au petrecut în Ierusalim şi ai căror martori au fost şi ei. Cei doi au văzut în Domnul trimisul Iui Dumnezeu, Mesia lui Israel, împlinitorul prorociilor, „Izbăvitorul lui Israel.” Gândurile lor erau îndreptate spre binecuvântările pământeşti ale lui Israel, care credeau că vor scăpa de duşmanii lor. Dar acum Domnul a murit şi cu El s-a dus în mormânt toată nădejdea lor. Complet dezamăgiţi, mai ales că unele femei le-au spus că au găsit mormântul gol, ei nu ştiau ce să creadă din toate aceste lucruri şi astfel profund întristaţi mergeau pe drumul lor. Dar Domnul s-a gândit la ei – căci este imposibil ca El să lase inimile întristate şi singure. Încontinuu El este prezent acolo unde ai Lui au nevoie de El. Isus poate să-i facă fericiţi. Ochiul Său priveşte tot timpul cu profundă dragoste spre ai Săi şi unde vede pe unul întristat, nefericit sau posomorât este imediat gata de a-l îmbărbăta şi de a-i aduce fericirea în inimă.Orice întristare ai avea în inima ta, oricând poţi să te duci la Domnul Isus şi vei vedea milostenia şi dragostea Lui. Cunoaşterea acestui adevăr umple inima de pace şi fericire.Câtă îmbărbătare pentru copiii iui Dumnezeu, care sunt încercaţi şi ispitiţi, loviţi în tot felul şi înjosiţi, să se gândească la faptul că Dumnezeu nu-i vede decât purtaţi în inima Iui Isus! Înaintea lui Dumnezeu ei strălucesc neîncetat în lumina fără seamăn a lui Cristos; ei sunt îmbrăcaţi cu o frumuseţe dumnezeiască. Lumea nu-i poate vedea astfel, dar Dumnezeu aşa îi vede şi aici e marea deosebire. Lumea nu poate vedea pietrele scânteietoare pe care iubirea lui Dumnezeu a săpat numele celor răscumpăraţi.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

“Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta Lui Dumnezeu.”

Coloseni 3:1

Isus a murit pentru păcatele noastre, a fost înmormântat şi a treia zi a înviat după Scripturi. Dumnezeu ne-a adus la viaţă împreună cu El, aşa după cum este scris:”El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit, şi a înviat pentru ei.” Mulţi ajung numai până la Golgota, considerând că Isus a murit pentru păcatele noastre. De aceea, ei nu scapă de păcat. În 1 Corinteni 15:7 găsim scris:”Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre.” Deci prin învierea Lui Isus avem parte de naşterea din nou. Prin înviere devenim o făptură nouă, după Scriptură. Înaintea Lui Dumnezeu numai o făptură nouă este plăcută. Deci, numai dacă ar fi murit, şi nu ar fi înviat, credinţa noastră ar fi zadarnică, iar noi am pieri cu toţii! “Dar acum Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.” 1 Corinteni 15:20. Căci aşa cum printrun om, prin Adam a venit moartea, tot aşa printru om, Isus este învierea morţilor. Căci precum toţi mor în Adam, aceia care cred în Isus vor trăi. Cititorule drag, ai tu această viaţă? Când ai avut parte de mărturia că eşti un copil al Lui Dumnezeu şi de arvuna Duhului Sfânt, aşa cum este scris în Efeseni 1:13-14? Dacă ai parte de toate acestea, atunci aparţii de cei cărora le sunt ierate păcatele şi nu au nimic vrednic de osândă în viaţa lor. Atunci eşti părtaş Împărăţiei Lui Dumnezeu şi umbli după lucrurile de sus, căci patria noastră este în ceruri.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

1 Samuel 29.1-11

Atât timp cât nu exista un război deschis între Israel şi filisteni, poziţia lui David faţă de străini putea fi scuzată, deoarece fusese condus în exil chiar de ura lui Saul. Acum însă, în pragul bătăliei, situaţia aceasta devine imposibilă. David ar fi trebuit să-şi dea seama de lucrul acesta, dar continuă jocul său dublu, arătându-se gata să-şi încingă armele contra lui Israel, fiind însă de partea filistenilor. Domnul, în îndurarea Lui, Se foloseşte de suspiciunea prinţilor, pentru a-l smulge pe David, tocmai la timp, din cursa în care se aruncase singur.

Să reţinem bine că, pentru credincios, lumea nu este numai un străin, ci şi un vrăjmaş. Ea nu este mai puţin periculoasă prin avansurile sau prin complimentele ei -aici ale lui Achiş către David (v. 6, 9) – decât prin manifestările ei de violenţă.

Omul cu faima de a fi ucis zecile lui de mii de filisteni a fost în stare să-şi uite propriile victorii. Dimpotrivă, vrăjmaşii lui le-au păstrat usturătoarea amintire (v. 5; 21.11). Şi când noi uităm crucea şi mărturia noastră anterioară, lumea ştie să ne arate întotdeauna cu degetul: «Nu este acesta credinciosul care se credea mai bun decât noi?

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Şi Domnul a spus lui Cain: „Unde este Abel, fratele tău?“. Şi el a zis: „Nu ştiu; sunt eu păzitorul fratelui meu?“

Geneza 4.9

Biblia ne învaţă că Hristos a dat daruri pentru zidirea Trupului. Aceasta înseamnă că trebuie să slujim unii altora cu darul pe care fiecare l‑am primit de la El, pentru gloria Domnului şi pentru beneficiul celorlalţi. Acest lucru însă nu ne limitează în lucrarea noastră. Deşi s‑ar putea să nu avem darul de evanghelist, suntem îndemnaţi să facem lucrarea unui evanghelist. Ni se spune că, atunci când ne strângem laolaltă, fiecare trebuie să vină pregătit cu un psalm, cu o învăţătură; că trebuie să ne vorbim unii altora cu psalmi şi cu cântări spirituale. Trebuie, de asemenea, să purtăm de grijă fraţilor şi surorilor noastre în Domnul, făcând o lucrare de păstorire, fiindcă fiecare suntem„păzitorul fratelui“ nostru.Ni se spune că, dacă un om cade în vreo greşeală, cei care sunt spirituali trebuie să‑l restabilească – ceea ce constituie lucrarea unui păstor. Aceasta este o lucrare minunată şi foarte necesară în Trupul lui Hristos astăzi. Este o lucrare discretă, adesea nebăgată în seamă de oameni, însă apreciată de oile aflate în nevoie. Este o lucrare de sacrificiu de sine, de răbdare şi de perseverenţă neobosită.În Luca 15 citim despre un om care avea o sută de oi, dintre care una se rătăcise. Omul a plecat în căutarea ei şi a căutat‑o până a găsit‑o, după care a adus‑o înapoi. Da, acest verset face referire la Domnul Isus, Bunul Păstor, care a venit să‑i caute şi să‑i mântuiască pe cei pierduţi. Aceasta este însă atitudinea necesară şi pentru noi, dacă dorim cu adevărat să vedem cum oile pierdute sunt aduse înapoi, sau cum cele rătăcite sunt restabilite. În versetul citat la început vedem cum Cain a încercat să scape de responsabilitatea de a purta de grijă de fratele său, însă răspunsul la întrebarea sa este: «Da, eşti păzitorul fratelui tău!»

Facă Domnul să înţelegem că şi noi suntem păzitorii fraţilor noştri! A. Blok

MANA DE DIMINEAŢĂ

“Având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.”

EFESENI 6:15

Textul acesta însemnează fără doar şi poate: “Să fiţi pregătiţi ca nişte mesageri gata să ducă vestea bună a păcii.” Prin aceasta apostolul ne spune să fim totdeauna în alertă, având răspuns imediat la orice întrebare şi dând fără ezitare o mărturie bună şi corectă. Lui Timotei, de pildă, îi spune: “Vesteşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.” (2Tim.4:2). şi desigur nu este neapărat vorba de a vesti Cuvântul de la catedră sau de a face o lucrare de felul acesta fără să fi fost trimis şi înzestrat de Duhul Sfânt cu darul de evanghelist, învăţător, de episcop sau orice altă lucrare în adunare. Aici este vorba de lucrarea de mesager sau de purtător al veştii bune la care suntem cu toţii chemaţi, fără excepţie, bărbat sau femeie. Ceea ce ni se cere este râvnă si dragoste pentru suflete.Să ne gândim la tăcerile noastre care au dezonorat pe Domnul şi care s-au datorat lipsei de curaj, sau ruşinii sau comodităţii noastre. Putem să fim plini de teorii frumoase, buni cunoscători ai Cuvântului, dar când este vorba să spunem oamenilor despre Domnul Isus şi lucrarea Lui de la cruce, atunci tăcem! şi când, vai, cinstea şi slava lui Dumnezeu şi a Cuvântului Lui sunt zeflemisite, nu numai că nu protestăm dar ne arătăm chiar indiferenţi. Trec poate zile, săptămâni şi luni fără să spunem un cuvânt cuiva despre vestea cea bună a păcii. Şi de fiecare dată când nu am luat poziţia de mesager, când nu am ridicat drapelul Evangheliei, nu am făcut decât să întărim poziţia vrăjmaşului. Dumnezeu să ne dea supleţe şi atitudine de permanentă alertă care să prindă orice prilej pentru a aduce un suflet la pomnul Isus, pentru a sprijini pe cineva în suferinţă sau pentru a da mărturie despre adevărul lui Dumnezeu. Să nu spunem că nu avem ocazii de a mărturisi, căci ziua este plină de astfel de prilejuri. Lipsa de roadă în viaţa noastpu nu este din pricina lipsei de oportunităţi de tot felul de a face ceva pentru Domnul nostru ci pentru că n-avem dragoste pentru Domnul Isus şi pentru sufletele oamenilor. Da, ne lipseşte râvna de care vorbeşte textul nostru.Să-I cerem lui Dumnezeu să ne trezească la realitate şi să ne izbăvească de somnul nostru, de egoism şi de comoditate. Să aducem întreaga noastră fiinţă ca o jertfă vie, plăcută lui Dumnezeu şi de folos pentru o lume ruinată în păcat. Să stăm în picioare pentru Domnul nostru, fiind încălţaţi cu râvna Evangheliei păcii ştiind că am ajuns la “sfârşitul vremurilor” şi să nu ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu ca acela care a ascuns talantul în pământ.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

De CHARLES H. SPURGEON

SĂ PRIMEŞTI ÎNŞTIINŢAREA

Pentru că ţi s-a mişcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului, când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor Iui, care vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentru că ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu am auzit – zice Domnul.

2 Împăraţi 22.19

Mulţi din cei care dispreţuiesc înştiinţarea, vor pieri; dar ferice de acela care ia seama la Cuvânt, şi se cutremură. Aşa a făcut Iosia şi a fost scutit de judecăţile rostite de Domnul împotriva lui Iuda, din pricina păcatelor sale. Dacă şi inima ta s-a muiat şi te-ai smerit, vei fi şi tu scutit, şi apărat în ziua cea rea. Dumnezeu face un semn, pune o pecete pe fruntea acelora care suspină şi plâng din pricina păcatului veacului acesta. Îngerul distrugător a primit ordin să bage sabia în teacă până la punerea peceţii, pentru ca aleşii Lui să fie puşi la adăpost (Apocalipsa 7.1-3). El îi cunoaşte. Sunt timpuri ameninţătoare? Se vede necredincioşia înaintând cu paşi grăbiţi, făcându-vă să vă temeţi de o pedeapsă asupra unui popor care se adânceşte în păcat? Poate că aveţi dreptate. Ei bine, făgăduinţa „că nu vor vedea ochii tai toate nenorocirile pe care le voi aduce asupra locului acestuia” este şi pentru tine. Dar voi vă găsiţi într-o aşteptare mai bună, mai mângâietoare, a venirii Domnului Isus, şi atunci zilele de întristare vor avea sfârşit.

WIM MALGO-MEDITAŢII ZILNICE

«Cristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate. El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh.» 1Petru 3,18

În momentul în care Isus a murit, El a restabilit partășia intimă a omului cu Dumnezeu. Acesta este înţelesul măreţ din Matei 27,50-51: «Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul. Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos». In momentul în care Domnul Isus a murit, Dumnezeu însuşi a deschis Locul Preasfânt, care fusese închis din cauza păcatului. Această refacere a relaţiei pe verticală dintre Dumnezeu şi om a fost consecinţa morţii lui Isus Cristos. Ultimul Său strigăt şi ruperea perdelei de la intrarea în Sfânta Sfintelor au avut loc în acelaşi moment, motiv pentru care autorul Epistolei către Evrei ne spune: «Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru adică trupul Său, şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată» (Evrei 10,19-22). Acest lucru este valabil pentru noi, cei care credem în Domnul. Prin moartea lui Isus perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt şi acum avem intrare liberă în Sfânta Sfintelor.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald Chambers

Dacă ai fi cunoscut!

„Dacă ai fi cunoscut…, în această zi a ta, cele care sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi.”

Luca 19:42, Bucureşti 2001

Isus a intrat triumfător în Ierusalim; întreaga cetate s-a pus în mişcare; dar era acolo un dumnezeu străin: mândria fariseismului. Era un dumnezeu care părea religios şi drept, dar, în realitate, era „un mormânt văruit”.Ce anume mă orbeşte pe mine în această zi a mea? Am eu vreun dumnezeu străin – nu un monstru dezgustător, ci o anumită stare sufletească ce mă domină? Mai mult decât o dată Dumnezeu m-a adus faţă în faţă cu dumnezeul străin şi am ştiut că trebuie să renunţ la acesta, dar n-am făcut-o. Am trecut prin criză ca prin urechile acului şi tot mai am acel dumnezeu străin; sunt orb faţă de lucrurile care sunt spre pacea mea. Este un lucru înspăimântător că putem fi în locul unde Duhul Lui Dumnezeu ar trebui să aibă cale liberă în noi, şi totuşi, noi facem ca vina noastră înaintea Lui Dumnezeu să crească tot mai mult.„Dacă ai fi cunoscut” – cuvintele Lui Dumnezeu pătrund direct în inimă, având în urma lor lacrimile Lui Isus. Aceste cuvinte implică responsabilitatea pentru propriile noastre greşeli. Dumnezeu ne trage la răspundere pentru ceea ce nu vedem. „Acum sunt ascunse de ochii tăi” – pentru că nu te-ai predat Lui niciodată cu adevărat. Ce tristeţe de nedescris aduc cuvintele „care puteau fi”! Dumnezeu nu mai deschide niciodată uşile care au fost închise. El deschide alte uşi, dar ne aminteşte că există uşi pe care noi le-am închis, uşi care n-ar fi trebuit niciodată închise, gânduri care n-ar fi trebuit să fie niciodată murdărite. Nu-ţi fie teamă niciodată când Dumnezeu îţi aduce în faţa ochilor trecutul. Lasă amintirea să lucreze. Ea este un slujitor al lui Dumnezeu, cu mustrările, pedepsele şi întristările ei. Dumnezeu va transforma acel „care puteau fi” într-o recoltă minunată pentru viitor.

IZVOARE ÎN DEŞERT-APRILIE

lorificaţi pe Domnul în mijlocul focului.

(Isaia 24:15, KJV)

Observaţi micul cuvânt „în“! Noi trebuie să-L onorăm pe Domnul în încercare – chiar în lucrul care ne mâhneşte atât de mult. Şi cu toate că sunt exemple în care Dumnezeu n-a îngăduit ca sfinţii Săi să simtă măcar focul, de obicei focul produce durere.Tocmai acolo, în văpaia focului, noi trebuie să-L glorificăm. Noi facem aceasta exersând credinţa perfectă în bunătatea şi dragostea Lui care a îngăduit ca această încercare să vină peste noi. Ba mai mult, noi trebuie să credem că după ce vom ieşi din foc va rezulta ceva mult mai demn de laudă pentru El decât am experimentat până acum.Pentru a trece prin focuri, este nevoie de o credinţă mare, căci o credinţă mică nu va reuşi. Trebuie să câştigăm victoria în cuptor. Margaret Bottome

Un om are doar atâta credinţă cât arată în vremuri de încercare. Cei trei bărbaţi care au fost aruncaţi în cuptorul de foc au ieşit afară exact aşa cum au intrat – cu excepţia funiilor cu care erau legaţi. Cât de des Dumnezeu ne înlătură lanţurile în cuptorul suferinţei! Aceşti trei bărbaţi au umblat prin foc fără să fie arşi – pielea lor nu era nici măcar băşicată. „Focul n-avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, … nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei“ (Daniel 3:27). Aşa trebuie să iasă creştinii din cuptorul încercărilor de foc – eliberaţi de lanţurile lor, dar neatinşi de flăcări.A ieşit biruitor asupra lor prin cruce. Coloseni 2:15

Aceasta este adevărata biruinţă – să biruieşti boala trecând prin ea, să biruieşti moartea trecând prin moarte şi să biruieşti orice altă circumstanţă potrivnică trecând prin ea. Crede-mă, există o putere care ne poate face biruitori în mijlocul conflictului. Sunt înălţimi pe care le putem atinge, de unde putem privi înapoi peste drumul pe care am venit şi putem cânta cântarea noastră de biruinţă de această parte a cerului. Îi putem face pe alţii să ne considere bogaţi, deşi suntem săraci, şi îi putem îmbogăţi pe mulţi în sărăcia noastră. Noi trebuie să biruim în ea. Biruinţa Domnului Hristos a fost câştigată în umilinţa Lui. Şi poate că şi biruinţa noastră se va arăta prin ceea ce alţii văd ca umilinţă. Margaret Bottome

Nu-i aşa că este foarte captivant să vezi un om împovărat cu multe încercări, care însă e cu inima veselă ca sunetul unui clopoţel? Nu-i aşa că este ceva contagios şi îndrăzneţ să-i vezi pe alţii grozav de ispitiţi, dar „mai mult decât biruitori“ (Rom. 8:37)? Nu este încurajator să vezi un tovarăş de drum cu trupul frânt, însă păstrând splendoarea răbdării de neînfrânt?Ce mărturie dau acestea despre puterea darului de har al lui Dumnezeu!

John Henry Jowett

Când orice sprijin pământesc cade,

Şi viaţa pare o mare agitată,

Eşti tu atunci o minune susţinută de Dumnezeu,

Satisfăcut şi liniştit şi liber?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Corinteni 15:1-20

Dar acum Cristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. 1 Corinteni 15:20

DIN PRICINA PAŞTELOR

Cristos a înviat! Ce mesaj schimbător de vieţi conţin aceste scurte cuvinte! Oamenii cărora le scria apostolul Pavel această epistolă ştiau acest lucru, dar unii din ei nu captaseră adevărul că prin învierea Sa, Cristos îi asigură pe toţi credincioşii Săi că vor învia şi ei în trup. Acest adevăr a fost deosebit de mângâietor pentru o femeie, pe nume Frieda Barkman, după ce fiul ei adoptiv,Vernon, în vârstă de 15 ani, a fost omorât într-un accident. Temându-se că va fi curând uitat de către cei mai mulţi din prietenii săi, ea a început să le scrie cu multă insistenţă, sperând ca în felul acesta, le va păstra vie memoria fiului ei. Apoi, deodată şi-a dat seama că ea n-are nevoie să mai facă aceasta. Vernon era încă viu. Nu îşi încetase existenţa. El se va întâlni din nou cu toţi prietenii lui. De unde ştia? Iată răspunsul ei: „Datorită Paştelui. Pentru că la ultima noastră rugăciune în familie, el s-a rugat: „Iţi mulţumesc, Doamne, Dumnezeule, că sunt copilul Tău”. Rareori mă gândesc la toţi bunicii mei, la unchi şi mătuşi şi la mulţi alţii ce au plecat din lumea aceasta. Cât de repede uităm noi! Cât de repede vom fi uitaţi, după ce-am plecat. Dar acesta nu este un lucru de care trebuie să ne îngrijorăm. Datorită Paştelui, ştim că noi, creştinii, ne vom întâlni din nou de partea cealaltă. In trupurile de slavă ne vom îmbrăţişa unii cu alţii din nou. Datorită Paştelor, orizontul este strălucitor! Viaţa poate părea deprimantă, dar nu este – nu pentru un copil al lui Dumnezeu! Datorită Paştelor, Cristos trăieşte, şi noi vom trăi. H.V.L.

Zburăm acum spre locul în care Cristos
Cu drag ne conduce spre cerul frumos.
Ca Isus trăi-vom învierii misterul;
A noastră e crucea, mormântul şi cerul. Wesley

Învierea lui Cristos este mugurul promisiunii – învierea noastră este floarea împlinirii ei.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-APRILIE 2015

SLUJIREA NECESITĂ SMERENIE

„Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi

în Hristos Isus” (Filipeni 2:5)

Pavel scrie: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi l-a dat Numele, care este mai presus de orice nume” (v. 5-9). Când eşti o persoană celebră, te aştepţi ca ceilalţi să te slujească, dar când eşti un urmaş al lui Hristos, eşti chemat să-i slujeşti tu pe ceilalţi. E o mare diferenţă, nu-i aşa? Hristos a fost un model de slujire printre ucenicii Săi. Din punct de vedere al ierarhiei sociale, slujitorul cel mai de jos din casă spăla picioarele. Încearcă să ţi-L imaginezi pe Dumnezeu spălând picioarele unor pescari obişnuiţi, apoi spunând: „Cum v-am slujit Eu, aşa să vă slujiţi şi voi unii pe alţii”. Readu-ţi aminte de această imagine data viitoare când consideri pe cineva drept o povară, o persoană inferioară sau un obstacol în calea ta. Nu vei putea sluji niciodată cum a făcut-o Hristos dacă te concentrezi asupra îmbunătăţirii propriei tale imagini. „Isus, fiindcă ştia că Tatăl îi dăduse toate lucrurile în mâni, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce … a început să spele picioarele ucenicilor” (Ioan 13:3-5). Domnul Isus a clarificat trei lucruri: 1) El a ştiut Cine L-a trimis. 2) El a ştiut Cine Îl susţine. 3) El a ştiut Cine Îl va răsplăti. De aceea, El a fost eliberat de teama de oameni, de teama de eşec şi de teama de respingere. J L Massed a spus-o atât de bine: „Slujirea nu poate deveni niciodată sclavie pentru cel care iubeşte”.

SĂMÂNŢA BUNĂ

Ca o potârniche …, aşa este cel ce agoniseşte bogăţii pe nedrept; trebuie să le părăsească în mijlocul zilelor sale …
Ieremia 17.11

Ţăranul şi pofta lui

În faţa morţii, sufletul ţăranului a devenit tot mai neliniştit şi a zis fiului: „Trebuie să facem acest lucru“. Credea că simpla înapoiere a pământului îl va ierta de starea lui de păcătoşenie. Dacă s-ar fi gândit mai devreme la Dumnezeu, nu ar fi făcut atâtea rele, dar acum era prea târziu. A închis ochii înainte de a mai avea timp să recunoască în faţa lui Dumnezeu faptul că este un păcătos.

Dorinţa după bogăţie a ţăranului a fost mare, dar a venit clipa când a lăsat totul aici. Viaţa acelui ţăran putea fi caracterizată de cuvintele psalmistului: „Iată omul, care nu lua ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogăţiile sale cele mari şi se bizuia pe răutatea lui“ (Psalmul 52.7).

Cititorule, întâmplarea acelui ţăran poate fi şi a ta, şi a mea. De aceea Mântuitorul spune să ne strângem comori acolo unde ele nu mai dispar niciodată. De aceea să căutăm „mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra“ (Matei 6.33). Comorile cereşti ale credinţei în Mântuitorul au valoare în veacul acesta, dar şi în cel viitor. Cine se îmbogăţeşte în credinţă este fericit în viaţa aceasta şi în viaţa viitoare.

Sursa: Meditații primite prin grija unor surori devotate Domnului Isus