Lumina, pacea, hrana … șuvița a treia!

from-darkness-to-lightCine zice că este în lumină şi urăşte pe fratele său, este încă în întuneric – 1 Ioan 1: 7

Când mă aflu în situaţii asemănătoare, mă întreb:”Ce ar fi dacă Dumnezeu ar gândi despre mine, cum gândesc eu despre oameni?”

Aşa putem depista cel mai uşor ura, dacă este sau nu în viaţa noastră şi astfel putem să ne şi smerim imediat.Cu măsura cu care măsurăm, ni se va măsura, după cum iertăm, ni se va ierta.”Niciunul să nu gândească în inima lui rău împotriva aproapelui său”, ne avertizează Scriptura.(Zaharia 8:17a).

Dacă cineva nu priveşte spre mine cu prietenie, imediat presupun că acesta are ceva cu mine şi îl privesc suspicios. Privirea celor din jurul nostru poate să fie expresia unor dureri, sau greutăţi care-i apasă. De aceea este bine dacă ne străduim să venim în ajutor unii altora, în loc să ne bazăm pe lucruri presupuse.Ce bine este dacă nu gândim despre nimeni ceva rău!

Cât de preţios este dacă dragostea ne conduce şi locuieşte în noi Cuvântul: ”Dragostea este îndelung răbdătoare şi plină de bunătate”.

În versetele 10 şi 11 găsim scris: Cine iubeşte pe fratele său, rămâne în lumină şi în el nu este niciun prilej de poticnire. „Dar cine urăşte pe fratele său, este în întuneric, şi nu ştie încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii.”

Este evident, că dacă avem ură în inima noastră, nu putem fi fericiţi. Dacă suntem orbiţi, oare am fi pregătiţi pentru venirea Domnului?De aceea să fim treji!putem să ne bucurăm de Cuvântul Lui Dumnezeu şi de călăuzirea Lui.

Domnul nostru ne trece prin necazuri şi ne va binecuvânta.Aşa cum este scris:”Căci întristările noastre, uşoare de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o slavă veşnică, pentru că npo nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd.” (Meditatii zilnice: Mântuirea prin Christos de Fritz Bergerprimite prin Email)

*

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

(14 Februarie)

Iar Însuşi Domnul păcii să vă dea pacea întotdeauna în orice fel. Domnul fie cu voi toţi!  

 2 Tesaloniceni 3.16

Câteodată poate exista multă tulburare în inimile noastre. Agitaţia, frica, disperarea, amărăciunea, descurajarea şi întunericul ne pot asalta ca un uragan. Se apropie ameninţător, cu mare repeziciune şi ne loveşte, trântindu‑ne la pământ şi ducându‑ne în stări în care n‑am intenţionat niciodată să fim. Clipe, ore, zile şi săptămâni suntem copleşiţi şi ne întrebăm dacă ne vom mai putea ridica vreodată şi umbla, din punct de vedere spiritual.

Creştinii din Tesalonic treceau printr‑o perioadă foarte grea. Persecuţia îi asalta şi, de asemenea, erau confuzi cu privire la unele învăţături creştine. Credeau că se aflau deja în Ziua Domnului şi că sufereau în timpul necazului celui mare. Unii încetaseră să mai muncească şi spuneau: «De ce să mai muncim? Domnul vine şi n‑are rost să mai facem ceva până la venirea Lui». Pavel le scrie pentru a clarifica unele aspecte şi, înainte de a‑şi încheia epistola, spune: „Însuşi Domnul păcii să vă dea pacea întotdeauna în orice fel“. „Dumnezeul păcii“ este o expresie obişnuită în Noul Testament, însă doar aici citim despre „Domnul păcii“.

Iubit copil al lui Dumnezeu, Domnul este Izvorul şi Dătătorul păcii de care ai nevoie astăzi! El este o fântână care nu seacă niciodată în timpul secetei. Grânarele Sale nu se golesc niciodată în timpul foametei. El are toate mijloacele la îndemână pentru a risipi temerile, pentru a linişti inima, pentru a îndepărta apăsarea şi pentru a alunga tulburarea. El ştie cum să potolească furtuna (Marcu 4.37‑41) şi cum să reducă la tăcere îndoielile din adâncurile inimii tale. El poate face ca apele amare să devină dulci şi‑ţi poate tămădui duhul rănit. Aminteşte‑ţi de cuvintele: „Să vă dea pacea întotdeauna în orice fel“! „Însuşi Domnul păcii“ poate face acest lucru pentru tine. P. Ramsay

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

(14 Februarie)

DIMINEAŢA

Împăratul s-a îngrijit necurmat de hrana de toate zilele, în tot timpul vieţii lui.

 2 Împăraţi 25:30

Ioiachin nu a ieşit din palatul regelui cu merinde pentru câteva luni; hrana i-a fost asigurată ca o pensie zilnică. Aceasta este şi poziţia în care se află poporul lui Dumnezeu. Hrana zilnică este singura necesitate. Nu avem nevoie de provizii; ziua de mâine nu a venit încă şi nevoile ei ne sunt necunoscute. Setea de care vom suferi în iunie nu poate fi potolită din februarie, fiindcă nu o simţim încă. Dacă avem destul pentru ziua de astăzi, nu suntem în nevoie. Nu ne putem bucura de mai mult. Nu putem mânca, bea sau îmbrăca mai mult decât pentru o zi. Surplusul ne îngrijorează, fiindcă trebuie să-l depozităm şi să-l ferim de hoţi. Un băţ găsit pe cărare îl ajută pe călător, dar o sarcină de lemne este o povară grea. Să ai destul este mai bine decât să ai parte de un ospăţ, fiindcă nu te poţi bucura de mai mult. Nu ar trebui să aşteptăm mai mult; lăcomia este nerecunoştinţa. Când Tatăl nu ne dă mai mult, trebuie să fim mulţumiţi cu cele necesare zilei de azi. Cazul lui Ioiachin este şi al nostru. Avem o porţie zilnică asigurată de Rege. Este o porţie îndestulătoare şi continuă. Avem destule motive să fim mulţumitori. Iubite creştin, în materie de har, ai nevoie de o porţie zilnică. Singur nu ai rezerve de putere. Zi de zi, trebuie să cauţi ajutorul de sus. Este foarte plăcut să primeşti asigurarea că ai pregătită o porţie zilnică. Prin Evanghelie, prin lucrare, prin meditaţie, în rugăciune şi în părtăşie cu Dumnezeu, îţi reînnoieşti puterile. Prin Isus îţi sunt pregătite toate lucrurile de Care ai nevoie. Bucură-te deci de această binecuvântare. Nu pleca niciodată flămând atâta timp cât pâinea zilnică a harului te aşteaptă pe masa îndurării.

SEARA

Femeia… fusese vindecată numaidecât.

Luca 8:47

Una dintre cele mai uimitoare şi emoţionante minuni ale Mântuitorului este în faţa noastră în seara aceasta. Femeia era foarte neştiutoare. Îşi imagina că puterea ieşise din Christos prin legea necesităţii, fără voinţa sau conştiinţa Lui. Mai mult, nu cunoştea bunătatea lui Isus, fiindcă dacă ar fi cunoscut-o nu ar fi încercat să fure vindecarea pe care El era gata să o dea de bunăvoie. Suferinţa ar trebui să se aşeze întotdeauna în faţa milei. Dacă ar fi cunoscut inima iubitoare a lui Isus, ar fi spus „nu trebuie decât să mă aşez undeva unde să mă vadă, şi omniscienţa Lui o să-i descopere situaţia mea; văzându-mă, dragostea Sa mă va vindeca pe loc”. Ii admirăm credinţa, dar ne mirăm de neştiinţa ei. După ce a fost vindecată, s-a bucurat tremurând. Era fericită că puterea divină lucrase o minune în ea, dar se temea că Christos îşi va retrage binecuvântarea şi va închide harul. Cât de puţin înţelegea plinătatea iubirii Sale! Noi nu Il vedem foarte clar pe Isus. Nu cunoaştem adâncimea şi înălţimea iubirii Sale, dar ştim sigur că este prea bun ca să ia unui suflet chinuit darul pe care tocmai l-a obţinut. Tocmai aici este minunea: deşi ştia foarte puţine, avea credinţă, şi credinţa ei adevărată a salvat-o pe loc. Nu a fost nici o întârziere — miracolul credinţei s-a împlinit pe loc. Dacă am avea credinţă cât un grăunte de muştar, mântuirea ar fi proprietatea noastră prezentă şi viitoare. Dacă, pe lista copiilor lui Dumnezeu, suntem scrişi pe ultimul loc, însă suntem tari în credinţa, nici o putere, omenească sau diavolească, nu ne poate şterge. Chiar dacă nu îndrăznim să ne sprijinim capul pe pieptul Său, cum a făcut Ioan, putem sta în mulţimea din spatele Lui, şi când îi vom atinge veşmântul vom fi curăţaţi. Curaj, suflet şovăielnic! Credinţa ta te-a mântuit. Du-te în pace. „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu” (Romani 5:1).

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-FEBRUARIE 2015

(14 Februarie)

O ÎNTÂLNIRE CU DUMNEZEU

Am văzut pe Domnul şezând pe un scaun

de domnie”

Isaia 6:1

Isaia descrie o întâlnire pe care a avut-o cu Dumnezeu la începutul lucrării sale şi care i-a schimbat viaţa: „am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt… Serafimii stăteau deasupra Lui, şi … strigau unul la altul, şi ziceau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui”! Şi se zguduiau uşiorii uşii de glasul care răsuna, şi casa s-a umplut de fum. Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe împăratul … Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână … de pe altar. Mi-a atins gura cu el şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!” Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit, şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” El a zis atunci: „Du-te şi spune poporului …” (Isaia 6:1-9). Întâlnirea cu Dumnezeu aduce mereu trei lucruri:

1) Un sentiment al sfinţeniei şi al unicităţii Lui.

2) O recunoaştere a nevredniciei noastre.

3) Smerenie şi foame mai mare după El. Epuizarea şi agitaţia vieţii zilnice toceşte ascuţimea sensibilităţii noastre spirituale. Şi faptul că ne măsurăm sfinţenia cu a celor din jur ne face să credem că ducem o viaţă dedicată, când de fapt nu e aşa. Aşa că Dumnezeu ne cheamă la o întâlnire cu El pentru a ne curăţa, pentru a ne da putere şi pentru a ne trimite să împlinim planul Său.

MANA DE DIMINEAŢĂ

(14 Februarie)

“Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Isus Hristos.”

FILIPENI 2:51

Epistola către Filipeni tratează despre adevărata viaţă şi experienţă creştină. Apostolul aduce aici pilda Domnului Hristos ca model desăvârşit de viaţă a celui credincios şi aceasata prin puterea Duhului Sfânt. Credincioşii din adunarea din Filipi mergeau bine luînd parte efectivă la Evanghelie şi în mod constant (Cap. 1:5) ba chiar se luptau pentru credinţa care a fost sălăşluită în ei, luînd pildă pe apostolul Pavel care a fost batjocorit şi închis chiar în Filipi. Dar se pare că absenţa apostolului iubit “a lăsat să încolţească sămânţa dezbinării şi neliniştei” şi chiar dorinţa de întâietate şi de mândrie.Din această pricină, apostolul, cu atâta gingăşie îi îndeamnă să se reînvioreze la izvorul care poate menţine unitatea: “…o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând” şi să nu facă nimic din “duh de cerată şi slavă deşartă” şi astfel le îndrepta privirile spre pilda desăvârşită a Domnului Isus care deşi era Dumnezeu binecuvântat în veci, “…n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu ci S-a dezbrăcat de Sine însuşi……şi S-a smerit……până la moarte de cruce.” De aceea ii îndemna să aibă în ei gândul acesta care era şi în Domnul Hristos. Cât de actuale sunt îndemnurile şi gândurile acestea şi pentru noi astăzi, la aproape două mii de ani de când au fost scrise. Şi ele nu se referă numai la cei care se consideră “unşi” pentru lucrarea Iui Dumnezeu ci la fiecare frate sau soră care au pe inimă să slujească Domnului în smerenie, dezinteresaţi, în dragoste si în anonimat. Duhul de interes personal (chiar dacă nu este material) în lucrurile religioase este atât de obişnuit încât, o stare ca cea descrisă puţin mai sus, stârneşte împotrivire, invidie şi chiar dispreţ din partea acelora care impută altora ceea ce există în ei înşăşi. Şi de aici, câtă tulburare, bârfire, dezbinare şi tot felul de lucruri rele. Aici, în versetul de care ne ocupăm, Cuvântul lui Dumnezeu ne face să intrăm în locul sfânt, în prezenţa Domnului Isus însuşi. Ca să putem însă pătrunde aici să cerem puterea duhovnicească de a-L lua pe EI ca pildă, şi de a traduce acest exemplu în viaţa noastră. Dar este un preţ de plătit, acela al părtăşiei cu smerenia şi suferinţele Domnului Hristos. Ce urmează însă după aceea? Nu numai bucuria de a-I sluji Lui cu toată râvna fiind de folos celor din jurul nostru, fie necredincioşi, fie credincioşi, dar mai ales de a avea parte de înălţarea Lui. “De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult.” În mijlocul confuziei generale să venim la El ca să primim aceleaşi simţăminte pe care le-a avut El faţă de oameni.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

(14 Februarie)

ÎNCONJURAT CU ÎNDURARE

Cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui.

Psalmul 32.10

Frumoasă răsplată asigurată încrederii! Doamne, la-mi parte de ea din plin! Mai mult ca oricare alt suflet, omul încrezător se simte păcătos; dar iată, harul îi e pregătit. El ştie că nu merită îndurare; dar ea vine peste el şi îi este dată din belşug. Doamne, te rog dă-mi harul să mă încred în Tine!Priveşte, suflete al meu, ce corp de gardă ţi-a fost pregătit! Precum un prinţ este înconjurat de soldaţii săi, tot aşa eşti tu înconjurat de îndurarea Sa. În faţă, în spate, din toate părţile poţi vedea această pază a harului. Tu te găseşti chiar la mijloc, dacă rămâi în Domnul Cristos.Ce aer poţi respira acolo, sufletul meu! Aşa cum te înconjoară aerul pe care-l respiri, tot aşa te înconjoară dragostea lui Dumnezeu. Pentru cel rău sunt mari rele; dar pentru tine sunt atâtea haruri încât necazurile nici nu mai sunt menţionate. David zice: „Voi, cei drepţi, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă, cântaţi de bucurie voi toţi cu inima dreaptă”. Şi ascultând de această poftire, inima mea va arăta bucuria ei. Aşa cum Tu m-ai înconjurat cu îndurarea Ta voi înconjura şi eu altarul Tău, cu cântări de mulţumire.

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

(14 Februarie)

O, Doamne, să am sentimentul captivant al prezenţei Tale, voia Ta să se facă în mine şi prin mine fără piedici!

*

DOMNUL ESTE APROAPE!

CALENDAR BIBLIC

(14 Februarie)

Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă slava DOMNULUI, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul DOMNULUI.

2 Corinteni 3.18

Ce binecuvântată este poziţia fiecărui credincios adevărat. Domnul Isus a aşezat în această poziţie binecuvântată pe toţi cei care prin credinţă au intrat în părtăşie cu El, fără nici o excepţie. Ei pot cu faţa descoperită, cu privirea ridicată spre cer să vadă slava lui Isus, Domnul nostru. Ei nu-L cunosc pe El numai ca Mântuitorul care s-a coborât în mizeria păcatelor pentru a ne răscumpăra, ci îl cunosc ca şi cel înălţat la dreapta lui Dumnezeu. De aceea cuvântul ne invită să ne ridicăm ochii ţintă spre acele locuri de sus. Acolo îl vedem noi pe Fiul Omului în cer, căci după ce a fost făcut păcat şi a mers la moarte, a fost încununat cu mărire şi slavă. Fiind uniţi cu El avem putinţa să vedem slava Lui. Fiecare rază de lumină divină ne mărturiseşte că păcatele noastre au fost iertate şi astfel calea către Dumnezeu este deschisă. Noi o vedem prin Duhul şi ne bucurăm de ea. Şi cu cât ne ridicăm mai mult privirea spre cer cu atât mai mult vom fi schimbaţi în chipul slavei Domnului, iar Duhul Sfânt ne va da putere de a înţelege aceste lucruri şi de a gusta binecuvântările cereşti. Prin puterea Duhului Sfânt care locuieşte în noi descoperim tot mai mult chipul şi caracterul lui Cristos, până ce El va veni şi vom fi asemenea chipului Său. „Aşa cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc” (1 Cor. 15.49).

Dacă credinciosul este pe o cruce şi lumea pe alta, depărtarea morală care-i desparte este într-adevăr foarte mare. Şi dacă depărtarea este foarte mare în teorie aşa ar trebui să fie şi în practică. Lumea şi creştinul n-ar trebui să aibă nici o legătură; şi nu vor avea decât dacă creştinul se leapădă de Domnul şi Stăpânul său. Credinciosul se arată necredincios lui Cristos în măsura în care are legături cu lumea. Să veghem cu gelozie împotriva pornirii înnăscute care ne îndeamnă să ne bizuim pe nădejdi pământeşti. Să rămânem cât mai aproape de Izvor!

IZVOARE IN DEŞERT

(14 Februarie)

Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!

Filipeni 4:4

Este un lucru bun să ne bucurăm în Domnul. Poate că ai încercat aceasta, dar n-ai reuşit la început. Nu te mai gândi la aceasta, ci mergi înainte. Chiar şi atunci când nu poţi simţi nici o bucurie, când nu e nici un salt în pasul tău, nici o mângâiere sau încurajare în viaţa ta, continuă să te bucuri şi priveşte „ca o mare bucurie (Iacov 1:2) „Când treceţi prin felurite încercări“ (Iacov 1:2), conside­raţi-le ca o bucurie, şi Dumnezeu va răsplăti credinţa voastră. Crezi că Tatăl tău ceresc te va lăsa să porţi steagul victoriei şi bucuriei Sale pe câmpul de luptă, numai pentru a Se retrage calm ca să te vadă prins sau înfrânt de vrăjmaş? NICIODATĂ! Duhul Său Sfânt te va susţine în curajoasa ta înaintare şi-ţi va umple inima cu bucurie şi laudă. Vei vedea că inima ta este veselă şi înviorată de plinătatea interioară.

Doamne, învaţă-mă să mă bucur în Tine – şi „bucuraţi-vă întotdeauna“ (1 Tes. 5:16). selectat

Cel mai slab sfânt îl poate pune pe fugă pe Satan,

Dacă-l întâmpină cu un strigăt de laudă.

Fiţi plini de Duh. …cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.

Efeseni 5:18-19

În aceste versete, apostolul Pavel ne îndeamnă să folosim cântarea ca inspiraţie în viaţa noastră spirituală. El îşi avertizează cititorii să-şi caute motivaţia nu în trup, ci în duh, nu prin stimularea cărnii, ci prin exaltarea sufletului.

Câteodată o lumină îl surprinde

Pe creştin în timp ce cântă.

Haideţi să cântăm chiar şi când nu suntem dispuşi, pentru că în felul acesta dăm aripi picioarelor greoaie şi transformăm oboseala în putere. John Henry Jowett

Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau. Fapte 16:25

O, Pavel, ce exemplu minunat eşti tu pentru noi! Te-ai lăudat cu faptul că porţi „semnele Domnului Isus pe trupul [tău]“ (Galateni 6:17). Ai fost lovit cu pietre până aproape de moarte, de trei ori ai fost „bătut cu nuiele“ (2 Cor. 11:25), ai primit 195 de lovituri de bici de la iudei şi ai fost bătut la sânge de filipeni şi aruncat în temniţă. Cu siguranţă harul care ţi-a dat putere să cânţi laude în timp ce îndurai atâta suferinţă este de ajuns şi pentru noi. J. Roach

O, haideţi să ne bucurăm în Domnul, mereu,

Când săgeţile Ispititorului zboară,

Pentru că Satan încă se teme, aşa cum deseori s-a temut şi

înainte,

De cântarea noastră mult mai mult decât de plângerile

noastre.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

(14 Februarie)

Disciplina atenţiei

Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişurile caselor.”

Matei 10:27

Uneori Dumnezeu ne trece prin disciplina întunericului pentru a ne învăţa să-I acordăm atenţie. Păsările cântătoare învaţă să cânte în întuneric, iar noi suntem puşi în „umbra mâinii” lui Dumnezeu până când învăţăm să-L auzim. „Ce vă spun la întuneric” – fii atent când Dumnezeu te pune în întuneric şi cât timp eşti acolo, ţine-ţi gura închisă. Te afli în întuneric acum în împrejurările în care eşti sau în viaţa ta cu Dumnezeu? Atunci rămâi tăcut. Dacă-ţi deschizi gura când eşii în întuneric, vorbeşti dintr-o stare de spirit rea; întunericul este timpul când trebuie să asculţi. Nu vorbi cu alţi oameni despre aceasta, nu citi cărţi pentru a descoperi motivul întunericului, ci ascultă şi ia aminte. Dacă vorbeşti cu alţi oameni, nu poţi auzi ce spune Dumnezeu. Când eşti în întuneric, ascultă şi Dumnezeu iţi va da un mesaj care va fi foarte preţios pentru altcineva atunci când vei fi din nou în lumină. După fiecare perioadă de întuneric, vine un amestec de plăcere şi umilinţă (dacă este numai plăcere, mă întreb dacă L-am auzit într-adevăr pe Dumnezeu) – plăcerea de a-L fi auzit pe Dumnezeu, dar în special umilinţă: „Cât de încet şi de greu am priceput ce-mi spune Dumnezeu! Şi totuşi. Dumnezeu mi-a spus aceste lucruri tot timpul în aceste zile şi săptămâni.” Acum El îţi dă darul umilinţei ce-ţi înmoaie inima, un dar care te va face întotdeauna să-L asculţi pe Dumnezeu.

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

(14 Februarie)

«Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei: „ Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.”»

1 Timotei 3,16

O realitate tulburătoare, prezentă în viaţa multor creş­tini este aceea că nu îl cunosc cu adevărat pe Cristos. Îl cu­nosc după Nume, din evanghelizări, dar nu Îl cunosc în Duh, nu au acea intimitate a relaţiei personale. Cine L-a Cunoscut în profunzimea sufletului său pe Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, va fi, conform promisiunilor Scripturii, plin de bucurie şi fericire, chiar dacă va trebui să treacă prin suferinţă. Se pare că şi unii din primii uce­nici au trecut prin această tragedie a necunoaşterii Lui, nici Isus îi spune lui Filip: «… De atâta vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe?» (Ioan 14,9). Să fim foarte atenţi în viaţa noastră la cuvintele Domnului: «… Unde sunt Eu, Acolo va fi şi slujitorul Meu» (Ioan 14,9). Unde a păşit El pentru prima dată pe acest pământ? În Betleem! Viaţa Sa a început în renunţare, în prigoană, în greutăţi. Şi unde s-a terminat viaţa Sa pământească? În cel mai mare sacrificiu şi în cea mai mare durere — pe crucea de la Golgota. Ni­meni nu vrea să îl caute şi toţi se tem să-L găsească acolo, dar exact în acel loc El te aşteaptă şi doar acolo ţi Se va descoperi în toată splendoarea şi gloria Sa!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

(14 Februarie)

Text: Genesa 2:21-25

Deci, ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.

Matei 19:6

ŞUVIŢA A TREIA

Chiar de la început, instituţia căsniciei a fost acea legătură hotărâtă de Dumnezeu prin care un bărbat şi o femeie să devină un singur trup atâta timp cât vor trăi (Gen. 2:21-24). Dar pentru ca aceştia doi să devină un singur trup într-o unitate pe viaţă, Dumnezeu trebuie să fie partea centrală a acestei relaţii. Voia Sa, ajutorul Său şi binecuvântările Sale sunt esenţiale pentru ca un cămin să devină ceea ce trebuie să fie. 

Revista „Leadership” a publicat un scurt articol trimis de Cathern Pazton, care ilustrează importanţa de a-L lăsa pe Dumnezeu să domine relaţiile de căsătorie. Ea scrie: „O cosiţă pare să conţină numai două şuviţe de păr. Dar este imposibil să creezi o împletitură de păr numai cu două şuviţe. Dacă cele două ar fi puse împreună, atunci s-ar desface imediat. Aici este misterul: Ceea ce pare a fi format numai din doi are nevoie de al treilea. A treia şuviţă, deşi nu imediat evidentă, ţine împletitura strîns ţesută împreună“. Apoi Paxton conclude: „într-o căsătorie creştină, prezenţa lui Dumnezeu, ca o a treia şuviţă în împletitura părului, ţine soţul şi soţia împreună“. Intenţionezi să ai o familie? Dacă este aşa, planifică chiar acum să-I dai lui Dumnezeu locul ce I se cuvine în viaţa ta. Recunoaşte-L ca pe Cel ce a instituit căsătoria şi dă-I onoarea ce I se cuvine în noul tău cămin. Cere-I ajutorul Său. Bizuie-te pe conducerea Sa. Acceptă-I autoritatea.

Dacă vei face aşa, vei descoperi că relaţiile căsătoriei voastre vor fi strins legate împreună prin puterea celei de-a treia şuviţe nevăzute – puterea prezenţei lui Dumnezeu însuşi. – D.C.E.

Când două inimi dragostea le leagă,
Nu-s forţe să le rupă părtăşia;
Vor rămânea-mpreună o viaţă-ntreagă
Când Dumnezeu le fi-va bucuria.                      – D.J.D.

Într-o căsnicie, singur Dumnezeu poate fi a treia parte care face ca ea să funcţioneze.

*

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

(14 Februarie)

1 Samuel 3.1-21

Din fragedă copilărie, Samuel a aparţinut Domnului şi I-a slujit. Dar îi lipsea cunoaşterea personală a Domnului şi mesajul Cuvântului Său (v. 7). Este posibil ca cineva să fie mântuit, să se bucure de aceasta şi totuşi să nu-L cunoască în mod personal pe Mântuitorul. Aşa a fost cazul cu Iov, cel care a trebuit să mărturisească: „Auzisem de Tine cu auzul urechii, dar acum ochiul meu Te vede” (Iov 42.5). Este probabil cazul multor tineri creştini. Ei trebuie să-I ceară Domnului Isus să li Se facă cunoscut tot mai mult.Dumnezeu vorbeşte! Nu prin viziuni, ca în trecut, ci prin Sfânta Scriptură, care se adresează fiecăruia. Trebuie să o citim ca şi cum ar fi fost scrisă numai pentru noi. Atitudinea lui Samuel este cea pe care trebuie s-o adoptăm de fiecare dată când ne deschidem Bibliile -„Vorbeşte, Doamne, pentru că robul Tău ascultă” (v.9). De asemenea, trebuie să fim gata să facem orice ne va spune Domnul. Da, acest frumos răspuns al lui Samuel ne invită să ne punem pe noi -înşine complet la dispoziţia Domnului, întrebându-L, asemeni lui Saul imediat după convertirea sa, „Ce să fac, Doamne?” (Fapte 22.10).

Eli aude toate cuvintele solemne pe care i le rosteşte cu grijă tânărul slujitor. Se supune şi el îndată: „Este Domnul: să facă ce este bine în ochii Săi!” (v. 18).

SĂMÂNŢA BUNĂ

(14 Februarie)

Tu asculţi rugăciunea, de aceea toţi oamenii vor veni la Tine.“

Psalm 65:2

Ascultarea rugăciunii

    Rugăciunea este posibilitatea minunată de a vorbi cu Dumnezeu. Cât de fericiţi putem fi că Dumnezeu este atent şi ascultă rugăciunea! Versetul de astăzi nu spune că Dumnezeu împlineşte întotdeauna rugăciunea noastră. Dar EL ne ascultă întotdeauna şi împlineşte rugăciunile noastre conform înţelepciunii Sale, aşa cum este bine pentru noi. Acest lucru îl ştie cel mai bine Dumnezeu.

În 1 Împăraţi 19 ni se relatează despre profetul Ilie, care s-a aşezat sub ienupăr şi se ruga: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.“ Dumnezeu a auzit rugăciunea nepotrivită a slujitorului Său, care era foarte dezamăgit. Izabela, soţia împăratului Ahab, căuta să-l omoare, ca răzbunare pentru omorârea preoţilor ei. Dumnezeu, în harul Său, a împlinit în alt mod rugăciunea: El a trimis un înger, care l-a trezit pe Ilie; acesta a văzut o azimă coaptă pe pietre fierbinţi şi un ulcior cu apă. Ilie a fost îndemnat: „Scoală-te şi mănâncă!“ Cu puterea acestei hrane, profetul a mers mai departe pe cale.

Dacă cineva se găseşte într-o astfel de depresie, trebuie să ştie că Dumnezeu doreşte să-i îndrepte privirea de la împrejurări spre Fiul Său şi Cuvântul Său.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.