Oferta iubirii lui Dumnezeu și regula de aur a harului Său

Isus e cheia vieții eterneFiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu…

Ioan 3.16

Oferta de dragoste a lui Dumnezeu

În acest verset este sumarizată și cuprinsă întreaga Evanghelie a harului lui Dumnezeu.

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea …“

Cu aceste cuvinte emoţionante începe versetul-cheie al Bibliei. Noi putem doar bănui ceva din “dorul“ lui Dumnezeu după noi, creaturile Sale, pe care le-a creat după chipul Său. Această dragoste de necuprins a lui Dumnezeu faţă de noi putem doar să o admirăm. Noi L-am dezonorat, dispreţuit, jignit. Dar El face primul pas, pentru ca cei pierduţi să poată fi mântuiţi!

„… că a dat pe singurul Lui Fiu …“

Acesta este preţul cel mare al dragostei Sale: Isus Hristos. Mărimea şi valoarea acestui dar nu le putem descrie cu cuvintele noastre. Dumnezeu Creatorul, mare şi drept, este prea sfânt pentru a vedea păcatul. Şi Dumnezeu a dovedit dragostea Sa faţă de noi prin faptul că L-a dat pe singurul Său Fiu iubit la crucea de la Golgota. Dumnezeu, Dumnezeul care caută, care este plin de dragoste, ne-a venit în ajutor: Fiul lui Dumnezeu a devenit Om – ce îndurare! Cu mintea noastră nu putem înţelege dragostea lui Dumnezeu, dar stăm în faţa ei bucuroşi şi în adorare. ( Din “Sămânța bună” – trimisă din Cer pentru noi, primită acum prin Email)

*

Regula de aur a harului

Sare câtă va vrea.

                            Ezra 7:22

Sarea era folosită în fiecare jertfă oferită Domnului prin foc. Prin proprietăţile ei de păstrare şi curăţare, era simbolul harului divin în suflet. Este vrednic de atenţie faptul că, atunci când Artaxerxe i-a dat sare preotului Ezra, nu a stabilit nici o limită de cantitate (Ezra 6:9); putem fi siguri că, atunci când Regele Regilor îşi distribuie harul preoţilor Săi, cantitatea nu este limitată de El.

Adesea ne punem singuri restricţii, dar Domnul nu ne limitează niciodată. Cel care alege să strângă mai multă hrană va vedea că are exact cât doreşte. Nu este foamete în Ierusalim, pentru ca cetăţenii să-şi limiteze porţia de pâine şi apă.

Unele lucruri din economia harului sunt însă măsurate; de exemplu, oţetul şi fierea ne sunt date cu exactitate, ca să nu avem nici o picătură în plus; sarea harului nu are însă nici o restricţie: „orice vei cere de la Dumnezeu, îţi va da Dumnezeu” (loan 11:22). Părinţii trebuie să încuie dulapul cu fructe şi dulciuri, dar sarea nu trebuie ţinută sub cheie, fiindcă puţini copii mănâncă cu lăcomie; din ea. Un om poate avea prea mulţi bani sau prea multă onoare, dar niciodată prea mult har. Ieşurun „s-a îngrăşat, şi a azvârlit din picior” (Deuteronom 32:15) împotriva lui Dumnezeu, dar nu există nici o teamă că se va întâmpla aşa ceva atunci când un om are prea mult har. Este imposibil să ai prea mult har.

Bogăţia multă aduce mai multe griji, dar harul mult aduce mai multe bucurii. Creşterea înţelepciunii aduce creşterea durerii, dar abundenţa Duhului este plină de bucurie.

Credinciosule, înfaţişează-te înaintea tronului ca să ceri mai multă sare cerească. Vine anotimpul necazurilor, şi nu îl poţi trece fără sare. Sarea îţi păstrează inima, care se strică fără ea, şi îţi ucide păcatele, aşa cum ucide reptilele. Ai nevoie multă. Caută mult, şi vei avea mult. (Sursa: C.H. Spurgeon – Meditație de Dimineața – primită prin Email)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.