Ești obișnuit cu cuvântul despre neprihănire?

citind-bibliaCa și creștini evanghelici, am ajuns în situația alarmantă de a nu mai înțelege corect cuvântul despre neprihănire.

Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.Evrei 5:13

Ce înseamnă să fii obișnuit cu cuvântul despre neprihănire? Cum s-a manifestat neprihănirea la eroii credinței? Ce mărturisim, noi, creștinii de azi?

1. Ce înseamnă să fii obișnuit cu cuvântul despre neprihănire?

Probabil te preocupă chestiunea aceasta și cauți să trăiești în neprihănire. Neprihănit ești prin har și credință. Însă nu este nicidecum  suficient  a cunoaște doar  teoretic, ci este necesară o cunoaștere și  o trăire practică, ca stil de viață.

Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.” (Tit 2:11-13)

Creștinul care este mântuit de viața veche, de faptele moarte care sunt în lume, el este viu pentru Hristos, el a rupt-o cu tot ce e păgân și cu poftele lumești, pentru că acum el trăiește cu cumpătare, cu dreptate şi cu evlavie și aşteptă arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos. Cu evlavie, înseamnă credință practică, el experimentează drumul umblării prin credință, se încrede în promisiunile Domnului și-l urmează ascultător. Căci ascultarea face mai mult decât jertfele, iar jertfa (rugăciunea, închinarea, facerea de bine…) nu-i este primită de Domnul fără ascultare.

2. Cum s-a manifestat în viața eroilor credinței?

Dacă ne referim la Noe, cuvântul spune despre el că „Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.” (Geneza 6:22)

Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.” (Evrei 11:7)

– Noe a luat seama “când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau”;
– Noe era plin de o teamă sfântă;
– Noe a făcut ceea ce-i cerea Domnul- a făcut un chivot ca să-şi scape casa;
Ca o consecință a ascultării (credință aplicată), Noe „a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.” Cei din vechime au avut credință, au trăit în ascultare, au avut o teamă sfântă.

3. Ce mărturisim, noi, creștinii de azi?

Astăzi există un curent fals, o învățătură diluată, apostată.

Am ascultat la radio o predică a fratelui Pit Popovici. Probabil că vorbea despre iubirea care trebuie să se manifeste între frați, în adunarea și biserica lui Hristos. Din cauza împietririi inimii, pentru o cauză oarecare – minoră ca orice chestiune care vine să rupă legăturile duhovnicești dintre creștini – , un frate nu voia să acorde iertarea și împăcarea deîndată celuilat frate, probabil considerându-se neîndreptățit. Povestea nu mi-o mai amintesc, însă ceea ce mi-a rămas pentru totdeauna a fost învățătura transmisă de Pit Popovici. Pentru că frații nu nici voiau și nici nu găseau o cale de-a-și recunoaște păcatul, și a-și asuma vina, fratele pastor a spus„E sunt de vină, fraților. E vina mea că nu am reușit să vă învăț și să ne învățăm împreună să trăim ceea ce ne cere Mântuitorul, iubirea jertfitoare. Eu sunt cel mai vinovat în această chestiune și neînțelegere dintre voi, acel „lucru” care vrea ca să ne despartă de părtășie…” Ca prin minune, s-au umilit mai apoi și frații, când Duhul lucrase prin pastor, când cuvântul despre neprihănire își făcuse lucrarea. Și, zicea fratele: „Așa am lucrat în adunarea Domnului ori unde am împărțit cuvântul Domnului și cuvântul despre dreptate…

Însă azi pastorii sunt intransigenți, nu se abat de la linia lor rigidă (adesea și searbădă). Nu merg pe urmele apostolui care zice: „Am fost slab cu cei slabi, ca sa câștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” […] „Dupa cum ma silesc si eu in toate lucrurile sa plac tuturor, căutand nu folosul meu, ci al celor mai multi, ca să fie mântuiți.” (1Cor.9:22; 1Cor.10:33)

Sfătuiesc pe prezbieri …păstoriți turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunavoie, dupa voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine.” (1Pet.5:2)

Domnul aduce cerința aceasta primordială, pentru toți slujitorii săi: “Daca voieste cineva sa vină după Mine, să se lepede de sine, să-si ia crucea în fiecare zi si să Ma urmeze. Fiindcă oricine va voi să-si scape viata o va pierde; dar oricine isi va pierde viata pentru Mine o va mantui.” (Luca 9: 23-24)

Noi nu ne luăm crucea care ne apasă viața „noastră” (a eului), ci o lepădăm cât de repede putem, ne scuturăm de jugul pregătit de Domnul pentru noi, ca nu cumva să ni se micșoreze eul. Și astfel nu-L lăsăm pe Hristos să crească, asta e posibil numai când eu mă micșorez, când urmăresc binele fraților, mai întâi, și mai apoi și al meu va veni….

Slujirea trebuie făcută cu lepădare de sine. Atunci când vezi creștini, n-ar mai trebui să-i deosebești atât de ușor pe unii de ceilalți. Petru a zis slujnicei că el nu este dintre cei care merg după Isus. Dar l-a trădat vorbirea și îmbrăcămintea. Astăzi, unii pe alții, ne (re)cunoaștem după vorbe și îmbrăcămintea noastră, specifică și personală, care ne reprezintă (fapele neroditoare).

Nu vrem să-l prezentăm pe Hristos, chiar și prin îmbrăcămintea exterioară, ci eul nostru căutăm să-l înălțm, în loc să-l ținem sub obroc, că doar nu reprezintă…lumina? Dimpotrivă, lumină ar fi roadele bune ale neprihănirii.

Ce credeți, Petru și Ioan, cum erau ei îmbrăcați când lucrau în adunarea Domnului? Aveau costumul lumii și cravata la modă? Dar despre ei lumea pricepuse că ei fuseseră cu Isus. Căci vorbeau cu îndrăzneală, cu puterea Duhului Evangheliei Domnului. Trăiau și vorbeau în ascultare de Domnul harului și păcii, de aceea harul și pacea erau înmulțite între ei.

Însă  creștinii de azi mărturisesc că și azi au păcătuit și că au greșit de nenumărate ori. Și fac asta în adunarea Domnului. Își mărturisesc neputința și eșecul în umblarea pe calea credinței. Dar nu cu  pocăință de faptele moarte, nu cu lacrimi și regret, ci doar ca o constatare, nici măcar neplăcută sau mult rușinată!

Pavel a zis „Pot totul în Hristos care mă întărește…pentru că nu mai trăiesc eu ci Hristos trăiește în mine” (Filipeni 4:13, Galateni 2:20) Credeți cumva că un creștin, eu sau tu, nu putem?

Fraților, nu putem pentru că nu-l lăsăm pe Hristos să trăiască în noi, omul nostru vechi nu este mort, nu ne-am lepădat sinele. Sinele tronează în inima noastră, nu Hristos.

Iubirea (lui Histos în noi) „nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeste la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopera totul, crede totul, nadăjduieste totul, suferă totul.” (1 Corinteni 13: 5-7). Însă nu demonstrăm cu fapta că ar fi așa.

Practic, nu ne mai îndemnăm „la dragoste și la fapte bune”, ci numai la iubire, nu și la fapte. Propovăduim evlavia, dar n-o trăim, tăgăduindu-i puterea. Nu lăsăm Duhul Sfânt să lucreze căci atunci s-ar vedea prin trăirea și faptele noastre „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință.” (2 Timotei 1:7)

Nu mai avem îndrăzneala dorită de Dumnezeu, în a-L mărturisi, deoarece nu avem nici credință, nici ascultare, nici evlavie. Suntem așa cum ne vedem de departe, niște .. oase într- om … dar fără Duhul vieții veșnice.

Creștinii de azi nu mai trăiesc adevărul. Declarativ sunt creștini născuți din nou, la o viață nouă, dar practic sunt morți (orbi și goi), căci trăiesc precum lumea apostată. Cuvântul ne cere: „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.” (Romani 12:15) Ne bucurăm formal (cu cine vrem, când avem chef sau interese), și plângem necazul altora 5 minute, dar nu simțim unii cu alții, dimpotrivă. Nu trăim adevărul biblic că suntem mădulare unii altora, că o mână o spală pe alta…, că amândouă… Ci, dacă-mi faci, îți fac; dacă plătești prețul pieții (sau chiar peste) îți dau și îți fac…Știm asta, că suntem așa, dar nu vrem să ne schimbăm și să avem părtășie.

Fraților, suntem în situația fiului risipitor….am primit fiecare partea noastră de avere, dar nu am rămas în casa Tatălui, ci am ajuns în lume și ne-am cam risipit averea; talantul primit, nu l-am pus în negoț, căci am fost și suntem niște robi vicleni și leneși; în termeni lumești, jucăm viața, la două capete, nu lăsăm nici lumea, cu poftele ei, dar sperăm să avem și ceea ce-i este opus lumii, cununa vieții veșnice.

Toate lucrurile sunt cu putinţă celui care crede. – Marcu 9:23

Veniți-vă în fire, cum se cuvine, și nu păcătuiți! Căci sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu: spre rusinea voastră o spun.[…] Desprindeți-vă „din cursa diavolului” de care ați fost prinși ca să-i faceți voia. (1Cor.15:34; 2Tim.2:26)

 Întoarceți-vă la Dumnezeu ca El să aducă vremuri de înviorare și pocăință!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.